130 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu
" Iar când fratilor, m-oi duce...”
- După o călătorie de aproape patru zile si patru nopti, miercuri 27 februarie 1883, Ciprian Porumbescu coboară din trenul de Cernăuti în gara Itcani-Suceava extenuat de drum. Deoarece îi era “prea greu a prourma călătoria mai departe, încă astăzi” , prin intermediul birjarului unei trăsuri, care astepta pe un instrumentist chemat de Mărioara pentru a-i acorda pianul, Ciprian trimite o scrisoare tatălui său, iar el, rămâne, peste noapte, la Lola Lichtenberger, rudă apropiată a Gorgonilor si bună prietenă cu Berta.
- După ce aflase ce s-a mai petrecut în familia pastorului din Ilisesti, în dimineata zilei de 28 februarie, Ciprian purcede spre mult dorita lui Stupcă, unde ajunge la vremea prânzului. Îmbrătitările lui Iraclie si ale Mărioarei, bucuria revederii locurilor copilăriei, adolescentei si a primei sale iubiri, precum si urările de bun sosit ale prietenilor, sătenilor, lăutarilor stupcani, l-au înviorat pentru moment si l-au făcut să uite starea sanitară deplorabilă în care se afla.
- Trecerea bruscă de la primăvara mediteraniană la iarna aspră, bucovineană, a determinat însă agravarea bolii si l-a doborât si la pat. Într-o scrisoare către Năstasi, redactată la numai 14 zile de la sosirea sa acasă, i se plângea că de când a venit de pe Riviera, zace tintuit la pat, tuseste si nu-si află echilibrul sufletesc de odinioară.
- “Diferenta grozavă între clima italiană si cea de aici, lipsa de aer proaspăt, cald mă fac să pierd aproape tot ce, cu atâtea greutăti, mi-am câstigat în Italia.
- Medicul vine, medicul se duce si numai atâta mângâiere-mi dă, că dacă o să se facă mai cald si mie o să-mi fie mai bine.
- La noi e iarnă grea, zăpadă de jumătate de metru si mai bine, frig de (minus) 15-20 grade, asa că e necesar să stau tot timpul în pat” .
- De la o zi la alta Ciprian se simtea tot mai sleit de puteri, încât nici nu mai putea scrie epistole către prieteni fără a lua o pauză. Eforturile fizice de acestă natură îl oboseau peste măsură.
- Simtindu-si sfârsitul aproape, la 25 martie 1883, Ciprian preciza:
- „Pe zi ce trece mă simt tot mai slab, mai debil si mi-e teamă că nu mai am mult de încurcat lumea asta...
- Pe trei ani mi-a dat medicul crutarea cea mai strictă, abtinerea de la ocupatiunile obisnuite, viată regulată, pază de răceală, dacă mai am de gând să exist” .
- Temându-se că o absentă mai îndelungată de la îndatoririle de profesor si de la conducerea corului din Brasov, va atrage după sine pierderea posturilor, la 29 martie/10 aprilie 1883, Ciprian expediază următoarea cerere:
-
- „Prea Onorată Eforie,
- Concediul care a binevoit Prea Onorata Eforie a mi-l da pentru căutarea atăcatei mele sănătăti expirează cu finea lunii acestea, însă, durere, sănătatea mea nu este restabilită si, după cum îmi spun si medicii, sub a căror îngrijire continuă mă aflu, nici n-am sperantă a fi curând asa de sănătos, ca să pot reîncepe activitatea oficiului meu, ci desprimăvărându-se bine, mai trebuie, mumaidecât, să fac o cură la Gleichenberg, în Stiria.
- Sub atari împrejurări, sunt ne-evitamente silit a mă ruga la Prea Onorata Eforie, cu toată onoarea si supunerea, să binevoiască a prelungi concediul pe 6 luni, după care termen, aflându-mă restaurat în sănătatea mea, oiu reîncepe bucuros împlinirea obligămintelor la care m-am angajat.
- Ce se atinge de salariul meu, apoi, cauza aceasta o las, cu toată supunerea, la bunăvointa sau posibilitatea Prea Onoratei Eforii, de a mi-l lăsa, adică salariul si ulteriormente sau ba.
