Coronita de sânziene
De micã învãtasem sã îmi fac coronite din toate florile câmpului, în ordinea înfloririi lor dupã voia LUI. Cele mai dragi? Toate. Uneori adãugam un bujor sau un trandafir. Doar câte unul, prins ca o nestematã în mijlocul fruntii. Sau îmi fãceam coronite din frunze, iar fire lungi de iarbã îmi alunecau pe spate. Puneam gingasele flori de mac sã–mi fie orbitoarele lumini care sã anunte cã exist.
Nu stiu ce gând se strecura în mine pentru a împlini aceste adevãrate ritualuri, dar copilãria, apoi adolescenta, mi¬-au fost marcate de ele. Si, mai încoace, de câte ori am avut ocazia, le-¬am împletit. Nu rupând orice floare. Nu pot face asta. Spun o rugã si stiu cã Zâna Florilor mi le dãruieste.
Cred în povesti cu toatã fiinta mea. Florile parcã se apleacã sub degetele mele si se desprind cu usurintã. Nu le doare!
Florile de SÂNZIENE! Legendele despre EA le stiu de micã, de la Bunicu'. O venera. Mângâia florile Ei cu gestul, cu vorba, cu privirea… Erau ca niste domnite scoborâtoare din stele. Iar când îmi aducea într¬-o anumitã dimineatã o coronitã, parcã strãlucea el. Mult timp nu am înteles de ce nu mã lãsa tocmai din florile de sânziene sã-¬mi fac singurã coronitã, dar m¬-am obisnuit cu ideea cã asa trebuie, sã mi-¬o aducã el de prin cine stie care loc vrãjit. Apoi, într-¬o bunã zi, mi-¬a spus cã e timpul sã îmi fac singurã prima mea coronitã. Eram deja adolescentã, eram în vacantã si nu mã mai sãturam ascultându-¬l vorbind sau tãcând, în lungile noastre plimbãri pe dealuri, pajisti, prin lanurile de grâu cu maci.
Era noaptea magicã a Sânzienelor, a Doamnelor, urmase ale Marii Doamne, coborâtoare din stele, cum aveam sã aflu mai târziu, pe pãmântul nostru, pentru a ne fi îndrumãtoare de neam prin cele si prin cei pe care avea sã îi initieze.
M-¬am pregãtit minutios pentru magica noapte atât de asteptatã. O noapte de basm, caldã si plinã de miresme care te cuprindeau din toate pãrtile. Am ajuns într¬-o poianã luminatã de raze puternice de lunã. Bunicu a început o rugã, parcã adresându¬-se unei fiinte apropiate, dar fatã de care avea un imens respect/adorare. „Roagã-¬te si tu”, mi-¬a soptit blând.
„Ianã–Sânzianã, dãruieste¬-mi cununa de aur!”, am spus, fãrã a-¬mi mai aminti ruga învãtatã dinainte. Am privit întrebãtoare spre Bunicu, în ai cãrui ochi am vãzut aprinsã o flacãrã de mândrie: „Doar sunt nepoata lui preferatã!”, am gândit, neîntelegând atunci altceva.
Am început sã culeg florile galbene si fragile, care aveau o putere ca de otel în ele. Firele se unduiau usor sub degetele mele si, am împletit cununa pe care Bunicu', cu un gest sacru, mi¬-a asezat¬-o pe cap. Am simtit cum o pulbere de aur se revarsã din crestetul meu, prin tot corpul. Am rãmas tãcuti amândoi în magia care ne cuprindea din ce în ce mai puternic, fãrã putintã de împotrivire.
Simteam tot mai clar cum sunt purtatã spre alte tãrâmuri, în alte spatii si timpi, spre o depãrtare pe care am purtat-¬o în adâncurile mele deatunci, de care începeam sã devin constientã datoritã… coronitei.
,, O mare de fiinte alcãtuite din cele mai frumoase vibratii aurii este înaintea mea. Vãd marea de capete dintr¬-o salã imensã, de fapt un spatiu imens, ale cãrei margini doar bãnuiesc cã existã. Nimeni nu întoarce capul spre mine, dar, cum înaintez, se deschide o cãrare care se reface la loc dupã ce trec.
Ajung în primul rând. În fatã este un spatiu cu o putere mult mai mare. Apar trei Fiinte dintr-¬o luminã care îi învãluie si îi cuprinde treptat pe toti.
Stiu, fãrã sã¬-mi spunã nimeni, cã trebuie sã pãsesc spre ei. De fapt, ei mã atrag prin forta lor în centrul spatiului. Alunec ca o boare si rãmân în mãretia care începe sã mã cuprindã.
Un cerc de Luminã începe sã se contureze deasupra noastrã, cuprinzându-¬ne în razele care coboarã din EL. Ploaie de aur, cu cele mai fine si mai strãlucitoare lumini pe care mi¬-a fost dat sã le vãd vreodatã. Pãtrunde blând în mine transformând total fiinta care am fost pânã acum. Mai trãisem stãri asemãnãtoare în timpul rugãciunilor si meditatiilor fãcute cu Bunii si Marii Învãtãtori. Dar acum, parcã e totalitatea tuturor acelor clipe. De fapt, mult mai mult.
