Scurta vizita la Viena
Cine ar fi crezut! Cerul Bucurestilor se va imbogati cu inca o cladire! Si ce cladire!
Un zgarie nori care creste vertiginos cu cate un etaj in cinci zile, pentru a ajunge la cele treizeci si sapte pe care le va avea in final (137m inaltime).
Va intrebati cine este acest Fat-Frumos care depaseste “bebelusii rezidentiali” de la Pipera, Corbeanca si alte orase satelit ale Bucurestiului?
Cladirea Sky Tower, situata langa statia de metrou Aurel Vlaicu, este proprietatea concernului Raiffeisen Property International. Ea poarta numai adjective la superlativ: cea mai inalta cladire, cea mai mare investitie austriaca in Romania, cel mai mare proiect de dezvoltare imobiliara in Romania, cel mai lacom gigant care va inghiti in total 50.000 mc de beton si 8.300 tone de otel (tinand cont si de dezvoltarea subterana pana la 60 m adancime).
Ce asemanare este intre Bucuresti si Viena? In momentul de fata, ambele orase sunt supuse actiunii de innoire si infrumusetare, desigur functionalitatea cailor de transport este pe primul plan.
In saptamana petrecuta in Viena am vizitat diverse obiective, unele chiar afara din capitala austriaca.
Prima surpriza a fost extensia micului aeroport vienez. Noul terminal elegant, cu circulatie fluenta, confera un aer de modernism vechii cladiri a aeroportului.
Oare nu s-a intamplat acelas lucru si cu aeroportul de la Otopeni?
Neplacut a fost faptul ca Gara de Sud, unde veneau toate trenurile din estul Europei si unde sosea si autocarul de la aeroport, este la pamant. Se va ridica din cenusa o frumoasa pasare cu multe aripi de beton care va face mandria acestui oras.
In ziua sosirii mele la Viena, sambata dupa amiaza pe o caldura de foc, dupa ce mi-am lasat la hotel bagajul, m-am indreptat catre Prater. M-am urcat in roata enorma Riesenrad, in dorinta de a vedea de sus orasul. Timp de cca 15 min. am admirat Viena si imprejurimile sale, punctul culminant al rotii fiind la 60 m inaltime.
Stand in una din cele 30 cabine de lemn ce adapostesc pe temerari (o cabina dispune de 20 locuri), am citit istoria rotii. Ea dateaza din 1896, a fost construita de inginerul Walter B. Basset care avea la activ inca doua realizari ale genului: roata gigantica din Londra si cea din Blackpool.
Proiectul a fost terminat in opt luni si Riesenrad a devenit emblema Vienei. Se poate lua masa intr-unul din vagoanele de lux ale rotii, iar la intrare exista un muzeu al obiectivului.
Multime de oameni se bucura de frumosul parc Prater deschis publicului de imparatul Joseph II in 1766.
Cand am coborat, grupuri de oameni sedeau pe iarba sub copacii batrani ce faceau umbra deasa. M-am asezat pe o banca in micuta piata Oswald Thomas *, pavata cu dale ce purtau fiecare cate un nume in amintirea celor ce au fost trimisi in lagare. (Lepoldstadt este un cartier evreiesc, iar locuitorii au trecut prin grele incercari in anii 1938-1947).
Suferind de caldura si amintindu-mi verdeata ce am vazut-o de sus, m-am bucurat ca am optat saptamana urmatoare pentru doua excursii in imprejurimile Vienei: prima - o vizita la manastirea Melk si croaziera pe Dunare, a doua - plimbare prin Padurea Vieneza, vizita la Mayerling si plimbare cu barca pe lacul subteran format intr-o veche mina de calcar inundata (Seegate).
Ziua urmatoare era duminica; m-am bucurat stiind ca in prima duminica din luna se intra gratis la muzee. Complexul Belvedere, format din doua palate si un superb parc ce le leaga, ma astepta sufland deja greu sub valul de caldura ce il cotropise dis de dimineata.
Palatele Unteres Belvedere si Oberes Belvedere dateaza din 1716 respectiv 1722 si sunt construite in somptuos stil baroc. Palatele adapostesc colectiile de arta ale lui Eugene de Savoy, nenumarate opere de pictori austrieci, pictori din lumea intreaga, lucrari de arta medievala, cat si lucrari ce ilustreaza curentele impressionist, realist, jahrhundertwende, manierist, clasicist, romantic.
Printul Eugene de Savoy, supranumit “little Capucin” pentruca pe campul de lupta purta o tunica maron in locul incarcatei uniforme a inaltului lui grad de maresal, grad ce-l avea deja la varsta de 25 de ani, a fost un om de o mare cultura si intelepciune.
In 1714 Printul Eugen a decis sa opreasca lupta impotriva regelui Frantei Louis XIV si sa se bucure de rezultatele muncii sale.
