Hainele Clopotarului - (fragment din romanul ”Micul Botezător”)
-Si ce a zis doctorul? întrebă în cele din urmă Micul Botezător. -Nu contează. Ceea ce mă doare pe mine nu e inima, ci ceea ce e la capătul tărâmului ei, sau mai bine zis deasupra ei, acel ceva care mă apasă că mi-am lăsat viata să-mi curgă printre degete când putea să-mi fie ca o mreajă, să prind ceva, să fi avut un rost.
-De ce vorbesti la trecut? Cât nu esti mort ai toată viata înainte. Viata nu numărată cu anii, care e măsura trecutului, ci cu măsura vietii. Un singur minut poate fi locasul sufletului tău, coliba taborică de răscumpărare a întregului trecut.
-E frumos,dar nu înteleg ce spui. Vezi, eu toată viata mi-am dorit să fiu fântânar si nu am ajuns decât un săpător de morminte.
-Pentru că nu ai vrut,sau nu ai putut să treci dincolo de moarte. Te-ai oprit acolo unde ai crezut că se sfârseste viata, adică fundul de groapă, ori fântânarul este un nebun cum numai un sfânt poate fi. De câte ori nu te-am implorat: “Vino, să ne rugăm înainte de răsăritul de soare la slujba sfintirii apelor, la schimbarea la fată a lor din ape amare si vătămătoare în ape de foc răcoritor!” Si ce mi-ai răspuns?
- La fel ca si acum. Rugăciunea, dacă este făcută si precizez aceasta, se face la începutul noptii de cei care le este frică si nu pot să doarmă. Ca liber cugetător consider rugăciunea un fel de somnifer care pentru unii lucrează, dar nu pentru mine. Ratiunea este totul, coroana si toată podoaba fiintei umane. Ea este Dumnezeul de care vorbiti voi.
- Si inima? interveni ironic Micul Botezător, cu zâmbetul lui de copil nevinovat. Vezi “domnule cugetător” tocmai de aceea ai rămas printre cadavre , tocmai de aceea nu ai reusit o singură fântână. Rational tu nu crezi că există ceva dincolo de fundul gropii concepută matematic si perfect geometrică dar există si o geometrie a“absurdului”, a omului care trece dincolo de ratiune. Până când si mortii tăi sunt diferiti: cei care si-au zburat creierii sau si-au pus latul de gât.
- Asa au crezut ei că e mai bine si au avut toată dreptatea. Moarte cu demnitate. Stăpân pe viata ta. Rational, nu este viata ta? De ce să fii un milog si să depinzi de popi si babe? Fii liber, chiar si în moarte. Mândria ta de om! Ce e vreo diferentă între groapa ce o sap eu si cea a lui Mos Costache Clopotaru?
- Ha, ha! Te-am prins.Aici am vrut să ajungi cu “ratiunea”. Tu ai vrut să te faci săpător de fântâni, dar Mos Costache s-a născut fântânar. Mă întrebi dacă e vreo diferentă între gropile voastre? Categoric, da. Tu te duci cu tigara în gură, ai săpat groapa si cu asta basta. Mortii cu mortii, vii cu vii. Dar pentru Mos Costache e diferit. Inainte de a săpa groapa în pământ se duce să-i ia dimensiunile după fântâna din cer. Se urcă în turla bisericii, care este tot un fel de fântână. Fântâna cunoasterii în spirală. Cunoasterea în sus. Cunoasterea pentru tine e simplă pentru că e numai orizontală, numai ce vezi printre urzicile de la gardul cimitirului. Cunoasterea lui Mos Costache duce treaptă cu treaptă spre acel sus de unde se vede toată lumea care pentru tine nu există pentru că nu o vezi. Numai din clopotnită se văd cerurile păstorite ale Clopotarului, dealurile si muntii si toate cărările pe care a umblat răposatul.Apoi trage clopotul într’o dungă, dureros de ti se rupe inima, pentru că nu-l trage oricum ci cu acele pauze pe care nimeni nu le-a stiut secretul cronometrării. El se roagă si face “cunoastere” pentru toată lumea. De aceea aminurile lui de aramă sunt atât de rare. Inainte de a începe să sape cu lopata face o cruce cu ea asa cum se obisnuieste la începutul fântânii sau la frângerea pâinii . Tocmai de aceea gropile lui Mos Costache, spun unii că le-au văzut noaptea ,cum izvorăsc din tărână lumânări aprinse cu scăpărici de stea. Si mai stii ceva? Cu clopotul el sapă în cer, felul lui de fântână până când ajunge la pânzele freatice de vesnică pomenire.
- Si asta e tot?
- Nu.După înmormântare Mos Costache este chemat acasă, iar rudele îl îmbracă în hainele de sărbătoare ale răposatului pe care trebuie să le poarte patruzeci de zile. Cu aceste haine de sărbătoare la patruzeci de zile este chemat din nou să tragă clopotul. De data aceasta nu mai este tras într’o dungă, ci ca niste porumbei care zbor din clopotnită deasupra satului. Pe când vorbeau, din vale urca spre ei “Domnu’ Doctor”:
- Am si vesti bune si vesti rele. Cu care să încep?
- Cu cele rele, îndrăzni groparul asteptându-si sentinta.
- Nu e ceea ce crezi. Azi noapte a trecut la cele vesnice Mos Costache, zise doctorul continuându-si drumul.Micul Botezător se uită la gropar, iar groparul îi tălmăci privirea încuviintând fără a spune nici măcar un cuvânt. Mos Costache Clopotarul avea un urmas fântânar care să-i poarte hainele de sărbătoare încă patruzeci de zile.
Kitchener ON
|
Preot Dr.Dumitru Ichim 7/5/2012 |
Contact: |
|
|
