Gânduri despre Canada : Tara dintre ape
Prima oarǎ când am dat cu ochii de un canadian eram la Oradea. Era spre miezul nopţii. Sprijineam tijgheaua unui hotel, aşteptând ca "sefu" să-şi găseascǎ timp şi pentru mine. Mă aflam acolo în interes de serviciu. “Aşteptaţi cǎ încǎ nu pot sǎ vǎ zic nimic.”Atunci a apǎrut în stînga mea un domn cu pǎlǎrie verde. Cu pǎlǎrie si cu panǎ. Venise la vînǎtoare si avea camera rezervatǎ. Era în interesul serviciului lui. Eu o rupeam pe englezeste la fel de bine ca si recepţionerul. Am înteles cǎ domnul Panǎ de Uliu era din tara la care mǎ gîndeam de multe ori cu drag. L-am controlat cu privirea din cap pânǎ la ghete. Elegant si sigur de el (avea unde sǎ doarmǎ), si-a luat geamantanul si ne-a zis “Good night!” “Ai vǎzut dom’le ce înseamnǎ domnul?”m-a mustrat receptionerul. Ii lǎsase, probabil, vreun ciubuc, câtǎ vreme eu mǎ zgâisem la geammantanul si la husa pustii lui. Toate detaliile ce le studiasem îmi sugerau cǎ tara lui e minunatǎ, plinǎ de pǎduri, de iarbǎ, de aer bun, de bogǎtii, de bunǎstare. Nu ca aia în care mă găseam eu, în fata ăluia, ca soricelul în faţa pisicii nedecise: să-l mănînc, să-l mai dau de-a dura sau să-l las să mai astepte. Nici prin cap si nici prin altǎ parte a corpului nu mi-ar fi trecut gîndul cǎ peste ani voi fi si eu canadian ( fǎra pǎlǎrie).
Acum, dupǎ ce mǎ amestec zi de zi cu sute si mii de canadieni, îmi pare cǎ asa e de când lumea. Sunt canadian. Chiar dacă idea s-a banalizat în mintea mea, îmi găsesc în realitatea asta un prilej de nesecată bucurie, pentru că oricând doresc, fără efort, îmi imaginez cum ar fi fost să nu fi fost. Să fi rămas pe frontul luptei pentru construirea capitalismului în Romania, extenuat de anii luptei pentru construirea socialismului.
Sunt canadian si n-am decât o grijă: ca nu cumva milioanele de viitori canadieni, care se revarsă pe străzile marilor orase an de an, venind din toate colturile pământului, cu sarsanalele pline de tot felul de amintiri si apucături, să schimbe cumva în rău disciplina si buna credintă de aici.
Cineva spunea că orasul nostru era curat ca lacrima pe vremea celor ca Pană de Uliu. Acum, cel putin din punct ăsta de vedere, lucrurile s-au mai schimbat. S-or fi schimbat în toată lumea, cine stie. Va reuşi civilizatia canadiană să-i dea pe brazdă pe cei năbădăiosi sau nu? Sunt înclinat să zic că nu-i va fi usor. Se spune că "răul" se praseste repede, în timp ce binele de-abia de miscă. Impuscăturile prin mall-uri, violentele în scoli si cum spuneam, străzile murdare, sunt semne rele.
Societatea canadiană este încă una din cele mai echilibrate, mai civilizate si evident mai invidiate societăti din întreaga lume. Sub valurile crizelor economice si financiare ce vin si nu se mai termină, puţine tări, chiar si dintre cele crezute multă vreme intangibile, au rămas în picioare. Si una dintre ele este tara noastră de adoptie. Cînd spun lucrul ăsta mă simt mîndru ca si cînd de mine ar fi depins treaba asta.
Bunăstarea tării asteia a ţinut în primul rînd de bogăţiile şi de istoria ei. Mare, verde si plină de ape cristaline, asa cum mi-o imaginam odinioară privindu-l pe Pană de Uliu, departe de dusmani puternici, tara asta a prosperat linistită si multumită. Era tara lui trai pe vătrai.
Din fericire, chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat, chiar dacă realitătile s-au mai asprit, ne-a mai rămas timp să-i savurăm ospitalitatea. Dacă vrei să simti pulsul adevăratei societăti canadiene, trebuie să-ti faci timp si să locuieşti o săptămână într-un "bed and breakfast", undeva în Kawartha Lakes, să zicem. Chiar de nu vrei, tihna îti intră în oase. E o liniste si o pace în care auzi păsările nu doar cîntând, ci si respirând. Poate doar la Gura Humorului să fie la fel de bine.
Ferme mari cu garduri mici, hambare, cai frumosi, vaci tolănite la umbră, oi si cîteodată, surprinzător, un fermier. Cînd or face ăstia agricultură, am să mor si n-am să înţeleg.
M-am gîndit că poate noaptea. Unde e hărmălaia din România unde nu auzi tractorul din cauza înjurăturilor si invers (as minti dacă as spune că harababura aia nu-mi lipseste cîteodată, asa cam cum îmi lipseste un pahar de bragă rece). Unde sunt cetele de brigadieri, ingineri si specialisti?
Pînă la urmă unde sunt tăranii? In fond, treaba lor. Important e că recoltele sunt bune si fripturile pe masă. Doar la LCBO se deschide cam tîrziu.
|
Viorel Neacsu 6/18/2012 |
Contact: |
|
|
