Undeva la Palilula
Filmul dadaist al lui Silviu Purcarete e dedicat comunismului, care si
dupa papa Benedict XVII e condamnat la esec ab ovo, pentru ca
decupleaza societatea de Dumnezeu, munca de remunerarea ei si
sexualitatea de procreere. In orasul fantoma Palilula pierdut in
mijolcul campiei moldo-valahe puterea este in mana secretarului
organizatiei de baza al P.C., liturghia este inlocuita cu lupta pentru
pace, si fidelii poarta smeriti ca icoanele marete portrete idealizate
ale lui Nicolae si Elena Ceausescu.
In Palilula despre munca sau remunerare ei, nici nu poate fi vorba,
dupa cunoscuta lozinca, ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca
muncim. Sexualitatea, s-a transformat intr-o forma de a depasi
disperarea vegetala, si este decuplata in mod absolut de procreere.
Nasterea unui copil ar pune sub semnul intrebarii intreaga
constructie absurda.
In aceasta lume suprarealista, absurda, pe care o stim de la Urmuz si
Ionesco, este repartizat tanarul doctor Serafim, naiv cu o scufita
rosie, intr-un sanatoriu-lazaret, clinica ginecologica fara sens,
decat acela de a supravietui intr-o permanenta izolare, betie si
orgie. Exact ceea ce nu dorea tatal doctorului, care credea ca
stiinta, cultura este noua religie mantuitoare.
Aparent totul functioneaza, la cantina bucatarese imense nu inceteaza
de a pregati mancarea, administratorul se preocupa de toate, vechia
aristrocratie are si ea un reprezentat care stie sa cante la pian si
sa bea, doua farmaciste fac tot timpul un balet sincron, cu Serafim se
imprieteneste un coleg negru, care se schimba la fata, se face alb,
tiganii intretin atmosfera, la inmormantare sau la sarbatoare, cu
muzica traditionala.
Secretarul organizatiei de baza se gandeste la binele tururora si la
al sau. Toti sunt de fapt oameni cumsecade, care se ajuta intre ei, si
fiecare isi joaca rolul banal oferit de o societatea comunista
morbida. Absurdul nu e nou la moldo-valahi, mai ales in literatura,
asa ca din perspectiva filmului el e bine venit si ne deschide
perspective nebanuite izvorate parca din Hieronimis Bosch si din
spiritualitatea pravoslvanica sarba, rusa.
Pentru a intelega filmul est utila vizionarea conceptiei creatorilor
ortodocsi, romani, rusi si sarbi, a dramei omului modern atat de
pregnant prinsa in Faust de Goethe. Atat Purcarete cat si regizorul
rus Alexander Sukurow au aratat occidentalilor in Faust-ul lor o
viziune care a entuziasmant si in acelasi timp a speriat, pentru ca
prapastia dintre est si vest nu numai in utilizarea unor viziuni
stranii, ci mai ales a incompatibilitatii spirituale.
Arta regizorala lui Purcarete este deja atat de recunoscuta pe toate
planurile, ca primul sau film va avea cu siguranta un succes mai mult
international, decat local. Adevarul supara pe unii contemporani. Toti
actorii - George Mihaita, Razvan Vasilescu, Constantin Chiriac, Dimeny
Aron, Malaiele - sunt fiecare la inaltime.
Renaste filmul autentic romanesc, va contribuii el alaturi de cel sarb
si rus in a deschide ochi si occidentului asupra unei lumi
traumatizate, plina de talente?
www.viorel-roman.ro
|
Viorel Roman 5/1/2012 |
Contact: |
|
|
