La vamă
- Sunt cetăteanul
celui mai trist amurg...
- Si ce declari
că-aduci în valiză?
- Haine vechi
să mă schimbe în port.
- În pasaport.
fotografia are ochii-nchisi.
- E-adevărat am fost si mort
când aveam chef
de-o liniste curată.
- Si pentru viză -
o floare rotundă, presată?
Dom'le,
te rog fii serios,
ce ai de spus?
- Nimic.
Sunt cetăteanul
celui mai trist apus,
iar pentru dric
vă multumesc frumos!
LECTIE DE GEOGRAFIE
Când s-a întors
Invătătorul, din scrisul la tablă,
s-a îngrozit văzând cum scolarul
îi mâzgălise globul pământesc
cu linii paralele,
meridiane si gratii.
Rămas fără cuvânt
l-a lăsat repetent
în clasa întâia de pământ.
A MURI CORECT GRAMATICAL
Născut am fost la timpul imperfect
si nimic
nu a rămas în mine
( măcar un tril de borangic)
să nu se vândă,
în afară de
propria mea nestiută osândă,
ca un vid
ca să păzească alt vid
pentru care va trebui să fiu împuscat
plătind pentru taxa de zid.
De ce nu ne nastem cu zidul în noi?
Ar fi perfect simplu.
Sau oare n-am găsi undeva
să-l împrumutăm
si apoi
după trecerea vămii
să-l dăm înapoi?
Dar aceasta e mai greu de spus
când perfectul tău
cu îndoiala din altu-i compus.
Nici să murim nu stim
după reguli de-adevăratelea,
ci pe dos, de-a-ndaratelea,
desi cu moartea ne spălăm
în fiecare dimineată,
pentru fiecare rid -
o lacrimă.
Si totusi cădem la ultimul examen.
Dar unde-i gresala?
Noi stăm cu spatele la zid
si nu invers.
Ce oare melcul ne-a-nvătat
o viată-ntreagă
predându-ne spirala?
Să mori cu zidu-n fată,
măcar o singură dată - corectul,
că niciodată
n-o să-ti mai vină timpul
mai mult ca perfectul.
ÎNARIPATELE PIETRE
'' Zi pietrelor din cale să se prefacă-n pâine''
insinuă Ispititorul.
Iisus zâmbi spre ele,
trezindu-le din somnul greu,
si le schimbă în păsări.
''Nu doar cu pâine
omul se hrăneste,
ci-n primul rând din zborul
când piatra-si înfloreste
aripile pierdute
din nou spre Dumnezeu.
NU-I CEASUL...
Ce o fi vrut să spună
ciocârlia
de a căzut fulgerată din cer ?
a întrebat floarea Soarelui -
Ioan, ucenicul iubit.
Arde aerul
că spicele grâului,
de foc si-au îndoit
vârful de ceară.
Nici un drum, nici măcar o cărare
nu sare
din lan către moară.
Ucenicii tac.
La fel si Iisus.
Ioan întreabă din nou
Ce o fi vrut să spună
ciocârlia?
Ce a spus...
Invătătorul
îsi odihneste zvâcnetul inimii
pe profetia
neînteleasă a rănilor de mac.
Cu mâna răspunde
la salutul plecatelor spice.
Intors spre Ioan,
numai cu ochii îi zice
(Cum ar putea îndrăznirea cu glasul?)
''Nu-i încă timpul. N-a sosit ceasul!''
Kitchener - ON
|
Dumitru Ichim 5/16/2012 |
Contact: |
|
|
