Bătrânii
Bătrânii sunt din ce în ce mai tristi
Si simt cum timpul, viata li se scurg,
Mereu căzuti pe gânduri, pesimisti,
Si-asumă vârsta ca pe-un lent amurg.
Cândva au fost si ei frumosi si tineri,
Cu trup vânjos, nepăsător de boală
Si se purtau semeti, ca niste gineri,
Cu sângele-n continuă răscoală.
Cu mintea încă ageră si trează,
Cu inima pulsând stăruitor,
Adesea, picotind, ei mai visează
Fantastice partide de amor.
Ei stiu povesti si basme cu duiumul
Si-si cresc nepotii-n dulce vraja lor,
Nevoi si griji se risipesc ca fumul
Când cei plecati le mai trimit scrisori.
Stau seri de-a rândul, pasnici si cuminti
În adierea brizei mătăsoase
Si-ncremensc în somn, ca niste sfinti,
Când noaptea, lin, se-asterne peste case.
Ei stiu că, orisicum, sfârsitul vine
Dar pân-atunci tot rostul si-l trăiesc
Curati si demni, asa cum se cuvine,
Cu rugi spre slava Tatălui Ceresc.
Bătrânii cată umbra din pridvor
Cu ochii – tot mai palide făclii,
Îndură stoici chin, uitare, dor
Si mor putin cu fiecare zi...
Toronto
|
