Pictori Canadieni - Group of Seven : A. J. Casson
Norii constituie niște reliefuri celeste. Munti plutitori, amenintători, cu trupurile oscilând între albul zăpezilor, vânătul roșu al lavelor, verdele albăstrui al rocilor acoperite de mușchi vechi ca lumea. Sunt creste tâșnind din înalturi către sol, revărsându-se invers, pregătite să zdrobească viata. Fregate geometrizate, înaintând, plutitoare ca niște fantome, printre coltii trunchiurilor lovite de trăznete, și agătându-și pieptii și poalele, zgâriindu-și-le până la sânge în acești canini sălbatici și urieși. Alteori sunt fâșii, sunt sfârtecări, sunt fălci. Sau nu sunt. Cerurile, în acest caz, adună în sânul lor bezne fără nădejdi, ca gura vulcanilor clocotind undeva către fundul pământului, ca gura oceanelor gâlgâind dincolo de patul lor invizibil, ca fruntariile ce despart Văzutul de Necreat și sustin, în acel No Mans Land, o strepezire de posibil viitor vestind prăbușirea Cerurilor înseși și amestecul pământurilor. Implozii de alburi, cremuri și înverziri. Hohote, vânări, iceberguri sburătoare sau adăstând în înalt aidoma unor insule vrăjite și transparente. Aici se prefac în șaluri de ceturi înecăcioase, de un alb misterios, ce lasă să se întrevadă spărturi de cer de culoarea frunzelor. Dincolo devin lame de cutit străfulgerând prin materia smăltuită a patului solar albastru. Chiar când reprezintă numai limbi ce ling azurul, tot masivi sunt norii aceia canadieni, a căror greutate stă gata oricând să imite structurile materiei de pe fata solului. Sculptorul lor este viul Demiurg, Ultimul, Cel Necuprins. El ne freamătă fiori prin carne, deoarece atari creatii nu s-au mai văzut, nu s-au bănuit, nu au fost așteptate în lumea noastră cea smerită. Norii arată ce se pregătește dincolo de Hotar.
Dar vegetatia? Acele foioase ale căror coroane au formă de frunză, atunci când, de fapt, nici o frunză nu o poti citi în pasta vâscoasă verde lăptos, ce le umple conturul tras în teapa câte unui trunchi, acele foioase, mesteceni, tind să umple peisajul imediat, pe când nourii îi păzesc de ispita extinderii dincolo de ce e Drept și Firesc. (Sau cu smocuri de galben întârziat, adumbrind nămeti ce acoperă scoarta pomilor pătată cu alb, ridicată precum niște coarne multiple ale unor turme invizibile.) Doar nu suntem pe timpul pădurilor virgine, nu? Să facă loc așezărilor omenești, acestor case cu forme bine chibzuite, cu prispe păzite de raze și ploaie de coperișuri înclinate, sprijinite pe stâlpi, la capete, cu aer vetust și șoapte că stau gata să se prăbușească peste peretii de scânduri ce adăpostesc fiii omului. Volumul acestor locuinte este atât de bine definit încât le-ai putea copia planul și reclădi, mutându-le din Ontario-ul de baștină în ilfovele noastre băltoase ori alături de făgărășenele noastre staule de bivolite cu frunte înaltă și neagră de mânii ascunse. Oameni cu roabe, oameni bătând la o ușă, morari cărând saci în spinare, femei cu coșuri pline de vegetale purtate în mâini, perechi schimbând o vorbă pe înnoptatelea, o lume a pionieratului aproape sălbatic, reflectări ale solului, cu excrescentele sale, în iazuri și scocuri și borte de schimb între Lumi, cum ar fi între Hades și tarina noastră plăpândă.
Și pretutindeni e tăcere, chiar dacă oamenii discută precum crângurile între ele, chiar dacă băietii pregătesc marele război, adunând zăpadă pentru bulgării ce vor ucide himere, chiar dacă femeile se-ntind la bârfă ca niște rufe pe sfoară, la uscat. Ce tăcere. Încremenită tăcere. Nici un animal nu o tulbură. Chiar și caii de la două-trei cărute ce străbat opera pictorului în depărtare nu nechează: s-au dedat tăcerii stăpânilor, tăcerii grajdurilor, tăcerii înalturilor. Nici o ușă nu scârtâie. Nici o fereastră nu pocnește când o bate vântul. De ce atâta tăcere? Pentru că, ati simtit-o: așteptăm Judecata; zăbovim pe meleagurile unde va avea loc Schimbarea la Fată a Lumii. Și A. J. Casson o binevestește.
Cine este A. J. Casson?
Se spune despre el că este biograful imagistic al unor târguri și sate precum Bancroft, Parry Sound și Norval. Acestora li se cuvin adăugate alte așezări mărunte ca: Glen Williams, Salem și Kleinburg.
Pictorul canadian Alfred Joseph Casson s-a născut în Toronto, Ontario, la 17 mai 1898. Școala a urmat-o în Hamilton, pentru a reveni în Toronto la 17 ani. A început să-și câștige existenta, în 1919, la o firmă de comert de artă, Rous and Mann, în același oraș, ceea ce a avut o mare însemnătate pentru dezvoltarea gustului său. Între 1913 și 1919, a urmat felurite cursuri de weekend sau serale de pictură. Însă abia acum are prilejul de a întâlni, în persoana șefului său direct, un pictor cu o pregătire serioasă. A ucenicit pe lângă Franklin Carmichael în perioada când lucrau cot la cot în editura Sampson-Mathews Ltd., din Toronto (A. J. Casson va renunta la plastica de tip comercial abia la vârsta de șaizeci de ani, când pozitia sa va fi aceea de vice-președinte și director artistic al acestei firme).