A dat mana libera arhitectului Johann Lukas von Hildebrandt sa construiasca doua palate legate de o gradina desenata in stil francez de un discipol al vestitului specialist Le Notre. Acest arhitect a fost Dominique Girard.
Biblioteca Printului Eugene de Savoy gazduia 15000 de volume, carti ce au fost mutate la Biblioteca nationala din Viena, constituind nucleul acesteia.
In salonul Grosser Marmosaal - o sala de bal vasta pardosita cu marmora rosie si cu o fresca frumoasa de Carlo Leone pe plafon ce reprezinta gloria printului Eugen - a fost semnat la 15 mai 1955, Tratatul de Stat prin care ocupatia aliatilor in Austria lua sfarsit.
Nu exista in sala facsimilul cu semnaturile participantilor si nimeni nu a putut sa-mi dea lamuriri, poate tocmai pentru faptul ca acest eveniment este o chestiune de mandrie nationala. O dala in partdoseala poarta in limba germana, referiri la eveniment.
Semnatarii tratatului sunt cei patru ministri de externe ai puterilor ce au ocupat Austria intre 1945-1955:
Vyacheslav Molotov (Uniunea Sovietica), John Foster Dulles (SUA), Harold Macmillan (Anglia), Antoine Pinay (Franta) si din partea Austriei Leopold Figl. Semneaza deasemenea si patru inalti comisari straini.
Tot in zona pot fi vizitate: Gradina Botanica fondata de Maria Theresa in 1754, muzeul de istorie militara Heeresgeschichtliches, precum si Muzeul tramvaielor.
M-a impresionat placut faptul ca spre pranz lumea incepuse sa vina. Desigur multi erau turisti ce vizitau expozitia Gustav Klimt, organizata zilele acestea cu prilejul implinirii a 150 ani de la nasterea pictorului, dar erau si vienezi veniti sa se plimbe in parc, sa se pozeze la fantani, sa lase copiii sa se bucure de caderile de apa, sa stea pe banci in umbra gardului viu mai inalt ca omul sau sub copacii seculari.
Eu insa trebuia sa ma grabesc caci aveam in program si o plimbare prin cel mai mare cimitir al Austriei, Zentralfriedhof (3,1 km²).
Am schimbat un autobuz si un tramvai datorita lucrarilor din jurul Garii de Sud. Sunt trei statii de tramvai la care poti cobori sa intri in cimitir. Intrarea principalaare o poarta monumentala proiectata de Max Hegelein 1905. Biserica impozanta ce se vede in capatul largii alei principale, este tot opera acestui arhitect.
Terminata in 1920 in stilul specific Jugendstill, are o suprafata de 2000mp si o inaltime de 60m in varful impozantei cupole, este dedicata Sf. Charles Borromeo. Nu se putea vizita pentruca se faceau ceva lucrari.
Am parcurs parcelele 32 (A,B,C) si 14 (A,B,C) cautand numele oamenilor celebri ingropati aici, notate in planul cimitirului ca si pe panourile zonelor respective.
Hugo Wolf, Johann Strauss tata si fiu, Schubert, Beethoven, Suppe, Eduard Strauss, Millocker, Brams, Sallieri,
arhitectii Carl Freiherr von Hasenauer (a construit Burgtheater), Th. Hansen, Pietro Nobile, Adolf Loos, pictorul Hans Makart, poetul si ziaristul Peter Altenberg, contele Th. Baillet-Latour - fost ministru de razboi spanzurat de multime in 1848, politicienii Victor Adler, Otto Bauer, poetul psiho analist Arthur Schnitzier.
Cimitirul este un mare parc care, ca si Pere Lachaise in Paris si Belu in Bucuresti, ofera vizitatorilor umbra pomilor sai, linistea aleilor ce curg intortocheate spre monumente deoseb ite, uneori ale unor necunoscuti. Poti gasi locul de veci al unor oameni bogati sau numai artisti, care au pe mormant doar o placa cu cateva cuvinte ce o data in plus amintesc trecatoarea noastra prezenta pe pamant.
Nu sunt asa de multe cavouri in acest cimitir; in tot cazul nu mari ca la Belu si Pere Lachaise. La intrare, un fel de arce de cerc – constructii din caramida simetrice fata de aleea principala, adapostesc cateva cavouri.
Chiar si Mozart are aici un monument, in ciuda faptului ca nu este ingropat aici.
Seara am explorat zona in care este situat hotelul meu. Am mers pe Laxenburger Strasse pana la Quellen Platz si m-am intors pe Favoriten Strasse, pe care in fiecare zi veneam din centru. Am vazut lumea care este foarte diferita de cea din Toronto; acolo oamenii ies afara, se plimba pe strada, stau la mese in cafenele, cofetarii si raestaurante. Unii stau de vorba pe banci in parc. Faptul ca magazinele sunt deschise numai pana la 6 seara, este motiv pentru a iesi si a socializa.
Ziua de luni este o zi putin iubita de turisti in Viena: muzeele sunt inchise, cu mici exceptii. Hofbourg este deschis lunea.
