Puntea frântă si căderea în cer
Tabitha ne-a stat alături, cele trei zile, cât a durat înmormântarea. A tras cu ochiul la tot ritualul si a lăcrimat pe ascuns, gândindu-se la cele ce se întâmplau în tările din nordul Africii, chiar si la ea, în Tunisia. Interesele marilor puteri puseseră sărăcia în miscare. Omul călca pe om în picioare, mânat de foame si de un fel de iluzie a lumii venită din primordii: starea de libertate si de bine.
- La voi, la musulmani, e altfel? – am întrebat-o când mergeam, în ultima zi, spre biserică.
- Ceva asemănător, dar nu în totalitate...
- Bănuiesc că si la voi, moartea e moarte, nu? Ori, în Islam, da si nu prea?!...
- Până si acum te tii de sotii! Din punctul ăsta de vedere, voi, românii, sau cel putin tu si cei de-aici faceti din plâns râs si invers. Ca la fenicieni. Nu degeaba am zis eu că pe undeva le semeni.
- Atunci zi-mi ce ne desparte?
- Când moare careva, eu, ca femeie, spre cimitir, cu decedatul, nu mai am voie. De altfel, după o zi si o noapte de stat acasă, mortul se mută la moschee. Acolo, este dezbrăcat, spălat si învelit în pânză, după care are loc procesiunea, condusă de un iman. Un fel de preot la noi, la musulmani. În acest timp, bărbatii cer îndurare lui Alah si trupul defunctului este pus în groapă. Fără cosciug! Cel mult, după felul terenului, sub el si deasupra, două scânduri. Apoi pământ, nisip. De unde ai venit, acolo te întorci! După câte vezi, mai simplificat. Nu se bea, nu tu pomeni si tot felul de chestiuni, care te fac să cheltui si iar să cheltui! Dacă nu are mortul bani si nu are nici pe nimeni, ce se face?
- I-auzi ce? Înviază iar si trece la muncă! Păi cum să pleci asa să nu lasi nimic în urma ta?! Tabitha, ce Dumnezeu, se găseste cineva cu suflet! Ori crezi că noi suntem păgâni? Nimeni nu a fost lăsat asa, hrană la ciori, cum s-a întâmplat cu prizonierii dusi de rusi, în lagăr, în Siberia. Asta, pe vremea Celui de-al doilea Război. Murea careva, gata, îl si aruncau pe un camp la marginea satului! Mi-a spus mos Gheorghe care stia de la taică-său.
- Nu se poate! Oriunde în lume, până si ăia din centrul Africii îsi înhumează decedatii.
- I-o fi îngropat si acolo, însă, de foame, iar i-o fi scos la suprafată, lupii! Doar când erau sătui, nu mai urlau. Asa ar fi spus, pe aici, prin sat, străbunicul.
- Of, te cutremuri! Măceluri au fost si la noi, în tot desertul, ba chiar si dincolo de el. Câte o mai fi si acum, numai Alah stie! Tocmai de asta mă tot întreb, până să adorm, dacă omul mai e om sau bestie?
- Si?
- …
***
Îmi stătea pe limbă să apun că, pe la noi, pe la români, oriunde te-ai afla si ai întreba, ti se răspunde: ,,Mă nene, dracu stie?! ...Dar mai vezi si dumneata!’’ În ultimă instantă, chestiuni de pespectivă si de conjunctură. Asa mi-am explicat si eu faptul că, după ce am terminat liceul, m-am înscris la facultate desi Avram nu-mi dăduse un răspuns care să mă si încânte, si să mă si justifice.
- Spune-mi si mie de ce coate tocite, creieri măcinati si altele vrute si nevrute, câtă vreme, după ce esti licentiat, ori la cratită, ori prin lume, chelnerită... Asta ar fi lux! ...Ori la vreo căprărie slugă, la muls. De vaci sau capre, bineînteles!
- Sara, nu o mai da cotită! Omul cu carte e om cu carte!
- Păi, mă profesore, eu as întelege, dar tu nu vezi că nu mai ai parte?
- Ai, nu ai, nu esti ca toate tutele!
- Gata, m-ai lămurit! Numai că trebuie să-mi spui tu mie, dacă tot esti asa destept, care este echivalentul tutei, la genul masculin? ...Si atunci, am să mă duc să mai învăt încă vreo cinci ani.
***
Desi Avram nu mi-a răspuns, la insistentele sale si ale Mariei, m-am înscris la facultate. Admiterea a constat în dosarul cu documentele de absolvire si atât. Faptul că în timpul liceului mai învătasem si carte, am obtinut usor un loc finantat de către statul român.
- Bine că nu mai plătesc si taxe de scolarizare! – mi-am zis, ca pentru mine, jenată, într-un fel, de faptul că încă mai eram dependentă de munca si banii Mariei.
În mare, studiile mele superioare, un fel de du-te ca să ai de unde te întoarce. Nu prea se făcea carte. De altfel si majoritatea colegilor mei erau interesati doar de diplomă si nu de ce ar fi putut însemna ea. Totusi cei care ocupasem locurile plătite de stat, făceam eforturi sustinute ca să nu le pierdem. Din acest motiv, eram ba la bibliotecă, ba îmi cumpăran cărtile recomandate si, ghemuită între perne, în vârful patului, citeam.
- Îmi esti din ce în ce mai dragă! Uite asa ar trebui să arate orice fată de vârsta ta ce pretinde a fi cuminte! – mi-a zis Avram într-o zi, când a intrat în camera mea, fără să aud când a bătut la usă.
- Da? Stai că îti arăt eu tie! – l-am amenintat zâmbind, în timp ce am luat perna de care mă rezemam si gata, gata, să i-o arunc în cap. – Mai bine, hai, vino aici, lângă mine, că nu înteleg ceva. Poate îmi explici tu că esti un destept!
