Vară caniculară...si incredibila nepăsare
Monumentul distrus
S-a stins viata falnicei Venetii,
N-auzi cântari, nu vezi lumini de baluri;
Pe scari de marmura, prin vechi portaluri,
Patrunde luna, înalbind peretii.
Mihai Eminescu „VENETIA”
Vară caniculară, vară cu instabilitate politică în tară, vară ce ne vesteste prin seceta prelungită că vom avea recolte compromise, o vară când tot bucuresteanul ar vrea să se bucure de o priveliste atrăgătoare, să petreacă măcar în orele libere câteva momente de destindere într-un parc, decizie pe care am luat-o, împreună cu sotia, de-a merge în CISMIGIU. Cum masina 178 opreste chiar la Universitatea de Muzică Bucuresti (cunoscută sub numele de „Ciprian Porumbescu”) am zis ca să începem vizitarea parculuiu cu „Izvorul lui EMINESCU” , dar cât de surprins am rămas când am văzut monumentul „poetului fără pereche” vandalizat de niste netrebnici, din care a rămas o bucată de marmoră (priviti fotografia), iar în jur o mizerie de nedescris. Totusi oamenii vin cu bună credintă, foarte multi tinându-si copiii de mână, să bea apa binecuvântată de bunul Dumnezeu, lacrimi de dor si iubire ale genialului Luceafăr, să le spună nepoteiilor că aici se află cea mai renumită „Fântână a dragostei eterne” care a răcorit si răcoreste inimile românilor si a turistilor care ne vizitează tara, si rămân orpilati de câtă nepăsare dau dovadă cei care reprezintă interesele cetătenilor urbei...
Continuându-mi „plimbarea” , dezamăgit si trist, am privit în balta infectă din fata „Izvorului tămăduitor”, care miroase îngrozitor, iar niste lebede... vai de mama lor, rate, gâste... sunt condamnate să trăiască în conditii inimaginabil de grele, spatiul fiind închis de un grilaj (niste panoururi ajunse petice de sârmă zdrentuite) aspect deplorabil... comparabil cu cele mai sordide asezări de imigranti de la periferia oraselor din Italia, sau un „Mondo Cane” , dacă dintre cei mai în vârstă vă aduceti aminte de acele imagini terrefiante.
Pământul de sub pomi este uscat si crăpat, iar iarba nu mai este demult verde, fiindcă edilii de la primărie n-au cadadixit să stropească zona în această vară a dureriii nationale.
Sub un acoperis de sârmă înegrită, peste care sunt crengi uscate si tot felul de frunze, un fel de puscărie a celor mai frumoase păsări, PĂUNUII, domneste aridus-formis: pietre, nisip, pene care le-au căzut amărâtelor de păsări, si culmea nepăsării!... fără un strop de apă în sgheab pentru a le-ndulci cât de cât agonia, si toate acestea la vederea celor mici care se uitau cu ochii lor de stelute la „pasările fermecate” care picoteau pe o câte-o stinghie sau erau asezate cu pieptul de pământ ca să-si poată duce zilele...
Pe marginea lacului s-au bătătorit tot felul de poteci, iar oamenii în disperarea de-a găsi putină răcoare, însotiti, unii dintre ei, de copii si tot felul de cătei mai mici sau mai mari care se bălăceau în apa de culoarea norilor ce prevestesc furtuna, fiindcă, la drept vorbind, chiar bărcile care mai trec foarte rar, ocolind MONTE CARLO par adevărate epave într-un desert, nu pe un lac al unei capitale europene.
Si ca să fie plimbarea „frumoasă”, dar a devenit si mai tristă, am păsit cu smerenie în ROTONDA SCRIITORILOR, unde băncile sunt rupte, putrezite, ierburi uscate, o adevărată bătaie de joc fată de cei care ne-au dus numele în lume si l-au transformat în renume, de români care trăiesc în Micul Paris, pe când delăsarea, renuntarea, scârba, indolenta, parsivitatea, ipocrizia, camelonismul, lipsa de rusine, perversitatea si minciuna fac masă bună cu cei care au furat votul bucuresteanului ca să se simtă străin în urbea sa.
Vreau să dau exemlu un singur oras, si să nu le cadă cu supărare domnilor mai mari ai Bucurestiului, Târgu Jiu, unde am participat în 28 Iunie – 1 Iulie a.c. la Congresul de Dacologie, a XIII-a editie, condus de stimatul doctor NAPOLEON SĂVESCU din NEW-YORK, si vă mărturisesc foarte sincer: parcurile, întregul oras este curat, respiră verdeată, iar havuzurile de apă, pe care o pulverizează cât îi ziulica de mare, crează confort termic gorjenilor si bună dispozitie, si asta fiindcă au un primar de actiune d-ul Florin Cârciumaru si un presedinte al Consiliului Judetean Ion Călinoiu, sunt adevărati gospodari demni de urmat.
Câd am părăsit această „oază” lăsată în paragină, versurile voievodului Limbii Române din poezia „Venetia” îmi sunau atât de triste în urechi, iar sufletul mi-a rămas încărcat pentru mult tim cu o imensă supărare, că acesti oameni pe care noi i-am onorat cu votul si le-am acordat încrederea noastră, nu numai că ne-au uitat, dar nici nu au buna cuviintă să se uite la orasele Europei cum arată si în ce hal au adus dumnealor o grădină de vis a capitalei „CISMIGIUL”, monument natural care se înscrie în patrimoniul cultural unuiversal.
As mai avea un of pe inimă, ca dragii mei confrati de la ziarele ce abundă în scandaluri politice, alături de televiziunile ce împânzesc biata sticlă cu toate minciunile „beligerantilor” să-si îndrepte atentia la felul cum este gospodărit Bucurestiul nostru, să ia pozitie si să-i trezească la realitate pe domnii primari, fiindcă la ora actuală nu face exceptie niciun parc, peste tot este lăsată iarba să moară, iar noi să ne simtim abandonati.
|
Marin Voican-Ghioroiu 8/5/2012 |
Contact: |
|
|
