Gânduri despre Canada : Ce ne-a oferit Canada ....
În urma cu 37 de ani, în lagãrul de refugiati din Lavrion, Grecia, între noi, cei care asteptam viza de emigrare în Canada, circula o glumã: cicã dupã ce Moise a reusit sã-i scoatã pe evrei din robie în Egipt, Dumnzeu l-a întrebat unde vrea sã-i ducã. Moise, care între altele era putin bâlbãit a început sã îngâne: Ca...can... cana... Domnul pirzându-si rãbdare, i-a luat vorba din gurã si i-a spus: Am înmteles Moise. Tu vrei Cananul. Cananul sã fie al tãu! Din pãcate Moise avea în gând sã-i cearã Canada, dar a fost prea târziu.
Ajuns la Toronto în mai 1975, am fost cazati la început la hotelul Victoria de pe Yonge street, cam vis-a-vis de O’Keefe Centre. Zilele erau cãlduroase, stãzile împânzite de masini, noi primisem ceva bani de la oficiul de immigratie, dar nestiind limba si fãrã sã cunoastem pe nimeni în acest oras, nu stiam unde sã mergem sã cumpãrãm ceva de mâncare. Sâmbata si Duminica era si mai râu, pentru cã toate magazinele din jurul nostru erau închise, si cu vitrinele acoperite în dosul unor cortine arse de soare. Si nu stiu cum, dar am fãcut si o pneumonie galopantã cu temperaturi si frisoane ce m-au tinut la pat mai mult de-o sãptãmânã. Noroc cã o cunostintã din lagãr mi-a dat numãrul doctorului Dinu Dimitriu, care a venit imediat sã ma vadã la hotel si m-a pus pe picioare.
Gratie oficiului de immigratie care ne-a alocat primii bani în Canada, care ne-a orientat sã mergem la Welcome House si ne-a inrolat la George Brown College pentru cursurile de limbã, am fost în stare sã ne instalãm în prima noastrã locuintã canadianã si în scurt timp sã obtinem primile noastre joburi, eu la un hotel, la intretinere si sotia, la o fabricã de bijuterii ca slefuitoare de minuscule obiecte de aur.
Dar eram fericiti, putinele noastre obiecte de prin casã cumpãrate în rate de la Sears reprezentau tot ce putea fi mai rafinat în casa noastrã si când ne întãleam cu prietenii nostri din lagãr, singurele noastre cunostinte, ne minunam cã am putut fi atât de norocosi sã trãim în asemenea conditii, la numai cãteva luni dupã sosirea noastrã aici.
Pentru cã cine si-ar fi putut imagina dupã experienta de acasã, unde lipsa locuintelor era o problemã cronicã, cã ajunsi în Canada, vom putea trãi într-un bloc elgant cu numeroase etaje, într-un apartament luminos, înzestrat cu toate necesitãtile ce putea fi achitat din salarile noastre minime, fãrã fricã cã nu vom avea ce mânca. Nu, în generatia noastrã, a celora care au trecut prin lagãr, nu cunosc pe nimeni care sã fi fost nemultumit de primirea canadianã, de lipsa de interes a oficialitãtilor, sau de lipsa oportunitãtilor existente desi nimeni nu a reusit de la început sã munceascã în zona lor de expertizã. Asta s-a întâmplat ani si ani mai târziu.
Astãzi, veterani, privim în urmã cu mândrie succesul vietilor noastre, incomparabile cu toate celelate vietii ale celora ce au rãmas în tarã limitate de nevoile mereu crescute din cauza lipsurilor, dintre care ceea mai importantã a fost lisa unor oportunitãti. Privim cu mândrie succesele copiilor nostri, crescuti aici, educati aici si care au devenit membrii onorati ai comunitãtilor în care trãiesc si muncesc.
Si cu aceeasi mândrie, îmi ridic privirea cãtre cea de a treia generatie, copii copiiilor nostri care cresc sub soarele strãlucitor al Canadei, adevãrati Canadieni, ce vor duce cu ei mai departe stindardul nostru ce a preamãrit si preamãreste munca cinstitã, datoria îndeplinitã si credinta în Dumnezeu.
|
David Kimel 6/28/2012 |
Contact: |
|
|
