Inceputuri si promisiuni
Anul trecut , am împlinit 18 ani de când am aterizat (la propriu) în Toronto în calitate de „landed immigrant” cu câte douà valize de càciulà (deh, toamnele canadiene sunt reci) si încà una, micà-micà-mititicà (dar grea) plinà de sperante.
18 ani, donnule! (18 f...cking years – pentru cine nu se sperie de varianta englezà.)
Au trecut – ca ieri! La început nu-ti dai seama; iei totul de la capàt (nici tu casà – nici tu servici), dà-i, dà-i, dà-i înainte, nu te làsa!
Ani de zile în vâltoare, înoti contra curentului, mai te trage apa la fund, mai iesi la suprafatà, mai te lasi dus de val, în cele din urmà iesi, cumva, din cataracte, ajungi la apà mai linà, mai gàsesti si o scândurà pe care te poti sui sà-ti mai tragi sufletul, sà te mai uiti si primprejur, sà mai admiri si peisajul.
Si atunci – surprizà: vezi cà lucrurile s-au schimbat împrejur, cei pe care-i stiai au mai îmbàtrânit, au apàrut chipuri noi. E, într-un fel, altà lume.
Nu demult am primit de la un prieten din copilàrie douà CD-uri cu imagini si filme de la nunta fiicà-sii (unde eu sperasem, fàrà s-o màrturisesc, sà fiu socru mare, dar n-a fost sà fie, si nu din vina pàrintilor...). Ei bine, n-am recunoscut pe nimeni; toti pareau mai batrâni decât am crezut. Si totusi trebuie sà fi fost din generatia mea. Mà întreb cu oarecare îngrijorare: oare cât m-am schimbat eu?
De mai bine de patru am ajuns la aceeasi ocupatie ca si acasà, înainte de plecare: aceea de dascàl. Petrecând din nou vremea printre studenti mà simt ca si cum 14 ani, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, ca si cum toatà povestea asta ar fi fost doar o întrerupere, ceva temporar, un fel de mers la muncile agricole de toamnà (pe vremuri) dupà care te intorci inapoi la activitatea obisnuità.
Asa am stat si sub nea Niculae, asteptând vremuri mai bune. Când i-au fàcut – în sfârsit – felul tovaràsii de drum, mà apropiasem binisor de 40 de ani. Atunci mi-am zis: dacà-i bal, bal sà fie.
Sau, mai poetic spus, „acum ori niciodatà / croieste-ti altà soartà”. Zis si fàcut.
Altfel as fi avut azi o sefà care nu s-ar fi jenat sà se ràsteascà la mine pe limba mea, asa cum nu s-a jenat sà se ràsteascà la cel care, cu niste ani în urmà, i-a fàcut teza de doctorat. (De fiecare datà când mà-ntorc înapoi cu capul plin de vise nostalgice, ca-n „Dealul cu dor”, câte un dus rece mà readuce la realitate si ma face sà nu regret pasul fàcut).
Acu’, drepti sà fim, aproape sau departe de ràdàcini, vremea trece oricum. Vorba lui Lamartine , „[le temps] coule et nous passons”.
De la o vreme nici nu mai contrazà asa de mult ce-ai fàcut pentru tine, ci ceea ce lasi în urmà, ceea ce ràmâne dupà tine. Ca sà lasi cu adevàrat ceva de folos urmasilor, trebuie sà fi fost eficient în viatà.
Din pàcate nu mà pot làuda cu asa ceva. Mare parte din timp mi-am petrecut-o încercând sà dovedesc (în primul rând mie) cà pot face singur multe lucruri, inclusiv din cele dificile sau nu tocmai plàcute.
M-am stràduit mereu sà mà auto-perfectionez si m-am împràstiat în prea multe directii deodatà si asta nu e bine. Cred cà mult mai în câstig esti dacà mergi neabàtut pe o directie bine aleasà fàrà ca alte tinte sà te atragà cu ispita de a le atinge.
