Tablete pentru prieteni : Îmbătrânirea
Oamenii au fost dintotdeuna fascinati de vârste matusalemice si deoarece refuzau ideea mortzii au inventat reîncarnarea, viatza vesnică, învierea mortzilor etc. toate acestea pentru a-si usura frica de vesnicia mortzii sau ca o consolare si compensare pentru terminarea unei existentze de care si-au dat seama ca este finită. Si nu trebuie blamată această tendintză pentru că de la începutul istorei omului si pînă la începutul sec. 20 se poate spune că pe pamînt se murea mult mai usor ca azi-datorita epidemiilor, războaielor, foametei, ignorantzei în materie de îngrijire medicală- în special privind copiii si oamenii mai în vîrstă, astfel încît putini ajungeau la vîrste de 80-90 de ani, care azi sunt curente în societatea vestică.
Îmbătrînirea- din punct de vedere genetic- este intervalul între încetarea posibilitătii de reproducere si momentul în care intervine moartea. Dintr-un punct de vedere ar putea fi considerată un cîstig pentru viatza omului, căci -paradoxal- îmbătrînirea îndepartează momentul mortii prin faptul că se opune principiului selectiei naturale care preconizează că viatza dispare- sau trebuie considerată ca atare- în momentul în care reproducerea nu se mai poate produce, asa cum s-a observat la unele insecte sau animale cu organizare înferioară.
Îmbătrînirea deci este un "tampon" între viatza activă reproductivă si productivă, pe de o parte, si moarte ca stadiul final al existentei, pe de alta.
Dar de ce imbatrînim ? Drama acestei etape în viatza oamenilor se întîmplă la nivel celular si priveste consituentii întracelulari si functionalitatea lor; în spetză alterarea DNA nuclear si mitocondrial de către radicalii acizi rezultatzi din metabolismul energetic, depozitarea deseurilor în celulă si incapacitatea de eliminare a lor de către enzimele lisozomiale insuficiente cantitativ si calitativ duc la apoptoză, care nu este altceva decît moartea celulară; la acest mecanism se mai adaugă scurtarea unui element al cromozomilor -telomerul-,rezultat al diviziunii celulelor timp de ani; acest mecanism priveste desigur si celulele sistemului imunitar ca si al neuronilor care sunt mai sensibilile la stresul oxidativ al radicalilor liberi, ca si la stresul generat de mediul care declanseaza dezechilibre hormonale (cortisol ridicat). Din acest mecanism rezultă că procesul de reparare celulară a celor distruse partial nu se mai face corect, că celulele cu DNA alterat pot duce la cancere si cele cu proces oxidativ avansat produc apoptoza si mor.
În marea majoritate a cazurilor, alterarea celulelor sistemului imunitar predispune organismul omului în vîrstă la înfectii si alti factori patogeni care tin de mediu si face ca omul să sucombe nu direct prin proces de îmbătrînire, ci prin fragilizarea întregului organism sau prin alterare cu predominantză al unor sisteme: nervos ,cardio-vascular, respirator,etc., de unde rezultă cu precădere la această grupă de vîrstă aparitia de boli de sistem.
Se poate preveni îmbătrînirea? În linii mari ,nu; ce se poate încerca este un stil de viatză care să reducă nevoile energetice si astfel să reducă stresul oxidativ (nutritie cu import caloric redus, regim de muncă sau activitate reglată echilibrat, cu evitare de excese de expunere la toxice, droguri, radiatii solare etc) si în acest mod procesul de îmbătrînire este încetinit.
Se poate trata imbatrînirea? Da, în momentul în care se vor găsi metode biologice sau farmacologice care să activeze enzimele lisosomiale care să "facă toaleta" celulelor si să expulzeze deseurile toxice rezultate ale stresului oxidativ intra-celular. Pînă atunci, medicina îi poate ajuta pe oamenii în vîrstă prin evaluare periodică, nutritie adequată, evitînd excese care măresc producerea de radicali acizi, activitate fizică potrivita fiecărui caz, vaccinări periodice care protejează sistemul imunitar, interventii intravasculare de deblocare de artere si tratare de anevrisme vasculare, sau eventual înlocuire de valvule cardiace alterate si devenite insuficiente, eventual transplanturi de organe dacă vîrsta si constitutia fizică a bolnavului o permite.
Dar îmbătrînirea reprezintă nu numai o dramă metabolică; ea conditionează o stare alterată psichologică si morală; îndividul este pus în situatia nu numai de imposibilitate de a se reproduce -deci de înfirmitate genetică- dar devine un element neproductiv din punct de vedere social si al propriei familii. Această conditie duce la pierdere de" self-esteem”, depresiune nervoasă, fragilizare imunitară. Din indepedent si "util" omul devine dependent si "inutil". Evident că această "metamorfoză" este un factor agravant si necesită asistentză psicho-socială.
Există însă si situatzii mai fericite; în istoria stiintei si artelor au fost exemple de îndivizi care au fost capabili de a "produce" pînă la virste înaintate (Da Vinci, Kant, Tolstoi, etc) împotriva vîrstei si timpului lor. Incontestabil, acesta este un exemplu care să încurajeze pe cei care sunt în pragul îmbătrînirii prin aceea că există capacităti individuale care trebuie utilizate astfel ca acestă perioadă a vietzii să continue să fie productivă pentru individ si societate si deci să încurajeze pe cei în acestă situatie să persevereze pe calea activităztii întelectual-spirituale.
Conditia de a ajunge în acesta situatie este de a avea mereu prezentă în minte necesitatea ca în perioada vietzii active să aibă grija de ei însisi. În acest mod vor putea să se încadreze în cunoscutul dicton al latinilor : "mens sana în corpore sano ".
Toronto / aug 2012
|
Dr. Dinu Dimitriu 8/8/2012 |
Contact: |
|
|
