Stefan cel Mare
iulie 1433 2 iulie 1504
Stefan al III-lea, supranumit Stefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 si 1504.
S-a născut în anul 1433 la Borzești și a plecat de pe această lume în 2 iulie 1504, la Suceava.
A domnit 47 de ani, perioadă care nu a mai fost egalată în Istoria Moldovei.
În timpul său, tara a dus multe lupte pentru independență împotriva Imperiului Otoman, a Regatului Poloniei și a Regatului Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mînăstirile ridicate de el fac parte din patrimoniul mondial. Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității tării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar.
Figura și perioada lui au fost o puternică sursă de inspirație pentru scriitori români: Barbu Stefănescu Delavrancea, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu, Șt. O. Iosif, Nicolae Gane, Eusebiu Camilar, Adrian Păunescu.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit Athleta Christi (atletul lui Christos), iar poporul l-a cîntat în balade: Stefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are,/ Decît numai mîndrul soare.
În vremea lui Stefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ținuturile, de la Carpații Răsăriteni pînă la Nistru. Tăranii răzeși, proprietari de pămînt, erau chemați, la solicitarea domnului, la oaste, în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele tîrgurilor, alcătuite din tîrgoveți, care se puteau strînge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Stefan era o ,,oaste de țară, la vremea aceea puțini fiind lefegii.
Tara era apărată de cetăți precum Soroca, Tighina și Cetatea Albă, la Nistru, Cetatea Chilia la Dunăre, Cetățile Hotinului și Sucevei, la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar, pe Siret, Cetatea Nouă a Romanului. Moldova era stabilă politic și bogată.
Incursiunile pretendenților la domnie erau rare și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova, de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și invers, aducînd din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase, iar din Apus postavuri și arme.
Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească.
Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Stefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care după cucerirea Constantinopolului, la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih își continua înaintarea spre inima Europei.
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 de mînăstiri și biserici. Conform tradiției, după fiecare luptă cîștigată ridica o biserică. Bătrîn și bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată neobișnuită pentru acele vremuri marele domnitor a închis ochii, la 2 iulie 1504. Iară pre Stefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plîngere în mînăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toți ca pe un părinte al său, scria marele cronicar Grigore Ureche.
În cursul domniei sale, Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptînd de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Stefan cel Mare a reusit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populației și resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe si greu de fabricat), Moldova să nu mai poată tine pasul cu vecinii mult mai bogati.
|
Traian Cicoare 7/2/2012 |
Contact: |
|
|