- Asa crezi tu?
- Păi, da, nu esti?
- ,,Desteptii’’ cumpără kilowatul de energie electrică, la poarta termocentralei, cu un ban, si îl vând prostilor pe un dolar. Evident, de sute de ori mai scump! Fac milioane!
- Presupun că prostii am fi noi, nu?
- Păi cine altii? Din câte aud si eu prin târg, până si preasfintii au intrat în rândul lor. Investitia? O garsonieră la Turceni sau Rovinari. Apoi, duminica, cu cădelnita, prin biserică, ei, popii, ne vorbesc nouă, prostimii, de cele sfinte si de morală. Uite, de-asta îmi vine să cred că în vremurile de acum, moderne, stă ca un germene, ceva din inchizitia din Evul Mediu târziu. Cum găseste o fisură si un strop de ploaie, gata si răsare!
- Cum i-ai spus?
- Inchizitie! Pe vremea ălora, dacă erai o frumoasă, asa cum esti tu, te considerau vrăjitoare si te ardeau pe rug.
- Da?! Doamne, ce nebuni!
- Putin spus! Lasă-i, Doamne, iartă-mă, că la fel mor! Patru scânduri si câtiva crăitari aruncati la intersectiile de drum... Numai că, inconstienti, ca toti ceilalti, stii tu la cine mă refer, aduc dureri în suflet celor multi. Hai, întreabă-mă ce nu ai înteles! Să văd stiu sau îmi văd de drum?!
- Ti-am zis, hai sus, în pat, aici, lângă mine, ca să-ti si arăt!
- Te tii de prostii! Nu! Mai trebuie să cresti!
- Ehe, după tine, am să mor virgină si am să rămân fată bătrănă! Dar nu îti face probleme, mă duc la mănăstire! Altceva vreau să stiu!
- Atunci ce?
- Ce?! Uite, de ce cucul zice de ani de zile, oriunde: ,,cucu!, cucu!’’
- Ce spuneam eu? Tot copil! Mare comedie si cu tine!
***
În anii studentiei, în fiecare vacantă de vară, am lucrat fie alături de mami, Katy si Tabitha, în Creta, fie de una singură, pe o insula, Rhodos, tot din Grecia, la hotel Avra Beach. Acolo, a venit, într-un început de vară, si Avi. M-am bucurat enorm, însă m-am ascuns în mine, doar ca să-i arăt că nu mai mor de dorul lui.
- Oho, domnule profesor! Ce vânt te aduce tocmai aici, unde se întâlneste Mediterana cu Marea Egee?
- Am venit să te văd!
- Nu prea cred, dar să zicem…
- …Dar dacă deranjez, plec. Oricum, voiam să le văd si pe celelalte!
- Nu se poate! Ai venit la mine!
- Si cu ele cum rămâne?
- Ca la început! De unde să stie ele că tu esti aici?
- Nu, nu-mi place nici să mă ascund si nici să mint. Într-o zi, tot află si atunci e atunci! Ce mă fac?
- Să zicem că ai venit să muncesti. E ceva de lucru chiar aici, în complex. Vrei să întrebăm?
- Nu, nu-si are rostul…
- E, nu?!
- Acultă-mă, e mai bine…
- Mă, omul lui Dumnezeu, oricum ai vacantă, pierzi vremea prin România, iar, după aceea, înjuri de-aiurea. Nu vezi că nu te mai ia nimeni în seamă? Crezi că te mănânc dacă rămâi cu mine? – l-am întrebat, vizibil iritată, chiar dacă adevărul era undeva la mijloc. Cu el alături, pe lângă faptul că strângea si el un ban, mă simteam în sigurantă.
- Păi, da, dar... Ce să zic? – a oscilat iar.
- Ce dar, domnule profesor?!
- Tu stii cum sunt femeile? Nu as vrea să îi fac zile negre Mariei. Să se gândească zi si noapte că pot fi cu tine în pat.
- Mami e încă zdravănă la cap! Asta, una! A doua: nici eu nu vreau să o supăr, dar nici nu mai sunt minoră cum mă tratează si ea, si tu. După cum gândesti, oricând pot fi cu altul! Care-i problema?
- Mda!... N-as prea vrea...
- Treaba ta! Dacă vrei să rămâi, bine, dacă nu, nu! Du-te la ele!
După ce a mai stat cu privirea în pământ, si s-a mai gândit la cine mai stie ce bazaconii, l-am convins. Întâmplarea a făcut ca administratorul complexului să aibă nevoie si de un sef de sală în restaurant, si de un altul, la barul de zi sau noapte. Ceilalti, care lucraseră ani la rând, un francez si un italian, plecaseră. Nu le mai convenise salariul.
- Uite, ar putea veni si Maria! Tot e un loc de muncă în plus!
- Cheam-o, cine te tine? Numai că ele lucrează acolo de ani de zile…
- Bine! Fac asa cum spui! Vreau însă să le suni si să le zici.
- Of, Doamne! Că numai de asta nu le arde lor acum?!
***
După două luni de stat aproape unul de altul, am iesit cu Avi doar de câteva ori de brat, prin Cetatea Rodosului si ne-am dus o singură dată în excursie la Valea cu Fluturi… Într-o altă dată, la Cetatea din Lindos, si ne-am plimbat în câteva seri pe faleza portului. La întoarcere în hotel, se oprea în fata camerei mele, mă săruta pe frunte si pleca.
- Ăsta parcă nu are ce-i trebuie unui bărbat! Sau eu nu-i plac?! Nu cred! Face cum face si scapă de mine… E, bine, nicio problemă! Într-o seară, am să-l îmbăt si am să intru la el sub asternut, să văd mă scoate afară?! – mi-am propus când am socotit timpul si mi-am dat seama că nu mai era mult până la întoarcerea în tară.
