„Acolo unde este inima ta, acolo e si casa ta!”
Putem spune despre Octavian Curpas, autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, volum apărut la Editura Anthem, Arizona, 2011, că face parte din suita intelectualilor români ce au reusit departe de tară.
Destinul celor plecati, de multe ori complicat de evenimente si motivatii necunoscute nouă, lasă amprentă locului. Asa cum ar spune si M.Eliade „destinul este acea parte din Timp în care Istoria îsi imprimă vointa ei asupra noastră. “
Fiecare dintre cei dezrădăcinati au odiseea lor, autorul însusi declarându-se un Ulise, ce reuseste prin inteligentă si perseverentă să-si atingă scopurile. As putea spune că, inima lui Octavian Curpas bate ritmat pe sunet de doină romanească în Arizona unde s-a stabilit, alături de fiintele cele mai dragi …
Dar, dorul de casă, locurile copilăriei, îl urmăresc inconstient, lăsând prin paginile volumului, nostalgia românului pribeag. Nu as spune „exilat”…
„Dumnezeu este un vecin fată de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri si să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soarta inaccesibili nouă.”Emil Cioran
O carte document as spune, prin aceasta incursiune istorică a diasporei românesti de la mijlocul secolului trecut. Dorinta de libertate, de a-si împlini visurile, i-au determinat pe cei plecati să-si privească viitorul în credintă si adevăr, asa cum spunea si Mircea Eliade, ca, “ a fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil fată de tine însuti.”
Fiecare erou al cărtii este desenat pe o hartă planetar-sufletească de către autor cu profesionalism si o tandrete remarcabilă. Demnitatea românească străbate fiecare pagină…Să fie dorinta scriitorului de a ne mai reda din demnitatea stirbită de vremi?
,,De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire si de sens.”( Nicolae Steinhardt)
Această “foame” o regăsim în volumul lui Octavian Curpas. O viată de căutări, dorinta de izbandă !
Personajele sale autentice, au prins si mai multă viată prin subtilitatea autorului. Felul în care îl descrie autorul pe Dumitru Sinu este foarte bine ancorat în volum, vorbind de cei 63 de ani de exil. Acesti ani ” înseamnă mult pentru un emigrant: învătăminte trase din propriile întâmplări de viată, evaluarea fiecărui individ cu mare atentie si selectarea adevăratilor prieteni, înseamnă să stii, să vrei si să poti să întinzi o mână de ajutor atunci când cel de lângă tine are nevoie si asta pentru a putea primi la rândul tău, pentru că niciodată nu stii ce-ti aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reusit să se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a călit si l-a întărit si în care a reusit să se înconjoare de foarte multi oameni care si-au dobândit în fata sa, statutul de PRIETEN. Dacă ar fi să polemizăm pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona si a-i evidentia toate caracteristicile, implicatiile, avantajele si uneori, dezavantajele, asa că las la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră alegerea prototipului uman care să întrunească toate cerintele pentru a-l ridica la rangul de prieten. “
Fiecare personaj are povestea sa captivantă, autorul făcând adesea trecerea prin momentele esential-umane: nastere, scoala, prima dragoste, căsătorie, familie, prieteni, urme adâncite în timp si spatiu.
Cuvintele noastre, “reprezintă o introducere la dor”, considera Constantin Noica si adesea ilustrul gânditor se întreaba daca nu s-ar putea fundamenta “o filozofie a dorului drept una a românescului.”
Prin acest dar, făcut nouă romanilor de-acasă si nu numai, Octavian D. Curpas, ne poartă într-o nouă lume, unde “limba” si-a găsit locul dupa cum afirma Heidegger:. “Limba este deopotrivă loc de adăpost al Fiintei si locas al esentei omului”. (Scrisoare despre umanism)
Folosind stilul său remarcabil de jurnalist si fin psiholog, îmbinând în nuante vii destinele prietenilor săi, uneori contopindu-se prin afect, legănat de proprile sale amintiri, nu pot să nu remarc românismul adâncit ca într-o fântână cu “apă vie” .
“Limba este însăsi floarea sufletului etnic al românimii…“Din mii si mii de vorbe consista-a noastră lume”… “Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stapâna noastră… Limba si legile ei dezvoltă cugetarea”. (M.Eminescu)
Octavian Curpas prin Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, o nouă viziune socio-psihiologică, din perspectivă istorică, asupra diasporei, poate să fie o carte de referintă pentru noi toti.
“Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Si fiecare obtine ce vrea, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că i-ar plăcea să aibă; ceea ce se obtine prin neprecupetit sacrificiu, înfrângând lenea, nestăruind asupra scrupulelor. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratati; si ratatii pe plan social sau duhovnicesc sunt cei care s-au dat bătuti, n-au avut mesaj, sau nu le-a fost destul de scump. “Nicolae Steinhardt
Octavian Curpas a reusit ! Si nu este singurul ! Încetul cu încetul ne vom recâstiga mândria de român, (hulită azi de unii), prin cei de lângă noi, care ne dau lectii de românism, de demnitate natională.
Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, o carte document ce merită citită…
|
Mariana Gurza 5/1/2012 |
Contact: |
|
|
