Legaturi trainice
Se spune ca in viata iti alegi singur sotia, sotul,prietenii, vecinii, colegii de serviciu, dar parintii, fratii, surorile, bunicii, rudele ti-i da Dumnezeu si ii ai asa cum sunt ei, parerea, dorintele, preferintele tale necontand.
Poate de aceea relatia dintre copii, parinti, frati, surori, bunici si alte rude este nu numai una de sange, ci este o legatura sufleteasca, temeinica, de nezdruncinat si de neinlocuit, bazindu-se pe principii si mentalitati ce au multe parti comune privind atitudinea fata de realitatile din jurul nostru fata de modul de a trai, de a intelege si de a pretui viata. Dealtfel se stie ca sangele apa nu se face.
Copiii se desprind din caminul parintesc, isi stabilesc domiciliul dupa familia nou creata de catre ei insisi, dupa locul de munca, dupa conditii de trai mai bune. Si chiar daca distanta fata de casa parinreasca este mare, isi cauta periodic parintii, le fac vizite, ii ajuta, se intorc sa ii vada macar, ori de cite ori pot face acest lucru.De sarbatori sunt de regula impreuna si petrec momente emotionante, pline de afectiune si bucurie reciproca. Parintii, copiii, bunicii si nepotii pregatesc cu drag acest eveniment.
Pentru romanii care traiesc aici, pe pamant canadian, aceste obiceiuri sunt parca diferite. Copiii stabiliti peste ocean nu prea pot sa-si viziteze destul de des pe cei ramasi departe, acasa. Distanta e mare si necesita timp pentru a fi acoperita in zilele de concediu sau de sarbatori.
Dorul este insa prea arzator, asa ca parintii care au mai mult timp la dispozitie, fiind de obicei pensionari, strabat distanta asta si vin sa-si ostoiasca dorul de copii, dar, mai ales de nepoteii dragi si petrec saptamani, luni si unii chiar ani intregi impreuna cu cei pe care nu i-au vizitat de multa vreme poate. Toti se bucura de revedere; parintii cauta sa se integreze in modul actual de viata al copiilor care la randul lor urmaresc ca cei veniti sa se simta cat mai bine. O relatie speciala se consolideaza insa intre bunici si copii. In parcuri, la jocurile de joaca, in mersul la gradinita si la scoala, la biserica, cei mici sunt insotiti de bunicii lor si faptul cel mai imbucurator e ca nici unii, nici altii nu vor sa se mai desparta.
"- Tataie, mi-a spus mama ca avional care te-a adus s-a stricat si nu mai poti pleca de aici, nu-i asa?"
Cuvintele pustiului il descumpanesc vizibil pe adultul care nu vrea sa-l necajeasca.
"- Da, poate il repara mecanicul... "
"- Nu, nu poate. E stricat de tot ..."
Surprinzi, fara sa vrei, intre vizitatori discutii de felul: " - Mai am treaba pe acasa, dar o mai aman, ca nu se stie cand mai pot ajunge sa-mi vad copiii si nepotica ... "; "- Eu am lasat casa si tot ce aveam in grija unor rude si a unor vecini, asa ca am hotarat sa mai stau in Canada cu copiiii si cu astia micii."; "-Mi-e greu sa plec, sa ma despart de ei...."
Si chiar daca cei in varsta se adapteaza mai greu vietii dintr-o tara necunoscuta lor pina acum, viata alaturi de cei dragi le ofera prilejul de a trece usor peste neconcordantele ivite.
Astfel sentimentele ce-i leaga devin mai puternice, mai frumoase, iar departarea si dorul le consolideaza.
Vancouver
|
Eugenia Parvoaica 7/23/2012 |
Contact: |
|
|