Gândurile mele nu s-au materializat în timpul rămas de stat în Rhodos. Într-o seară, totusi, am încercat, însă în loc să-l îmbăt pe Avi, m-am ametit eu. În ziua următoare, îmi crăpa obrazul de rusine si nu stiam încotro să o iau.
- Poti să mă ierti? Promit că nu mai fac!
- Ce?
- Să îmi prind mintea cu tine! Si să nu mai beau. Mă îmbăt ca un soarece dintr-un bob de strugure.
- Nu-ti face probleme, sunt la fel. Numai că eu stiu si ... Oricum, ametită, ai si mai putin haz, si nici nu mai esti o frumoasă. Feminitatea dispare parcă în taninul din paharul cu vin. Nu mai esti tu!
- Te-am rugat! Promit, promit că nu mai fac! Of, Doamne! – m-am scuzat iarăsi.
- Nu am încotro! Îmi esti mult prea dragă si tin, da, tin la tine. În plus, vesnic mă gândesc la faptul că Cel de sus mi te-a agătat nu întâmplător de umăr. Tii minte? ,, Cât să mai odihnesc si eu un pic!’’
***
Cu câteva zile înainte de cinsprezece septembrie, Avram s-a întors în România. Atunci, începea el, ca profesor, scoala. La afaceri, o vreme, din cauza a tot felul de taxe impuse de stat, renuntase. Eu, la rugămintea administratorului de hotel, am mai rămas până la întâi octombrie. Când am ajuns în tară, eram destul de obosită. Abia atunci mi-am dat seama ce însemna munca prin străinătate si banul câstigat cu trudă. În primele zile din ultimul meu an universitar, nu m-am dus la scoală. După ce mi-am revenit, m-am întâlnit cu cei care îmi erau si profesori, si colegi, si am aflat că lucrările de licentă se împărtiseră. În lipsa mea, fusesem repartizată unui lector, Neagu Corcodel, pe care îl avusesem, anterior, asistent la seminariile unei anume materii.
- De! Nu e cine stie ce! O lucrare de licentă, în ziua de astăzi, nu depăseste o compunere din vremea anilor de liceu! – mi-am zis cu gândul la discutiile avute cu studentii mai mari. De la ei, aflasem că examenul putea fi promovat usor, dacă absolventul cumpăra de la profesor banala lucrare, vândută chiar si a suta oară, fie copy-paste, de pe internet. În primul caz, nota maximă si felicitările erau asigurate, în al doilea, mai greu se ajungea la performante.
- Un fel de a-ti fura căciula că altceva!... – i-am zis Mariei când am stat de vorbă despre chestiunea care mă tot frământa.
- Pe vremuri, rar un asemenea caz! Doar pe ici, pe colo, vreun activist retardat încerca, în rest... Era jenant! Îti crăpa obrazul! Doamne, cum să faci asa ceva?! Păstreză-ti demnitatea! Nu face astfel de compromisuri! Domnule, la noi toate sunt pe dos! În Occident, o asemenea etapă nu mai există. Doar după un masterat studentul sustine o dizertatie. Evident, aici, s-a păstrat pentru coruptie si pentru spăgi! Totusi, faci cum crezi! Din câte văd, licenta fiind impusă!
- Ai dreptate! Mă mai gândesc... Vreau să te întreb însă dacă ai auzit de un profesor Corcodel?
- Corcodel? Profesor universitar! ...Si mai cum? – a întrebat Maria după ce, parcă, a învinetit.
- Neagu! Fiul, din câte am înteles, al unuia Dumitru, mai bătrân!
- Nu! Neagu nu era pe atunci! Despre celălalt?!... Dar... Ce e cu Neagu ăsta?
- Păi, la el am lucrarea.
- La el sau la altul, mai contează?
- Mami, dă-o încolo, e o formalitate! Până si prostii prostilor, în ziua de azi, un examen de sfârsit de facultate îl promovează usor. Nu am de ce să-mi fac probleme!
- Atunci?
- Să te întreb?
- Da!
- Nu te superi?
- Nu! – si-a luat inima în dinti Maria.
- De ce nu te-ai căsătorit cu... Avram? De ani de zile, stă în preajma voastră, a ta, în special...
- Of! Mi-a mai venit inima la loc! Credeam că mă întrebi altceva. De ce?! Pentru că în sufletul lui, esti tu!
- Poate asa, ca si copil!
- Nu! La vârsta mea, nu mă însel! Tu esti ideea de femeie în visurile lui. Am avut pe tema asta discutii si iar discutii...
- ...Păi, si în situatia asta? Îl iubesti?
- Nu, însă recunosc, mi-a fost drag ca om. Presupun că în vara asta, cât ati fost alături, v-ati lămurit anumite chestiuni?
- Prea mult spus! ...Nu de alta, dar parcă e sălbatic!
- Sara!
- Da!
- Esti sigură că-l vrei pe Avram de bărbat? E mai în vârstă...
- Ce să îti spun? Nici nu vreau să te supăr, ca apoi să plângi si să tot suferi! Totusi Avi e singurul băiat de care m-am legat sufleteste.
- Bravo, asa te vreau! Sinceră! În consecintă, poti decide singură! Cred că îsi doreste si unul, doi, copii. Eu nu-i mai puteam oferi. Draga mea, o singură chestiune însă: trebuie să stii bine, bine, ceea ce vrei. Altfel, necazurile mele se vor repeta prin tine. Sper să nu ne fie viata si pentru una, si pentru alta, un fel de blestem!
