MIT SI POEZIE - IZVOARELE
Izvoarele sint setea noastra de puritate. Susurul lor ajunge pina la noi ca un cintec etern al materiei. Prin ce site trec, cu ce miraculoase substante sint tratate , de reusesc sa razbata la suprafata curate ca lacrima, cristaline ca roua diminetilor de vara?
Cei mai multi dintre noi - fii ai cimpiei ori ai muntelui - ne-am nascut in preajma unui izvor. Si cum sa nu fie asa, intr-un spatiu geografic in care riurile tisnesc viguroase din tainitile pamintului, brazdindu-l in lung si lat? De aceea, poate, nostalgia izvoarelor este un dat al firii noastre. Sa ne amintim, de pilda, frumoasele versuri ale cintecului "Romanasului ii place/Sus la munte, la izvor..."
Ca alti confrati intru scris, si eu am convertit in motiv liric riul natal - Siul - alaturi de faimoasele cismele locale, de care se leaga atitea dintre amintirile copilariei mele. Impreuna cu piriul care se infiripa din aceste cismele-izvoare si care curge devale printr-o imparatie de vii si gradini de zarzavat, imaginatia mea strabatea departarile. Caci, imi spuneam intr-o poezie : Piriul trece prin inima satului/ luindu-i numele si scriindu-i-l/ pe undele Siului./ Siul curge in Olt,/ Oltul in Dunare,/ Dunarea se revarsa in Mare/ si o data cu ea/ numele fascinant al satului/ calatoreste pe toate apele/ si meridianele lumii...
M-a impresionat inca de la prima vedere - si ma impresioneaza ori de cite ori ma abat prin batrinul Cismigiu - un fapt cu totul emotionant : izvorasul din panta dinspre Conservator, rostogolindu-se incet peste citeva lespezi de piatra. Cineva a pus acolo o placa de marmura cu inscriptia : "Izvorul M.Eminescu". Cult pentru izvor, ori pentru marele poet national, care isi
chema cu ardoare iubita : Vino-n codru, la izvorul/ Care tremura pe prund? Cred ca ambele, in egala masura.
Imaginea se asociaza de minune cu o alta. Undeva, in muntii Transilvaniei, am intilnit, rasarind de sub un pilc de brazi uriasi, un izvor ca un vers etern, incarcat de taina si vraja. Alaturi, o tablita cu litere sterse de ploi: "Izvorul Lucian Blaga". Descoperindu-l, mi-am adus aminte de fascinantele stihuri din aforismul "Inscriptie la un izvor", apartinind celui ce a fost si ramine Magul poeziei romanesti: Prin luturi, zgura si putregaiuri,/ prin elemente strabat/Calatorule, aibi incredere-n graiuri/ cum este al meu./ Nu sint un zeu,/ Dar ies curat. Ce adinca limpezime de gind si viziune in acest splendid poem, semnat de cel reintors pentru totdeauna in lutul originar al satului cu sunetele lacrimii in nume! Al magicului Lancram in care subt un razor/ ramas-a firav un izvor. Nu spunea, oare, el, Marele Stihuitor si teoretician al Spatiului mioritic, in acelasi stil de aforistica expresivitate, ca " drumul poetului e mereu catre izvoare"?...
Imaginea acestui drum aduna in sine atit izvoarele naturale ale pamintului natal, cit si pe cele ale poeziei populare, "pururea reintineritoare", cum le definea Eminescu, dar cu deosebire pe cele adinc frematatoare ale vietii, catre care ne intoarcem cu totii, ca la adevaratele, inepuizabilele surse ale artei noastre...
x x x
Poetul Ion Segarceanu s-a nascut la 14 mai 1937 in comuna Segarcea Vale, judetul Teleorman. A absolvit liceul teoretic din Turnu Magurele si Facultatea de filologie din Bucuresti. A lucrat la diverse publicatii din Capitala, intre care "Viata studenteasca" si "Amfiteatru", precum si in Ministerul Culturii, Directia literaturii.
A debutat editorial cu volumul de versuri "Fuga din hazard", Editura Albatros, 1970. Au urmat alte 20 de carti de poezie, eseuri si traduceri din lirica universala.
Autorul este distins cu premiul special "Condeiul de aur" (Editura Interprint, mai 1997) si premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Dacoromane (mai 2000). La 1 decembrie 2000, aceeasi Academie, al carui membru este, ii confera titlul si diploma de Doctor in litere si dacoromanistica.
Din 12 martie 2002, Ion Segarceanu s-a stabilit , impreuna cu sotia, la Toronto, alaturi de fiica lor, Cristina.
|
de Ion Segarceanu 9/2/2002 |
Contact: |
|
|