Am poposit in Michaelerplatz. Din curtea interioara a palatului, trecand prin Schweizertor (Poarta Elvetiana) am intrat in trezoreria Habsburgilor.
In vitrine de sticla sub o lumina dulce stau expuse obiecte de mare pret ce au apartinut imparatilor si printilor casei regale.
Reprezentativa este coroana imparatului Rudolf II, leaganul fiului lui Napoleon, cel mai mare smarald taiat vreo data in lume, cateva coliere ale ordinului Lanii de Aur, un corn de unicorn, un vas de agata banuit a fi chiar mult cautatul pocal Holy Grail, mantii de incoronare lucrate in fir de aur si argint.
Am iesit ametita de atata frumusete, bogatie, arta si mestesugarie. Am facut cativa pasi spre Albertinaplatz unde aveam de vizitat muzeul Albertina.
Am intrat intr-o cladire frumos renovata, moderna, cu un hol inalt in care lumina patrundea prin plafonul de sticla mata. Ma asteptam sa vad macar cateva din cele 60000 de desene si un milion de gravuri ce le poseda muzeul.
Albertina gazduia insa o expozitie fotografica cu tema “Sweet Earth Europa” (fotograf Joel Sternfeld), o alta intitulata Monet si Picaso, precum si parte din picturile unor celebri artisti ca Chagall, Klimt, Schiele, Kupka, Matisse, Cesane, Sutine, Delannay, Kandinski, Modigliani, Magritte.
Atentie la etajul intai sa nu pierdeti din vedere apartamentele ducelui Albert de Saxa -Teschen (al carui nume il poarta palatul) si ale urmasilor sai.
M-am indreptat apoi catre Neuer Markt, unde aveam sa vizitez Cripta Capucinilor. In piata m-a intampinat frumoasa fantana baroca a lui Donner, construita in 1737.
Austera Kapuzinerkirche a fost construita intre 1622 si 1632. Lipsita de fast si ornamente, este impodobita doar cu o nisa din care ne priveste statuia inalta a calugarului capucin Marco d’Aviano, trimes papal lui Charles de Lorraine si care a celebrat slujba in dimineata bataliei cu turcii (1683). Statuia moderna, realizata de Hans Mauer, dateaza din 1935 cand biserica a fost restaurata. La subsol se afla Cripta Imperiala, cunoscuta sub numele de Kaisergruft, fondata de imparateasa Anna in 1618. Acesta este locul de odihna a 12 imparati, 17 imparatese si inca o suta de membri ai familiei imperiale.
Cripta Mariei Tereza era in renovare.
Dupa racoarea din subteran, soarele de afara mi-a prins bine.
Am strabatut strazile in drum spre marea catedrala St. Stephen.
Situata in inima celui mai vechi district al Vienei, catedrala construita in multe etape incepand din 1137, este refacuta in maniera gotica de ducele Rudolf al IV dupa modelul catedralei St. Denis din Paris. In 1359 este turnata fundatia pentru cele trei nave actuale ale bisericii, care abia in sec 15 vor fi ridicate. Faimosul turn de sud a fost terminat in 1433.
In 1469, cand Viena a devenit oras Episcopal la cererea imparatului Frederick al III, cladirea devine catedrala.
Stilul baroc isi face aparitia in 1647, odata cu constructia altarului de catre fratii Pock.
Acoperisul format din 250.000 de tigle glazurate cu un desen in zig-zag si doi vulturi imperiali, constitue una din atractiile fotografului amator ce viziteaza Viena.
Restaurata cu mare arta intre 1945-1952, in ciuda faptului ca turnul de nord nu a fost niciodata terminat, catedrala mandra si austera supravegheaza lumea pestrita de la poalele ei.
In piata catedralei se canta si se fac scamatorii; localnicii ies seara pentru o inghetata si un schimb de idei intre prieteni.
Mi-am indreptat pasii catre American Bar, pe strada Karntner nr 10, unde o data cu refacerea interiorului in 1989, s-a pus in aplicare idea veche a arhitectului Loos de a tapisa banchetele cu piele verde de automobil (care in 1908 cand a fost facuta cladirea nu se gasea usor). Aceasta cladire este monument listat de Unesco din 1959.
Si ca sa inbin vechiul cu noul, am intrat la nr 24, la coltul starzii, in noul magazin Swarovski. inca de la intrare te intampina un adevarat caleidoscop de mii si mii de cristale stralucitoare, design creat de Arne Quinze.
Scara rulanta este alaturata magicului perete creat de alt designer japonez, Tokujin Yoshioka; 16.000 de oglinjoare octogonale in continua miscare iti dau iluzia de valuri, de plutire pe un lac luminos. Peretele are o suprafata de 88 m² si se numeste “Lake of Shimmer”.
O alta atractie o constitue “Eclectic Panthers”, cca 32 de pantere din materiale diferite populeaza mici caje stralucitoare.