***
După discutia cu Maria, am strâns din dinti si am intrat în camera mea. Acolo m-am aruncat între pernele de pe pat, apoi am si plâns, m-am si bucurat. Când m-am linistit, am apelat la vesnicul meu sfătuitor.
- Mă tataie, spune-mi tu cum să procedez!
- ,,Cum o vrea Dumnezeu!’’ – l-am auzit, de data aceasta, ca pe un ecou.
- Asa mă gândeam si eu! – am încercat să-i răspund, însă glasul parcă s-a izbit de zid si acolo s-a oprit. - Dacă o fi să fie, va fi! – m-am mai temperat eu. - Orice as încerca împotriva firii si a lui Dumnezeu, pentru mine, într-o zi, va însemna dezastru! Asta, dacă lumea în care trăiesc, normalul e normal! – mi-am mai zis si am încercat să dorm.
***
După sărbătorile de iarnă si sesiunea de examene, m-am hotărât să strâng materiale, să-mi cumpăr câteva cărti si am schitat ceva din lucrarea de licentă. La un moment dat, m-am împotmolit. Am rugat-o când pe Maria, când pe Avram, să mă ajute.
- Cu îndrumătorul tău ai vorbit?
- Nu!
- Păi de aici ar trebui să începi. Asa am procedat si eu. Vezi întâi ce zice el, care îi sunt principiile...
- Vorbesti de lucruri sfinte?! Mi-a povestit ea mie cam ce si cum... Cei mai multi îsi cumpără lucrările... Sara însă o va face singură.– a intervenit în discutie si mami.
- Colegii tăi?...
- Nimic!
- Si profesorii? – a întrebat Avi.
- La fel. Nimeni nu te întreabă de ce îti este căciula... Când se apropie examenele, evident, nu mai ai timp, esti strâns cu usa si faci ce-ai auzit. Cumperi! Eu nu am de gând. În plus, nici nu stiu dacă Neagu ăsta o fi la lel de ,,ortodox’’. Mai stii că o fi si sfinti printre profesori?
- Da, de ce nu?
- Asta ziceam si eu. Tu, primul dintre ei.
- Atunci, faci cum ti-am spus. Îl cauti si îl întrebi, concret, pe ce să pui accent? – m-a sfătuit Avi cu experienta sa de dascăl.
- Mă ajuti, nu? Te rog!
- Sigur! S-ar putea altfel?! Totusi, vezi mai întâi cam ce vrea profesorul si... Cum ziceai că îl cheamă?
- Nu are importantă! – mi-a luat Maria vorba din gură.
- Mă rog, vorba ei, unul, Neagu...
- N-am auzit de el!
- Ei, si cu tine! ,,Nu se nasc genii pe stradă sau la usa cafenelei.’’ – vorba lui Eminescu. – Neagu Corcodel...
- Aaaa! Mda! E în vârstă!... Îl stiu!
- Nu, tânăr! Abia asistent sau lector...
- Însemnă că o fi fiu-său. Pe nea Corcodel l-am avut profesor! Daaa! Mare pisicher! La ăsta nu treceai decât dacă duceai plicul. Taxa pe prostie, îi spunea el! În realitate, coruptie... Doamne fereste, să se fi transmis gena, că altfel... Mai bine cumperi de la început lucrarea si nu te mai chinui. Orice ai face, tot acolo ajungi. ...M-ai cam dezarmat! Totusi încearcă!
***
La sfârsitul dicutiei, l-am pupat pe Avi pe obraz si i-am soptit la ureche:
- După ce termin cu licenta, te iau de bărbat! Ce zici te măriti cu mine?!
Nu mi-a răspuns chiar dacă, în timpul discutiei, Maria, schimbată cumva la fată, s-a făcut că ar avea ceva de luat de prin piată si a plecat.
- Mă, tu ai auzit ce-am întrebat?
- Da, cum să nu, că doar nu sunt surd!
- Si?
- Dacă mai spui o dată, fac infarct!
- Aoleu! Păi?
- Eu stiu? Încă văd în tine doar un copil. În plus, până atunci, mai e! Trăim si vedem!
- Vezi, încet, încet, chiar si din moarte îti revii! Asa te vreau!
***
Într-una din zilele următoare, m-am dus la universitate. Voiam să stiu programul profesorului. Am avut noroc. L-am găsit, fără nici măcar să sper. După ce a terminat discutia cu o oarecare cunostintă, m-a primit la catedră. Spre surprinderea mea, mă stia. Mă tinuse bine minte din anul universitar anterior.
- Mi-am dorit să-ti iei lucrarea la mine! O frumoasă si o desteaptă! Nici că putea altfel!
- Vă multumesc! V-am deranjat doar cât să mă lămuresc putin asupra temei...
- Îmi pare rău, acum n-am timp, însă... Nu-ti face probleme! Iată cartea mea de vizită. Cu un taxi, mă găsesti usor. La sfârsitul săptămânii, as fi mai liber!
- Concret, când domnule profesor?! – am întrebat mirată.
- Să zicem vineri, pe la orele nouăsprezece, e bine? Gândim asupra temei, apoi, cuprinsul... Hai, că o scoatem cumva la capăt, nu se poate!
- Păi, o să vin, ce să fac?! Numai să nu vă deranjez! - m-am scuzat cu gura cam pe jumătate.
- Domnisoară!...
***
Până la întâlnirea cu îndrumătorul, am scos cărtile din bibliotecă, m-am mai uitat pe internet si am mai adăugat la schita anterioară, apoi i-am arătat si lui Avi.
- Ce să zic? Nici că e rău, nici că e bine. Doar după ce ai să-mi zici cam care e viziunea lui asupra temei, te pot ajuta si eu.
- Avi, auzi, ce mă mai complic? Îi dau banii pe lucrare si examen, ca toti ceilalti, si...
