Călătorii de vacantă : Cinquantenaire – Muzeul Regal de Artă si Istorie
Muzeul Cinquantenaire, situat în parcul cu acelasi nume din Bruxelles, este destinatia cea mai importantă dintre muzeele Regale de Artă si Istorie. Intrarea în această clădire construită în secolul al XIX-lea, la cererea regelui Leopold II, te lansează într-o călătorie fascinantă de explorare prin timp si spatiu pentru a-ti pune în fată istoria umanitătii si a civilizatiilor sale.
Vom descoperi aici colectii din toate domeniile de artă, exeptând pictura, de pe cele cinci continente, mai putin din Africa sub-sahariană. Acestea sunt împărtite în patru sectiuni principale: antice, arheologia natională, civilizatiile noneuropene si artele decorative europene. În total muzeul detine în jur de 650.000 de piese, asezate pe mai bine de 60.000 de mp în săli de expozitie si de rezervă, făcând din muzeul Cinquantenaire cel mai mare muzeu din Belgia.
De asemenea, în mod regulat au loc expozitii temporare de înaltă calitate, organizate pentru a descoperi si alte fatete ale istoriei artelor, precum si alte activităti culturale si educative.
Originile muzeului Cinquantenaire
Din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea, cadouri diplomatice, suveniruri si curiozităti care apartineau ducilor de Brabant si mai târziu arhiducilor de Habsburg, au fost expuse în arsenalul regal, o sală mare din palatul Coudenberg, primele colectii care si-au găsit locul în Muzeul Regal de Artă si Istorie. Din păcate, multe dintre aceste comori au fost transferate la Muzeul Imperial din Viena.
În 1835 tânărul stat belgian deschide un muzeu de arme vechi, armuri si obiecte de artă numismatică sub conducerea contelui Amédée de Beauffort, cu ambitia de a vedea statul independent dintr-o perespectivă istorică. Colectiile au fost aduse la Palatul Industrial, acum aripa stângă a Muzeului Regal de Arte Frumoase din Belgia. Institutia a devenit mai târziu cunoscută sub numele de Muzeul Regal de Armuri, Antichităti si Etnologie. Colectiile sale au fost mutate la Porte de Hal, iar atunci când Porte de Hal a devenit neîncăpător pentru a găzdui numărul tot mai mare al exponatelor, s-a decis separarea colectiilor. Sub conducerea noului sef conservator Eugčne Van Overloop, obiectele din antichitatea clasică au fost mutate în 1889 în palatul Cinquantenaire. În 1906 si colectia etnografică a fost trimisă acolo. Colectia de arme si armuri a rămas la Porte de Hal, iar noul complex muzeal din Parcul Cinquantenaire a luat apoi numele de Muzeul Regal de Arte decorative si industriale.
În anul 1912 s-a născut Muzeul Regal din parcul Cinquantenaire. După construirea Muzeului Armatei în1922, adăpostit de asemenea în parcul Cinquantenaire, s-a decis să se aleagă un nou nume, pentru a se evita confuzia. În 1926, deci, numele Muzeul Regal de Artă si Istorie a devenit numele oficial si încă mai este si astăzi.
În 1925 Jean Capart îl succede pe Eugčne Van Overloop. În timpul mandatului său, muzeul devine o institutie stiintifică de frunte. Perioada interbelică a fost una benefică pentru muzeele din Cinquantenaire: numărul colectiilor a crescut, au fost create diverse centre de studiu si fondurile pentru acestea s-au înmultit.
Odată cu al doilea război mondial activitătile muzeului s-au oprit brusc. Colectiile sale au fost puse la adăpost. În 1942 Henry Lavachery a preluat postul lui Jean Capart. Imediat după război, el a început o reorganizare majoră a institutiei. În 1946 un incendiu a mistuit o aripă a muzeului. O parte din colectii au fost distruse. Reconstructia a fost lungă si dificilă si abia în 1966 s-a inaugurat noua aripă. Lucrarea a fost condusă abil de contele Joseph de Borchgrave d'Altena si mai apoi de Pierre Gilbert. Între timp acestia s-au ocupat si de lărgirea colectiilor, printre altele si prin achizitia tapiseriei din seria „Povestea lui Iacov”.
De la mijlocul anilor 70 au fost organizate expozitii temporare majore.
Structura Muzeului Regal de Artă si Istorie
Muzeul este o institutie publică care este parte a unitătilor federale stiintifice. Acesta depinde de ministrul responsabil la nivel federal cu cercetarea stiintifică. Muzeul este împărtit în patru departamente, fiecare dintre ele fiind sub conducerea unui sef de departament:
- Antichitate
- Arta industriilor
- Arheologie generală si civilizatii noneuropene
- Muzeul de instrumente muzicale
Departamentele sunt si ele împărtite în mai multe sectiuni, în functie de natura colectiilor care le compun. Sectiunile sunt gestionate de către sefii de sectie. O serie de servicii generale face, de asemenea, posibilă o bună functionare a institutiei: serviciul de securitate, administrativ, educational, cultural, de comunicare, de evenimente, de documentare, al expozitiilor temporare, informatic sau tehnic.
În afară de prezentarea vizitatorilor a colectiilor si a expozitiilor temporare, muzeul mai are în plus o muncă de culise mai putin cunoscută publicului larg, dar a cărei importantă nu poate fi pusă la îndoială. Aceste sarcini constau în:
- dobândirea si conservarea operelor de artă
- inventarierea fiecărui obiect
- arhivarea documentelor
- colectarea datelor stiintifice cu privire la colectiile muzeale
- efectuarea unor activităti stiintifice
- dezvoltarea si difuzarea cercetărilor stiintifice la nivel national si international
- participarea activă la misiuni stiintifice
- participarea activă la proiecte si reuniuni stiintifice la nivel national si international
- informarea publicului asupra colectiilor, organizarea activitătilor educationale
- crearea unei baze de date cu privire la operele de artă cu acces la public
- publicarea lucrărilor stiintifice si de altă natură pentru public.
