Ani de liceu, vremuri si vremuri! !
După ce am terminat clasa a VIII-a, printr-un mecanism electronic, gândit parcă de capete pătrate, doar Dumnezeu m-a ajutat să ajung la unul din liceele bine cotate ale Craiovei. Am fost ultima admisă si mare mi-a fost mirarea când în clasa a IX-a, am avut colegi pe care îi depăseam usor. Ce-i drept, până să-mi intru în ritm, m-a ajutat si Avi. Mă obisnuisem atât de tare cu el încât, parcă eram alături unui alt mos Gheorghe. Când mă mai lăsa să-i stau si pe genunchi, simteam că mă trec fiorii, alteori mă tinea departe.
- Trebuie să-ti găsesti un băiat, cam de vârsta ta, cu care să te duci la un film, să iesi seara într-un pac! – mă îndemna el, ursuz. – Ori vrei să te povestească, precum Katy pe Lajos?
- Primul ai fi tu...
- Eu?!
- Adică, mai exact, te rog!
- Păi, cel care m-ar povesti... – am întors-o eu.
- Fie, dar nu cred. Altceva ai vrut să spui... Te joci cu mine ca soarecele cu pisica...
- Si tu ditamai motanul! Stai linistit că mă simt bine singură. Ce-mi trebuie mie fel si fel de încurcături?!
- Cum vrei dar, la vârsta ta, mai poti iesi la o terasă... Nici statul ăsta, numai în casă, nu duce la ceva mai bun.
- Dacă te rog ceva, îmi spui?
- Depinde!
- Esti enervant! Si tu la fel ca mamaie: ,, o să mă duc si eu la bal?’’ Si ea: ,,te tine cineva, mumă? Du-te! Acum esti mare!’’ Seara însă, când să plec: ,,Ia! Te împopotonasi?! Da unde mai pleci, fată?’’ Păi...- incerc eu să-i amintesc - ,,Vezi-ti de treabă! Acolo, numai golani si stricate! Ascultă-mă, te faci de râsul râsului! Lasă-l focului de.. Pe vremea mea, fetele se duceau la horă, în sat, duminica, în zi de sărbătoare... Îti lua lumea seama, te admira... Uite a lui cutare ce salbă are?! Ehe! Acum, noaptea! Cine să se mai uite la tine? Când nu dai, pe nici unul, mai mult de doi bani!’’ Nu asta voiam să-ti spun, dar pricepi tu... Mă rog, când erai de vârsta mea, cu câte fete te întâlneai?
- Eu?! Păi, cam rar... Dar rar... Cum să-ti spun, ca să fiu sincer?
- Simplu!
- Cu niciuna.
- De ce?
- Că nu aveam bani.
- Sărăcutul! Si atunci, ce făceai?
- Păi, pe la cămin, mai citeam, mai urlam, mai fluieram... Mă mai uitam si pe geam, din dosul draperiei, la fetele, din căminul de dincolo de mine.
- Sunt convinsă, când se dezbrăcau! Asa e?! Si ce vedeai, mă, ce vedeai?
- Chilotei, tâtisoare... Cam ce aveau fiecare... Se plimbau numai de-ale dracu, asa, în pielea goală! Se făceau că se duc la dus, se întorceau... Miscau din solduri... Ehe! Vreai sau nu, te apucau pandaliile! Ale tineretii valuri!
- Aaa! Te-am prins! N-ai fost cuminte neam! Si după aceea?
- Tare curioasă mai esti!
- O luam de la cap.
- Spune drept, întâi urlai?
- Doar dacă era cazul!
- De-aia acum faci pe sfântul! Că poate te-o ierta Cel de sus! Nici vorbă! Ai păcătuit, asta e! Nu mai scapi cu una, cu două! Totul se plăteste! Ce mai stai?!
- Adică?
- Pupă-mă! Că dacă nu, te fac de râsul lumii!
***
Anii de liceu au avut, mai tot timpul, ceva de-a valma, mai ales în societatea în care trăiam. Acolo, vesnicele văicăreli ale statului. Toate terminate în celebra zicere a lui Moromete: ,,N-am, domnule! Dacă n-am, n-am! De unde să dau, dacă nu am?! Mai păsuieste-mă un an!...’’ Si, ca tot omul să aibă în suflet starea cocosatului, băgat, din viată, pe jumătate în pământ, primul- ministru, ăl dintâi, ,,n-am’’ al tării, si el un te miri ce,... că om, mai putin, după ce s-a văzut înscăunat, a tăiat si pensii si salarii. De spânzurat ar fi fost destui, însă despre ăia n-a văzut, n-a auzit. Vremuri de tâsti-bâsti împărat! Aiureli puse la cale de femei si alti câtiva tâlhari de rangul întâi, pusi, ce-i drept, în fruntea natiunii. Doar ce trebuia furat s-a asigurat si pus deoparte, altfel, ,,desteptii’’...