Reverberatiile din jur se transformã în sunete care se adunã ca o uriasã sferã, cuprinzându-¬ne în ea. Apoi explodeazã, îndreptându-¬se spre toate lumile Creatiei. Rãmân nemiscatã în vibratia sunetelor. Ele se înaltã spre Lumina de deasupra cercului în care suntem, revenind apoi ca o stare de împlinire asupra tuturor. Cele trei fiinte de luminã mã cuprind într¬-o contopire în care devenim un tot din care se desprinde doar o UNICÃ fiintã, asemãnãtoare si totusi diferitã de mine. Am fost UN întreg, suntem si acum, dar în douã fiinte.
Sunete vii de uimire se înaltã spre cerul de deasupra. Înteleg cã, pentru aceastã clipã, am fost pregãtitã îndelung. Dar menirea mea aveam sã o aflu în curând, cu o bucurie imensã când mi¬-ai spus:
„Vei fi prima întrupare a FEMEII pe Pãmânt.
Zeita Femeie apoi Femeia sacerdotesã, Initiatoarea. Vei deveni initiatoarea Initiatilor. În misiunea Ta, vei primi ajutor de la Cel care s¬-a format odatã cu tine, pentru o nouã devenire pe planeta care vã este datã în grijã. Voi veti hotãrî ce aveti de fãcut, prin respectarea Legilor divine ”.
Glasul pãtrunde adânc în mine. Nu voi uita niciodatã menirea care mi¬-a fost datã spre Împlinire. Cercul de Luminã de deasupra capetelor noastre mereu va exista, cununã care ne este si ne va fi vesnic legãmânt. Vesnic! Acesta va fi primul simbol pe care îl voi dezvãlui celor de pe planetã.
Mii de fiinte de luminã mã vor însoti. Vor fi timpuri când cei de pe planetã le vor vedea în toatã splendida lor frumusete. Apoi, grupul lor se va restrânge în temple, unde tot vor fi adorate. Îi vor initia pe cei desprinsi din EL, care vor uita mai repede cine sunt, ce menire au.
La unele fiinte, puritatea si frumusetea lor va deveni motiv de mândrie si de orgoliu. Asa se vor învesmânta în straie groase, grosiere, trebuind apoi sã învete sã le transforme în vesmânt de luminã prin multe treceri, prin multe vieti pe pãmânt. Prin multe dureri si pierderi, prin despãrtiri de cei cu care coboarã ca parte a lor pe planetã. Toti si toate desprinsi din noi, cei DOI ¬- UNU dintru acest Început al Începuturilor.
Ne vom regãsi într¬-un Final, într-¬o deplinãtate care va cuprinde planeta atât de iubitã. Mereu vor fi spirale de luminã, de legãturã cu TOTALITATEA FIINTEI.
Multi o vor simti singuri, din când în când, multi vor vrea si vor învãta sã devinã pe deplin constienti de ea. Învãtãturi care se vor transmite mereu si mereu".
☼☼☼
În jurul meu, apar fiinte gingase, a cãror bucurie se revarsã în mine, parcã întregindu¬-mã. „Sânzienele!”, soptesc si retrãiesc clipele de pânã acum, de pe pãmânt, ca parte desprinsã din Marea, Divina Întrupare a Cerului, a Femeii coborâtã si prin mine aici, pe pãmânt, în deplinãtatea splendorii EI.
„Noi am ales sã nu fim niciodatã întrupãri, tu, da! Si te iubim pentru asta, pentru Puterea de care dai dovadã. Ne cutremurã durerea dorului din tine. Este mai mult decât putem noi trãi, dar întelegem.
Vibratia noastrã nu se mai poate transforma, ea este limita noastrã, asa, ca în acestã noapte, unica din an. Si pentru ea am fãcut mari eforturi, dar de dragul celor ca tine, lângã care vrem sã fim. Dacã am coborî în materie, ne¬-am dezintegra.” Unele au fãcut-¬o fãrã Voia Divinã, iar acum sunt… Flori, sunt disipate în multe flori. Fiecare floare cuprinde/are o micã vibratie dintr¬-o zânã¬sânzianã. Nu stie nimeni dacã vor putea vreodatã redeveni Fiinte de luminã. De asta se spune cã totul este viu pe planetã.
Când cineva rupe o floare si nu se roagã înainte, o rupe cu tot cu vibratia din ea. Si ne doare pe toate. Atunci când auzim ruga, ridicãm vibratia din acea floare, si ea rãmâne în spatiul planetei, luminând. Durerea provoacã perturbatii atmosferice uneori, cum spuneti voi. Când e prea mare cantitatea de durere provocatã, atunci si revãrsarea de durere e pe mãsurã. Dar oamenii nu mai stiu asta si se înspãimântã de cutremure sau de ploi torentiale sau de tsunami.
