Note de lectură -Lumea între decadentă si aspiratie: Particulele elementare de Michel Houellebecq
Apărută în anul 1998, la Editura Flammarion, cartea a fost publicată în româneste, în două editii, 2006 si 2012, fiind prezentată de autor la Târgul international de carte de la Bucuresti, unde Franta a fost invitatul de onoare.
Născut în anul 1958, în insula Réunion, autorul a studiat agronomia si cinematografia, însă s-a orientat spre literatură, obtinând succesul de public cu romanele Extinderea domeniului luptei, Posibilitatea unei insule sau Harta si teritoriul.
Desi continutul denotă un scriitor cu largi deschideri către viata modernă, prezentată cu stridente chiar, structura volumului îl deconspiră a fi un adept al clasicului: un epilog, un prolog, între ele fiind trei capitole mari, intitulate Regatul pierdut, Momente ciudate si Nemărginitul emotional, care sugerează inclusiv prin titluri paradisul copilăriei, vârtejul vietii si încercarea de echilibru între extreme, asadar păstrând ordinea firească, ordine cronologică în dezvăluirea evolutiei personajelor.
Michel si Bruno, frati vitregi, fiii interesantului si complexului personaj Janine, reprezintă două directii antagonice ale senzorialului si spiritualitătii, ei fiind legati prin fire nevăzute atât de alte personaje, rude, colegi, prieteni, inclusiv cu aparitii efemere, cât si de regulile, tabuurile, cutumele si „revolutiile” de ordin social, religios, sexual sau stiintific. Firul ntrativ pare a justifica încrederea sau neîncrederea într-o societate invadată de invazia produselor culturale americane, de disolutia ideilor religioase, de rock, New Age, libertinajul instaurat după miscările tineretului francez din anul 1968, de revenirea în constiinta publică a unor idei filozofice ale Antichitătii sau Evului Mediu, societatea schimbându-se, înviorându-se, numai în urma unor mutatii metafizice , la nivelul chimiei si biologiei.
Romanul începe cu agapa organizată, la 1 iulie 1998, de către Michel Dzerjinski, cu ocazia părăsirii unitătii de cercetare la care lucrase. Firul naratiunii însă depăseste durata vietii eroilor Bruno si Michel, până dincolo de anul 2029, când se creează, în laboratoare, prima fiintă dintr-o rasă nouă, preconizată de Michel, o specie de clone eliberate de partea vie, sentimentală, sexuală, instabilă, imprevizibilă si, implicit, decăzută, de care face dovadă si abuzează omenirea existentă. Până la urmă, cititorul este stimulat să gândescă la optiune: lumea existentă sau o lume purificată, artificală, robotizată? O paralelă cu cresterea si decăderea marilor civilizatii, mai apropiată fiindu-ne Imperiul Roman: societatea ajunsă la un înalt nivel de bunuri materiale si explorări ale spiritului începe să coboare panta decăderii, până ce este sfâsiată si înlocuită cu alte principii si modalităti de gândire. Este interesantă mentionarea atitudinii putinilor oameni rămasi din lumea omenească, naturală, a simturilor,exceselor, căutărilor, care admiră noua lume, părându-li-se curată, perfectă, dar neputând ajunge la fel.
Multe pagini sunt dedicate dezechilibrelor celor doi frati vitregi, Michel fiind cu totul absorbit de stiintă si incapabil de sentiment, inadaptabil la viata socială trepidantă, dinamică, iar Bruno cu totul subjugat senzorialului, sexului si alcoolului, după ce avusese o copilărie traumatizantă într-un internat unde fusese abandonat de părinti.
Totusi, cei doi sunt implicati în două imposibile povesti de dragoste, terminate tragic din cauza neîntelegerii, incompatibilitătii dintre parteneri (Michel), cât si acceptării neconditionate sau imposibile a exceselor (Bruno).
Autorul face descrieri largi ale peisajului geografic, spiritual, religios, monden, precum si portrete reusite ale personajelor semnificative din acest roman, demonstrând, în subtext, pretuire pentru femeie, văzută în general ca reprezentând viitorul societătii si ca o fiintă calmă, ocrotitoare, mult mai înteleaptă decât bărbatul, care vânează mereu suprematia, fără însă a avea convingerea că a reusit, violent, recalcitrant, plin de reprosuri fată de mediu si de ceilalti. Acestui tip îi apartine Bruno, pe când Michel însemnă o altă fatetă, a insului apatic, iesit din contextul social, ne- sau dezinteresat de oameni, ci numai de cercetările sale pentru a crea o specie „pură”.
Dar cei doi nu sunt cu totul neîntelesi sau izolati, au prieteni, convivi, indivizi care gândesc la fel sau actionează la fel, îi aprobă, îi imită, totul într-o atmosferă difuză, mascată de ticuri de comportament, de răbufniri fată de tragismul existentei, de refulări si de căutări, de cele mai multe ori infructuoase.
Dintre celelalte personaje, mama celor doi, Janine (ulterior Jane) este o figură într-o evolutie surprinzătoare, scena mortii si îngropării ei, în prezenta lui Bruno si Michel, dezvăluind teama fundamentală a personajelor romanului, teama de boală, de suferintă, de moarte, care pare să le dirijeze comportamentul si atitudinea în viată, rareori cu delicatete, mai adesea cu brutalitate si resentimente.
Perspectivele sunt sumbre atât pentru adeptii vietii trăite fără rezerve, în exces, tabere de sex, senzualitate, alcool, refulare, Bruno sfârsind într-n spital de psihiatrie, cât si pentru cei inerti, iesiti din contextul vietii tumultoase si dedicati unei idei, în acest roman cercetarea stiintifică pentru distrugerea lumii existente si crearea unui om clonat, căci Michel alege să părăsească mediul unde suferinta îl afectase, mutându-se la un centru de cercetări din Irlanda,unde se sinucide.
Pentru cititorul român, acest roman este o surpriză, poate nu totdeauna privită cu întelegere, datorită scenelor cu caracter libertin, exceselor care nu apar în literatura română.
Ceea ce rămâne este dilema existentei, între cele două variante pe care le-am enuntat anterior.
|
Corneliu Vasile 8/20/2012 |
Contact: |
|
|