- ,,Păi, cum noi, care de la pasopt încoace, si dăi, si dăi! ...Si acum fără averi? Domnilor-toarăsi, nu se poate! Dă-i în mă-sa, cu foamea lor! Hai, hei rup, măcar acum până ce se umple sacul... Peste patru ani, sau mai curând, nu se stie?! Si atunci, la ce bun lătratul?!’’
Parcă îi aud pe cei de la finante! Toti, frati de sânge, la femei, locul în care, si diavolul îngenunchează -vorba bunicii - Ce să vă mai spun? Când îi lăsa Avi, Maria îi lua la rând. Alt nenorocit! Vai de socoteala lui! Iauzi-l!
- ,,Asta ziceam si eu! Ca să vezi?! Domnule, sclifositii de doctori si pârlitii ăia de profesori! I-am făcut oameni, si acum?! Să rabde, că de-aia a fost lăsat răbdatul! Iar dacă nu, să treacă la păscut! Pajisti, slavă domnului, sunt! Pământurile nu s-au mai arat de când cu Ceausescu! Bă, ce vremuri! Bă, ce vremuri, pe vremea tătucului! Noi, cei din conducerea partidului, oho!... N-aveam, nene griji! Doar pe aia cu săltatul în slăvi a coanei si a tovarăsului. Si, nu oricând! Când era cazul, la vizite, pe la plenare că în rest, cheolhane si iar cheolhane! ’’
Din câte îmi amintesc si am observat, în toti acei ani ai mei de liceu, doar grija guvernelor fată de om, peste tot, în lume, într-ale ei! Nu pot să uit: ,,Domnilor, când o să avem, vă dăm! Ce dracu?! Dar, deocamdată, a fost iarna grea, s-a apropiat prea tare luna de pământ si a influentat, peste tot, moneda! Zicea domn` Vasilescu, unul de pe la bnere, săracu! ...Pe care, zău! nu-l credeam lichea! - La noi, acum, bietul leu s-a dus dracu, mai ceva decât javra javrelor! Iar rărbadarea, vă dati seama, s-a impus doar spre binele vostru si al omului în general. Dar, în vară, sau la toamna viitoare, după ce o să se strângă si ce-ati mai pus deoparte pentru vreo înmormântare, poate, poate...’’
- Hai că, în curând, nu trebuie să te mai plângi! Au spus si ăia, ai lui Voiculescu, la televizor: ,,vă dăm!’’ – i-am zis lui Avi într-o zi, când am vrut iarăsi să-l ajut, dar el, din start, nu si nu!
- O să dea din gură, un sut în cur, că bani de drum, la pastele cailor! Tu încă nu pricepi! Daca dacă ai trăi din banii tăi, ai simti cum ti s-ar zbârci pielea câtă vreme, tot ce au de gând să dea, au luat deja, dar nu s-au săturat si tot mai trebuie să ia! Datul e un fel de poveste pentru campanie, când votul nostru îi va pune iar si iar, pe marele picior. Altfel i-ar lua si pe ei gaia! Nu de alta, dar oftica e molima ce bântuie printre ăstia si află, când dă, face, nu glumă, ravagii.
- Avea dreptate mamaie: ,,fată, dracu a mai pomenit, mai rău ca pe vremea cotelor! Când dădeam rusilor si grâu, si gaze, si petrol... Ăia, barem motivau că ne-au scăpat de ăl război! Ăstia?!’’
- Ăstia! Pe care, evident, nu-i mai vedem, la fel! Ba mai mult, iau si duc cu ei, în tara lor, mâine, poimâine, oriunde ar fi, orice. De la fierul vechi, petrol, la sufletul de om! În plus, ca să nu avem nici gram de liniste, ne-au băgat în războaiele lor, duse cu necăjitii lumii! Nu vezi? Când prin nordul Africii, când prin Orientul Mijlociu! La vremurile de acum, ceva, mai ceva decât al dracu! Că uite, nu stiu acum cum să-l pun pe ăsta să stea în superlativ! Mda! Cât sunt eu de profesor, nu pot să-mi dau seama unde, Doamne iartă-mă, o să ajungem?
- S-o răsturna pământul cu curu-n sus?! - cum îmi spunea tataie înainte de vestea cu bolovanul ăla care umbla prin cer de-aiurea.
- Era pentru frica ce trebuia băgată în oase! Ar mai umbla, nu avea tu grija asta, însă n-au murit cei care ai trăit atunci cacealmaua! Cât despre pământ?! La noi, vesnic este cu curul în sus! Când te lasă unii si încerci să îti revii, te întorc altii...
- Avi, lăsând gluma la o parte, peste un an, mă înscriu la facultate. ...Mă zbat, o fac, iar o să mai cheltui banii dati de mami si... Ce perspective am?
- Cum nu se poate mai clare: cele de răbdat răbdarea! Te-asezi în rândul lumii si rabzi răbdarea răbdării că abia de acum am intrat în reformatul reformatului în curs de reformat.