Inaugurarea Muzeului de Instrumente Muzicale are loc în 1877. Parte din Conservatorul Regal de Muzică, el a fost creat în scopuri didactice: familiarizarea studentilor cu instrumentele vechi. Două colectii de instrumente muzicale stau la baza acestei creatii: pe de o parte colectia celebrului muzicolog belgian François-Joseph Fétis (1784-1871), cumpărată de statul belgian în 1872, si pe de altă parte o colectie de sute de instrumente indiene de la Sourindhro Mohun Tagore (1840-1914), oferite regelui Leopold II în 1876.
Victor-Charles Mahillon (1841-1924) este primul conservator care a continuat lucrarea predecesorilor săi, constituind asadar cea mai mare colectie din lume. La moartea sa muzeul avea 3.177 de instrumente muzicale.
Colectiile muzeului
Rămăsite ale civilizatiilor preistorice, instrumente muzicale, mozaicuri, sticlă, ceramică, mobilier, obiecte etnografice din Asia, Oceania, America si lumea islamică, toate aceste lucrări sunt unite cu scopul conservării lor si de transmitere generatiilor următoare. În fiecare an colectiile se îmbogătesc cu noi achizitii.
Importanta colectie de textile copte apartine ansamblului de piese de artă crestină sau islamică începând cu secolul III d. Hr. si până în secolul al XII-lea descoperite în Egipt. Cuvântul coptă provine din qibt, numele arab al populatiei indigene din Egipt, care vine la rândul său din termenul grec aigyptios. Egiptul a fost crestinat în jurul anului 50, iar în timpul secolului al III-lea crestinismul s-a răspândit în rândul populatiei indigene. Cu toate acestea în anul 639 începe convertirea la islamism. Textilele sunt unele dintre cele mai celebre discipline ale artelor practicate de copti. Această colectie însumează circa 550 de piese dintre care majoritatea sunt articole de îmbrăcăminte si tesături de uz casnic.
Oceania este numele dat continentului format din mai multe insule din Oceanul Pacific. O parte importantă a acestei colectii cuprinde piese din Polinezia al cărei pilot este o statuie colosală din piatră, cu o greutate de sase tone si reprezintă, probabil, zeul pescarilor de ton. În 1935 ea a fost adusă în Belgia de o expeditie belgiano-franceză la bordul navei Mercator. Hărti si fotografii explică clima si geografia acestei regiuni vaste, precum si originea si cultura locuitorilor.
Colectia costumelor civile si religioase, broderii si textile fac obiectul unei prezentări temporare în sala Errera. Aici hainele, tesăturile, stofa si dantela contemporană oferă o imagine de ansamblu a patrimoniului belgian din acest domeniu.
În aripa dreaptă a mănăstirii, printr-o combinatie a stilurilor gotic-renascentist-baroc, cu vedere spre grădina interioară, îsi deschide usile o exceptională colectie de sticlă antică. Acoperind perioada antică până în secolul al XIX-lea, este în mare parte dedicată productiei din vechile provincii din Belgia.
Colectia artelor decorative europene oferă o imagine de ansamblu a principalelor tendinte stilistice care au înflorit în artă din 1890 până în 1940, decoratiuni caracterizate prin sculpturi, sticlărie si ceramică.
Muzeul Regal de Artă si Istorie rămâne cea mai mare colectie natională de arheologie din Belgia. Sectiunea de arheologie natională posedă exponate din mileniile IV-III î. Hr. Prezenta acestei colectii la Bruxelles, a cărei calitate este de invidiat, se datorează muncii a doi ingineri belgieni, fratii Siret, care după stabilirea lor în Spania în secolul al XIX-lea, au scos la lumină toate aceste documente, podoabe din aur si argint, arme din cupru, textile, ceramică, statui...
Colectiile departamentului de antichităti ies în afara frontierelor belgiene si conduc vizitatorii de la valea Nilului până la Tibru si Eufrat sau la insulele Greciei continentale. Colectia egipteană ilustrează mai mult de trei mii de ani de istorie. Antichitătile clasice contin una dintre cele mai mari colectii de vase grecesti, alternând cu sculpturi în lut, statui de bronz si obiecte de uz casnic.
Departamentul civilizatiilor noneuropene reuneste obiecte arheologice, etnografice si artistice originare din America, Asia si Oceania. Africa este reprezentată doar prin colectia islamică din nordul continentului.
Pentru a întelege si aprecia bogătia si diversitatea colectiilor muzeului, acesta oferă o gamă largă de servicii educationale si culturale prin diverse activităti, cum ar fi tururile ghidate pentru toate vârstele, conferinte, ateliere de lucru, cursuri, etc.
Personalul stiintific al muzeului este dedicat modernizării patrimoniului prin intermediul unor studii continue de arheologie si epigrafie referitoare la istoria artei cuplate cu analiza în laboratoare si ateliere de restaurare. Rezultatele cercetărilor sunt comunicate publicului prin publicatii, expozitii si întâlniri (inter)nationale. Profesionalismul personalului este apreciat de către institutii academice si stiintifice din întreaga lume.
|
de Tatiana Scurtu-Munteanu 7/9/2012 |
Contact: |
|
|
