Tablete pentru prieteni : Libertatea omului
Biblia ne învatză că D-zeu a decis să creeze pe om după chipul si asemănarea lui; între altele, aceasta înseamnă că omul a apăarut ca o consecintză a vointei divine de a-l crea; cauza a fost vointza Domnului; efectul a fost aparitia omului în lumea paradisului.
Tot Biblia ne spune ca omul nu a ascultat de vointza divină -cauza- si efectul a fost alungarea lui din rai, ceea ce a însemnat căderea omului-efect al comportării lui ...
Acest principiu de legatură între cauză si efect-principiul cauzalitătii- apărut în gîndirea umană încă în urmă cu aproape 6.000 de ani a fost sesizat de gîndirea antică -latinii l-au concretizat ca "sublata causa, tolitur efectus"-si confirmat de stiintza fizicii moderne ca universal, atît în domeniul fizic cît si în biologie. Este deci total acceptat că nu există niciun efect fără o cauză care să-l determine, de unde a rezultat si principiul determinismului, a interdependentei fenomenelor, a integralitătii a tot ce există în universul în care trăieste omul.
Dar tot din Biblie stim că D-zeu, cînd l-a gonit pe om din rai, i-a lasat posibilitatea de a alege între bine si ră ,posibilitate care, la libera lui apreciere, să-l conducă în viatza terestra; de aici a rezultat posibilitatea –printr- o nejusta alegere- de a păcătui în continuare sau posibilitatea de salvare prin alegere a "binelui", cu promisiunea de a putea cuceri viatza vesnică.
Rezultă deci că omul se bucură de posbilitatea "alegerii" avînd în acelasi timp responsabilitatea actelor lui, alegerea facută depinzînd de judecata si vointza lui; omul este deci înzestrat cu "libertatea alegerii" -liber arbitru sau free will-.
Problema libertătii omului i-a preocupat pe filozofii si oamenii de stiintă de veacuri...; parerea aproape universal admisă astăzi este că ...nu exista în realitate "libertate de vointză" -free will sau liber-arbitru, că ceea ce se consideră libertate este în realitate dependentă de o cauză precisă care stă în spatele acestei aparente libertătzi. Cu alte cuvinte, ceea ce considerăm efect al interventiei vointei noastre de a actiona după o deliberare pe care o credem liberă este de fapt o cauză care întotdeauna ne determină decizia luată! Exemplul cel mai simplu: cineva decide să fure o pîine; el are libertatea-free will-de a hotărî furtul; dar acest act îl face ori pentru că e sărac si nu are cu ce să o cumpere, ori este un cleptoman (o formă de manie-boală psihologică), ori o face ca un act provocator, etc; de subliniat este că în toate eventualitătile există o cauză care stă în spatele actului făcut. Deci actul făcut are întotdeauna o motivare cauzală!
Fizica universului, fizica cuantica -cu unele rezerve- si biologia confirmă principiul cauzalitătii; dela big-bang pînă la interconexiunea neuro-hormonală, toate fenomenele care se desfasoară au o cauză care motiveaza actiunea, schimbarea, devenirea si, ca atare, evolutia si progresul, toate acestea fiind entităti determinate cauzal....
Este însă extrem de greu de admis că omul este total determinat de cauzalitate, deoarece omul în decursul evolutiei lui a devenit constient, moral si responsabil; în special acestă functie specială care este "constiintza de sine" si constiintza morală îl face dependent, conditionat de legi, principii, reguli de viatză etc; ori, conditionarea nu este identică cu cauzalitatea.
În timp ce cauzalitatea are fixitate, înflexibilitate, conditionarea este în sine o metodă cu care se poate lucra si experimental (cîinii lui Pavlov) si care are si posibilitatea de deconditionare; aceasta presupune existentza unui un grad de libertate de alegere în functie de conditiile de legalitate si moralitate necesare omului si societatii la un moment dat. Un exemplu: un bărbăt iubeste la nebunie o femeie, îi oferă totul, dar ea îl înseală; el află si îsi dă seama că mergînd pe acestă cale este distrus; cere sfatul unui consilier specializat, care îl sfătuieste să rupă legătura; după o profundă deliberare si împotriva dorintelor lui, face actul voluntar de a se separa, desi o iubeste în continuare si stie că va suferi! Rezultă ca omul respectiv a luptat voluntar cu el însusi si a luat o decizie contrară sentimentelor lui...A fost deci capabil să rastoarne conditionarea (dragostea); se poate considera că a facut un act de free-will.
Am putea afirma deci că legea cauzalitătzii nu este identică-cum s-ar putea pretinde- cu cea a conditionării; aceasta din urma este aplicabilă în special în conditiile existentei umane si permite existentza unei libertăti limitate, dar reale, depinzînd de structura constiintei umane, de aspectul etic si moral al omului si de cele ale organizării grupurilor umane.
Cauzalitatea este universală; liberul-arbitru este o conditie particulară si limitată, dar care foloseste omului.
Toronto /ulie 2012
|
Dr. Dinu Dimitriu 7/10/2012 |
Contact: |
|
|
