Adrian Erbiceanu - Printre silabe
(Sumar al prezentării făcute de prof. Ortansa Tudor, sâmbătă 21.04.2012, cu ocazia lansării volumului poetului Adrian Erbiceanu, Printre silabe, lansare organizată de Asociatia Scriitorilor de Limbă Română (ASLRQ), la Centrul Socio-comunitar, 6767 Côte-des-Neiges, Montréal)
Spunând Adrian Erbiceanu, ne gândim, în primul rând, la cofondatorul si Presedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec si la Directorul executiv al Editurii de limbă română (ASLRQ) din metropola canadiană Montréal. Dar de data aceasta Adrian Erbiceanu ni se prezintă cu un volum de poeme, carte iesită proaspăt de sub tipar datorită efortului Editurii SINGUR din Târgoviste.
Talentul poetic al dlui Adrian Erbiceanu, dublat de instruirea specială de care s-a bucurat în ţară – ca elev al unor scoli de elită: Liceul Militar din Breaza, Scoala Militară Superioară de Ofiţeri din Pitesti si ca absolvent al Facultăţii de limbă si literatură română la Institutul Pedagogic din Bucuresti – si-au pus amprenta asupra operei sale literare.
Recitindu-i poemele, descoperim o stare originală de poezie, o stare ce se degajă din versuri armonioase, scoţând în evidenţă virtuţile expresive ale limbii române, muzicalitatea ei. Melodicitatea discursului liric dovedeste stăpânirea artei scrierii poetice clasice, ordonate, disciplina unei scriiturii îndelung studiate, dar si farmecul ambiguităţii moderne.
Volumul – o creatie lirică deschisă, sinceră si luminoasă, ascunzând "printre silabe" ecouri ale unor seisme sufletesti proprii autorului dar si conditiei emigrantului – reprezintă însăsi modernitatea versurilor « clasice » pe care nu toti o înţelegem sau o întelegem cu greu. Poetul îsi deschide sufletul celui care stie să-l citească. El stie cum să transforme în "marea poezie" propriile meditatii, sentimentele, acele "gânduri ilicite", cărora le sunt supuse toate vârstele. El urcă trepte după trepte (v. Treceai, În calea ta, Si tot alerg, Bat caldarâmul vietii), purtat, parcă, de un nestăvilit dor, Dorul-dor devenit concept filosofic la Lucian Blaga, reflectat în poezia lui Goga si împământenit de Grigore Vieru. Poetul nu s-o fi gândit, poate, la aceste apropieri, dar cititorul le face pentru că împreună apartinem aceluiasi spatiu al inconstientului, spatiu care, parcă profetic, a fost numit « spatiul mioritic ».
Vreti să stiti cât de român este Adrian Erbiceanu, care este contributia sa la dezvoltarea limbajului poetic românesc? Cititi-i atent acest ultim volum!
La nici un poet din Diaspora nu am găsit atâta romantism evocator ca în Poezia lui. Am întâlnit, e drept, tablouri nostalgice ale plaiurilor natale presărate cu intraductibilele cuvinte românesti: dor, plai,… ce ne apar ca scăpărări de stele pe firmamentul peisajului poetic al tării de origine, dar la Adrian Erbiceanu am descoperit constelatii; expresii întregi transformate în simboluri. El îi dă cuvântului intraductibil românesc, conotatii noi, traumatizante. Pentru frumusetea si tragismul ei, îmi permit să reiau în întregime poezia intitulată, pur si simplu "Dor": "Jos la răscruce, gata de ducă / Ce mă mai ţine, mă tot hurducă. // Dorul atârnă frunză săracă, / Dragostea vine, dragostea pleacă... // Prind, ca din palme, să se răsfire / Cioburi păstrate în amintire... // Ca o minciună consolatoare, / Vremea mă ninge, clipa mă doare... "
Poezia lui Adrian Erbiceanu e învăluită în taină, în doruri ce transpar în boare folclorizantă, în starea eminesciană; de aici si polarizarea atentiei către "marea trecere", cu toate interjectiile si semnele ei de exclamare. Si poezia sa are : "un nu stiu ce, si-un nu stiu cum", adică un farmec aparte.