- Munca ta, din vara trecută, ajunge la unul ce n-a miscat nici măcar o frunză! Nu-ti pare rău?
- Ba da! Cu ei as putea să-mi cumpăr o rochie elegantă, pentru atunci când voi fi... Stii ce?
- Mireasă!
- Da, mireasa sufletului tău. Nu asa oricum!
- Iar dau în bâlbâială! Si inima: ta-ca! ta-ca! Cu o mie, pe oră.
-Ooo, sărăcutul de el! Vino să te pup si o să-ti treacă! Auzi, bine zici! Nu-i dau nimic! Si apoi, ce o fi o fi! Că doar nu sunt nici prima si nici ultima proastă a lumii!
***
În vinerea programată, la fix noăsprezece, după masă, am sunat la profesorul Neagu la poartă. Stătea la casă. Mi-a deschis si am fost invitată să intru. Prin curte, se plimba, liber, un câine lup. M-am ferit de el.
- În prezenta mea, e blând, nu-ti va face nimic. Fără frică!
- Domnule profesor, dulăul ăsta e cât mine! Mă face praf!- m-am ferit, iar el, fără să vreau, m-a luat în brate. – Vă rog! M-am protejat din nou.
După ce am traversat curtea, am intrat într-o cameră a casei, mai dosită . În interior, totul asemenea unui birou. Nu lipseau însă două fotolii elegante si o canapea asemenea.
- Ia loc! ...Măcar până aduc ceva!
- Nu, nu e nevoie! Am venit să vă prezint cum am gândit.... Mă rog, un fel de cuprins... Vă uitati peste material acum sau vi-l las? Vă mai caut la catedră.
- Draga mea ce atâta grabă?! Putintică răbdare, vorba lui Caragiale. Uite, pe birou, ti-am pus o lucrare. Scuze! Doar câteva minute si mă întorc! Poti să te uiti pe ea, compari, apoi, desigur, dacă va mai fi cazul, discutăm. - mi-a zis prfesorul si a iesit.
O vreme, am rămas singură, încremenită în fotoliu. Simteam că ceva nu este în regulă. Am luat totusi lucrarea de pe masă. Între coperti, tema pe care o aveam eu. Am răsfoit-o, m-am uitat peste cuprins. Între coperti, aproape aceleasi chestiuni pe care mi le propusesem.
- Nu, e clar, vrea să o cumpăr! – mi-am zis în gând. – Îi dau bani si îmi văd de treabă. N-am cum să schimb lumea, acum! Si totusi, păcat! – m-am mâhnit, undeva, în adâncul sufletului, simtind cum un fel de lesie îmi curge parcă prin tot trupul. Am pus lucrarea, din nou, pe birou. O clipă mai târziu, a intrat în cameră Neagu, cu două pahare în mână si o sticlă, deja desfăcută, plină cu sampanie.
- Te-ai edificat? Cum ti se pare?
- Domnule profesor, ce să o mai lungim? Mi-am dat seama! Îmi spuneti pretul si... Data viitoare, achit, aduc banii.
- Pentru tine, nimic. Bem o sampanie... Ne simtim bine si...
- Vă înselati! Nu pentru asta am venit!
- Hai că vă stiu eu... Ce dracu, toate ziceti la început: stiti, eu sunt sfântă! - si-apoi nu vă mai săturati...
- Vă rog, vreau să plec!
- Păi cum, asa, ne...?! Nu-mi vine să cred! Înseamnă că nu-ti stii interesul. ...Si nici cu cine ai de-a face?!
- Vorbesc serios! Sunt virgină! Am fost educată să fiu a celui ce mă va avea pe viată.
- As? Si de ce n-as fi eu?
- Domnule profesor, nu mă atingeti că sun la politie! – l-am amenintat si am scos din geantă telefonul. Gestul meu l-a iritat.
- Pastele mă-ti de curvă! Gata! Jos testila, că te ia mama dracu! – au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit înainte de a mă da cu capul de zid.
În stare de inconstientă, am fost violată. După ce si-a satisfăcut pofta de mine, lectorul universitar m-a stropit cu sampanie. Câteva minute mai târziu, m-am trezit ca dintr-un cosmar.
- Madmoiselle, ti-ai terminat lucrarea! Mai treci pe aici atunci, aproape când să o sustii,. Ia-o si mars! Curvă împutită! Hai, că am treabă! Fă, un prof. universitar studiază! Nu are timp de...!
Am plecat. Până la poartă, m-a tinut de brat, cât să nu cad din picioare, apoi m-a dat, pur si simplu, pe poartă afară. Am vrut să-l scuip în ochi, însă eram fără vlagă. Câinele lătra din spatele gardului. Încet, încet, m-am târât până aproape de o statie de taxi. M-am urcat într-una dintre masini.
- Vă rog, la politie!
- Păi, e aici, aproape, patru, cinci sute de metrii...
- Nu mă simt bine, vă rog, plătesc! – l-am încurajat în timp ce am scos mai multi bani din geantă.
- E, nici chiar asa, o sută ajunge! Să vă mai ajut cu ceva?
- Nu! – am răspuns si am coborât.
După ce s-a îndepărtat masina, m-am asezat pe marginea străzii, pe o bordură. Mă simteam murdară parcă pentru tot restul vietii. Mi-am tras sufletul, apoi am intrat în sediul politiei. M-am dus direct la ghiseul în care era politistul de serviciu.
- Domnule, vreu să depun o plângere. Am fost dezverginată, fără voia mea, de cel ce... Cu alte cuvinte, am fost violată!
