Picnic românesc
Sunt momente in viata care raman intiparite in memorie si care te urmaresc de-a lungul timpului chiar daca-si mai estompeaza din importanta sau din emotiile starnite atunci cand le-ai trait.
Aflasem cu bucurie ca biserica "Sf. Treime' organizeaza un picnic in Stanley Park, asa ca ne-am pregatit de drum si iata-ne la intrarea in frumosul loc de recreere, la o ora rezonabila, pana in pranz, gata sa petrecem clipe frumoase alaturi de alti romani.
O problema a fost gasirea unui loc de parcare, care s-a rezolvat apoi multumitor, desi locul gasit era cam departe, fiind mai aproape de ocean decat de spatiul ales pentru picnic.
Ne-a fost insa foarte usor sa intuim zona unde se stransesera deja multi de-a nostri, intrucat de undeva , parca din eter se prelungeau printre crengile copacilor armonii muzicale atat de dragi ale unei hore romanesti, la care sufletul vibra, grabindu-ne pasii.
Mese lungi, intinse, impodobite cu simboluri romanesti ne invitau generoase sa ne asezam si sa privim cu atentie si satisfactie in jur. Dupa cuvintele preotului care ne-a urat sa ne simtim bine, sa ne cunoastem unii cu altii, sa ne pastram credinta, traditia, obiceiurile si pe acorduri muzicale instrumentale si vocale, atmosfera a devenit calda si imbietoare, iar emotiile au capatat dimensiuni coplesitoare.
Mirosul micilor ce se frigeau pe gratare si a caror compozitie fusese pregatita exact ca la noi acasa, mancarea servita, toata cu specific romanesc, adica carnaciori, fiptura, tot felul de salate, placinte, prajiturele, gogosi care se faceaupe loc, ceai, cafea, sucuri de tot felul, bauturi reci, inghetatte si fructe pnetru toate varstele si gusturile, aveau darul darul miraculos de a te transporta in alt loc, caci iti puteai inchipui cu puterea imaginatiei ca te afli de exemplu la Craiova, in Parcul Romanescu, pe terasa de la restaurantul Ciobanasul unde servesti mici cu mustar si bei o bere rece cu spuma alba si groasa.
Iar faptul ca se vorbea acceasi limba, iar accentul si continutul dialogurilor marcau zone lingvistice romanesti, sporea starea de satisfactie.
Toti aveau ceva de spus, de schimbat pareri cu cei de alaturi, desi atunci se cunoscusera, de dat adrese si sfaturi, de a fi de ajutor la nevoie in viitor.
Iar muzica infierbinta spiritele, caci nu puteai ramane indiferent cand auzeai "Marioara de la Gorj", " Trandafir de la Moldova", "Ma dusei sa trec la Olt", "Ana Lugojana" s.a. Se fredona alaturi de muzicanti si veselia devenise generala.
De remarcat numarul mare de copii, unii la locurile de joaca, iar altii dormind pe paturici, in carucioare la umbrele pomilor. Si daca adultii vorbeau romaneste intre ei, copiii foloseau comunicand unii cu altii limba engleza, desi parintii, bunicii li se adresau in romaneste.
Dezvaluiau o realitate in care traim sau anticipau zilele viitorului in tara care ne-a adoptat generoasa?!
Incerc un soi de regret comparand momentele de fata cu altele din anii trecuti, cand participand la evenimente similare, remarcasem mult mai multe ii romanesti ce impodobeau trupurile participantilor si cand muzica traditionala chemase la joc dezlantuit, grupuri mari de romani aflati la o asemenea manifestare.
Dar, privind in jur, ascultand discutiile aprinse dintre cei aflati alaturi simteam trairile intense ce cuprinsesera sufletele tuturor si nu-ti dadeai seama cat de repede a trecut timpul, caci lasarea serii se face simtita cu parare de rau, dar si cu promisiunea ca vom reveni cat de curand...
La iesirea din parc ne intilnim cu un grup de nuntasi. Mireasa, a carei rochie era sustinuta de doua fetite rapitor de frumoase si de inocente, avea obrajii imbujorati si zambitori si isi sustinea bratul pe cel al mirelui imbracat intr-un costum irlandez traditional. Pe fetele lor se citea fericire, multumire, incredere deplina, speranta, mandrie.
Alaiul insotit de muzica lor traditionala umplease de culoare si frumusete aleea ce iesea din parc.
Doamne, ce mica-i lumea si cat e de captivanta, de miraculoasa si de plina de frumusete!
Vancouver / august 2012
|
Eugenia Pârvoaica 8/14/2012 |
Contact: |
|
|
