Poveste din Inchon
Colegului IT Seimeanu Mihai
Plecasem cativa la Inchon,
Sub ctitoria lui Ion Ion.
Sa invatam si in Progress,
Sa facem Raiul, mai ales.
De-avea in loc de mari lumini,
Doar tablarie de masini,
Atata se putea, pe-atunci,
Visa tot Raiul, pentru prunci.
Stateam cu toti, intr-un camin,
De paturi suprapuse, plin –
Si invatam, cu toti, Progress,
Sa facem Raiul, pe-nteles.
Intr-o duminica, am vrut,
Un munte sa urcam - marunt –
Si-atat de tare m-am grabit,
Ca fara veste m-am oprit,
Sufland pierit, la poale, jos.
Caci graba nu e de folos.
Si –n alta zi, ce sta sa nasca,
Marunt pornii, precum o broasca,
Cu bunul meu coleg de drum.
Cu Seimeanu. Cel de-acum.
Si pas cu pas, inceti de frunte,
Ne-am pomenit in varf de munte.
Acum, colegul meu de mers
S-a pensionat, in Univers.
Si despre Raiul cel de vis,
Ce am avut de spus, am scris:
Sa pui in fiecare zi
Un pas, spre Rai, pentru copii.
Si singur sa nu urci defel,
Ci cu un frate bun, spre el…
|