- La întâmplarea, însă au cu, au fără salariul, Prea Onorata Eforie nu mi-ar putea încuviinta prelungirea concediului de care mă rog, atunce, desi cu adevărat, durere, sunt necesitat a multumi Prea Onoratei Eforii cu toată căldura si cu toată sinceritatea inimii mele pentru distinsa-i bunătate, ce mi-o arătat până acum totodată însă, a-mi da si demisia din oficiul ce-l ocup în Scoala Centrală, nefiindu-mi nicidecum posibil a reîncepe activitatea mea de profesor de muzică la acele scoli în situatiunea-mi sanitară, în care mă aflu si care situatiune, după cum zisei mai sus, mai reclamă numaidecât o ulterioară căutare a ei, în locul de cură Gleichenberg.
- Stupca, în Bucovina, 28 ianuarie/10 martie 1883
- Ciprian Porumbescu, profesor de muzică” .
- La intervalul de numai o zi, Ciprian mai trimite încă o adresă, partial asemănătoare cu cea citată mai sus, Comitetului de Administratie al Bisericii Sf. Nicolae din Schei si de la care, prin adresa nr.56, din 2/14 mai 1883, primeste aprobarea de concediu pentru încă 6 luni.
- Adesea, gândul îi zbura spre cele mai frumoase momente ale împlinirilor trăite la Brasov, unde, înainte de a pleca pe Rivera, pusese la cale, împreună cu Theochar Alexi, redactorul revistei literare Noua Bibliotecă Română, crearea unei noi operete nationale.
- Artistul de la Stupca nu era îngrijorat foarte mult de faptul că-si va pierde slujba din orasul de la poalele Tâmpei, deoarece ar fi putut găsi o alta “de director al corului de la Mitropolia din Cernăuti” , ci, mai ales, era frământat de soarta ce vor avea compozitiile si proiectele sale cărora nu le-a putut da curs datorită acutizării maladiei de care suferea.
- Prevenitor, expediază o scrisoare lui Tudor Flondor, la Cernăuti, prin care-l roagă să vină la Stupca. După numai câteva zile de la expedierea misivei, Ciprian are bucuria de a-si vedea prietenul trecându-i pragul casei.
- Nedorind ca ideia unei noi operete românesti să moară odată cu el, compozitorul Porumbescu înmânează oaspetelui un caiet ce cuprindea shita unei operete în patru acte, Noaptea Sfântului Gheorghe, concepută în ultima parte a existentii sale, pe un text literar creat de Theochat Alexi, special în acest scop.
- În adevăr, Tudor Flondor, cel mai tânăr talent bucovinean al momentului, a evoluat pe “o cale apropiată de ce a lui Ciprian Porumbescu în ceea ce priveste creatia si duce mai departe flacăra artei românesti, creind o muzică natională de largă accesibilitate” .
- Nu ne îndoim că la orientarea realizărilor de mai târziu ale lui Flondor a contribui si experienta din ultimele momente ale vietii artistului stupcan, pe care nu a voit să o lase să dispară odată cu trecerea sa în lumea umbrelor.
- Pentru a nu i se irosi truda depusă la organizarea corului de la Biserica din Scheiul Brasovului, inimosul artist, aflat în grea suferintă, îl roagă pe I. Năstasi să intervina pe lângă dirijorul si compozitorul Gheorghe Dima, spre a-i continua realizările, deoarece în Vinea nu prea avea încredere.
- Tot acum, sociabilul Ciprian, continuă să facă schimb de epistole cu prietenii si cunostintele făcute la Nervi: Domnisoarele Mȕhlen, Roberto Desider si altii.
- De la ei află că de când a plecat din Italia a început o vreme oribilă si a nins. La Nervi, în luna martie nu se mai văzuse zăpadă din 1832.
- Asa că Ciprian nu avea de ce regreta schimbarea făcută de la primăvara italiană la iarna stupcană.
- Cu toate că boala-l tintuise la pat, tânărul artist mai spera că odată cu schimbarea vremii o să se simtă si el mai bine si, împreună cu Stefan, să poată merge la Gliechenberg sau Meran.
- La 8 mai 1883, gândul plecării îl preocupa intens si chiar începuse a-si face bagajele. În acest scop, îl roagă pe Nastasi să-i trimită tundra si bastonul, ce se aflau printre lucrurile rămase la Brasov.
