Tablete pentru prieteni : Adevăr si greseală în practica medicală.
Hippocrat a dovedit o maturitate si cunoastere profundă a practiii medicale atunci cînd a cerut doctorilor-în cadrul jurămînului depus la începerea exercitării profesiunii- ca în practica lor să nu provoace nimic care să dăuneze bolnavului : "primum non nocere". Si acest postulat se adresează atît relatiilor personale cu bonavul cît si la deciziile luate cu privire la practica -corectă -a profesiunii...
Realtia doctor -pacient se bazeaza pe consideratia ca "boala " în genere fragilizeaza din toate punctele de vedere bolnavul si mai ales, emotional căci este pus în stare de inferioritate fatză de cei sănătosi prin conditiile fizice si psihice impuse de boală; ori este cunoscut că o traumă emetională, un stress psihic ageravează conditia somatică, corporală a bolnavului.
De aceea pacientii asteaptă de la doctori ca în relatiile cu pacientii lor să fie umani, să ia în consideratie starea sufleteasca a celui bolnav, să aibă o atitudine protectoare ca să evite orice declansare stresanta ce ar putea agrava conditia bolnavului.
Al doilea principiu al relatiei doctor-pacient priveste eroarea medicală -greseala- ce poate rezulta din practica profesiunii fie că se referă la diagnostic, la prescriere de tratament (medicatie adequata sau nu), sau administrarea tratamentului (doze juste sau eronate, procedee chirurgicale nereusite etc); în toate cazurile doctorul are datoria de a recunoaste greaseala si de a o expune bolnavului. Este evident că această situatie devine imposibil de suportat de către doctor, ea constituind o auto-acuzare în fatza bolnavului si de aici decurg, în practică, încercarile de camuflare a erorii medicale.
Pe continentul nord-american, asa-zisul “Charter of medical profession” este riguros cu privire la aceste două aspecte ale practicii medicale: cu alte cuvinte, se cere medicului să expuna “Up front" bolnavului diagnosticul si prognosticul în numele dreptului absolut al bolnavului de a cunoaste adevărul, pentru ca el să poată lua o decizie fiind pe deplin informat; aici se înscrie cazul unui bolnav cu o insuficientză gravă cardiacă ce nu mai rasunde la niciun tratament conservator si are nevoie de un transplant de inimă, sau cazul unui blonav care se prezintă la doctor pentru ameteli si este diagnosticat cu metastaze multiple cerebrale si are de trăit numai 3 luni !! În aceste exemple, conform codului de comportament professional, doctorul este obligat să informeze direct si fără menajamente bolnavul.
Ori, ce se întîmplă în realitate? Un sondaj confidential făcut în SUA a arătat ca cel putin 10% din doctori au preferat să protejeze pacientii împotriva unui stress informativ brutal care le dădea numai 3 luni de supravietuire; dar, în schmb, restul de 90% au expus pacientului adevărul în mod direct foarte multi au mărturisit ca acesta a fost primit de pacienti cu reactii teribil de stresante.
În ceea ce priveste eroarea medical, situatia doctorilor este si mai complicată si dificilă, deoarece aici intră în joc două elemente emotionale: amenintarea de “malpractice” si jena personală fatză de societate, pacient si colegi a greselii făcute ! Pentru un profesionist situatia devine catastrofică; în aceste conditii, unii doctori se sinucid, altii devin depresivi sau alcoolici.
De ce se ajunge la asemenea situatii? Categoric nu se poate nega faptul că doctorii sunt si ei fiintze umane care au emotii si sentimente; a impune unei întregi categorii profesionale o aceiasi atitudine riguroasă este o greseală; trebuie avut încredere că o constiintză profesională este formată prin întregul si lungul antrenament la care sunt supusi doctorii si trebuie să li se acorde încrederea că îsi cunosc bolnavii si deci să li se acorde si libertatea de a decide, fiecare doctor în parte, de modul în care îsi îndeplinesc sarcina de a înforma bolnavii lor; în acest mod doctorul trebuie să decida cînd si cum să înformeze pacientul, astfel ca adevarul să devină perfect cunoscut.
În privintza erorii medicale, cred că fiecare caz trebuie analizat în parte, pentru a evita erori, pentru că această problemă implică uneori două vietzi: cea a bolnavulu, dar si a doctorului; de aceea trebuie audiat atit forul profesional (colegiul medical care a judecat cazul) cît si forul juridic .
Toronto/ aprilie 2012
|
Dr. Dinu Dimitriu 4/24/2012 |
Contact: |
|
|
