Gânduri pentru Canada : Civil servant
Am auzit despre Canada abia când, copil de opt ani fiind si nu deosebit de precoce, am descoperit bucuriile cititului de unul singur.
O mătuse generoasă mi-a făcut chiar atunci cadou Doi Ani pe un Bloc de Gheată de Jules Verne. A fost una din primele mele lecturi si cu toate că încă nu dezlegasem misterele dragostei maturilor ori rostul coordonatelor geografice, aventura în sine si tara unde ea se consuma mi-au stârnit imaginatia cu o intensitate a cărei ecouri mai dăinuie si astăzi.
A venit apoi în timp Maurice Constantin-Weyer cu minunata sa descriere a naturii canadiene din Un Om se Apleacă Asupra Trecutului Său si cu miscătoarea biografie Cavalier de la Sale, ambele publicate în perioada interbelică sub auspiciile fundatiilor regale.
Mai eram încă în cursul inferior de liceu când am avut norocul să-mi cadă în mână câteva volume din Jalna, saga remarcabilei scriitoare Mazo de la Roche, traduse de excelentul Jul Giurgea. Apoi s-a coborât noaptea realismului socialist si abia la sfârsitul anilor saptezeci, am reusit să citesc câteva povestiri scrise cu umor si bun-simt de Stephen Leacock.
Ceea ce însă n-am realizat decât prea târziu, după sosirea mea fortuită în Canada, a fost că informatiile culese în excursiile mele livresti descriau o lume de mult apusă a cărei cunostere, contrariu sperantelor, nu oferea nici un avantaj. Ba chiar dimpotrivă.
Dacă ulterior, în efortul de-a crea o ambiantă propice unui început de prietenie, am încercat să mă refer la cărtile si autorii enumerati efectul obtinut a fost fie lipsa de întelgere amuzată, fie un simtământ comun de stinghereală urmat de răcirea relatiilor. Am ajuns astfel foarte repede la concluzia că ar fi fost cu mult mai bine dacă înainte de emigrare m-as fi documentat serios în materie de hochei, golf si joging.
Până si stăpânirea limbii franceze - argumentul principal la alegerea tării de adoptiune - s-a dovedit a fi doar o iluzie.
In treizeci de ani de sedere în Canada, după un început promitător, am vorbit frantuzeste numai de patru ori: odată în nordul provinciei cu un copilas localnic înscris într-un program de French Immersion care-si încerca cunostintele pe călătorii în trecere; de două ori când am trecut prin vama de la Montreal; si a patra oară într-un interview cu un reporter al programului CBC de limbă franceză din Vancouver, de mult uitat.
Lăsând însă deoparte minusurile educatiei mele socio-linguistice si dificultătile începuturilor unei vieti noi la vârsta când alti profesionisti se retrag ca să-si digereze agoniseala, trebuie să mărturisesc că mutarea în Canada mi-a prilejuit întâlnirea unor oameni a căror amintire mi-a rămas deosebit de dragă.
Către acestia se îndreaptă adesea gândurile mele recunoscătoare, constient fiind că n-am să fiu niciodată în stare să-i răsplătesc după merit pentru felul cu totul aparte în care m-au tratat.
Cum as putea să-l uit de pildă pe Domnul Maurice Ruest, reprezentantul lui Canada Employment Center din Ottawa? L’am cunoscut într-o duminică, mult după miezul noptii, în februarie 1982 ca immigranti proaspăt sositi dintr-un lagăr de refugiati.
După o călătorie aeriană de peste douăzeci si cinci de ore începută la Atena si întreruptă doar de două escale relativ scurte la Roma si Montreal avionul nostru a aterizat cu foarte mare întârziere pe aeroportul aproape pustiu al capitalei canadiene, în mijlocul unei furtuni de zăpadă cum n-am văzut de multe ori în viată. Si pe bună dreptate fiindcă iarna aceea a fost pare-se una dintre cele mai aspre ale secolului trecut. Eram patru persoane si un câine năuciti de oboseală, n-aveam nici un ban si nici nu stiam cum să ne descurcăm.
Maurice Ruest, care asteptase mult peste orele plănuite, ne-a întâmpinat zâmbitor cu alese cuvinte de bun venit. Ne-a facilitat recuperarea bagajelor si a custii câinelui si însfăcând două valize le-a cărat cot la cot cu noi până la autobus, înfruntâd urgia blizzard-ului.
Apoi ne-a instalat pe toti, ajutându-ne la descărcatul bagajelor, în camerele spatioase ale unui hotel aflat la numai cinci minute de Parlament. Când am încercat să-i multumim pentru că si-a compromis pentru niste necunoscuti repausul duminical, si că a riscat iesind din casă pe o vreme ostilă, a răspuns că era de datoria lui de civil servant si că i-a făcut plăcere.
Pentru noi, obisnuiti cu artagul functionăresc insultător si mercantil din România vremii, Domnul Ruest a constituit un neasteptat reviriment.
Am petrecut sapte luni la Ottawa, căutând de lucru prin toată Canada. A fost o perioadă de întâlniri repetate cu Maurice Ruest. Dânsul îmi avansa împrumutul lunar din care trăia toată familia si-mi aproba banii necesari prezentări la interviuri în Toronto, Halifax, Montreal sau Vancouver adăugând întotdeauna câte un binevenit supliment pentru cheltueli neprevăzute, adăugiri neincluse apoi în totalul pe care - ca datornic al Majestatii Sale Regina - a trebuit să-l restitui după ce am început să câstig.
Tot Ruest ne-a semnalat organizatiilor care ne-au înzestrat cu un minim de mobilier, saltele, albituri, ustensile de bucătărie si îmbrăcăminte de iarnă.
Îndatoritor si modest (n-am aflat niciodată ce functie detinea), amabil si întelegător a răspuns mereu solicitărilor noastre cu constantă promptitudine si eficientă. Dumnezeu stie cât îi datorez numai pentru încurajările cu care-mi restabilea moralul atunci când, foarte des, căutarile mele esuau; căci din păcate începuse recesiunea în care încă ne zbatem.
Sunt convins că nici cel mai iubitor frate n-ar fi făcut mai mult.
|
Gabriel Watermiller 6/21/2012 |
Contact: |
|
|