- “N-as mai avea trebuintă să-mi trimiti chiar bastonul din Brasov, dar m-am dedat cu el si va fi pentru slăbiciunea mea pe promenada din Gliechenberg foarte bun” .
- Soarele de mai a trezit la viată întreaga natură bucovineană, răsfrângându-se si în grădina Porumbestilor. Ciprian stătea trist si, prin fereastra deschisă, privea cu jale cum trecea, pe lângă dânsul, bucuria de a trăi.
- Simtindu-se din ce în ce mai istovit, spre finele lunii florilor de liliac, a asternut pe portativ, sub impresia gândurilor neguroase si a ultimelor clipe trăite, compozitia Tempi passati ce nu-i altceva decât o reluare a Nocturnei Berta pe care o compusese, la Stupca, în 22 septembrie 1879.
- În seara zilei de 5 iunie, presimtindu-si sfârsitul apropiat o roagă pe sora sa, Mărioara, să aibă grijă de bătrânul lor tată si de manuscrisele sale pentru a nu muri odată cu el.
- În zorii zilei de 6 iunie 1883, când pădurea din marginea satului clocotea de zumzet si se trezea la o viată nouă, în casa parohială de la Stupca se petrece dintre cei vii unul din cei mai de seamă bărbati ai Tării de Sus a Moldovei, artistul cetătean Ciprian Porumbescu, ducând cu sine, în lumea nefiintei, comorii de armonii nexeprimate încă.
-
- *
- Nasterea, nunta si moartea, evenimente capitale din viata omului pe pământ, sunt întâmpinate cu un anume ceremonial. La români, după un străvechi obicei, atunci când moare un fecior holtei sau o fată mare, se obisnueste a se folosi, concomitent cu rânduiala statornicită la îngropăciune si obiceiurile practicate la nuntă, simulând astfel căsătorirea tinerilor dispăruti cu perechea rămasă în viată, deoarece ”moartea pentru dînsii se consideră ca o nuntă”.
-
- Mormintele familiei Porumbescu în cimitirul de la Stupca
- Pentru a împlini postum legea firii, părintele Iraclie Porumbescu a hotărât să dea curs liber desfăsurării datinilor străbune.
-
-
- Astfel, Ciprian a fost înmormântat în costum de mire, iar colegul său arborosean, preotul Constantin Morariu, a fost, după cum singur o mărturiseste, “celebrantul cununiei scumpului dumneavoastră Ciprian cu iubita-i Berta.
- Actul oficiat e doar o încununare simbolică a puternicelor sentimente ce i-au unit de veci pe cei doi Martiri ai Inimii, deoarece, în realitate, Ciprian zăcea pe catafalc la Stupca, pe când fata pastorului din Ilisesti îsi deplângea soarta departe de el, la Manenghaim, în Anglia.
- Rămăsitele pământesti ale artistului au fost conduse pe ultimul drum, cu alaiul îndătinat la cununie. Sicriul a fost încadrat de patru vătăjei, sau conăcari, alesi dintre rudele si prietenii apropiati ai răposatului.
- Drustele erau îmbrăcate cu cămesi albe, cusute cu strămătură neagră, încinse cu catrinte si pe deasupra aveau bundite. Ele purtau sfesnice cu lumânări aprinse.
- Vătăjeii, ce le însoteau descoperiti, aveau cămesi de bumbac cu peptărase, erau încăltati cu ciubote, în mână aveau câte o ploscă si un băt de care era legată o basma neagră, nu alba ca la nuntile din Stupca.
- După înhumare ce a avut loc în cimitirul satului, vătăjeii, alături de ceilalti membri ai familiei, s-au postat la portile tintirimului si au dat participantilor să bea, rachiu sau vin din plostile ce le aveau, întru pomenirea răposatului.
- Conform dorintei testamentare a artistului cetătean Ciprian Porumbescu, tatăl său a pus să se scrie pe crucea ce-i străjuieste mormântul următoarele versuri:
- “Iar când fratilor, mo-i duce
- De la voi si-o fi să mor,
- Pe mormânt atunci să-mi puneti,
- Mândrul nostru tricolor”
- Kenmore, Washington, USA
|
Prof Paul Leu 7/7/2012 |
Contact: |
|
|
