Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


Ce mai e nou ?

De vreo luna de zile, casa imi este un talmes balmes.

Au trecut, in sfarsit, 22 de ani de cand in Calicia unii respira de mai multe ori pe saptamana, mapamondul, altii, adulmeca zilnic painea , si a venit clipa in care imi zugravesc pe jumatate, pe datorie, locuinta.

Acum 23 de ani si ceva, eram pe scena Casei de Stiinta si Tehnica din iovacra. Venea in vizita Nicu Ceausescu, prim secretar al Uniunii Tineretului Comunist, si vizita se incheia cu un spectacol festiv dedicat partidului, si tovarasului Nicolae Ceausescu.

Eram un bun recitator. Un bun cetatean. Un bun matematician. Un bun sportiv. Un bun ucenic literat. Un om bun la invatatura. Aveam o infatisare agreabila. Fapt pentru care eram convocat ori de cate ori se sustinea un spectacol dedicat partidului, tarii, si conducatorului.

La inceput, dadeam din mine tot ce aveam mai bun. Voce. Puneam suflet. Imi pregateam intrarile cu grija. Repetam ore, sau zile, rolurile. Tinuta trebuia sa fie impecabila. Nu se admitea nicio greseala. Nicio balba. Erau nopti in care ma trezeam cu groaza ca am uitat pe scena versurile.

Cu timpul, entuziasmul s-a diminuat. Pana la lehamite. Pentru ca asta plutea in aer. Lehamitea generala. Conducatorul era avid de reprezentari triumfale pe strazi, stadioane, sau pe scena teatrului. Plata datoriilor externe chema lumea sambata, chiar si duminica, la lucru. Oamenii fugeau pe sarbi, sau bulgari, cu antenele. Intr-o vizita de lucru, la prefectura iovacrei, tovarasul si tovarasa au venit cu superbii lor caini, carora le-au acordat o importanta mai mare decat primului secretar, conducatorilor judeteni si municipali de partid, sau directorilor unitatilor economice, veniti sa il intimpine, si sa ii asculte. Plata datoriilor externe sufocante spre Apus cerea carnea de miel, vaca, porc, capra, berbec, oaie, cal, taur, de pe piata. In general, crema produselor alimentare. Aceeasi marfa era reclamata imperativ si de fratele cel mare de la Rasarit. Motiv ca alimentele sa fie rationalizate. Sau scumpe la vedere pe piata. Produsele industriale erau vandute in vest, la preturi de dumping. Altfel, nu erau cumparate. Economia mamut fusese ridicata pe credite externe apusene, si se cumparase la timpul respectiv o tehnologie second hand. Pentru una de prima mana, nu erau, pur si simplu, bani. O tara mica, din care marii rechini ai istoriei au supt intotdeauna, cu forta dintilor, sau cu viclenia banilor, vlaga. Acum, tehnologia second hand cerea imperativ sa fie schimbata, in conditiile in care nici macar datoria acumulata pentru plata ei nu fusese achitata. Darmite bani pentru inlocuirea ei cu o tehnologie performanta!

Erau bani. Nu erau produse. Ne sculam dimineata, pe rand, cei ai familiei, tata, secretar de partid, mama, presedinta de sindicat, eu, fratele, sa stam la rand de la ora 2-3 noaptea, sau mai devreme, la alimentara. Pentru doi litri de lapte, iaurturi, si un borcan de smantana. La magazinul de dulciuri, vanzatoarea, o albaneza de origine,iti retinea o ciocolata daca ii mai dadeai o treime de pret, in plus, pe ea. Aidoma pentru portocale, banane, stafide etc.

Lumea se descurca. Rude, cunostinte recompensate cu gratitudine. De gratitudine depindea daca te vor mai servi si data viitoare.

Nu ne-a fost niciodata foame. Nu ne-au lipsit niciodata banii.

Imi doream poate blugi, sau un televizor color, sau un video, sau un radiocasetofon, de la Shop-ul din centru, cu produse din vest. Treceam arar si ma uitam la ele in vitrine. Dar stiam ca nu sunt bunuri indispensabile. Aveam invatamant gratuit, tabere sportive, culturale, de petrecere a vacantelor, gratuite, asistenta medicala gratuita, cultura accesibila la preturi modice, si mai ales, aveam locul meu de munca asigurat , cu atat mai generos, cu cat invatam mai mult, mai bine.

Vedeam pe sarbi raiul tehnologic din vest, si imi lasa gura apa. Senzatia era ca ei erau organizati exact ca noi, si totusi, faceau produse mai bune. De ce? De ce nu se poate si la noi? Era o nedreptate, la care Conducatorul oferea in loc de raspuns limba de lemn a planurilor cincinale.

Doar prin revista Lumea, mai aparea cate un articol, despre cate milioane de someri au Americanii, si cati cersetori. Sau prin librarii, o carte ca MONDO UMANO?. Dar pentru ca noi nu aveam nici someri, nici cersetori, citeam despre ei ca despre niste animale la gradina zoologica. Cine isi da seama, cand le priveste, plin de bucurie, cat le lipseste libertatea?

De la un timp, chemat pe scena sa recit poezie dedicata tovarasului, adoptasem un alt stil. Il studiasem pe actorul Ion Marinescu. Si recitam si eu in stilul lui. Plat, cu pauze, cu ridicari intempestive de ton pe cate un cuvant. Nimic patetic. Nimic insufletitor. O tehnica actoriceasca care te scotea cu fata curata. Nici partizan, nici provocator.

Nu l-am vazut de pe scena pe Nicu Ceausescu. Statea intr-o loja intunecata, in partea din spate a salii, alaturi de insotitori. Imi parea rau ca insel -, adoptand in spectacole de gala maniera de recitare a lui Ion Marinescu - tineretul comunist. Inselat si el, macar in explicatii sincere, de primul lui secretar. Era o trista consolare.

Au trecuit 22 de ani, si in ceea ce ma priveste, macar, Nicu Ceausescu a avut dreptate. Nu mi-am zugravit nici macar locuinta ramasa de la parinti, in urma Partidului Comunist Roman.

Intreb un zugrav care imi mai pusese gresie in casa, cu alta ocazie:

- Ce mai faci, Gigi?

Imi raspunde:

- Nu asa de bine ca dumneavoastra!

Imi mai intrebam adesea colegii:

- Ce mai faci?

Raspunsuri in majoritate, prudente:

- So, so … ( asa si-asa )

Raspunsurile ma mahnesc, dar ma lasa fara replica. Ce sa le spun? Ar trebui sa scriu aun articol oral, ca sa le raspund. Dar nu sunt un bun orator.

Si atunci, le raspund acum.

Mergeti la azilul de batrani. Mergeti la clinica de psihiatrie de la parc. In izolatoarele ei. In camerele ei cu zabrele. Mergeti in spital, in saloanele de primiri urgente. In saloanele de reanimare. In salile de operare. La oficiul de plasare al fortelor de munca. In sate. In orfelinate. In canale cu aurolaci. La morga. In cimitire. Mergeti…

In aceste fascinante gradini zoologice. Si daca simtiti cat de mult le lipseste libertatea de a trai, de a visa, de a-si compune viata asa cum vor, acelor vietati, strigati:

- Ma simt bine!

- Sunt fericit!

- Ma simt foarte bine!


Sau raspundeti dupa cum doriti.

In fond, daca ne-am da seama cat suntem de fericiti, am muri…






Liviu Jianu    6/22/2012


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian