Subiectiv ; Calea noastră, cale dreaptă
Mai tineti minte fabula cu greierele si furnica? Mi-am amintit de ea mai zilele trecute citind că prim-ministrul Stephen Harper a refuzat contributia monetară a Canadei la Banca Mondială pentru asistenta Europei. Pe bună dreptate, politica economică prudentă a guvernului Canadian, începută încă de pe vremea lui Jean Chretien si Paul Martin mai mult de 20 de ani în urmă, si-a dovedit roadele în anii din urmă când multe economii din Europa si chiar în Statele Unite au fost amenintate de colapsare, în timp ce economia noastră î-si continuă cursul aproape netulburată. Domnul Harper a mentionat la întâlnirea Grupului celor 20 din Mexic că Europa cu toate bogătiile ei are suficiente resurse ca să-si rezolve problemele economice fără aportul Canadei.
Se întelege că pozitia guvernului nostru nu e scutită de critici atât din afara ei cât si din interior. Presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a afirmat ca răspuns că această criză a originat în Nord America, deci este de datoria noastră ca să intervenim.
Din păcate domnia sa uită că multi demnitari europeni printre care Margaret Thatcher, Angela Merkel, ca si alti ministri din Austria, Olanda, si Scandinavia au avertizat încă cu multi ani în urmă că măsurile pro-socialiste introduse de aceste guverne vor depăsi posibiltatea de a face fată cheltuelilor si au îndemnat la moderatie. Domnia sa uită la fel că Europa a fost salvată de foamete si pieire după cele două războie monmdiale de Nord America, care nu a început acele războie, dar care si-a sacrificat fii ca să le curme.
Ceea ce se aminteste si mai putin din istorie este faptul că după înfrângerea armatelor germane în 1945, HarryTruman, preluând atributiile presidentiale la Casa Albă după moartea Presedintelui Franklin Roosevelt, a fost îngrijorat de faptul că după ani de război, distrugere si milioane de oameni dislocati din lagăre si alte locuri, populatia europeană ar putea fi supusă unor noi suferinte ca foamete, boli si mizerie. A venit la fata locului să vadă care e situatia, ce s-a dovedit mai rea decât a fost crezut. Nici în America, supusă efortului de război în Europa si cu cel de-al doilea front deschis în Pacific după atacul de la Pearl Harbor, cu zeci de mii de soldati reîntorsi acasă după încetarea ostilitătilor, somaj si ferme nelucrate la timp, situatia nu era deloc cu mult mai bună. Ce era de făcut?
La Casa Albă, Truman si-a amintit că la sfârsitul primului război mondial, Presedintele Woodrow Wilson a însărcinat pe Herbert Hoover să conducă operatiile de alimentare a populatiei în zonele de luptă din care mai mult de o treime era amenintată cu moartea prin înfometare. Succesul îndeplinirii acestei misiuni s-a soldat cu alegerea lui Hoover ca cel de-al 31-lea Presedinte al Americii în anii 1929-33. Truman l-a învitatpe Hoover la Casa Albă si ca urmare, noul si vechiul presedinte au hotărât să apeleze poporului american ca în mod voluntar să reducă consumul de alimente, sugerănd ca în zilele de luni si miercuri să se renunte la consumul de carne, si-n alte zile la fel cu alte alimente. Într-o pasionată adresare radiofonică, Hoover a spus: „Dintre cei Patru Călăreti ai Apocalipsului, cel numit Război ne-a părăsit, cel putin pentru un timp. Dar Foametea, Molima si Moartea continuă să atace lumea. Foametea este un vizitator tăcut care apare ca o umbră. Aduce nu numai suferintă si durere dar si frica si teroare. Cară dezordinea si paralizează guvernul. Este mai destructivă decat armatele, nu numai în viata umană dar si în cea morală. Toate valorile unei trăiri normale se topesc înintea ei si fiecare succes al civilizatiei se distruge.” America, la fel ca si Canada care a contribuit cu mii de sacrificii la răpunerea nazismului, a răspuns apelului si în felul acesta Lumea Nouă a reusit să ajute Europa de după război si s-o reclădească. E oare cazul să facem la fel si acum?
Astăzi problemele se pun diferit si omenirea este tot mai mult împinsă pe directii ce urmăresc un scop ascuns, neîmpărtăsit publicului de televiziune si ziare, dar care pot avea nefaste repercusiuni asupra noastră ca oameni si natiuni. O imensă retea de organizatii ca Tides Canada, Enviromental Defence, Siera Club si altele, subventionate de fonduri ce vin din afara hotarelor tării, a unor miliardari ca George Soros, familia Rockefeller si altii din America si Europa, activează în Canada sub forma unor oragnizatii filantropice ce beneficiază de statutul obisnuit al scutirii de impozite celor ce contribuie cu bani. Nu ar fi nimic de reprosat acestor organizatii dacă activitatea lor ar fi pur educativă si ar contribui la necesitătile sociale ale comunitătii canadiene atât de variate de la est la vest, sud si nord. Dar nu se poate trece cu vedera faptul că aceste organizatii militează împreună cu interese străine împotriva deciziilor si necesutătilor economice ale guvernului canadian, abuzând legea scutirilor de taxe organizatilor caritabile. Statul acestor organizati filantropice nu permite desfăsurarea unor actiuni politice îndărătul titlului de activitate caritabilă.
Ori asta este exact ceea ce ei fac prin propagandă la televiziune, bloguri si intruniri: activităti politice de promovare a taxelor pe amprenta de carbon, a morilor de vânt, energie reutilizabilă si alte puncte din agenda „verzilor”. Ei nu se sfiiesc să critice guvernul lansând defăimătoare caricaturi si pamflete, influentând triburile nativilor din B.C. împotriva pipeline-ului din Pacific, a extragerii petrolului din nisipuri, a exploatării forestriere si chiar a bogătei oceanelor. Toate acestea exploatând naivitatea noastră, a celor ce mentin prin taxe visteria tării si care cu aceeasi naivitate speră că în curând, măsuri de remediere vor fi luate.
Fiecare zi ne pune în fata unei răscruci de drumuri si alegera drumului bun nu e usoară. Calea aleasă de Canada până acum, a fost calea dreaptă.
|
David Kimel 7/19/2012 |
Contact: |
|
|
