Semnale : Bucurosi le-om duce toate?
2012 – mai stau putin si-mi trece
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la profetiile care circulă pe seama anului 2012, mai că simt un imbold să-mi iau călcâiele la spinare si să fac un sprint până dincolo de el, cât mai departe, spre viitorul cincinal, dacă se poate. Sunt de acord cu prezicătorii de grozăvii, doar e evident pentru toată lumea că „trăim în miezul unui ev aprins“. De când suntem, n-am făcut altceva; mereu omenirea a fost pe muchie de cutit. Dar azi problema se pune mai în profunzime. Avem dificultăti cu gradul de comparatie, pentru că multi nu doar cred, ci sunt chiar siguri si pot dovedi că am depăsit schema clasică si că intrăm la superlativul absolut: ne sună la toti ceasul. Deodată. Cândva, undeva, în decembrie, anul curent.
Pentru cine nu e la curent, enumăr aici doar câteva din constatările îngrijorătoare, care care ne bombardează din toate părtile. Climatologii constată alarmati că zăpezile vesnice de la poli se topesc cu o viteză neasteptat de mare, mult superioară celei preconizate până acum. Oamenii de stiină sustin de comun acord că ne-am întins mai mult decât ne era plapuma si că, în stadiul de fată, consumăm mai mult decât producem. Suntem un fel de planetofagi si în curând ne vom „mânca” pâmântul de sub picioare. Fizicienii afirmă că Polii planetei sunt pe cale să se inverseze, Nordul devenind Sud si viceversa.
Geneticienii se pregătesc să dezlege misterul celor douăsprezece secvente ale ADN-ului uman, din care doar două au fost active până acum. În consecintă, se preconizează un salt evolutiv al speciei, care ne va ascuti simturile într-atât încât vom putea comunica pe căi telepatice, în mai multe „lumi” deodată. Sistemul informatic se globalizează, devenind un colosal creier unic, iar noi ne întrebăm deja cum va fi când ni se vor deschide mai mult decât banalele trei dimensiuni cu care ne-am familiarizat de-atâta amar de vreme.
Tot cu privire la sensibilitatea suprasenzoială, dar cu bătaie mai lungă e constatarea fizicienilor si astronomilor: se observă o intensificare a activitătii solare, lucru care, după unii, s-ar putea solda cu aparitia unui nimb vizibil în jurul nostru, ca-n icoanele care-i reprezintă pe sfinti. Această aură ar face o surprinzătoare punte de legătură între aspectele concrete, stiintifice din viata noastră si cele spirituale, legate de credintă, transcedental, viată de apoi.
Profetii religiosi nu se lasă nici ei mai prejos si ne îndeamnă la căintă cât mai din vreme, căci s-ar putea ca judecata de apoi să ne prindă nepregătiti. Nivelul apelor creste, capitalismul, ca sistem economic, se dovedeste neadecvat, comunismul la fel; oamenii se revoltă, iar calendarul maya ne prezice acel temut sfârsit, care pe de altă parte ar putea fi sansa unui nou început.
Poti să-i contrazici? Nu poti. Si parcă nici nu esti sigur că vrei. La o adică, schimbarea o vrem, dar numai pe ici colo, stiti Dumneavoastră... Întrebarea e cum distingem dacă de data aceasta e mai grav decât prin ocaziile precedente, decât în Antichitate, în negurosul Ev Mediu sau pe vremea celui de-al doilea Război Mondial? Ursitoare, pieze rele, dar si cele bune, cercetători si sacerdoti, politicieni, astronomi, fizicieni si geneticieni, meteorologi, Nostradamus si mayasi, asadar toti cei care de obicei se întreceau în a se contrazice, par a fi picat la învoială, proclamându-se subit de aceeasi părere: anul 2012 va aduce Marea Cotitură. Încotro? Nimeni nu stie exact. Important e numai că mergem într-acolo. Toti, vrem nu vrem. Mai bine zis merg cei care merită, pregătiti spiritual si sufleteste.
Dar cine decide dacă esti sau nu pregătit, apt de „promovare”? Iată punctul la care din nou opiniile sunt divergente, după cum era de asteptat. Căci despre asteptat e vorba, fiind acesta singurul lucru pe care îl putem face. De dorit ar fi să nu încremenim imobili, ci într-o elastică relaxare, cumva vigilenti, dar fără panică, ca să nu creăm buluceală la bordul scumpei noastre Terra. Desi, dacă mă gândesc bine, o adormire instantanee precum în „Frumoasa din Pădurea Adormită” ar fi solutia perfectă: ne-am trezi anul viitor, proaspeti si neschimbati, ca si cum nimic n-ar fi fost.
Vizionarii ne prezic însă altceva: o renastere pe un plan mai înalt, o înnobilare si eficientizare a omului din toate punctele de vedere. Cum nouă, românilor teoria omului nou, „multilateral dezvoltat” ne sună cunoscut, n-avem motive de îngrijorare. În sine, idealul e naiv si imposibil de pus în practică, lucru dovedit de esecul monstruos al sistemului socialist. Întelepciunea Mioarei ne-a învătat însă să ne declarăm de acord, cel putin deocamdată, iar apoi vom vedea.
