Coronita de sânziene
De mică învătasem să îmi fac coronite din toate florile câmpului, în ordinea înfloririi lor după voia LUI. Cele mai dragi? Toate. Uneori adăugam un bujor sau un trandafir. Doar câte unul, prins ca o nestemată în mijlocul fruntii. Sau îmi făceam coronite din frunze, iar fire lungi de iarbă îmi alunecau pe spate. Puneam gingasele flori de mac să–mi fie orbitoarele lumini care să anunte că exist.
Nu stiu ce gând se strecura în mine pentru a împlini aceste adevărate ritualuri, dar copilăria, apoi adolescenta, mi¬-au fost marcate de ele. Si, mai încoace, de câte ori am avut ocazia, le-¬am împletit. Nu rupând orice floare. Nu pot face asta. Spun o rugă si stiu că Zâna Florilor mi le dăruieste.
Cred în povesti cu toată fiinta mea. Florile parcă se apleacă sub degetele mele si se desprind cu usurintă. Nu le doare!
Florile de SÂNZIENE! Legendele despre EA le stiu de mică, de la Bunicu'. O venera. Mângâia florile Ei cu gestul, cu vorba, cu privirea… Erau ca niste domnite scoborâtoare din stele. Iar când îmi aducea într¬-o anumită dimineată o coronită, parcă strălucea el. Mult timp nu am înteles de ce nu mă lăsa tocmai din florile de sânziene să-¬mi fac singură coronită, dar m¬-am obisnuit cu ideea că asa trebuie, să mi-¬o aducă el de prin cine stie care loc vrăjit. Apoi, într-¬o bună zi, mi-¬a spus că e timpul să îmi fac singură prima mea coronită. Eram deja adolescentă, eram în vacantă si nu mă mai săturam ascultându-¬l vorbind sau tăcând, în lungile noastre plimbări pe dealuri, pajisti, prin lanurile de grâu cu maci.
Era noaptea magică a Sânzienelor, a Doamnelor, urmase ale Marii Doamne, coborâtoare din stele, cum aveam să aflu mai târziu, pe pământul nostru, pentru a ne fi îndrumătoare de neam prin cele si prin cei pe care avea să îi initieze.
M-¬am pregătit minutios pentru magica noapte atât de asteptată. O noapte de basm, caldă si plină de miresme care te cuprindeau din toate părtile. Am ajuns într¬-o poiană luminată de raze puternice de lună. Bunicu a început o rugă, parcă adresându¬-se unei fiinte apropiate, dar fată de care avea un imens respect/adorare. „Roagă-¬te si tu”, mi-¬a soptit blând.
„Iană–Sânziană, dăruieste¬-mi cununa de aur!”, am spus, fără a-¬mi mai aminti ruga învătată dinainte. Am privit întrebătoare spre Bunicu, în ai cărui ochi am văzut aprinsă o flacără de mândrie: „Doar sunt nepoata lui preferată!”, am gândit, neîntelegând atunci altceva.
Am început să culeg florile galbene si fragile, care aveau o putere ca de otel în ele. Firele se unduiau usor sub degetele mele si, am împletit cununa pe care Bunicu', cu un gest sacru, mi¬-a asezat¬-o pe cap. Am simtit cum o pulbere de aur se revarsă din crestetul meu, prin tot corpul. Am rămas tăcuti amândoi în magia care ne cuprindea din ce în ce mai puternic, fără putintă de împotrivire.
Simteam tot mai clar cum sunt purtată spre alte tărâmuri, în alte spatii si timpi, spre o depărtare pe care am purtat-¬o în adâncurile mele deatunci, de care începeam să devin constientă datorită… coronitei.
,, O mare de fiinte alcătuite din cele mai frumoase vibratii aurii este înaintea mea. Văd marea de capete dintr¬-o sală imensă, de fapt un spatiu imens, ale cărei margini doar bănuiesc că există. Nimeni nu întoarce capul spre mine, dar, cum înaintez, se deschide o cărare care se reface la loc după ce trec.
Ajung în primul rând. În fată este un spatiu cu o putere mult mai mare. Apar trei Fiinte dintr-¬o lumină care îi învăluie si îi cuprinde treptat pe toti.
Stiu, fără să¬-mi spună nimeni, că trebuie să păsesc spre ei. De fapt, ei mă atrag prin forta lor în centrul spatiului. Alunec ca o boare si rămân în măretia care începe să mă cuprindă.
Un cerc de Lumină începe să se contureze deasupra noastră, cuprinzându-¬ne în razele care coboară din EL. Ploaie de aur, cu cele mai fine si mai strălucitoare lumini pe care mi¬-a fost dat să le văd vreodată. Pătrunde blând în mine transformând total fiinta care am fost până acum. Mai trăisem stări asemănătoare în timpul rugăciunilor si meditatiilor făcute cu Bunii si Marii Învătători. Dar acum, parcă e totalitatea tuturor acelor clipe. De fapt, mult mai mult.