- I-auzi, bă frate, virgină la vârsta asta?! Virgină, la peste douăzeci de ani, în ziua de astăzi!... Dracul crede! – i-a zis el unui coleg pe care l-a chemat de undeva, dintr-o anticameră, din care venea miros de tutun si de cafea. - Mda! Acum ce să zicem si noi cu desverginarea?! Te-o fi regulat careva si nu ti-a plăcut. Asta ar mai fi de crezut, însă... nu e treaba noastră! Drăgută, vezi-ti de ale tale!
- Ia las-o, colega! Cine zici că ti-a tras-o, domnisoară?
- Proful meu de la licentă... Neagu Corcodel îl cheamă. As vrea să depun plângere.
- E, stai, că aici nu e ca la gară! Corcodel ziceai? – m-a întrebat din nou, apoi i-a zis celuilalt în soaptă: ca să vezi si tu ce beleaua dracului! Păi, bă frate, jumătate dintre noi ne-am luat licenta la domn` Corcodel, ăl bătrân, iar jumătatea cealaltă îi stă la poartă... Apoi el, cu sefii nostri... Odată l-am văzut chiar cu domn`general... Am auzit că ar conduce împreună doctorate... Revenind: draga mea, eu zic să chemăm salvarea. Te ducem la spital. Poate ai vreo depresie?! Se întâmplă, în ziua de astăzi, chiar si la cei tineri... Se mai droghează... Nu e cazul tău. Si totusi, etnobotanicele... După mintea noastră, dumneata...
- Halucinatii! –l-a completat politistul celălalt.
- Aleges-ar praful de voi! Vă bateti joc de oameni!
- Ce-ai zis, fă? – si-a iesit din sărite primul la care apelasem. – Hai, iesi, că te ia mama dracu! Umblati în curu gol, si zi, si noapte, si-apoi vă văietati că ati fost... Ca să vezi, domnule, violate! Păi când te vede ăla, asa dezbrăcată, ce să facă? Iesi! ...Că puti, pastele mă-ti!
Ochii mi s-au uscat dintr-o dată. Parcă am înlemnit si nu am putut să mai scot nici măcar o vorbă. Tremuram toată. Am apucat si am iesit din clădirea politiei, înaite ca politistul să mă îmbrâncească si să-mi dea vreo palmă.
Ajunsă iarăsi în stradă, m-am urcat într-un taxi si m-am dus la tară, la bunica. Am intrat în spatele casei, prin cutea lui mos Gheorgge, încât să nu mă audă nimeni, si am săpat în locul în care îmi stiam un fel de ladă cu zestre. După ce am dezgropat-o, m-am urcat în sopru, am luat cheile si am deschis cutia. Din ea, am lut doar pistolul si câteva cartuse. Am pus totul la loc si am făcut ca nimic să nu poată fi observat. Prin spatele grădinilor, am iesit la drumul ce venea dinspre Vâlcea si ducea spre Craiova. Am asteptat ceva timp, însă, în cele din urmă, am urcat într-o masină de ocazie.
- De unde, tocmai acum? Tu, care n-ai iesit o viată din casă? – m-a întrebat mami.
- Noapte bună! Am să-ti spun, că si mâine mai e o zi! – i-am zis si am intrat în camera mea.
Nu a insistat. Am închis usa, m-am dezbrăcat, apoi am scris un biletel pe care l-am pus în una din cărtile ce le folosisem în a mă documenta pentru licentă. În el, doar câteva cuvine.
,,Avi... Ce să-ti spun? De mine, n-ai să scapi nici dacă o să mor! Sper... Sper să mă ierti si tu mami. Tabitha, mi-ai fost tare dragă! Să rămâi la fel: frumoasa frumoaselor! Să aveti grijă de voi! Sara’’
Nu am închis ochii toată noaptea. Parcă eram paralizată. Dimineata următoare, când a revenit Maria cu întrebări, i-am spus tot. A oftat de parcă si-ar fi dat sufletul. S-a învârtit prin bucătărie ceva timp, apoi s-a întors.
- Putem merge împreună până acolo unde s-a întâmplat?
- Da! - i-am răspuns timid desi nu-mi reprosase chiar nimic. –Vreau să-mi fac întâi un dus. Pot? – am întrebat eu jenată.
- Până mă îmbrac, ai tot timpul!
Înainte de a intra în baie, am încărcat pistolul si l-am pus în geantă.
După ce am am stat câteva minute sub apa, nici prea rece, nici prea caldă, parcă îmi revenisem. M-am îmbrăcat elegant, cu fustă si taior, gen stewardesă, si am plecat. Pe tot parcursul drumului, Maria a repetat, pe banca din spatele unui taxiu, de câteva ori, doar cuvintele: ,,nenorocitul, nu i-am ajuns doar eu?!’’ Nu puteam gândi si nici nu stiam ce să cred.
- Fie cine o fi! N-am să-l iert!– mi-am zis si am scrâsnit din dinti cât am putut.
Nu peste mult timp, ne-am oprit în fata aceleiasi porti pe care, cu o seară înainte, batjocorită, fusesem azvârlită.
- Esti sigură că aici ti s-a întâmplat? – a întrebat Maria cu lacrimi în ochi.
- Da! Dacă vrei, pot să-ti descriu tot ce este dincolo de gard. – am vrut eu să o conving.
- Nu e nevoie! – a refuzat mami si a apăsat pe sonerie.
Ne-a deschis un domn mai în vârstă. De cum ne-a văzut, a tresărit ca ars si ne-a invitat în curte.
- Maria, cu ce pot să te ajut? Presupun că e Sara, o fi studentă si are vreun examen?!...
- Să te ia dracu de porc! Nu ti-am ajuns eu? Arde-te-ar focul! Jigodie ce esti! Ea e copilul tău, mă nenorocitule!
- Mami, te rog, nu el!
- Hei! Domnule profesor, ia iesi, mă, afară să vezi ce vor doamnele! – si-a chemat Corcodel băiatul dintr-o cameră a casei.
