În Caruselul timpului , cu Viorel Lazãr
În anul 2010, a apãrut volumul de povestiri (pentru tineret) Caruselul timpului de Viorel Lazãr. Ilustratia copertei sugera o miscare de carusel, iar în rotatia de joc se afla pãmântul ca planetã, care astepta apãsarea pasagerã a vârstelor noastre, ca un copil, la târgul duminical, ce se avântã cu pofta lui de libertate în joc, în saua unui cãlut de lemn.
Aprecierea de care s-a bucurat cartea l-a determinat pe domnul Ioan David, directorul editurii David Press Print din Timișoara, s-o reediteze într-un format nou, revizuitã si completatã cu alte povestiri atractive, scrise într-un registru inedit, cu final percutant care valorificã poanta, cum fãcea Arghezi în Pamflete. Povestirile noi, publicate într-o rubricã sãptãmânalã regulatã, în „TimNews”, au desfãsurare de nuvele, cu punct culminant rezolvat într-un epilog care surprinde cititorul (pe spatiu scurt). Seninãtatea firului narativ redevine amplã, datoritã fiorului metafizic rezultat din înclinația filosoficã a autorului. Te simti deopotrivã salvat de la tristete, dar si dator sã iei aminte la morala insinuatã delicat, când accezi într-un univers cu adevãrat original, al povestirilor de fatã. În diegezã, ai ocazia sã pleci în cãutarea unei lumi pozitive, prevestitã de incipit, si ajungi de fapt sã-ti recuperezi propriul sine, în ceea ce pãstreazã el mai bun, de la alte generatii.
Viorel Lazãr are abilitatea nativã de a mentine în ce scrie, puncte comune valoroase ale înaintasilor sãi în ale genului (de la I. L. Caragiale sau de la veșnic junii Frații Grimm, la N. V. Gogol): grija pentru un lexic optim neredundant, intrarea în scenã a fiecãrui personaj cu o moralã distinctã. Bogãtia decorului, ca în textele rusești, amplificã trãsãtura moralã primordialã a protagonistului. Este ca în tehnica basoreliefului, când detaliul din fatã depinde foarte mult de fundal. Firele nevãzute care leagã figura proeminentã de ambient sunt de fapt emotiile pe care le are cititorul rãsfoind cartea Caruselul timpului.
Cu ocazia prozei lui Viorel Lazãr, trãiesti simultan curiozitatea, dar si teama neprevãzutului, ceea ce te face sã iei asupra ta, pentru cât dureazã lectura, emotia personajelor, ca pe-o hainã de ploaie. Te simti dator fatã de ele cu bunul tãu simt uman.
Mentiunea autorului „Povestiri de azi, pentru copii si pãrinti“ se justificã întrucât de regulã, si aici remarcãm existenta unei maniere, povestirea este declansatã de un eveniment care se consumã în viata unor copii, pentru ca mai încolo, sã fie preluat si interpretat de pe pozitie maturã si antagonicã, de celelalte personaje, fãrã a se risipi starea de vrajã ingenuã, oricât de multe argumente de limitare a întâmplãrii ar depune de exemplu, pãrintii.
Prima povestire, Tributul naturii, este în genul La Mestecãnei, de Sadoveanu. Tabloul naturii este umanizat, între altele, prin jocul si numele animalelor care-si realizeazã lumea: Puia, Ghitã, Berbe: „Nu trecu mult timp si în poianã îsi fãcurã aparitia purcelusi, berbecuti si tãurasi, iar o parte dintre ei se opri direct în apã, unde începu o hãrmãlaie de nedescris. De pe un dâmb, se auzi un fâlfâit de aripi si lângã Azorel si Ghitã, aterizã Puia“.
Al doilea text, În brãdutul de Crãciun, se bazeazã pe un procedeu dificil, de pendulare a eului care povesteste, între lumea animalã si cea umanã, motivul de intersectie fiind fascinatia pe care o exercitã în mod egal asupra tuturor, lumina bradului de Crãciun si mai ales, „staniolul albastru al bomboanelor de ciocolatã“. Mediul este previzionat din interiorul si prin ochii unei veverite domestice si bineînteles, neapãrat sprintare, în timp ce, în cazul bãietelului Ciprian si al mamei, notarea este neutrã, la persoana a treia, pentru cã de fapt lumea este descoperitã de Veve [numele veveritei], de oameni, doar descrisã. Mama este convinsã cã bãietelul subtilizeazã bomboanele din pom. Confuzia este posibilã: Veve si Ciprian manifestã acelasi spirit ludic. Deci, starea de joc faciliteazã interferente si defineste natura. Veve îsi depãseste conditia si pe Ciprian, captivul stãrii de uimire, prin siretenie veselã: „Mama îl luã pe bãiat în brate si împreunã admirarã miile de stelute de nea. Veve, de pe ramura din vârful castanului privea si ea spre fereastrã la cele douã fiinte extaziate de superbul spectacol al naturii – ninsoarea. Femeia râse si fãcu un semn discret veveritei din castan. - Ciprian, ai avut dreptate! Veverita a mâncat alunele“.
