Imense
vor veni caii
pentru fiecare om câte unul
si ne vor împinge din asternuturi
cu marile lor boturi umede
ne vor scoate din case zvârlindu-ne pe scări
ca pe niste suluri de postav
ne vor împinge asa printre blocuri pe străzi prin orase
vor ajunge cu noi pe câmpii
prin păduri
ni se vor lipi de pleoape frunze si crengute
pe sub cea mai frumoasă paradă de nori
vor intra în ape si ne vor rostogoli pe fundurile oceanelor
ca pe niste trunchiuri
caii de lemn ai copilăriei cu boturile mari
imense
esenta
eram fericiti omorâserăm împreună
căpcăunul care ne teroriza orasul
cu toti i-am împins cutitul enorm în inimă
stăteam usurati cu zâmbetele mânjite de sânge
beam bere petreceam chiuiam si ne uitam la el satisfăcuti
cum îi ies trenuri prin vene cum îi cresc clădiri pe trup
cum i se împleticesc biserici prin plete
cum spune poezii si cum cântă în somn
cum îi ies ape si munti pe gură
dar noi eram fericiti
omorâserăm împreună căpcăunul
si puteam să facem dragoste sub stelele lui de pe piept
din povestile noptilor cu ploi nesătule
cineva ne citea cu voce tare dintr-un pergament
ne îndesa acarieni în memorie (eram supărati tare si noi si acarienii)
gramofoanele se topeau ca niste înghetate
din haine curgeau toate obiectele (de la nicovale la mere)
noi
căutam fântâna aceea plimbătoare în care nu s-a înecat nimeni
ne strângeam lacrimile ca niste bomboane skittles în batiste de lemn lasă
ne uităm la ele altădată
eu eram aici tu tot aici dar foarte departe
soarele trecea prin dreptul unor geamuri murdare
ne întâlneam pe bârnă din când în când cu rucsacuri mari cât niste ursi atârnând de glasuri
si atunci ne salutam în tăcere ca oamenii de munte cu experienta strânsă într-un toiag
(odată am visat că dormeam lângă călcâiul tău de godzilla
dar asta e altă poveste se făcea că te stropea o masină de pompieri doar doar
pleci si lasi orasul sau te trezesti si faci dragoste cu mine)
obosit mă asezam seară de seară în fotoliu din mijlocul câmpiei
pe care o duceam la piept pe un lant si
mă lua dorul de tine la el acasă zicea
spune tot spune si urlam ca o fotografie din copilărie
în care ajungeam unui mastiff napoletan până la bot
cei din jur nu interveneau nici pentru ei
stăteau la stop sau treceau cu barca sâmbăta pe lac
eu mă tineam de oasele mele ca la cutremur ca într-un tren în plină deraiere
spune tot spune si tipam
nu era nimeni să-mi astupe gura cu pâine
când se linisteau apele îti scriam din statiunile cu vedere la carne
stăteam în camera mea de hotel acoperită cu piele de om
să vezi măduva nu zicea nici pâs
mă prindea dimineata adormeam pe lângă muncitorii veniti să termoizoleze clădirea
de-a busilea prin aer
facem dragoste în carlinga unui avion de hârtie
îmbrătisati de parcă am iesi unul din celălalt
ne rostogolim pe podea printre scaunele pilotilor
pe pereti unde sălciile iau locul firelor
pe tavan printre miile de butoane si beculete colorate
pe aripile acoperite cu rogojină
tinem adâncul apelor la suprafată până
ni se văd trupurile goale într-un ecran stins
suntem dintre cei cărora le trec norii prin umeri
zburăm foarte sus trecem pe lângă tâmpla lui gulliver
i-am face reverente tinându-ne inimile între degete ca pe niste jobene dar
tributari ai unor tăceri costisitoare
trăim în odăita unei secunde si nu ne e usor
personal prefer să-ti sărut fiecare fir de păr în parte dintr-o suflare
gulliver întelege tot ca o oglindă
în ochii lui albastri cerul are forma unei livezi de păpădii
noaptea
se trezeste călugărul ce doarme încolăcit pe elice
ne aprinde lumânările suflând peste fitilele stinse
zumzăitul de tântar al motoarelor
deranjează mosii ce îsi fac siesta în bărcile de pe lac
e ceva nou chiar si pentru roci în toată povestea asta
un copil vede o luminită miscându-se printre stele
departe în piept părintii lui dorm
se bucură cât să nu-i trezească
|
Stefan Ciobanu 7/22/2012 |
Contact: |
|
|
