Focul
Bat oarbe vânturile amintirii
Prin casa subrezită de pustiu,
Din vreme-n vreme se aud cocorii
Ducând pe aripi cântul meu târziu...
Tu vii spre mine-n luntrii de hermină,
Misterios ca noaptea dintre noi,
Intrăm cu teamă-n visul de lumină
Ce ne-a hrănit cândva pe amândoi.
Pe masa joasă-n tindă, lângă vatră,
Doar pâine, vin si, poate, un colac,
Să fie întâlnirea-mbelsugată
Sub candelabre cu făclii de mac !
Ne-om odihni pe patul de verdeată,
Pe care-am strâns un maldăr de pelin,
Si vom rămâne-acolo încă-o viată...
Eu, o scânteie, tu, un foc divin !
PARCĂ IERI
Parcă ieri te vedeam
Pe poteca îngustă dintre lanuri,
Miroseai a coasă,
Miroseam a iarbă,
Si-n căldura verii
Cu mireasmă deasă,
Sufletul meu a început
Să fiarbă.
Era atâta zbucium în jur
Si-atâta pace,
Că auzeam cum plouă
Cu stele peste noi,
Si era vrajă-n Fire,
Si era lună nouă...
Dar toate se-ntâmplară
C-o viată înapoi...
|