Emotionantã si bazatã pe surprizã este Ursuletul gri. Dupã ce suntem cuprinsi de odihna refugiului, pe care o va fi simtind ursul în bârlog, când ai impresia cã nimic dramatic nu mai poate surveni, vom asista la etalarea unei drame, în mod treptat: sub pretextul nevinovat de a mai privi o datã spatiul, un pui de urs, depãrtându-se, alunecã într-o râpã. Spaima pe care o genereazã lipsa totalã de sansã este amplificatã si de ideea cã ursii sunt dominati de hibernare, o stare semi-letalã, pe care, totusi ursoaica o abandoneazã si o înfrânge, pentru a-si regãsi puiul. Calmul replicii finale, rostite în regãsire: „Stai linistit! Când am vãzut cã întârzii, m-am hotãrât sã ies din bârlog sã te caut. Noroc cã ai lãsat urme“, confirmã forta dragostei de mamã, care nu are vârstã si nici margini de specie.
Aventurã la zoo este ca o prelungire a poemului sorescian, La grãdina zoologicã, dar în locul animalelor exotice, uimitoare prin aparentã, vor apãrea faptele de bine ale unui bãietel, care, apostrofat deopotrivã de mamã si de îngrijitori, va mângâia leii: „Priviti! Leii nu reactioneazã.“ sau va salva puii unei gãinuse pitice, dupã ce le intuise nevoia de ajutor în „piuiturile slabe, ca niste strigãte disperate de ajutor“.
Între omul modern si o preocupare naturalã precum scãldatul, sunt atâtea aspecte de marketing, dificil de întrecut, astfel încât autorul printr-o parafrazare a unui celebru text de Ion Creangã, pretinde aproape neconditionat o detasare de lumea de azi: „Nu stiu altii cum gândesc, dar eu când mi-l imaginez pe Nicã a lui Stefan a Petrei Ciubotariul la scãldat sau la cirese, mã cuprinde un fel de emotie, de parcã tot ce a scris Creangã s-a petrecut în altã lume“. Si Viorel Lazãr are dreptate; oricât am cãuta, nu mai regãsim parcã aceeasi naturã, acelasi rãgaz de a fi noi însine, decât în paginile unor cãrti si te întrebi totusi ce fel de planetã a fost pãmântul înainte si de ce omul a pus etichetã pe tot ce pânã la urmã, nu-i apartine doar lui.
Povestirea La scãldat în 2005 se realizeazã prin valorificarea unor elemente antagonice ale societãtii de azi si celei de ieri: „Spuneti si voi cum sã plãtesti în fiecare zi câte 10 lei? Si dacã intri, cum crezi cã poti rezista fãrã sã consumi o înghetatã, o clãtitã sau sã bei un suc? nu vã întrebati cât costã petrecerea la scãldat? Întoarceti-vã la Nicã a lui Stefan a Petrei si spuneti-mi dacã este drept? El se ducea la scãldat, unde nu-l oprea nimeni sã intre în apã, îsi lãsa hainele pe mal, fãrã sã disparã, dacã nu trecea mama lui pe acolo, se bãlãcea pânã seara si nu pãtea nimic“. Alternanta lor se regãseste în ofurile unui bãiat, care ori de câte ori nu izbuteste în vreun demers, îsi deplaseazã esecul într-un monolog interior de tensiune relaxantã pentru cititor: „Repede, mi-am pus ochelarii pe nas si cu miscãri arogante am încercat sã imit bãiatul de fite, dar împiedicându-mã, m-am întins pe gresie în râsetele Vivianei si ale colegelor ei care, ajungând lângã mine, mi-au recomandat sã-mi schimb dioptriile la lentile. […] cum am putu sã gafez în halul acesta? Torcãlãul de Nicã nu a avut succes de prima datã, însã zilnic era în prejma Mãriucãi, pe când eu eram mereu în dezavantaj fatã de el“.
Unele dintre subiectele lui Viorel Lazãr sunt de actualitate si inspirate de activitatea la catedrã: mica dramã a tinerilor, ai cãror pãrinti pleacã în strãinãtate sã lucreze, pentru un trai mai bun, aroganta pe care o adolescentã o manifestã fatã de pãrinti în numele Constitutiei care ar apãra-o de încercarea ultimã a acestora de-a o speria cu datul afarã, cã „oricum, tu esti mereu plecatã de acasã“ etc.
Caruselul timpului de Viorel Lazãr este o carte scrisã cu dragoste umanistã.
Dedicatia pentru familie, sotie si copii, de asemenea relevã publicul tintã al acestei cãrti.
Sunt rare cãrtile de asemenea facturã. Eu însumi n-am avut ocazia de a comenta pânã acum, astfel de volume.
|
de Dan Ionescu 5/27/2012 |
Contact: |
|
|