- Ce să zic? Tu esti mai mare, stii mai bine, dar din câte îmi dau seama, în lumea lui mos Gheorghe, parcă ar fi mai bine! Nu mi-a venit nicicând în vis doar să se pună pe oftat sau pe vreun plâns. Dacă văd si văd, că pe-aici nu se mai poate, mă mut în cer! De altfel, de când a plecat el, printre oameni, pe pământ, nu m-a iubit nimeni.
- Te înseli! Toti tinem la tine. Dar ăstea sunt vremurile sub care trăim! Si asa va fi cât vesnic răsar, ca ciupercile ortăvitoare, nesătuii. ...Însă nu ai niciun drept să te vaieti si să vorbesti de ceruri! Truda Mariei ar însemna că este în zadar... Si asta în conditiile în care, zi de zi, ea, despre tine: printeasa mea va fi!
- Fii! – mă îndemna si mos Gheorghe. ,,Altfel o să te mânânce câinii!’’ – mi-a soptit în vis, data trecută. - ,,Lumea-i de tot felul, dar si javre, cât cuprinde!’’
- Păi vezi?! Dacă mos Gheorghe zice, eu ce să mai spun?!
- Ceva, asa, de-aiurea: că va fi bine! Sau, ,,fată, ascultă-mă pe mine, că dacă mă iartă Dumnezeu, mai bine ar fi să mor!’’ – ca mamaie.
***
Parcă am cobit! În primăvara ultimului an de liceu, baba Ioana a căzut de pe scara ce o ducea spre podul casei. Pusese acolo vreo două, trei damigene cu tuică, pentru moarte. Voia să le verifice, ca nu cumva să fi secat.
- Închinatu` a pus-o! Ce-a căutat a aflat. De murit? De, ce să zic?! N-are scăpare, dar, uite, se mai chinuie! – ne-a spus la telefon, într-o zi, mamaie.
- Vezi-ti de treabă! E deja, pe jumătate, rece! – am auzit, zicând de lângă ea, o altă babă pricepută în toate. - Pe seară, o îmbăiem, o primenim... Să fi dat cosciugul jos din pod! Gata, i-a venit ceasul! ...Si să-l fi anuntat pe ăla cu goarna si pe popa să nu fie vreunul, zilele astea, încurcat!
Ne-am dus si noi să o vedem. Mami i-a luat calmante, vitamine, niste măsline, că-i plăceau, si o băsmălută nouă. Nu o lăsa, părintele, în biserică, femeie, cu capul descoperit, iar ea îsi luase, pentru moarte, doar haine groase.
- ,,Pe mine, când o să mor, cu ăstea să mă îmbrăcati! Că nu vreau să ajung pe lumea ailaltă, să mă întâlnesc, cumva, cu careva sau cu al meu, si răcită, si cu vreun guturai. Pe cap, însă as vrea o băsmălută, dintr-ăstea care au apărut acum. Nu de-alta, dar să fiu si eu în pas cu lumea, pe cine stie care drum...’’- ne spusese ea, mai demult.
- Maică Ioană, cum zici că îti e? – a întrebat-o Maria arătându-i pastilele.
- Mă doare!
- Ce?
- Un os, uite aci, la spate...
- Of, of, of! Ce ai fi căutat în ăl pod?! Uite, ti-am adus medicamente!
- Moarte! Aia am căutat! Doamne, de ce ati mai fi cheltuit voi, pentru mine?!
- Fă, Ioană, si zici că nu mai dai înapoi neam? – a întrebat-o si bunica.
- Eu as mai da desi... Nu cred că mai vrea ea. Las-o focului! Acum, doar n-am să-i dau în genunchi! Ce să fac? Mor si gata!
- Păi atunci să-l fi chemat pe popa să te grijască... Te mai spovedesti? Casa si tot ce ai, cui ai să le lasi? Să fi chemat si un notar!
-Fetei ăstia, Sara, nepoata lui Gheorghe. ...Si a mea, dacă asa a fost să fie! Nu sti ce tinea la ea? Mi-a spus într-o zi, când l-am l-am dat dracului cu tuica si cu gâtul, si cu... că fata ta e si a lui.
M-am uitat la mamaie! Rosise până în albul ochilor.
- Ia, mai taci, fă, că!... Să vorbim acum de altele...
- Uite, tac! Cât despre notar... Las cu limbă de moarte! Că, pe vremuri, asa se făcea! Mai îmi ia si ăla banii si abia am strâns de rânduieli, cât să nu vă mai pun la cazne.
Câteva ceasuri mai târziu, desi înghitise pastilele, a închis ochii.
- Muri, fă, Ioana? – A întrebat-o pe mamaie Boderică.
- Muri, bă, muri!
- De data asta, n-am nimerit-o! Si eu, care credeam că o mai prind în viată, să dea si ea mortii, prin mine, un pahar cu vin. Altcumva te duci când moartea-ti este beată! Acum, de!... O vedea ea, baba Ioana, cam ce si cum! Dumnezeu s-o ierte!
|
