I.L. Caragiale atacat pe toate fronturile
Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sanctionate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scotând chiar si o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne asa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră si un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru si...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoțând pentru prima dată piesa din cutia italiană si dându-i un spațiu larg de desfăsoare rupând definitiv cu tradiția, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a patrimoniului clasic. Dar iată că după revolutia, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii si comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricosati pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenti, informatori de seviciu, observatori benevoli si alti oameni de bine care să raporteze neregulile si grozăviile care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalităti intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...si rezultatele se văd în cele mai năstrusnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfăsoară într-o pivnită mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor si face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iasi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeste ziarul
Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puța goală (jupânul eram eu)
Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă si arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care înfierează toate nebuniile, toate inovatiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studentesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acțiune misterioasă ce urma să se desfăsoare ulterior, în casa jupânului
La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu si umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naționalului bucurestean apare o muziciană fata lui Pristanda, care cântă la vioară si primeste un dolar de la Cațavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia si recunoaste aceasta: da, sunt nebună!(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl amenință cu arma), iar Agamiță Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puțin decât un ...vampir!!!
În acelasi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, si trăgea cu urechea la ce discută Fănică si Cațavencu. Peste un an, la Chisinău, prefectul, în sort, se antrena la un sac de box, iar Cațavencu devenea...femeie
La Timisoara, Zoe se multiplica si bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naționalul bucurestean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetățeanul turmentat.(care inițial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireste, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova
în 2011 la Comedie Cetățeanul Turmentat e femeie si fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Cațavencu, (M. Iures), cade pe jos de beat ce este
si exemplele pot continua la nesfârsit
Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei si este omorât (împuscat) chiar la vedere si chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac si Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare
Pe vremuri (anii 1966, la Ploesti într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zita făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Târcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac si Veta fac sex la vedere în mai toate...pozitiile, iar Rică V. o penetrează pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer si murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protectie în cap si cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la Union, poveste întreruptă nu numai de desele si rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o aparitie fantomatică a Vetei care vine să-i atâte simturile jupânului, asezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziția răscrăcărat arătându-i sexul, ca si cum Jupânul nu-l cunostea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta si Chiriac...si chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrneste, I. Haiduc când spune, că e un june, dar la scena din closet când Veta este penetrată din greseală n-am marsat. Dar, De gustibus non
est disputandum, a zis latinul si poate n-a gresit, desi românul a adăugat: dă-ncolo că pre e prea e gogonată!. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul iesită din comun de a întoarce pe dos semnificația anumitor scene, mânuind cu iscusință actorii spre linia unei sexualități debordante, norocul lui fiind, ca si a altor regizori din generația lui, că are la dispoziție, o echipă de excelenti actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună si cu un talent cu totul iesit din comun, indicațiile, regizorale, acestia fiind: Crenguta Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermesan (Zita), Gabriel Răută (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), St. Gomoi (Spiridon)
Dar dacă anul e considerat Caragiale, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozitiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, si-au zis unii regizori si ce se întâmplă pe asa zisa scenă de la sala George Constantin nu stiu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie, dar sigur este rodul imaginatiei debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, desii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care îsi fac mâna, cum se zice, cu o o generatie de actori dotați cu un talent iesit din comun capabil să umple toate noutățile gândirii regizorale pe care publicul tânăr le priveste înmărmurit.
P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reactionat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuscat, doamne fereste, la rândul lor, pe săracii si nevinovații actori
|
Candid Stoica 5/12/2012 |
Contact: |
|
|