Tu esti cea din grupul nostru care a ales întotdeauna sã FIE pe pãmânt.
Ai retrãit în noaptea asta formarea TA, ca si a noastrã, a tuturor. Suntem toate EA, fiecare în parte, dar si ca întreg. Chiar în aceastã viatã, vei avea multe de îndurat, de învãtat, dar îti vom dãrui din bucuria noastrã mereu. De asta ai fost adusã aici, în aceastã noapte. Cândva, va mai fi una, dar doar dacã vei fi împreunã cu EL.
Atunci, menirea ta va fi aproape de împlinire. Vei fi constientizat multe din cele ce le¬-ai aflat în aceastã noapte, dar pe care o sã le uiti. Ele vor rãmâne în tine, în memoria celulelor tale. Ele îl vor atrage cândva si pe EL. Pânã atunci, vei învãta pas cu pas ceea ce ti-¬ai propus. Îi vei învãta si pe altii. Partea umanã, magnetismul planetei, va fi un mare învãtãtor în a te detasa. Grea durere provoacã aceastã detasare, întelegere, care le va fi datã multora, dar putini vor avea puterea de a o pune în practicã.
Vei vibra cu sufletul multora, unii vor vibra mai puternic cu al tãu. Atunci vei trãi clipe de fericire. Dar fugare. Nu vor fi împlinirea pe care o stii, aceasta va veni doar când vei fi pe deplin pregãtitã. Si EL, la fel. Are multe de împlinit. Va sti si el mereu cã te cautã. E la fel de puternic si de minunat ca si tine. Vã vom ocroti pe amândoi, aducându-¬vã din când în când aminte unul de altul. De întâlnit, sigur vã veti întâlni. Aceastã informatie nu ti¬-o vom sterge, ca sã-¬ti fie mai usor, ca sã poti sã te ridici din clipele grele, umane. Dar încrederea în ea îti va apartine întotdeauna. În aceastã viatã, ai multe de constientizat si apoi de dus la împlinire, pentru tine, dar si pentru altii. De aceea, te vom ajuta mereu în ceea ce ti-¬ai dorit când ai depus jurãmântul.
☼
CUNUNA! Mã trezesc din visare, ducând repede mâna spre Cununa de pe cap. Simt atingerea florilor ca pe cea mai mare si mai deplinã confirmare cã visul nu a fost doar un vis.
Bunicul mã urmãreste atent. Nu întreabã nimic. „Acum stii”, spune el. „Mai târziu, vei si întelege”, spune blând, apropiindu-¬mi capul de pieptul lui.
„Toate au un timp al lor, cãruia nu i te vei putea împotrivi”, îmi spune cu o umbra de durere în glas. O lacrimã curge din ochii lui, vestind timpurile care au sã vinã.
☼
Zânele sunt si au rãmas pentru mine ca o mãrturisire din gândirea necunoscutã a lui Dumnezeu pe care noi oamenii vrem a o cunoaste.
Cântec fãrã de cuvânt pe care doresc sã îl cuprind în mine, sã învãt cã nu sunt singurã ci în acord cu natura fremãtând de bucuria Ei: Cartea din care învãt sã citesc atunci când devine realitate descoperitã între douã secunde din inima mea, asemeni iubirii.
Zânele sunt parte din farmecul Femeii. Poporul Cheyenne vorbeste despre Femeia Stea care a coborât din Ceruri pe Pãmânt. Sau în alte legende se spune cã ea a apãrut în manifestare dintr-¬o lacrimã a Zeului care a cãzut pe pãmânt si a format un lac. La suprafata apei a îmbobocit un lotus, care deschizându¬-se, a revelat¬-o pe zeitã.
Dar la noi?! Aici Ea a devenit si Zâna Zânelor care strãlucesc în jurul ei sporindu¬-i frumusetea atunci când îi mãrturiseste LUI iubirea.
Iar zânele lacurilor, si pãdurilor si florilor si a tot ceea ce este scris în Cartea Vie a Vietii, sunt asa, mereu, sub Binecuvântarea Ei si a Lui, asemeni îngerilor.
De zâne trebuie doar sã te bucuri, asa cum te bucuri de Dumnezeu. Altminteri ele te pedepsesc învãtându-¬te ce trebuie sã faci.
Zânele – Gândul frumos al lui Dumnezeu plin de Iubire, pe care ÎL vedem doar cu ochi de copil. Iar natura fiind parte din Creatie , în care El însusi este cuprins, cele care ne însotesc în cunoastere sunt zânele.
Ele nu ne spun nimic, doar se joacã cu noi, cântã cu noi, ne iau în dansurile lor vijelioase ca o pãrere de adiere de crezi cã armonia este nemiscare de la un capãt la celãlalt al nemarginilor, tu plutind asemeni unui vis.
Sunt Iubire!
|
Danaela 6/18/2012 |
Contact: |
|
|