Preveniti asadar, nu ne mai sperie prea usor perspectiva „schimbării noastre la fată” în anul pe care l-am început. Doar faptul că numita fiintă superioară ar veni precipitat si instantaneu, aterizând la punct fix în corpul fiecăruia dintre noi, la un moment prestabilit (2012), asupra căruia nu avem niciun fel de control, ne nelinisteste. Cum să nu te intrige când te gândesti că vei fi anihilat si înlocuit cu altcineva, fie el chiar si superior tie, un personaj care vine cumva decojindu-se din însăsi conturul tău, ca-n filmele cu extraterestri?
Inevitabil mă bântuie cele mai sumbre premonitii. Ce mă fac dacă mă sortează cineva din greseală, clasându-mă la materie primă neadecvată? Dacă mă trezesc abandonată pe halda omenirii? Mai pot atunci să depun contestatie? Bănuiesc că nu, din moment ce totul evolueză oricum spre mai bine. Intru cel mult la rebuturi sau la pierderi colaterale.
Educatia de care am beneficiat până acum lasă să impresia că lucrurile au un sens unic, dinspre trecut spre viitor si că vin pe făgasul lor cumpănit. E firesc să nu ne iasă la socoteală o eliberare fortată de orice invidie si de meschinării, devenind altruisti, protectori ai mediului ambiant si mereu bine dispusi. Fiecare dintre noi îsi poate închipui la orice oră din zi si din noapte cum ar emana o aură vizibilă de bunătate si evlavie. Mai greu ne vine însă să-i vedem pe ceilalti înnobilati ca atare, mai ales pe cei care adesea ne fac zile fripte. Eu una pur si simplu nu pot să-mi închipui aura vânzătoarei de la chioscul de ziare, cea pe care nimeni n-a văzut-o zâmbind vreodată.
Degeaba ne asigură profetii că „indivizii nedemni” nu vor supravietui socului schimbării explozive. Cum să te bucuri că scapi de ei? Dacă le-am dori răul, am deveni si noi suspecti. Nu cumva am fi atunci noi însine pasibili de a fi expulzati din „brava lume nouă”?
Ajungând la acest punct, cu toată sobrietatea de care sunt în stare, nu pot să-mi reprim gândul fugar la una din întelepciunile noastre populare unanim răspândite: „mai stau putin si-mi trece”. Dar până una-alta, ca să nu bat la ochi cu nemiscarea mea, încerc să trag măcar un folos din isteria generală. Ia să vedem, câte din „defectele” rutinei noastre cotidiene nu se relativizează dacă le filtrăm prin scuza cu „finalul e pe noi”?
Eu una, n-as mai avea nevoie să mă justific fată de prietena mea pentru că separ cu grijă deseurile de plastic, hârtie si sticlă. Doar n-o să-mi risc actualizarea în plan spiritual asa, din nimica toată! Nu mai uit nici să ud florile până când li se apleacă frunzele a îndurare si, de asemenea, mă voi gândi să opresc apa de la robinet în timp ce mă spăl pe dinti. Abandonez lectura unei cărti plictisitoare, fără riscul de a necăji persoana care mi-a împrumutat-o, spunându-i simplu că am altă carte cu care prefer să păsesc pragul eternitătii. La fel, renunt la conversatiile de complezentă si nu mai încerc să-mi explic logic tot ce întreprind oamenii de sex opus sau cum functionează pisica noastră. În fond, ce mai contează, când oricum nu mai e timp decât pentru lucrurile cu adevărat esentiale? Poate că nici obiceiul zgomotos al vecinului de a crăpa lemne la orele de odihnă nu m-ar mai deranja.
Un lucru mai bun decât acest update general din anul 2012 nici că se putea să ni se întâmple! La o adică, până si în cazul în care el nu va avea loc, tot se va fi înfăptuit un grozav cataclism. Cu conditia să credem în catastrofa care se apropie si, automat, să ne „resetăm” de bunăvoie si nesiliti de nimeni. Nici nu vom mai sti exact dacă s-a produs cu adevărat fenomenul, sau doar asistăm la proiectia în plan real a închipuirii noastre, obligati să ne comportăm ultracivilizat, doar de teama de a nu pierde ultimul tren.
Pe vremuri exista un refren îndrăgit: „Fii calm, dragul meu/ Că e mai bine /Pentru cei din jur/ Si pentru tine./ Nu te enerva/ Si până-ti trece/numără încet/ Până la zece”. Am numărat între timp mai departe, până la douămiidoisprezece, dar încrederea într-o constelatie prielnică tot nu piere! Curiozitatea învinge teama.
Să vedem dacă ne putem baza mai bine pe calendarul mayas decât pe renumitele calende grecesti, ale lui Sfântu-Asteaptă. În cazul grecilor, previziunea se adevereste amar, căci se pare că au primit un an 2012 cu ghinion grămadă, dar si cu pedepse pentru greseli mai vechi, exact ca-n teorie. Se-alege grâul de neghină?
Replica istorică atribuită viteazului nostru precursor, confruntat cu o situatie–limită similară celei de azi, se arcuieste la final, metamorfozându-se din afirmatie într-o întrebare retorică: „Bucurosi le-om duce toate?”
Riscăm priviri furise prin portita crăpată spre un viitor apropiat incert si tânjim după un final fericit, ca-n basmul cu visul de o sută de ani. Oricum trece. Dar am vrea să mai stăm putin...
Benissa,
|
Gabriela Călutiu Sonnenberg 6/12/2012 |
Contact: |
|
|
