66 de ani de la uciderea Maresalului Ion Antonescu
“Să nu uităm că istoria
nu va uita pe vinovati;
si vinovati suntem cu totii:
unii, pentru că am tăcut;
altii, pentru că am gresit;
cu totii, pentru că am suportat.”
General Ion Antonescu
(Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
“Biografia Maresalului Antonescu, care nu poate si n-are cum decade în hagiografie, se întemeiază pe realităti indiscutabile, verificate si sustinute numai pe temeiul unei multitudini de documente, multe cercetate de noi cu predilectie în arhive si biblioteci apoi valorificate, numeroase în premieră, judecate si relatate de specialisti sau de participantii la evenimente, unii interogati special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette si Gh. Magherescu s.a., s.a. Nu este lipsit de interes să precizez că biografia este populată de cel putin o mie de personaje, fiecare ocupându-si natural locul în functie de rolul jucat în devenirea, desfăsurarea si consecintele faptelor examinate.
Sacrificiul Maresalului Antonescu si al colaboratorilor săi de anvergură, precum personalităti de exceptie ca Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, C. Piki Vasiliu, a devenit, prin vointa excesiv brutală a învingătorilor din 1945-1946, exemplar… După cum, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente si nici fără „modele” grozave pentru desfăsurările ulterioare din Istoria Românilor. Este un aspect sub care versul popular a surprins – precum de obicei în asemenea situatii – similitudini extraordinare si adevăruri esentiale, pline de sens pentru cine e dispus a descifra învătăminte:
Si, din vreme-n vreme,
Practică barbară,
Capul gintii noastre
Cade pentru Tară!”
*
* *
“Nu întrevăd, acum, după ce tumultuosul secol al XX-lea s-a încheiat, fără însă ca si faptele pe care el le-a găzduit cu exagerată generozitate să fi încetat a-si exercita consecintele, cel mai adesea în chip negativ si cu intensitate, de ce vreun istoric ar mai avea temei de a-l exclude pe Ion Antonescu din categoria ilustrilor bărbati de stat ai României contemporane, alături de I. I. C. Brătianu, N. Titulescu sau N. Iorga.
În privinta ierarhiei, nu are rost, desigur, să mă pronunt, cât timp numai trecerea timpului, perspectiva justă a evenimentelor deja împlinite si cercetările istoriografice temeinice de mâine îsi vor spune, cu greutate si dreaptă măsură, cuvântul decisiv nimerit.
La 23 iunie 1940, nimeni altul decât Nicolae Iorga, celebrul nostru polihistor, care prin creatia sa de proportii, varietate si profunzimi rar întâlnite a acoperit practic întreg spatiul spiritual românesc, si nu numai, a observat cu numai câteva zile înainte de a fi intervenit tragedia românilor de pretutindeni si de-a se fi declansat procesul prăbusirii României Mari, context în care savantul însusi la scurt timp după catastrofă avea să-si afle groaznicul sfârsit:
”Neam părăsit în răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac si vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belsug si de trecere a ostilor. Asa de putini între asa de multi. Cu fratii la cellalt capăt al Europei si cu străini de noi în toate părtile. Apti pentru cea mai înaltă civilizatie si siliti a trăi de la o bejenie la alta. Oricare altii s-ar fi risipit în lume. Pentru mai putin se părăsesc si cele mai dulci patrii. Noi am rămas. Cu sabia în mână de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, otelul, am întins brutalitătii arma subtire a inteligentei noastre. Si, iată, suntem tot acasă” .
Este cu totul explicabil, drept consecintă, că în 1942 îngrijitorii excelentului Album Spatiul istoric si etnic românesc, editat sub egida Academiei Române, a Institutului Cartografic Militar si a Institutului National Central de Statistică din Bucuresti, au inserat drept motto al capitolului III aceste cuvinte definitorii ale Maresalului Ion Antonescu:
„Ne-am născut aici, suntem cei dintâi asezati si vom pleca cei din urmă”.
În atare împrejurări, Ion Antonescu a reprezentat, sub cele mai multiple aspecte si din cele mai multe cauze, mai mult decât un factor de decizie, un reazem pe măsură, un element de incontestabilă garantie, chiar sigurantă, la „talpa” Tării.
Numele Maresalului Ion Antonescu a intrat în Istorie, cu sau mai degrabă fără vointa unora sau a altora, încă din cursul vietii. Mai presus de orice – Omul, cu toate calitătile si defectele lui, pentru toate faptele sale, bune sau rele. Nu a fost fascist, după cum nici democrat, dar nici rasist ori criminal de război. Ci, înainte de orice, un bun nationalist.
Răstimpul care ne desparte de executia lui în 1946 este, totusi, prea scurt la scara istoriei pentru a fi „văzut” total si global, fără de gres, dar, netăgăduit, că dreptatea tot îsi va spune cuvântul.
Deja unele sondaje de opinie, la nivel national, l-au situat pe Maresal în rândul celor mai de seamă români de oricând si de orisiunde.
Faptele trecutului, consumate, Antonescu n-ar mai avea cum interveni si ce dovedi, sau ce … corecta măcar. Este, de-acum, rândul istoricilor si sansa lor de-a afla si dezvălui tot adevărul, despre toate cele care, câte si cum au fost!”
N.O.
Din scrierile Profesorului Gheorghe Buzatu
|
Profesor Gheorghe Buzatu 7/20/2012 |
Contact: |
|
|