Reverberatiile din jur se transformă în sunete care se adună ca o uriasă sferă, cuprinzându-¬ne în ea. Apoi explodează, îndreptându-¬se spre toate lumile Creatiei. Rămân nemiscată în vibratia sunetelor. Ele se înaltă spre Lumina de deasupra cercului în care suntem, revenind apoi ca o stare de împlinire asupra tuturor. Cele trei fiinte de lumină mă cuprind într¬-o contopire în care devenim un tot din care se desprinde doar o UNICĂ fiintă, asemănătoare si totusi diferită de mine. Am fost UN întreg, suntem si acum, dar în două fiinte.
Sunete vii de uimire se înaltă spre cerul de deasupra. Înteleg că, pentru această clipă, am fost pregătită îndelung. Dar menirea mea aveam să o aflu în curând, cu o bucurie imensă când mi¬-ai spus:
„Vei fi prima întrupare a FEMEII pe Pământ.
Zeita Femeie apoi Femeia sacerdotesă, Initiatoarea. Vei deveni initiatoarea Initiatilor. În misiunea Ta, vei primi ajutor de la Cel care s¬-a format odată cu tine, pentru o nouă devenire pe planeta care vă este dată în grijă. Voi veti hotărî ce aveti de făcut, prin respectarea Legilor divine ”.
Glasul pătrunde adânc în mine. Nu voi uita niciodată menirea care mi¬-a fost dată spre Împlinire. Cercul de Lumină de deasupra capetelor noastre mereu va exista, cunună care ne este si ne va fi vesnic legământ. Vesnic! Acesta va fi primul simbol pe care îl voi dezvălui celor de pe planetă.
Mii de fiinte de lumină mă vor însoti. Vor fi timpuri când cei de pe planetă le vor vedea în toată splendida lor frumusete. Apoi, grupul lor se va restrânge în temple, unde tot vor fi adorate. Îi vor initia pe cei desprinsi din EL, care vor uita mai repede cine sunt, ce menire au.
La unele fiinte, puritatea si frumusetea lor va deveni motiv de mândrie si de orgoliu. Asa se vor învesmânta în straie groase, grosiere, trebuind apoi să învete să le transforme în vesmânt de lumină prin multe treceri, prin multe vieti pe pământ. Prin multe dureri si pierderi, prin despărtiri de cei cu care coboară ca parte a lor pe planetă. Toti si toate desprinsi din noi, cei DOI ¬- UNU dintru acest Început al Începuturilor.
Ne vom regăsi într¬-un Final, într-¬o deplinătate care va cuprinde planeta atât de iubită. Mereu vor fi spirale de lumină, de legătură cu TOTALITATEA FIINTEI.
Multi o vor simti singuri, din când în când, multi vor vrea si vor învăta să devină pe deplin constienti de ea. Învătături care se vor transmite mereu si mereu".
☼☼☼
În jurul meu, apar fiinte gingase, a căror bucurie se revarsă în mine, parcă întregindu¬-mă. „Sânzienele!”, soptesc si retrăiesc clipele de până acum, de pe pământ, ca parte desprinsă din Marea, Divina Întrupare a Cerului, a Femeii coborâtă si prin mine aici, pe pământ, în deplinătatea splendorii EI.
„Noi am ales să nu fim niciodată întrupări, tu, da! Si te iubim pentru asta, pentru Puterea de care dai dovadă. Ne cutremură durerea dorului din tine. Este mai mult decât putem noi trăi, dar întelegem.
Vibratia noastră nu se mai poate transforma, ea este limita noastră, asa, ca în acestă noapte, unica din an. Si pentru ea am făcut mari eforturi, dar de dragul celor ca tine, lângă care vrem să fim. Dacă am coborî în materie, ne¬-am dezintegra.” Unele au făcut-¬o fără Voia Divină, iar acum sunt… Flori, sunt disipate în multe flori. Fiecare floare cuprinde/are o mică vibratie dintr¬-o zână¬sânziană. Nu stie nimeni dacă vor putea vreodată redeveni Fiinte de lumină. De asta se spune că totul este viu pe planetă.
Când cineva rupe o floare si nu se roagă înainte, o rupe cu tot cu vibratia din ea. Si ne doare pe toate. Atunci când auzim ruga, ridicăm vibratia din acea floare, si ea rămâne în spatiul planetei, luminând. Durerea provoacă perturbatii atmosferice uneori, cum spuneti voi. Când e prea mare cantitatea de durere provocată, atunci si revărsarea de durere e pe măsură. Dar oamenii nu mai stiu asta si se înspăimântă de cutremure sau de ploi torentiale sau de tsunami.
