23 august 1944. Relatarea generalului Sănătescu
Mai toată noaptea m-am zbătut cu stirile proaste ce soseau de pe front; este cert că la această oră frontul nostru este destrămat si trupele în derută. Peste măsură de obosit, am atipit despre ziuă. La ora 9 am intrat în biroul meu destul de abătut. Aflu că Maresalul Antonescu a venit de pe front si a convocat un consiliu de ministri la Snagov, unde probabil va lua o ultimă hotărâre; de-ar fi hotărârea cea bună, adică cererea armistitiului si încheierea ostilitătilor […]
Dinu Brătianu îmi comunică prin telefon să trec imediat pe la el. La 9.30 am fost la el acasă unde-mi spune că a trimis pe George Brătianu la Antonescu pentru a se decide în favoarea armistitiului; tot de la el aflu că si Maniu a trimis pe Mihalache, în acelasi scop.
Vorbind cu Dinu Brătianu asupra unui guvern politic în cazul demisiei Maresalului, se arată intransigent, fiind de părere că numai un guvern de militari se poate alcătui în asemenea împrejurări. Prin urmare cade dezideratul ce am propus mereu — să se facă un guvern politic.
Pe la ora 11.30 sunt chemat la telefon de Presedintia de Consiliu si vorbesc cu Mihai Antonescu, care mă întreabă dacă Regele este în Bucuresti. Îi comunic că este si atunci Mihai Antonescu îmi spune că la ora 15.30 va veni la Palat cu Maresalul spre a vedea pe Rege. Am comunicat aceasta imediat Majestătii Sale Regele, iar eu am plecat la Maniu spre a-i aduce la cunostintă acest fapt pe care-l socoteam important. Eram însotit de Col. Dămăceanu. La Maniu acasă, i-am spus că dacă Antonestii au cerut să vadă pe Rege înseamnă că au luat o hotărâre în urma consiliului de ministri tinut si că această hotărâre nu poate fi decât: sau face Maresalul armistitiu, sau îsi depune demisia. În primul caz nu avem nimic de făcut, în al doilea caz trebuie să facem guvernul. Si Maniu ezita asupra unui guvern politic. Văzând cum stau lucrurile, am plecat la Palat spre a raporta Regelui că, în cazul că trebuie să facem un guvern, apoi îl vom face din generali întrucât oamenii politici nu sunt dispusi la riscuri.
La ora 13 am luat masa cu Majestatea Sa Regele într-o atmosferă de mare îngrijorare. La ora 15.30 a sosit Mihai Antonescu singur; Maresalul a întârziat cam vreun sfert de oră. După venirea lui am trecut la Casa Mică, unde ne astepta Regele. Am intat în salon: Regele, Maresalul, Mihai Antonescu si cu mine, luând loc în jurul unei mese rotunde. Alături, în biroul Regelui, asteptau nerăbdători Buzesti, Stârcea, G-ral Aldea, Col. Dămăceanu, G-ral Anton si Ioanitiu.
Voi căuta să redau cât mai fidel această întrevedere dintre Rege si Antonesti, întrucât se vor găsi multi care să denatureze adevărul.
Trebuie să spun de la început că nu ne gândisem să-i arestăm, întrucât eram convins că vin să-si prezinte demisia, ipoteză ce o socoteam mai probabilă, întrucât a face ei armistitiul era o chestiune mai delicată, căci trebuiau luate măsuri contra germanilor.
După ce am luat loc în jurul mesei, Regele întreabă:
— Care este situatia, domnule Maresal?
— Disperată, Majestate. Frontul este străpuns si în Moldova si în Basarabia.
După obiceiul Maresalului, în continuare începe tot el să atace, făcând răspunzătoare de acest dezastru armata care nu mai vrea să lupte, si aceasta din cauza agitatiei oamenilor politici, si lăsând chiar să se înteleagă că si Regele cu mine avem parte de vină, căci am stat de vorbă cu oamenii politici, pe care i-am încurajat în actiunea lor. Regele are răbdarea să-l lase să-si verse focul si, profitând de o pauză, pune întrebarea:
— Ce trebuie să facem? Nu credeti că este momentul a încheia armistitiul, fie dumnea voastră, fie un alt guvern?
Maresalul răspunde categoric că nu trebuie să încheiem armistitiul.
Acest răspuns produce asupra Regelui si a mea o mare consternare, pe care probabil o sesizează Mihai Antonescu, care intervine:
— Se poate să cerem si armistitiul, însă să mai asteptăm două zile, căci trebuie să vină niste răspunsuri de la Ankara si Madrid.
— Domnule vicepresedinte, zic eu, nu credeti că asteptând două zile riscăm să ni se retragă conditiile de armistitiu si să cădem în capitulare fără conditii? Am impresia că evenimentele se precipită si că e vorba de ore, nu de zile.
Majestatea Sa Regele se adresează Maresalului:
— Ce intentionati să faceti?
— Vom încerca să rezistăm pe frontul fortificat Focsani-Oancea-Bolgrad, zice maresalul.
— Cu ce? — întreb eu — întrucât lucrările de fortificatii nu sunt gata si trupele germane si române ce se retrag nu vor fi în stare să ocupe aceste pozitii, fiindcă se retrag în mare dezordine.
— Cu batalioanele de recruti, zice Maresalul, pe care le-am trimis acolo, si cu alte trupe ce vor veni din interior. De altfel, dacă nu vom reusi să oprim inamicul pe această linie, ne vom retrage în munti si vom încerca să mai rezistăm, nu putem părăsi pe germani.
Fată de acest răspuns categoric, Regele s-a sculat în picioare si, fără a rosti o vorbă, le-a întins mâna si a iesit afară. Antonestii au rămas cu mine, în picioare, într-o tăcere chinuitoare.
Cei din biroul Regelui au auzit convorbirea si au luat măsuri de arestare; îndată ce Regele a intrat la ei, a dat aprobare să trecem la arestarea Antonestilor si să facem lovitura de stat.
Prea putin timp s-a scurs de la iesirea Regelui, si a intrat în salon maiorul Dumitrescu Anton, din Batalionul de Gardă al palatului, cu patru soldati, care a procedat la arestarea Antonestilor. Maresalul s-a îngălbenit si mi s-a adresat mie — cum puteam să-i facem această ofensă? Nu i-am răspuns nimic, întrucât eram si eu destul de emotionat, fiindcă îmi dădeam seama de greutătile si răspunderile ce urmau acum.
Era ora 17. Dimpreună cu Regele, am trecut cu totii în Palat, în biroul meu, pentru a porni la cele ce trebuia să facem.
Col. Dămăceanu a plecat imediat la comandamentul Capitalei, să alarmeze trupele si să întrerupă legăturile telefonice între comandamentele germane si trupele lor. Planul era făcut cu tot de-amănuntul, rămânea numai punerea lui în aplicare.
Regele a dictat decretul prin care eram numit Presedinte de Consiliu. Înarmat cu acest decret, am plecat la Marele Stat Major să dau ordinele necesare de pe front si din restul tării pentru a înceta ostilitătile si pentru felul cum trebuiau să se grupeze.
Constantin Sănătescu, Jurnal, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993
|
Constantin Sănătescu 8/23/2012 |
Contact: |
|
|