Dupa amiaza se anunta linistita, prea linistita…dar nu puteam sa pierd o jumatate de zi aproape, asa ca m-am indreptat catre Parlament, casa cu aspect de templu grec, locuinta democratiei austiece incepand din 1920. Cladirea este proiectata de arhitectul Theophil Hansen in stil neoclasic. Statuia Atenei, situata in fata edificiului, dateaza din 1902 si este opera sculptorului Carl Kundmann.
Nu departe ce cladirea Parlamentului, troneaza cladirea Primariei orasului Viena: Rathaus. Fatada principala a edificiului a fost construita intre1872-1883 de arh. Friedrich von Schmidt in stil neo-gotic inspirit de primaria orasului Bruxelles; cladirea are o frumoasa piata unde au loc concerte in fiecare seara de vara si un parc minunat ce te conduce la teatrul Burgtheater.
Zilele acestea, un ecran urias acoperea fatada primariei; in fiecare seara se proiecteaza filme pe perioada verii.
Am pornit in cautarea cladirii oficiului postal al lui Otto Wagner.
Am coborat la statia de metrou Schwedenplatz, dar am luat-o in directie gresita. L-am gasit cu greu, spre ora sapte seara, cand era inchis. Va trebui sa vin in alta zi, mi-am spus.
Mi-am notat bine strada, Biberstrasse, nu departe de Dr. Ignaz – Seipel – Platz, vis-a-vis de Universitate. Este greu de crezut ca aceasta cadire a lui Wagner, cu stilul ei clar, simplu, functional, este mai veche decat neo-barocul ministerului vecin.
Stilul Secession nu este sever iar cele doua Victorii inaripate de pe cladire, sculpturi de Othmar Schimkovitz, fac legatura cu celelalte cladiri de pe ring.
Dar piesa de rezistenta este holul central. Bolta in forma de cilindru lasa sa patrunda o lumina alba si rece, difuza, indulcita de reflectia pardosealii din blocuri de sticla. Coloanele de aer conditionat au fost desenate ca sculpturi ornamentale; mobila, desenata si ea de arhitect este si azi in uz.
Biserica iezuita din apropire mi-a atras atentia si am intrat. Aproape sapte seara si inca era deschisa. Este o biserica baroca construita intre 1623 si 1627, a doua in frumusete dupa cea din Salzburg, ambele inspirate de Il Gesu din Roma.
Inainte de a localiza cele doua obiective, am luat-o pe strada Fleischmarkt pe care la nr 14 se afla un edificiu de birouri in jugenstill, construit in 1899 de F. Dehn si Josepf Maria Olbrich. La nr 1, alt edificiu in acelas stil, de data aceasta mai auster, construit in 1910 de Artur Baron.
Districtul Fleischmarkt este foarte vechi; aici s-au stabilit macelarii in anul 1200 si traditia de piata a continuat pana in ultimii ani cand, baruri si restaurante s-au deschis pe aceasta strada si in strazile invecinate.
Ziua urmatoare am mers sa vizitam marea Abatie de la Melk. Autocarul ne-a scos din Viena, am mers prin paduri si printre campuri, am admirat frumosul peisaj al satelor austriece. Aceasta zona de campie a Dunarii este cea mai fertila parte a Austriei, care produce cca 60% din cerealele, legumele si fructele ce se produc in Austria. Cu toate acestea, 30% din zona ramane impadurita, iar defrisarile se fac cu program si se planteaza alti copaci tineri in loc.
Ne-am oprit la Spitz, unde ne-am imbarcat pe un vapor – Prinz Eugen – care avea o capacitate de 600 persoane, o lungime de 63 m. Washau Cruise pe Dunare a durat cca o ora si jumatate. Din fericire soarele se ascunsese si am putut sta pe punte si admira minunatul peisaj. Am vazut castele medievale, ruini, vii in terase, chiar si mici plaje cu nisip galben, nu departe de luminisuri de padure. Zona aceasta pitoreasca este trecuta in patrimoniul Unesco.
Situata deasupra orasului Melk, pe dealul stancos care se deschide catre valea Washau, abatia este una din putinele locasuri de cult (dar si laice), care a functionat fara intrerupere de la fondarea ei pana in zilele noastre.
Fondata in 1089 cand Leopold II a oferit unul din castelele sale calugarilor benedictini, Abatia s-a dezvoltat si in sec 12 a deschis o scoala si a fondat o mare biblioteca ce contine azi manuscrise medievale de valoare inestimabila. Manastirea se caracterizeaza si prin propria productie de manuscrise.
In sec 15 a devenit centrul Reformei de la Melk, miscare monastica din Austria si sudul Germaniei.
Cladirea de azi a Abatiei a fost construita intre 1702-1736 in stil baroc de arh. Jacob Prandtauer. Contine multe picturi vechi si fresce executate de Antonio Beduzzi. Frescele din biserica sunt de Johann Michael Rottmayr.