Tu esti cea din grupul nostru care a ales întotdeauna să FIE pe pământ.
Ai retrăit în noaptea asta formarea TA, ca si a noastră, a tuturor. Suntem toate EA, fiecare în parte, dar si ca întreg. Chiar în această viată, vei avea multe de îndurat, de învătat, dar îti vom dărui din bucuria noastră mereu. De asta ai fost adusă aici, în această noapte. Cândva, va mai fi una, dar doar dacă vei fi împreună cu EL.
Atunci, menirea ta va fi aproape de împlinire. Vei fi constientizat multe din cele ce le¬-ai aflat în această noapte, dar pe care o să le uiti. Ele vor rămâne în tine, în memoria celulelor tale. Ele îl vor atrage cândva si pe EL. Până atunci, vei învăta pas cu pas ceea ce ti-¬ai propus. Îi vei învăta si pe altii. Partea umană, magnetismul planetei, va fi un mare învătător în a te detasa. Grea durere provoacă această detasare, întelegere, care le va fi dată multora, dar putini vor avea puterea de a o pune în practică.
Vei vibra cu sufletul multora, unii vor vibra mai puternic cu al tău. Atunci vei trăi clipe de fericire. Dar fugare. Nu vor fi împlinirea pe care o stii, aceasta va veni doar când vei fi pe deplin pregătită. Si EL, la fel. Are multe de împlinit. Va sti si el mereu că te caută. E la fel de puternic si de minunat ca si tine. Vă vom ocroti pe amândoi, aducându-¬vă din când în când aminte unul de altul. De întâlnit, sigur vă veti întâlni. Această informatie nu ti¬-o vom sterge, ca să-¬ti fie mai usor, ca să poti să te ridici din clipele grele, umane. Dar încrederea în ea îti va apartine întotdeauna. În această viată, ai multe de constientizat si apoi de dus la împlinire, pentru tine, dar si pentru altii. De aceea, te vom ajuta mereu în ceea ce ti-¬ai dorit când ai depus jurământul.
☼
CUNUNA! Mă trezesc din visare, ducând repede mâna spre Cununa de pe cap. Simt atingerea florilor ca pe cea mai mare si mai deplină confirmare că visul nu a fost doar un vis.
Bunicul mă urmăreste atent. Nu întreabă nimic. „Acum stii”, spune el. „Mai târziu, vei si întelege”, spune blând, apropiindu-¬mi capul de pieptul lui.
„Toate au un timp al lor, căruia nu i te vei putea împotrivi”, îmi spune cu o umbra de durere în glas. O lacrimă curge din ochii lui, vestind timpurile care au să vină.
☼
Zânele sunt si au rămas pentru mine ca o mărturisire din gândirea necunoscută a lui Dumnezeu pe care noi oamenii vrem a o cunoaste.
Cântec fără de cuvânt pe care doresc să îl cuprind în mine, să învăt că nu sunt singură ci în acord cu natura fremătând de bucuria Ei: Cartea din care învăt să citesc atunci când devine realitate descoperită între două secunde din inima mea, asemeni iubirii.
Zânele sunt parte din farmecul Femeii. Poporul Cheyenne vorbeste despre Femeia Stea care a coborât din Ceruri pe Pământ. Sau în alte legende se spune că ea a apărut în manifestare dintr-¬o lacrimă a Zeului care a căzut pe pământ si a format un lac. La suprafata apei a îmbobocit un lotus, care deschizându¬-se, a revelat¬-o pe zeită.
Dar la noi?! Aici Ea a devenit si Zâna Zânelor care strălucesc în jurul ei sporindu¬-i frumusetea atunci când îi mărturiseste LUI iubirea.
Iar zânele lacurilor, si pădurilor si florilor si a tot ceea ce este scris în Cartea Vie a Vietii, sunt asa, mereu, sub Binecuvântarea Ei si a Lui, asemeni îngerilor.
De zâne trebuie doar să te bucuri, asa cum te bucuri de Dumnezeu. Altminteri ele te pedepsesc învătându-¬te ce trebuie să faci.
Zânele – Gândul frumos al lui Dumnezeu plin de Iubire, pe care ÎL vedem doar cu ochi de copil. Iar natura fiind parte din Creatie , în care El însusi este cuprins, cele care ne însotesc în cunoastere sunt zânele.
Ele nu ne spun nimic, doar se joacă cu noi, cântă cu noi, ne iau în dansurile lor vijelioase ca o părere de adiere de crezi că armonia este nemiscare de la un capăt la celălalt al nemarginilor, tu plutind asemeni unui vis.
Sunt Iubire!
|
Danaela 6/18/2012 |
Contact: |
|
|
