Note personale : Till si loon
Am participat, nu cu mult ȋn urmă si nu cu mult entuziasm, la un neam de petrecere cu multă lume. Gălăgia din hol era mai tare decât muzica din boxe. Ce-si ziceau si ce auzeau cei pe care ȋi vedeam dând din gură, Dumnezeu să stie. Nu cred că la Turnul Babel hărmălaia să fi fost mai mare.
Nu mă ȋntrebati unde am fost că refuz să spun.
Pâna la urmă am găsit solutia: ȋn loc să mă enervez ca prostu’, ia mai bine să studiez din priviri situatia, că de auzit nici vorbă. Si dacă ar fi s-o iau ȋn glumă, as zice că din clipa aia m-am simtit chiar binisor. La masa vecină cu a mea, un domn trecut ceva de vârsta tineretii, mi-a răpit atentia pentru multă vreme. Desi ȋn sala cu pricina era destul de cald, purta sacou de piele.
Si ca să fie asortat, ȋsi tinea pe cap o pălărie tot de piele. S-a ridicat, s-a asezat, a mâncat si a băut din toate cȋte erau comestibile si a dansat orice femeie ce din neatentie ȋi iesea ȋn cale.
Privindu-l, m-am gândit că pantalonii scurti ȋi mai lipseau ca să mă simt ȋn fata lui Till Eulenspiegel, sosit acolo ȋn persoană. Nici vecina mea de scaun, o duduie tinerica si dragută dar cam ciolanoasă, pe care o abandonase pentru o vreme nesuferitul ei de partener, n-a scăpat de invitatia lui la dans. A condus-o, ca un cavaler ȋn platosă de piele, in mijlocul ringului, ca să-l vadă si să-i vadă toti. N-am rezistat tentatiei si m-am apropiat să-l vad mai bine. Nici vorbă să o lase după primul dans. Trebuia să prindă si-un tangou să-si poată strânge victima spre haina lui de piele. Atunci pe ring mai rămâneau doar câteva perechi de fete. Celelalte, toate decoltate si mini-jupiste, abandonau si rămâneau pe margine ca să bȋrfească, să se piguleasca ȋntre ele si să caste.
Pe ecranele uriase apărea ba DJ-ul, ba gazda, ba tot felul de artisti de ultimul moment, dar chip să auzi ce zic. Grupuri de băieti de toate neamurile, ȋnfătisârile si gabaritele comentau, râdeau si se-mbrânceau. Ce-or găsit de rȋs atâta, că nu-mi părea să-l fi zărit pe Till al meu. Am mâncat macaroane, sosuri, salate, cărnuri si m-am rătăcit de două ori. Nici să-mi văd ecranul ceasului nu era de ici de colo pentru că luminile sclipeau, se stingeau, se aprindeau si-o luau de la-nceput. Am plecat buimac, transpirat si obosit. Capul ȋmi vuia ca Gara de Nord pe vremea navetistilor.
Ce să-i faci, asta-i petrecerea! mi-am zis ȋn momentul ȋn care puteam să mă aud.
Cu mai putin ȋn urmă si cu plăcere multă, m-am aflat pe malul Lacului Mississaganon.
Nu mă ȋntrebati ȋn care loc că refuz să spun.
Era de diminetă, pe la sase. Imi tiuiau urechile de liniste. Doar din cȋnd ȋn cȋnd, ca să nu-mi ȋnchipui c-am surzit, pe-un zevzec de cȋine ȋl apuca lătratul. Sedeam la capătul pontonului, cu undita ȋn mână, admirȋnd fuioarele de aburi ce se ridicau din apă, se ȋnveleau si se duceau spre est. In dreapte mea, pe buza unei insulite, un bȋtlan se pigulea de unul singur.
Nu-l speria lătratul si nici aruncatul meu de undită. De undeva de după colt au apărut rătustele ce le văzusem de cu seară. Douăzeci. Se deplasau pe pe apă ca o pată de ulei ce nu se rupe. Au ocolit bȋtlanu cu respect si au pornit spre malul pe care mă aflam. Pestele nu trăgea de fel. Ei si! De ce să mă enervez ca prostu?
Sunt ȋn rai. Sunt ȋntr-un altfel de Nada Florilor. Si atunci, fără să-mi cred privirilor, mi-a apărut ȋn fată Loon, minunea de rată pe care n-o văzusem niciodată vie. Era ȋn mijlocul privirii mele. Ea era. Cam la vreo saptezeci de metri depărtare. Plutea, se scufunda si se uita ȋn fată. Se ridica pe apă si bătea mȋndră din aripi. I-am urmărit privirea si- am văzut o altă rată. Să fie un rătoi? Era chiar mai departe de locul ȋn care mă aflam. S-au privit cȋteva clipe si au pornit una spre alta. Parcă erau ȋntr-un turnir pe apă, fără sulite. Nu a durat mai mult de cinci secunde si s-au scufundat.
Am uitat de pescuit. M-am apucat de numărat. Au stat sub apă treizeci de secunde. Au iesit. Erau acum doar douăzeci de metri ȋntre ele. Au ȋnotat putin pe suprafata apei si s-au scufundat din nou. Cȋnd au iesit erau fată ȋn fată. Cealalaltă nu era rătoi. Erau surori. Au dansat, s-au stropit, s-au alintat de parcă nu s-ar fi văzut de ani de zile si au pornit spre locul din care sosise surioara.
Atunci am văzut-o si pe cea de-a treia dintre cele Trei Surori. Nici urmă de tristeti sau ȋndoieli aici ȋn gubernia asta de la capătul Pământului! Doar voiosii si bucurii. S-au ȋntȋlnit spre malul de unde auzeam din când ȋn când lătrat de câine. Au mai stat ceva de vorbă si s-au ridicat ȋn aer.
Au facut o buclă si-au plecat spre capătul de vest al lacului. Una dintre surori a ȋnceput să cânte acel tremolo care ȋti ȋncălzeste sufletul si ȋti răceste oasele.
Cine e ca Loon? mi-am zis când ea si-a terminat cântatul peste brazi si peste zare.
|
Viorel Neacsu 8/16/2012 |
Contact: |
|
|