- Bă dobitocule, fiul tău a violat-o pe soră-sa! Arde-v-ar sufletul în iad! De data asta, te-a luat dracu, nu te iert... – a amenintat Maria.
- Ăsta si-a bătut joc de mine! – am tipat când a apărut Neagu în pragul usii. Am scos arma din gentă si am tras mai întâi în cel căruia îi fusesem, cu o zi înainte, victimă, apoi în celălalt. Nu m-am oprit până nu s-a descărcat tot pistolul. L-am încărcat iar, cu cele două cartuse pe care le mai aveam, mi l-am pus la tâmplă si am vrut să trag.
- Sara, nuuu! – a strigat disperată Maria, s-a repezit asupra mea si mi-a luat arma. Am căzut cu capul de gard si am lesinat.
Când m-am trezit, eram în spital, încătusată si legată de pat. Mă supraveghea un politist înarmat. L-am întrebat câte ceva si atunci am aflat că Maria, după ce anuntase si politia, si salvarea, fusese arestată si ea. Am pus privirea în tavan si am rămas nemiscată. Îmi părea rău de tot ce se întâmplase, însă, când am auzit că cei doi, în care trăsesem, nu muriseră, mă simteam, sufleteste, răzbunată.
Spre seară, a venit la mine si Tabitha, si Avram. Ne-am putut doar privi. El plângea pur si simplu.
- Am să merg, în genunchi, la până la Haga si în fata lui Dumnezeu si, în mâna ăstora, n-am să te las! Nu esti vinovată tu, în primul rând! – s-a revoltat în momentul în care politistul nu ne-a mai dat voie nici măcar să privim.
***
Am rămas plângând. După o vreme, însă iarăsi nu mai aveam lacrimi.
La o zi mai târziu, m-au mutat în arestul politiei. Acolo, am aflat de la cei arestati ca si mine, că Maria era în acelasi loc, dar într-o altă cameră din beci. Cătă vreme nu am putut schimba nici măcar două vorbe cu ea, nu mi-a folosit la ceva.
Timp de douăzeci si opt de zile, am tot fost anchetată de procurori. Vesnic am spus doar cum s-a întâmplat. În a douăzeci si noua zi, politia ne-a dus la tribunal. În bocsa acuzatilor, doar eu si mami. Am privit în sală să-l văd pe cel ce îmi călcase si demnitatea, si onoarea în picioare. Nu era. Avocatul îmi recomfirmase vestea conform căreia nu murise nici unul, nici celălalt. Mai mult, îmi spusese că nu depuseseră plângere împotriva noastră, desi pe undeva îmi era indiferent. În sală, rumoare. În jurul nostru, susoteli. Despre Neagu, se spunea că unul dintre gloante îi găurise zona genitală si că viata lui sexuală era deja o amintire..
- Profesorul zace paralizat!... Curvele dracu! Puscăria vă mănâncă! – ne-a amenitat, de prin sală, un bărbat în stare de ebrietate.
- Vă rog, afară! – a dispus un politist.
Completul de judecată a intrat. Ne-am ridicat în timp ce judecătorii si procurorul de caz s-au asezat la masă. Interogatoriul nostru a durat iarăsi peste o oră. Atunci, am aflat că mami îsi asumase în totalitate fapta. Am privit-o în ochii umezi si am negat.
- Onorată instantă, singura vină a mamei mele e că m-a conceput cu un animal si nu cu un om. În rest, vina noastră e zero, câtă vreme un idiot genetic, căruia îi sunt soră vitregă, m-a violat. În consecintă, ca să nu mai lungim, jur că eu am avut pistolul si tot eu l-am folosit. Maria, mama mea, nu stia de armă. Mi-a luat-o din mână după ce deja trăsesem. Vă întreb: dumneavoastră, la vârsta mea, s-o fi avut, după ce ati fi fost jucati miseleste în picioare, ce ati fi făcut? Apoi mă tot întreb: pe el, pe Neagu, de ce nu-l condamnati? M-a violat în seara de dinaintea faptei de case suntem acuzate! Dacă politia primea plângerea mea, când am fost la ea, la numai o jumătate de oră după ce m-a batjocorit cretinul, si îl aresta, în ziua următoare, când am folosit pistolul, nu mai aveam pe cine împusca. Apoi, domul Corcodel de ce o fi în libertate când, cu ani în urmă, si-a bătut joc de mama? Si cine mai stie de câte altele asemenea ei?!
- Domnule presedinte, inculpata nu are dreptul să pună întrebări! – a avertizat procurorul de caz.
- Oricum, atât am avut de spus. Multumesc! – le-am zis eu si am început să plâng. În cealaltă parte a sălii, plângea si Avi, si Tabitha. Am privit dincolo de fereastră, uitându-mă prin mine parcă dincolo de lume.
***
Presedintele comisiei de judecată a suspendat sedinta. Noi am rămas în continuare în boxa acuzatilor. Ni s-a permis să stăm totusi pe scaun si să bem apă. La un moment dat, am cerut să merg la wc, însă am fost refuzată. M-am abtinut cât am putut, apoi mi-am dat drumul pe mine. M-am făcut palidă la fată. Îmi era rusine de lumea din sală. Politistii care ne păzeau au obsevat. Unul dintre ei mi-a tras un cot în spate în timp ce s-a aplecat să steargă urina de pe podea. Aproape că mi s-a oprit respiratia. A tusit si am vrut să-l înjur, însă s-a întors completul. S-au asezat. Un judecător mai în vârstă i-a zis, aproape în soaptă, procurorului.