Muzeul manastirii, foarte modern si bine intretinut, cuprinde piese de mare valoare bisericeasca cat si artistica. Camera nr noua cuprinde 16 panouri de lemn pictat ce au apartinut altarului. Desi sunt executate in 1502 (de Jorg Breu) nu si-au pierdut stralucirea si autenticitatea si stau alaturi de crucea modernului pictor Arnulf Rainer (1966).
St. Coloman este patronul acestei manastiri, o data sfantul patron al Austriei.
Ziua urmatoare a avut loc vizita Abeii Cisterciene Heiligenkreuz (Sf. Cruce) construita in 1133 si a cabinei de vanatoare de la Mayerling, unde a avut loc tragica moarte a printului de coroana Rudolf si a amantei lui Mary Vetsera. Deasemenea am facut si o plimbare cu barca pe cel mai mare lac subteran din Europa (cum il lauda localnicii), in Seegrotte, fosta mina de gyps inundata de ape.
Padurea vieneza - Wienerwald se desfasoara pe o suprafata de 45 x 20-30 km. Situata pe dealuri despartite de apele raurilor Triesting, Golsen, Traisen si bineinteles Dunare, zona aceasta dens impadurita cu foioase si conifere, are cel mai inalt punct la Schopfl, la cca 893 m peste nivelul marii, unde este situat si Observatorul Astronomic Leopold Figl.
Din fuga autocarului am vazut cat de ingrijita este padurea, cum sunt amenajate alei de asfalt pe care se pot plimba cu bicicleta amatorii de aer curat, am vazut ape curate si scare serpuind printre pietre, cum o data serpuia raul Sinaia. In 1987 Guvernatorii statelor Viena, Austria de Jos si Burgenland, au semnat “Vienna Woods Declaration” prin care se angajau sa protejeze natura in aceste regiuni.
Am trecut prin Baden, oras de bai si desigur prevazut cu un elegant cazinou, situat la cca 26 km de Viena.
Situat la gura romanticului Helenental, facand parte din valea raului Schwechat, orasul era resedinta de vara a claselor avute ale Vienei. Chiar imparatul Francisc al Austriei poseda o luxurianta vila.
Sunt aici 13 bai de ape calde (de la 22 º C la 36º) ce contin o mare cantitate de sulfat de calciu. Ramase din timpuri vechi sunt ruine de terme romane.
Imprejurul orasului sunt 120 de vinarii si 70 de mici restaurante.
Calcat adesea de unguri, turci si alti navalitori in campia Panonica, distrus de foc in 1812, orasul este reconstruit in stil Bidermeier dupa planurile arh. Joseph Kornhausel. In timpul primului razboi mondial, orasul a fost sediul Armatei Austro-Ungare. Importanta orasului a crescut o data cu deschiderea cazinoului in 1934.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, orasul a fost headcarters fortelor sovietice si aliatilor ce au administrat Austria pana in 1955.
Imediat ce semnul pe sosea a ararat ca orasul s-a sfarsit, am vazut cum se construiesc cladiri noi, cartiere intregi de locuinte pentru cei care, ca altadata, isi pot permite o casa de vacanta in Padurea Vieneza. Ghidul ne-a asigurat imediat ca totul este sub control, ca exista un plan de dezvoltare urbana care nu contravine regulilor de prezervare a naturii.
Urmatorul nostru stop a fost la Heiligenkreutz Abbey, manastire cisterciana situata la 13 km de Viena, fondata in 1133, a doua in lume a acestui ordin religios care a functionat fara intrerupere pana zi. A fost fondata de Leopold III de Austria la cererea fiului sau Otto, viitor arhiepiscop de Freising.
La 31 mai 1188 Leopold al V-lea de Austria face cadou manastirii o relicva a Adevaratei Cruci, primita de la Baldwin al IV de Ierusalim in 1182.
Dinastia de Babenberg va avea grija si va dona masiv acestei Abei, dea lungul timpului. In timpul invaziei turcilor (1529), manastirea a fost arsa pana la temelii. A fost recontruita mai tarziu in stil baroc prin grija staretului Klemens Schafer.
Mai mult de 800 de ani a pastrat manuscrise de mare valuare (este foarte cunoscut cel al lui Alberich Mazak 1609-1661). Manastirea a fost si ramane un centru important muzical. Azi este cunoscuta prin imprimarea in 2008 a CD-ului de Cant Gregorian “Muzic for Paradis”.
Fatada, ca la marea parte a bisericilor cisterciene, are ferestre simple, trilobate in partea de sus.
In curtea interioara ne intampina coloana baroca a Sfintei Treimi, opera a lui Giovanni Giuliani, terminata in 1739. Biserica manastirii combina stilul romanesc (fatada, nava si transept) cu cel gotic (corul**) intr-un mod fericit si unic in Austria. Sa nu uitam nici vitraliile ramase din sec 13, de o frumusete de nespus.
