Doar cuvântul
Lângă uraganele puse în vorbe
rămân hipnotizat de tăcerea lunii,
iar din izvoare ce au adus proverbe
eu strâng cuvintele din calea furtunii.
Doar cuvântul pus pe jar plânge si minte,
fleacurile nasc oceane fără taine,
gândurile duc dezastrul înainte
si nebunia îmbracă alte haine.
Doar cuvântul aduce sudoarea muncii,
tăcerea umbrei devine fără ceată,
pe cărări pierdute vin razele luncii
si apusul naste o nouă dimineată.
Doar cuvântul adie versul printre flori,
cu-n zâmbet si arsita îmbrătisării,
eternitatea lunii ia alte culori
si alungă uraganele uitării.
Cântec fără ecou
Un repaos agitat vrea să se aprindă,
dar noi avem privirile într-o oglindă,
stăm alături uitati pe-o ramură sub soare
în amurgul pus pe-a diminetii culoare.
Clepsidrele din frunze pe-o mare albastră
au asternut cărarea pe iubirea noastră
cu ecouri puse într-o îmbrătisare
care ne-a adus nostalgia în uitare.
Azi oricare oră e un anotimp ciudat,
amneziile bat singurătatea imediat,
eclipsele de lună ne-au adormit toamna,
tac regretele si nu e iubită doamna.
Valul nu vrea să mai rămână nemuritor,
nisipul ascunde un decor amăgitor,
o fată îsi numără banii pe un tricou
sub acordul unui cântec fără ecou.
De la străbunici...
Trăim secunde amorfe si amortite
fără alinieri la emotivitate
si cu mintile sucite în bezna tristă
pierdem timpul de la străbunici la strănepoti.
Iubirile vechi sunt fără expozitii,
iar umbrele lasă mosteniri fără comori.
Trăim învăluiti în viscol fără portii
plângând prăbusirea nebuniei peste flori.
Degeaba brazii ascund istorii uitate,
azi se tine jăratic ascuns în minciună,
desi odată ni s-a adus cu dreptate
adevăr învelit în raza de lumină.
Aduc eternitătii un vers si o floare,
când lacrimi de copil sunt frunzele uscate,
lacrima de pe năframa mamei ne doare,
pe cărarea străbunici-strănepoti cu păcate.
Vorbe oarecare
Rătăcesc singur călcând pe alei
si frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.
Scriu un vers din întâmplare
si în palme mi se asează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.
Privighetorile nu caută tăcerea
si îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.
Nu ne gândim la testamente
si omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-as dori să fiu un bob.
|
Constantin Rusu 7/25/2012 |
Contact: |
|
|