- Timpurile în care trăim sunt de vină! Să tii si dumneata minte că o justitie care judecă doar cu legea în mână, ca o masinărie, fără suflet, fără inimă, aia nu e justitie! Le condamnăm, dar sunt singurele de vină? Treci în locul meu! Ai curajul?
- Domnule judecător, după mine, legea-i lege si fapta trebuie judecată în spirtul si litera ei!
- Aci e aci! Care faptă mai întâi? Ai auzit-o?! A spus-o mai clar chiar decât noi! Până si eu cred în spusele ei! Când mă gândesc să o condamn pe fată, am sentimentul condamnării unei generatii căreia eu nu îi apartin. Cronologic desfăsurării faptelor, Sara are circumstante. Spusele ei de adineauri nu sunt o amenintare, ci doar un gest de sinceritate. Deocamdată, măcar câteva minute, mă mai abtin. În cazul Mariei, aveti verdictul meu: nu este vinovată de crimă. Procesul poate dura si un an! Poate chiar doi... Nu se va termina astăzi. Maria poate fi judecată în libertate. În consecintă, din punctul meu de vedere, asa cum au spus si avocatii, fapta este eronat încadrată. ...Si ar mai fi o chestiune: de ce vătămatii au refuzat să dea declaratii?
- Supunem propunerile la vot?
- Da!
- 1. Maria condamnată pentru tentativă de crimă cu premeditare si detinere ilegală de armă? Voturi pentru? Doamna grefier, vă rog să consemnati: 0.
2. Maria condamnată pentru implicarea în tentativa de crimă cu premeditare? Voturi pentru? Vă rog, consemnati! Zero voturi! În consecintă, completul decide: punerea în liberatate a suspectei...
Să trecem la Sara!
Propunerea numărul 1: Inculpata se condamnată pentru tentativă de crimă cu premeditare si detinere ilegală de armă! Voturi pentru?
- Domnule judecător, am obiectii! În cazul inculpatei Sara, nu se poate trece peste niciuna din fapte. A recunoscut că a folosit pistolul.
- Domnule procuror, am spus eu că nu?! ...Si cu toate astea, mă abtin. În consecintă, prelungim doar mandatul de arestare al fetei si amânăm pronuntarea. Altfel, la vârsta mea, nu pot să judec!
- Instanta a decis: ... – a citit grefierul sedintei, hotărârea completului de judecată.
Am privit-o pe Maria. Din priviri, am schimbat cu ea gânduri. Era totusi tristă. Parcă venise sfârsitul lumii.
***
Procesul a durat peste un an si jumătate. De la o sedintă la alta, s-a tot amânat pronuntarea. Avocatii angajati de Avi, Tabitha si Maria făceau ravagii în fata instantelor, cu probe din care rezulta cum nu se poate mai clar că fratele meu vitreg mă violase. Pe de altă parte, toată discutia cu politistii de serviciu în seara în care am vrut să denunt întâmplarea, rămăsese înregistrată de camerele de supraveghere din interiorul politiei si devenise martor. În tot acest timp, universitatea a vuit. Lui Neagu, desi se însănătosise, senatul universitătii hotărăse desfacerea contractul de muncă. Colegii mei umpleau, de fiecare dată, sălile tribunalului, gata să mă apere cu pretul de a fi linsati de jarndarmii si politistii care, la timpul potrivit, tebuiau să-si facă datoria si să mă protejeze.
Între timp, în una din zilele în care aveam dreptul să primesc persoane cunoscute în vizită, m-am trezit la vorbitor cu profesorul.
- Nu-mi poti trece cu vedere, dar iartă-l, măcar, pe tata. Din ziua în care s-a întâmplat, se chinuie la pat. Rănile nu i se vindecă, iar antibioticele nu mai au efect. Seara trecută, sub pansament, asistenta ce-l îngrijeste a găsit viermi. Îsi roagă, zi si noapte, moarte si moartea nu mai vine. Crede că totul depinde de tine, de faptul că l-ai blestemat. Sara, iartă-l, te rog, si blesteamă-mă pe mine! Iartă-l!
- În toată această perioadă, cât am stat în puscărie, m-am tot gândit. La lume, la oameni, la Dumnezeu… Chiar si la tine si la el! V-am iertat de mult! Nu cu mine aveti probleme, ci cu Cel de sus! – i-am răspuns si am plecat.
La aproape o lună mai târziu, tribunalul s-a pronuntat. Am fost condamnată cu suspendare. Pedeapsa mi-o executasem. După încheierea formalitătilor, am fost pusă în libertate. În fata puscăriei, m-au asteptat toti trei: mami Avi si Tabitha. Plângeau de bucurie. Eu nu. Mă privisem înainte de a iesi, în oglindă. Câteva fire de păr îmi albiseră si lacrimile îmi brăzdaseră obrazul. Totusi, când i-am văzut, am tresărit. Pe Avram, l-am privit, secunde în sir, în ochi, si l-am îmbrătisat. Aveam sentimental că îi prinsesem între mâini sufletul, că eu sunt omul matur si el un copil.
- Ce zici, când îmi revin, mergem în concediu?
- De ce nu acum?! La Căciulata. ,,Cât să mă mai odihnesc si eu un pic!’’ – m-a încurajat el.
Înainte de a pleca pe Valea Oltului, eu am trecut pe la bunica. Mi-am dezgropat iarăsi, fără să stie careva, cutia cu mostenirea lăsată de tataie. Mi-am luat din ea colierul, ceasul de mână, un ban de aur si icoana. După ce am îngropat-o în acelasi loc si am făcut ca nimic să nu fie observat, l-am auzit parcă de dincolo de timp, pe mos Gheorghe: ,,nu uita să faci copii! …Si, de-acum, fii! Fii!’’
Finalul roamnului Sara
|
Nicolaie Bălasa 6/6/2012 |
Contact: |
|
|