In “Chapter house” se gasesc mormintele a 13 membri ai fam. Babenberg, printre care si cel al lui Frederick Certaretul, ultimul descendent. Ramasitele lumesti ale lui Otto de Freising se gasesc sub altar, la estul presbiterului.
In 1802 s-a deschis aici un institut de filozofie si teologie, azi este unul dintre cele mai mari institute de educare preoteasca in lumea germana. In ian 2007, Papa Benedict XVI a ridicat aceasta scoala la rangul de Pontifical Athanaeum cu dreptul de a oferi grade ca orice alta universitate austriaca.
80 de calugari continua azi traditia cantului gregorian si a liturghiei in limba latina, activeaza in 17 parohii si acorda ajutor saracilor. Actualul staret este membru al Ratzinger Schulerkreis, fondata de papa si subventionata de acesta.
Dupa aceasta instructiva vizita, ne-am repliat si indreptat catre cabana de vanatoare Mayerling, obtinuta in 1886 de Imparatul Franz Josepf I de Austria si sotia sa imparateasa Elisabeta de Bavaria si transformata intr-un “adapost” de vanatoare.
O superba priveliste - dealuri, vii, paduri de o frumusete izbitoare - ni se intinde la picioare si nu ma pot impiedica sa ma intreb cum un barbat de 30 de ani a putut sa-si puna capat zilelor (30 ian 1889) in mijlocul atator frumuseti! Ca si Jean des Cars, scriitor si istoric francez care a scris Rodolphe et les secrets de Mayerling, si eu cred intr-un complot politic.
Dar sa revin la subiect.
Adiacent bisericii fondata de imparatul Franz Joseph dupa moartea fiului sau, se afla un muzeu care contine poze si informatii din viata de zi cu zi a familiei regale, ca si a tinerei perechi regale. Se gaseste aici chair si sicriul Mariei Vetsera. Dupa atacul din 1945, ramasitele Mariei au fost inhumate (1956).
A fost deschisa aici o manastire de maici carmelite care se roaga zilnic pentru sufletul nefericitului print.
A urmat vizita pesterii Seegrotte ***.
In 1848 s-au gasit zacaminte de gyps in aceasta zona. S-a deschis o mina care a functionat pana in 1912 cand, o
explozie – in urma procesului de exploatare de rutina – a dus la navalirea apei in mina. Mina a fost inchisa pana in 1932 cand speologii au descoperit ca un lac enorm ocupa nivel doi al minei (la cca 60m adancime de la suprafata).
Au fost facute amenajari si grota a fost transformata in obiectiv turistic. In anul 1944 insa, nazistii confisca grota, pompeaza afara apa si instaleaza o fabrica de avioane. Aici a fost fabricat Heinkel HE 162 .
Au lucrat aici cca 2000 de oameni, in majoritate prizonieri de razboi. Obiectivul este vizat si distrus in aprilie 1945 de armata rosie.
Azi grota este vizitata de cca 250.000 de turisti annual. Accesul se face printr-o lunga galerie (250m), care duce la lac si la debarcader. Lacul subteran are apa foarte clara din cauza concentratiei de calcar ce il contine.
Adancimea lui este de numai ½ m se pastreaza datorita faptului ca apa in exces este pompata afara zilnic. Grota se afla langa oraselul Hinterbruhl, la cca 17 km de Viena.
Autocarul ne-a lasat in Viena, langa opera, pe la ora doua dupa amiaza. Era timp de continuat vizitele.
Casa muzeu Freud am gasit-o cu greu strabatand strazile calde ale Vienei.
Se pare ca majoritatea obiectelor care odinioara infrumusetau biroul doctorului inspirandu-l, se gasesc la Londra, orasul in care s-a refugiat Freud cand au intrat nemtii in Viena.
Sigmund Freud museum este situat intr-o casa din strada Berggasse nr 19, unde si-a inceput in 1891 practica medicala. Tot aici si-a scris cele mai importante lucrari, de la “The interpretation of dreams” pana la “Rat man”.
Mai multe camere au ramas cu mobilierul original, in timp ce vizitatorul poate urmari pe ecrane filme din viata familiei (anii 1930). Muzeul a fost deschis in 1971, dar abia in 1980 a fost achizitionat intregul apartament inchiriat de Freud cand a locuit aici. In anii urmatori, arh. WolfgangTschapeller, renoveaza biblioteca si fatada.
Seara am incercat sa intru la Amalienbad, baile din Reumannplatz, nu departe de hotelul meu.
Aceasta cladire poate acomoda cca 1000 de oameni. A fost construia ca parte din programul de dezvoltare “Red Vienna” din 1920, de arhitectii Otto Nadel si Karl Schmalhofer (1923-1926).
