Este o retetă a fericirii !?
Ce caută omul când vine pe pământ? Care este sensul existentei lui?
Doar el nu vine pur si simplu să crească, să mănânce, să bea si să se reproducă. El are o altă misiune.
Vă amintiti, Adam si Eva, grădina Edenului construită de Dumnezeu special pentru ei.
Paradisul ideal. Ei nici nu-aveau idee că nu au haine. Din simplul motiv că nu stiau ce este binele si ce este răul.
Din momentul când au gustat din măr, din pomul în care era sensul vietii, au pătruns în taina binelui si răului. Pentru că au nesocotit vointa Domnului au fost alungati pe pământ.
Ce să caute pe pământ? Să caute ceea ce au pierdut. Grădina Edenului, Paradisul. Fericirea Absolută.
Cine ne mână pe noi prin această viată? Acelasi gând ascuns pe care l-au avut strămosii nostri, Adam si Eva, gândul de a fi fericiti.
Acest gând îl are homlles -ul - cersetorul , care, văzând cum zboară moneda în cutiuta lui, are deja o sclipire de fericire, acolo în interior.
Acelasi gând ascuns luminează tainic pe academicianul care, ajuns pe culmile recunoasterii publice, mai face un pas în carieră, mai ia un post, adică îsi satisface un orgoliu.
Înseamnă că la baza fericirii noastre, una dintre cărămizi este orgoliul.
Noi, ca si strămosii nostri Adam si Eva, nu vrem să gustăm din măr si să alegem dintre bine si rău, pur si simplu dintre bine si rău. Fericirea noastră este legată de necesitatea satisfacerii unui orgoliu.
De plăcerea că noi, un pic, ne-am schimbat imaginea în ochii celora care ne înconjoară. Nu importă prin ce. Că am făcut o afacere reusită, că am lovit un om mai slab ca noi, că l-am amăgit pe unul mai naiv ca noi. Noi din tot ne clădim orgoliul, iar din orgoliu clădim fericirea.
De aici si marea noastră insatisfactie de existentă.
Noi niciodată n-am fost fericiti, pentru că ne-am construit fericirea nu din căutarea unui ideal, nu din atingerea unor vise, nu din realizarea unor planuri mărete.
Noi ne-am construit fericirea din satisfactia orgoliului nostru. De aceea am rămas mărunti, exact cât orgoliul nostru. Am rămas niste pigmei care ne foim de colo-colo, ne împiedicăm unul de altul, ne îmbrâncim unul pe altul si avem i tupeul că iată iată, peste o clipă, vom fi fericiti. Niciodată.
Fericirea noastră trabuie s-o căutăm în cu totul altă parte. De fapt, fericirea nici nu coboară în sufletul pigmeu, ea este o zeită într-atât de nobilă, încât nici privirea nu si-o pleacă peste oamenii mărunti. Ceea ce noi numim fericire, este de fapt o materie brută, o materie primă, asa, un fel de făină, din care cineva poate face o pască pentru sfintele Pasti, un cozonac extraordinar .
Mă gândesc la mine. Oare într-adevăr eu caut fericirea acolo unde ea nu se află? Poate chiar în momentul acesta, când scriu aceste rânduri, eu sunt fericit, eu trăiesc în armonie sufletului meu, eu scriu ceea ce gândesc, visez nestingherit la ceea ce eu vreau să visez si aspir spre un ideal.
Bine, dar dincolo de asta nu cumva stă pitit orgoliul meu? Nu cumva el mă îndeamnă? Nu el zice: gândeste-te la fericire. Scrie despre fericire, nu ca să fii mai fericit, dar poate faci un pas înainte, spre niste scopuri ascunse, pe care nu vrei să le declari, poate râvnesti niste glorii pe care nu vrei să le faci publice, dar care mocnesc în tine si te fac nefericit.
Mă gândesc, poate viata asta am trăit-o nu asa cum ar fi trebuit s-o trăiesc. Poate fericirea mea era în altă parte? Poate eram fericit dacă asi fi rămas un învătător sau un preot de de tară, ca tatăl meu, cu o casă veche, cu prispă lată pe care să dorm noptile de vară, să văd cerul înstelat si să urmăresc miscarea astrilor în univers. Si să nu mă intereseze nimic. Nici locul meu în ochii sătenilor, nici casa mea, nici satul meu. Să exist eu si universul.
Ce-i asta? Un ideal. De parcă eu, trăind acolo pe prispă, nu tot as fi fost mâncat de orgoliu. De ce curtea mea e mică? De ce casa mea e veche? De ce nu eu ? Si tot asa înainte.
Stiti care este reteta fericirii?
De fiecare dată să te întorci cu gândul la cei doi strămosi ai nostri, Adam si Eva. La istoria lor.
Să ai curajul să alegi între bine si rău. Nu în numele satisfacerii orgoliului, care este nesătios, ci în numele atingerii visului ascuns, realizării tale ca personalitate.
Să te întrebi: ce mă încurcă ca mâine să fiu un pic mai bun decât azi, ce mă încurcă ca mâine să fac mai mult bine decât azi? Si nu în plan global, nu participând la războaie si la proiecte astrale, ci prin contactul direct cu cei din preajmă.
Să încercăm să-i molipsim si pe ei de ceva mai multă bunătate, de ceva mai mult idealism si poate că într-o zi zeita fericirii se va uita la noi cu alti ochi.
|
Observator 4/28/2012 |
Contact: |
|
|