Rătăcitor, el suie din treaptă în treaptă, piramidal. Ajuns în vârful ultimului modul al coloanei infinite, imaginează o spirală din care năzuieste să cuprindă infinitul, căci asta ne este soarta celor care ne-am născut pe plaiurile lui Eminescu si Brâncusi. Să năzuim mereu spre altceva, tot mai sus, dar care vesnic "va rămânea departe". Si, conchide poetul în poezia "Mă-ncearcă, uite-asa": "Mă-ncearcă, uite-asa, un dor… / …Si iar mă-ntorc la poarta ta si bat… " La poarta cui? – ne întrebăm noi, cititorii – LA POARTA POEZIEI!
Volumul Printre silabe, prin varietatea, profunzimea si modernitatea materialului expus, este o carte grea de sensuri care ne invită să o citim cu mare atentie.
Cele 60 de poeme cuprinse în acest volum constituie un florilegiu. Nu ne rămâne decât să multumim Editurii SINGUR pentru această neasteptată oportunitate.
Poezii din volumul "Printre silabe" de Adrian Erbiceanu
Dar toate râurile
Păstrez, adânc în mine, o trăire,
Un basm ce începea cu -„ A fost odată,
Pe tărmuri de nespusă fericire,
Un împărat si-o prea-frumoasă fată…”
Ce vrăji se împleteau, ce plăsmuire
Mă îndemna s-o cred adevărată,
Când în privirea ei citeam Pieire -
Un Început si un Sfârsit deodată?!...
Mai fulgeră, sub timp, o Întrebare,
– Pe care mintea cearcă s-o retină –
Încarcerată-adânc în sanctuare
De întuneric, căutând lumină…
Dar toate râurile curg spre mare,
Si Marea nu e niciodată plină!
Nelinisti
Nelinistit, mă-nvălui în tăcere,
(Aripa-i frântă, gându-i auster!)
Să prind eternul – vesnic efemer,
În lumea străjuită de mistere.
Jertfite, dorm pe scut de templier,
Atâtea vremi scăldate în durere,
Că, timorată, clipa-n sine piere!...
M-as prinde-n joc si eu, dar ce să-i cer?
Atras în focul sacru, pe nevrute,
Poftirile mă strâng, neomenesti,
Să uit de tânguire si virtute,
De drumul rătăcirilor lumesti.
Ci-ntemnitată-n umbrele trecute,
Tăcerea doare… spre a sti că esti!...
Pe urma ta
Alunecam ca o iscoadă
Ce prinde firul de-nceput,
Când întunericul – pe stradă –
Mă-nvăluia-n necunoscut.
Saradă trasă prin saradă!...
Scăpat din frâie, as fi vrut
Să mă revezi; să-ti fiu dovadă
Că sunt pe urma ta pierdut.
Mă avea suflet o tornadă,
Ardeam închis în dor durut
Si steaua mea mijea…să cadă
Din visul frânt… nestrăbătut...
De-atuncea nu te-am mai văzut!
Intermezzo
Din scămosarea vremilor precare
Separ câte un fir de adevăr
Cercând cu gândul scara vietii care,
Urcând-o, m-a făcut să musc din măr.
Purtat de gând – anticipând vibrarea
Nestăvilită, dusă la extrem –
Umil, de prin culise strâng uitarea
Si-o mântui rostuind-o în poem.
La brat cu depănarea ei fierbinte,
Balanta vietii – dată, cum a fost! –
Înlăntuie dorintele-n cuvinte:
Mărinimie, vatră, adăpost...
Si de tic-tacul tinde să răzbată
De treapta tâmplei undeva mai sus,
Pe unde viata visele-si desfată,
E semn că încă multe sunt de spus!
Cădea o ploaie
Cădea o ploaie caldă si suavă
Ca-n Eminescu, din bătrânul tei.
Aveai în ochi o mare de scântei,
Iar eu înfătisarea cea mai gravă
Să-ti pară vorba-mi, vorbă cu temei…
Si-am tot visat ca altii fericirea
Ascunsă-n ierburi si cuprinsă-n flori.
Erai cu trenă si aveai bujori,
Asa cum te întruchipa iubirea.
Eram si eu si altii visători.
Se risipea în jur o melodie
Ca dărnicia unui blând copil
Ce-si saltă, blonde, pletele-n april’
Când corzile, tâsnind adânc din glie,
S-au reîntors în solul lor fertil.
Neînteles de Cel ce întelege.
Inevitabil ne-am topit arzând,
Ca patima stârnită de un gând,
Însământând, sperând că vom culege
Recolta vesniciei mai curând.
|
Ortansa Tudor 4/24/2012 |
Contact: |
|
|