Se gasesc aici sauna, bazin de apa calda, bazin de innot (30 m lung cu acoperis din sticla), bai de abur, bai terapeutice. Piesa cea mai interesanta este bazinul de apa fierbinte al femeilor, decorat cu ceramica. Cladirea si interiorul sunt tributare stilului arhitectural Jugenstill, stil Art Nouveau austriac.
Ziua urmatoare si ultima inainte de a lua calea aerului catre Toronto, a fost o zi destul de plina si obositoare.
Aveam de vizitat urmatoaree obiective: Hunterwasserhaus, Gazometer, Karlplatz, Stadpark, Columbus Platz si Sudbahnhof (Gara de Sud), ultimele doua situate in apropierea hotelului le puteam vedea pe seara.
In Museum’s Quarters aveam de vizitat doua muzee. Imi dadeam seama ca este prea mult, mai ales daca si ziua urmatoare avea sa fie la fel de calda ca si cele trecute.
Hundertwassehaus. Din centru, am luat metroul pana la statia Landstrasser (linia U3 sau U4), am mers cca zece minute pe jos si la Kegelgasse nr 36-38, am gasit casa. Pictor si gravor, Friedernsreich Hundertwasse a ridicat acest grup de locuinte folosind o gama variata de materiale in armonie cu mediul ambiant. Comisionata de fostul primar Leopold Gratz si sponsorata de orasul Viena, casa a fost terminata in 1985 si a infruntat cu succes nenumaratele critici, cu timpul cucerindu-si admiratia localnicilor si nu numai a vizitatorilor straini.
De aici m-am indreptat catre Gasometer, la statia cu acelas nume, pe linia U3 de metrou.
Gasometrele erau rezervoare cilindrice telescopice, inalte de cca 70 m, cu un diametru de 60 m, ce stateau intr-un bazin de apa si erau inchise de o fatada de caramida; ele depozitau gazul de care avea nevoie orasul Viena pentru a functiona (cca 90.000 mc gaz fiecare). Acestea s-au construit intre 1896 si 1899 in zona Simmering, nu departe de Gaswerk Simmering si au incetat sa mai functioneze cand s-a introdus gazul metan pentru necesitatile orasului (1984). In 1978 au fost recunoscute ca monumente istorice. Un concurs de arhitectura a fost lansat (1995) pentru a le da o noua folosinta.
S-au pastrat numai fatadele cilindrice, ca o coaja rosie de caramida si s-au construit in nterior apartamente de locuit, birouri si magazine la parter, toate pe o frumosa curte interioara, luminata. S-au dat in folosinta in 2001.
Am luat metroul inapoi, la Lanstrasse am schimbat cu linia U4 dar am gresit directia si m-am trezit, in loc de Stadpark, care era chiar urmatoarea statie, la Robauer Lande. Am iesit afara caci am zarit prin usi verdeata, lumina si apa. M-am minunat ca in mijlocul orasului poate fi un loc atat de pitoresc. Am stat pe malul raului Viena, caci aceasta era apa ce trecea pe acolo; am cercetat harta, am urcat pe podul ce trecea apa si m-am indreptat catre statia de metrou pentru a-l lua in directia din care venisem.
Vis-à-vis de statie erau blocuri elegante si i-am invidiat un moment pe cei ce locuiau acolo si puteau privi din balcon apa si paduricea adiacenta.
Am coborat la Stadpark si m-am invartit mult prin parcul cu acelas nume, pana am dat de obiectivul meu, Statuia lui Strauss. Acest parc, primul parc public in Viena, a fost deschis la 21 august 1862. Raul Viena scapa liber de sub planseele stradale ale orasului, pentru a infrumuseta acest parc. Atractiile parcului sunt monumentele, (este parcul cu cele mai numeroase monumente in Viena) si cladirea Kursalon, unde a fost deschisa spa cu ape minerale tamaduitoare. Cladirea a fost construita intre 1865 si 1867 dupa planurile arh. Johann Garben. Aici a dat Johann Strauss II, primul sau concert la 15 oct 1868. Kurtsalon a devenit un local popular pentru concerte si baluri; functioneaza si in zilele noastre. Pe langa Monumentul lui Strauss executat de sculptorul Edmund Hellmer in 1921, cu statuia compozitorului executata din bronz aurit si incadrata de un relief de marmora, se mai gasesc in parc monumente ale lui Schubert, Lehar, Stolz, Makart.
Am luat iar metroul, am schimbat cu altul si am ajuns la Musemsquartier unde sunt grupate mai multe muzee, printre care Leopold si Mumok. Am viziat Mumock (Leopold il vazusem acum cativa ani). Cladirile celor doua muzee Leopold si Mumok sunt intr-o balanta de alb si negru. Primul este placat cu calcar alb de Dunare, cel de al doilea cu granit negru.
Am stat pe marginea bazinului din incinta pietei muzeelor, am facut poze, baut o oranjada si am plecat catre Karlplatz.
