”În două lumi”
Cartea ”În două lumi” este o binecuvântare, un vânt bun pentru sufletul românesc de aici sau de oriunde, dus de pânzele deschise ale viselor. Poate fi la fel de bine un manual pentru ”Învătati iubirea de tară si de neam fără profesor”. Mai poate fi un ghid către căile necunoscute ale sufletului românesc. Cert este că indiferent de ceea ce a gândit reporterul sau de ceea ce am înteles eu, acest demers stă sub semnul lui Dumnezeu.
Gândită sub forma unor interviuri la cald, Ben Todică, reporterul de serviciu, 24 de ore din 24, sondează cu îndrăzneală calculată sufletele si mintile unor români plecati în lumea largă ca si el, sau nu, dorind să afle cu teamă dacă nu si-au pierdut filonul românesc. Interviurile nu sunt trecute la voia întâmplării, ci gândite cu grija unor răspunsuri pe care le astepta mai de mult ca să poată trece mai departe. Ele seamănă cu emotionante întâlniri, peste ani, cu vecinii de la bloc ce te-au văzut crescând sau cu camarazii de armată între care se leagă prietenii dragi rămasi acasă sau aflati la mare distantă de Australia, casa de azi a autorului. Lectura acestor interviuri mi-a dat certitudinea că cei intervievati sunt, de fapt, aceia care n-au plecat decât fizic, căci sufletul le-a rămas în poarta casei părintesti, pe-o stradă dragă sau la masa cu prietenii. Ei n-au reusit să rupă cordonul ombilical, desi n-au plecat de voie si nici în cea mai bună stare sufletească nu erau. Multi au părăsit tara cu sacrificii supreme, alungati de circumstante si ideologii potrivnice care le puneau în pericol identitatea si personalitatea. Unii, cei care n-au fost împuscati la granita cu Iugoslavia, realizatii de astăzi sunt români în cel mai înalt grad. De ei se foloseste reporterul în cel mai frumos mod posibil, mărturisirea, pentru a spune adevăruri uitate de românii rămasi: suntem un neam ales, am suferit cu demnitate, a fost greu, dar nu ne-am piertut omenia. Încă suntem toleranti. România e un fel de Arcă a lui Noe. Fiecare străin se simte în România acasă. De ce nu s-ar simti si românii.
Din acest punct de vedere, cartea nu este pentru cei plecati, ci pentru cei rămasi care si-au abandonat valorile într-o lume guvernată de bani. Ben Todică aduce mesianic aceste dialoguri posibile drept la inimile noastre. Ne reasează în datele si traditiile de altă dată, oferind pe cei intervievati drept modele.
Primul chemat să dea socoteală de drumurile sale este un monah, pelerin apostolic pe alte meleaguri, păstorind cu nepătimire mult încercatele suflete. Vechiul regim dictatorial n-a putut încorseta si nici înregimenta sufletele lor libere. Când au simtit că le este pusă în pericol credinta, ideologia, personalitatea au căutat în altă parte fără să stie de la început unde vor ajunge. Nu aveau cu ei decât ceea ce erau. Cei care n-aveau încă, s-au întors plângând. Cei care si-au asumat destinul, nu si-au uitat identitatea (una din grijile reporterului).
Părintele Petru Popovici face elogiul familiei, una din valorile acestei lumi greu încercate care ne va tine neamul în istorie. Pentru sfintia sa, familia trebuie salvată pentru a rămâne forta motrică a lumii.
Al doilea invitat este Ileana Costea, o româncă realizată încă din România, plecată în America pentru desăvârsirea carierei. Pentru ea, visul american n-a fost o problemă. Ascensiunea în carieră, alegând o profesie bărbătească arată că se poate, dacă omul îsi cunoaste valorile are potential si vointă. Deviza ei este demnă de urmat: ”Să-ti urmăresti un scop într-un mod frumos în care oamenii din jur să-ti facă loc”.
Emotionant este interviul cu „româncuta” dansatoare, Loredana Sachelariu, născută în Australia care a citit povesti românesti si a crezut în ele. Ea crede cu disperare, la vârsta ei tânără, în România si în valorile românesti. Vorbeste româneste pentru că asa a auzit în casă de la părinti si a fost de două ori în tară.
Tulburător pentru ceea ce înseamnă omenia, solidaritatea si spiritul de sacrificiu, dar si discretia din dorinta de a nu face mai mult rău decât bine altora, este rememorarea întâmplării dramatice din mina din Ciudanovita cu fostul miner, Dumitru Ion. Cel în cauză evocă întâmplări grave, tinute ascunse de securitate si de comunisti, pentru a sublinia comportamentul unor mari caractere.
Cineva spunea odată că nu poate crede în ceea ce nu cunoaste. Cred că Ben Todică, stiind acest lucru, orientează unele interviuri spre a deveni un ghid oferit acelor străini care vor să-i cunoască pe români, dar si pentru sovinii si nationalistii care ar fi feriti astfel de judecăti „avant la letre”. Ben Todică îi învată si ne învată să iubim ceea ce e statornic si ne face puternici. Nimic din atitudinea lui nu e agresiv sau tendentios. Cred că deviza lui e: Dacă eu nu fac rău, de ce să cred că altii fac.
Cunoscând „una care le întrece pe toate” si anume dragostea, Ben Todică, „e viu, viu în toată puterea cuvântului” si trăieste în două lumi ca-n basme: „una de pământ si de piatră” unde se află mormintele celor dragi, amintirile cu prietenii si cealaltă, peste mări si tări unde si-a întemeiat o familie. A aruncat ca Făt-Frumos un pod între ele peste care trece în orice clipă si pentru care nu-i trebuie viză sau pasaport. Si-a păstrat nealterate legăturile din tinerete, a lăsat loc de bună ziua peste tot. La telefon sau pe internet, e la curent cu tot ce se întâmplă în tară. Stela Popescu, John Izvernariu, George Anca, Eugen Cristea, Zoe Zoica Fuicu, Cristina-Elisabeta Găluscă sunt corespondenti români cu diferite cetătenii, reporteri pentru emisiunea „3zzz Melbourne”- Australia.
Se spune să omul e suma tuturor valorilor sale. Eu as adăuga si pe aceea că e suma tuturor imaginilor celor ce-l cunosc. Ben Todică e ceea ce face; e un om cu inimă mare, un patriot, un român responsabil de ceea ce gândeste pentru care cuvântul patriot nu s-a demonetizat si apoi suma prietenilor „nenumărati”. Cunoscând pe câtiva care-i răspund la întrebări poti să-l cunosti mai bine pe el. E un soldat pentru care unele războaie nu s-au terminat. Poate fi plin de umor, poate fi cald si blând. Este prietenos si îndatoritor celor care i s-au destăinuit. E mereu atent la mersul vremurilor în care vrea să fie România.
As mai adăuga ceva, întorcându-mă la primele gânduri despre acest demers. Cartea lui Ben Todică poate fi o definitie, o deviză a căutătorului de altădată pe drumul mătăsii sau a lânii de aur, a pelerinului care poposeste un timp determinat pentru a se desăvârsi, dar care se va întoarce, căci nicăieri nu e mai bine ca acasă. O spune chiar el printre rânduri. Altfel la ce bun totul. Eu vreau să cred asta.
Cu recunostintă, o româncă,
|
Brândusa Dobrită 6/1/2012 |
Contact: |
|
|