Asta-i o lectie pe care am învàtat-o întâmplàtor în Canada; sunt convins cà as fi învàtat-o, cel putin tot asa de repede, si în tarà.
Am mai învãtat si altceva de când am venit pe aici. Am învàtat cà nu trebuie sà fii modest; dacà esti modest, esti fraier. M-am cam vindecat si de naivitate desi în adâncul sufletului mai sunt un idealist. Deunàzi, la o suetà cu doi români de „altà nationalitate”, dupa intonarea imnului , uite canadianul zice „O, Canada, my home and native land” ceea ce ne cam exclude pe noi, emigrantii; românul e mai generos, zice „Hai sà dàm mânà cu mânà / Cei cu inima românà”; deci cu inima, nu cu originea.
Da’ cei doi conlocutori de-ai mei sar cu promptitudine, la unison „Da, numa’ cà inima noastrà tot la (neamul nostru) este”.
Deh, or fi având si ei dreptate; dar eu m-am cam desumflat când i-am auzit, cà eu îi iubeam si respectam fàrà rezerve pentru cà îi stiam oameni de treabà, fàrà sà-mi pese cà nu au nume cu „escu” în coadà.
In plus erau nàscuti si crescuti pe teritoriu românesc si pàrintii lor vàzusera lumina zilei tot acolo.
Atunci sà-i condamni pe americani cà în timpul ultimului Ràzboi Mondial i-au adunat pe cetàtenii de origine japonezà si i-au bàgat, preventiv, în lagàre? Când Aznavour s-a dus în Armenia cu ajutoare pentru sinistrati le-a spus clar: eu sunt un francez de oricine armeanà, nu un armean tràitor în Franta. O subtilà diferentà...
Altà lectie e cà oriunde te duci n-ai decat douà alternative: ori e albà, ori e neagrà. Ori faci „ce trebuie”, ori esti dat deoparte. Asa era si pe la noi, la comunisti, si asta ti se spunea direct, de la bun început. Intre timp capitalistii ne aràtau ce grozav e la ei cu felurite si felurite alternative, cài si posibilitàti. De fapt, multiplele lor alternative sunt: cea bunà (adicà cea la care te forteazà sistemul), opusul ei, plus un numàr variabil de alternative iluzorii pe care, dacà le adopti, te duc fiecare la câte o fundàturà din care, ca sà iesi, trebuie sà faci cale întoarsà, ceea ce te costà timp si bani, ambele irosite degeaba.
Dreptate au avut si Eminescu si Caragiale si Cioran si Nae Ionescu si Marx si Chomsky. Diagnosticele lor sunt toate corecte dar nu sunt de mare folos pentru cà nu dau solutii, nu oferà nimic de pus în loc. Si nu pun nimic în loc pentru cà nu e nimic de pus în loc. Fiecare se descurcà cum poate, vorba lui Nae Ionescu.
Asa cà alternativa mea la celebra vorbà de duh a lui J. F. Kennedy din 1961 este: „Ask not what your country can do for you; ask what you can do for yourself”.
Primavara se fac si promisiuni.
La mine, aceste promisiuni pe care mi le fac singur si de care nu ma pot niciodatà tine pe de-a-ntregul.
De exemplu, una ar fi sà scriu mai des. Si asta o promit de fiecare data, prietenului meu, editorul Observatorului. Dar când m-asez la scris, îmi seacà inspiratia.
De aceea nu m-am fàcut scriitor. Doamne-ajutà, cà altfel acum eram muritor de foame. Mult mai bine inginer, fàcut la Politehnica din Timisoara, fie si acum 36 de ani.
Noi sà fim sànàtosi si s-auzim numai de bine (chiar dacà pentru asta ar fi sà stàm mai tot timpul cu degetele în urechi).
Kitchener ON
|
Florin Matache 5/7/2012 |
Contact: |
|
|