In drum m-am oprit la Nasch Markt - Piata de produse proaspete din cartierul muncitoresc, pe Linke Wienzeile; am revazut cladirile arhitectului Otto Wagner: Medallionhaus cu fatada in stucco aurit ornamentata cu medalioane si ghirlande de laur si palmier si Majolikahaus ce prezinta motive florale din ceramica in stil vienez Jungenstill (la nr 38 si 40). Am luat un sandwich la un micut restaurant din piata, bucurandu-ma de umbra intr-o zi atat de calda...In timp ce-mi beam cafeaua, am observat ca pe asfalt sunt niste desene in forma de stea. Am fotografiat cateva. Acestea cuprindeau nume de compozitori cunoscuti: Monteverdi, Salieri, Offenbach, Berstein.
In Karlplatz sunt multe de vazut. Mai intai cladirea alba cu cupola sa din 3000 de frunze din fier forjat aurit: Pavilionul Secession al lui Josef Maria Olbrich. Acesta a fost deschis cu ocazia celei de a doua expozitii a artistilor grupului “Secession” in 1898. Incredibil de moderna pentru sfarsitul secolului 19, o provocare a avangardistilor, cladirea afiseaza pe fatada urmatorul moto: “Der Zeit ihreKunst, der Kunst ihre Freiheit”
(Fiecarui secol arta sa, artei libertatea ei).
In subsol, pe trei pereti se intinde minunata fresca a lui Gustav Klimt, Bethovenfries, inchinata Simfonii IX a marelui musician. Lunga de 34 m, fresca are trei sectiuni: “Asteptand fericirea, Puterile ce se opun, Adevarata fericire, Pura si absoluta dragoste”.
Nu departe in aceasta piata, se afla cele doua Pavilioane ale lui Otto Wagner (1899), foste intrari de metrou ce fac parte din proiectul de 36 de statii de metrou pentru executia carora a fost angajat in 1892 acest arhitect. Construite intr-un stil ce avea sa fie la moda la inceputul sec 20, Jugendstill, pavilioanele prezinta inetresante combinatii de materiale: marmora alba si metal prefabricat vopsit verde; acoperisul este din cupru oxidat de un verde stralucitor. Delicate accente florale stilizate (floarea soarelui) amintesc de stilul baroc al impozantei Karlkirche ce se ridica nu departe in aceasta piata.
Am stat in parc pe o banca exact ca bancile din Cismigiu si am privit de departe biserica.
Am facut poze bisericii si monumentalei statui a lui Moore din bazinul din fata.
La varsta de 60 de ani, Johann Bernhard Fischer von Erlach a inceput constructia bisericii dedicate Sf. Charles Borromeo, biserica ce va fi terminata de fiul lui; Karl VI a initiat constructia in urma epidemiei de ciuma din 1713.
Cladirea combina Coloana lui Traian, porticul roman al Panteonului si Domul Bazilicii St. Petru din Roma.
Este cea mai frumoasa cladire baroca a Vienei. Cupola la interior este acoperita de fresce de Johann Michael Rottmayr (acelas care a executat frescele bisericii manastirii din Melk).
Destul pentru aceasta zi. M-am intors la hotel si dupa o bine meritata odihna, am iesit sa imi iau ramas bun de la Viena. Din Columbusplatz m-am indreptat catre Sudbahnhof. Cladirea veche a garii a fost demolata in dec. 2009 iar cea noua va fi gata in dec. 2012, lucrand la intreaga capacitate in 2015.
Seara era extrem de calda, apusul de soare sangeriu. Becurile incepusera sa palpaie in zona santierului.
Aripi mari de beton ale cladirii se desfasurau sa acopere lucrul de noapte al oamenilor. Cladirea crestea si noaptea nu numai ziua.
M-am intors tot pe Favoritenstrasse spre hotelul meu si odata ajunsa sus in camera am inceput pregatirile pentru plecarea din ziua urmatoare. Lista cu ceeace a ramas de vazut o voi intocmi in avion, mi-am spus, ca si trecerea in revista a locurilor si cladirilor vizitate. Eram multumita de activitatea mea in aceasta vizita in Austria.
* Oswald Thomas s-a nascut in Romania, la Brasov, pe 27 iulie 1882. De profesie astronom, a fondat Biroul de Astronomie din Brasov in 1907. In 1913 a mers la Viena unde a devenit Dirctor al observatorului Urania (1915-1922), fondeaza Biroul Astronomic Austriac in 1924.Dea semenea pune bazele Planetariului in zona Prate in 1927. Moare la Bonn, in feb. 1963. Este comemorat prin piata Oswald Thomas Platz in Vienna, unde este asezat si palnetariul, nu departe de marea roata a Praterului.
** http://en.wikipedia.org/wiki/Quire_(architecture)
*** http://www.thoughtsandplaces.org/2010secondinthethird/viennain2010/Viennain2010theSeegrotteatHinterbr%C3%BChl.htm
Toronto, 21 iulie 2012
|
Mariana Popa, 7/23/2012 |
Contact: |
|
|