Revenind unde i-am părăsit pe cei doi, de la Frank Carmichael a deprins Casson arta în care urma să strălucească. Superiorul său ierarhic studiase pictura la Colegiul de Artă din Ontario, iar desenul la Școala Tehnică din Toronto. La Grip Limited pictase alături de alti viitori membri ai Grupului Celor Șapte și, în cele din urmă, s-a înscris la Academia Regală de Belle Arte din Antwerp, Belgia. Când a izbucnit primul război mondial și-a întrerupt brusc studiile și a revenit în Canada, unde a împărtit atelierul de lucru cu Tom Thomson. Datorită lui Carmicheal, A. J. Casson este integrat în gruparea de plasticieni modești: Clubul Lucrătorilor cu Paleta (The Palette Workers Club).
A fost prezentat membrilor Grupului celor Șapte de către mai vârstnicul său ocrotitor Franklin Carmichael, cu prilejul introducerii lui în Clubul Artelor și Literelor. În anul 1926, fu anuntat a fi fost desemnat să umple un gol în structura Grupului, în urma plecării lui Frank Johnston. Relatia cu Carmichael, într-un fel didactică, se preschimbă într-o strânsă prietenie ce îi leagă până la stingerea din viată a celui cu opt ani mai vârstnic, în 1945. Franklin Carmichael a jucat un rol de catalizator în existenta artistică a lui A. J. Casson, cum a remarcat un critic de artă canadian.
A. J. Casson nu a împărtășit interesul celorlalti șase camarazi pentru peisajul de miază noapte, ci s-a aplecat asupra aceluia de miazăzi și din centrul Ontario-ului. Alegerea sa nu vrea să însemne că ar fi dispretuit tehnica, stilul sau optiunile sentimental-peisagistice ale colegilor. Dimpotrivă, cât i-a fost cariera de lungă, el le-a păstrat vii, atunci când ceilalti dispăruseră demult din lume.
În 1925, alături de același Carmichael și de F.H. Brigden, întemeiase Societatea Canadiană de Acuareliști din Ontario. Respectiva Societate continuă să fiinteze. Majoritatea uleiurilor sale au fost initial tratate ca acuarele, astfel Casson înscriindu-se printre cei mai de seamă utilizatori ai culorilor de apă dintre artiștii plastici ai tării sale. Peter Mellen scrie: Pictând cătune din Ontario, Carmichael și Casson au nădăjduit să facă pentru partea rurală din Ontario ceea ce Jackson făcea pentru Quebec
Acuarelele au dimensiuni surprinzător de mari și aproape aceeași adâncime a culorii ca și pictura în ulei. Modul cum folosesc culoarea acești doi artiști în lucrările lor este împrospătător de bogat și de pur; ei mânuiesc acuarelele cu o mare sigurantă. Pun un puternic accent pe desen și au un simt cald pentru peisaj." În 1933, A. J. Casson a devenit membru fondator al Grupului Canadian de Pictori, în urma dizolvării, în anul precedent, a Grupului Celor Șapte. Iar în anul1941 a fost ales președinte al Societătii Pictorilor din Ontario.
În urma celui de al doilea război mondial, artele canadiene se schimbară în mod dramatic. Pe neașteptate, peisagistica, principala preocupare a Grupului Celor Șapte și a urmașilor acestora, se demodă. Pictorii mai tineri, explorând zone mai abstracte și mai teoretice, au câștigat recunoașterea gustului public. Dacă primul război mondial a dat naștere, în domeniul artelor plastice, unui nationalism intens canadian, sfârșitul celui de al doilea război mondial a adus după sine un nou internationalism, a consemnat Christopher E. Jackson.
A. J. Casson s-a stins din viată în anul 1992. Avea vârsta de 94 ani.
În cuvintele aceluiași Christopher. E. Jackson, Alfred Joseph (A.J.) Casson a fost martor și a participat la una dintre cele mai bogate perioade ale artei canadiene și, odată cu moartea sa, noi am pierdut o verigă a istoriei noastre artistice.
A fost înmormântat în preajma altor membri ai Grupului Celor Șapte, în micutul cimitir adiacent Colectiei de Artă Canadiană McMichael, din Kleinburg; terenul acestuia era anume destinat de către sponsor membrilor grupului.
Deoarece a fost atât de mult vorba, în cele de mai sus, despre Grupul Celor Șapte, sunt dator să-l initiez pe cititorul român în componenta acestuia.
Dispuși în ordinea anului de naștere, ei sunt: Maurice Galbraith Cullen (1866-1934); Arthur Henry Howard Heming (1870-1940); Franklin Carmichael (?-1945); James Edward Hervey MacDonald (1873-1932); Tom Thomson (1877-1917); Lawren Harris (1885-1970); acestora li se adaugă, bineînteles, A. J. Casson.
Pe viitor, vom adăsta alături de fiecare dintre ei, pentru a urmări procesul prin care se pot învinge interesele și orgoliile personale în favoarea aspiratiei de a clădi o unitate nouă, în diversitate. E o lectie ce ne poate folosi tuturora astăzi.
Cititorul este rugat să cerceteze linkurile alăturate
www.groupofsevenart.com
www.artcyclopedia.com-history-group-of-seven.html
pentru a judeca singur realizările acestor pictori.
Urmând alt destin decât al confratilor săi, Maurice Galbraith Cullen, s-a născut la St. John's, în 1866 (Newfoundland). Când avea patru ani, familia lui se mută la Montreal. Acolo a studiat sculptura, cu Philippe Hébert. Pe urmă plecă la Paris (1888) pentru a se dedica picturii, înscriindu-se la École des Beaux-Arts, unde lucră din 1889 până în 1892. În 1894 și 1895, expuse în capitala Frantei lucrări elaborate la Moret, Giverny și Le Pouldu; s-a deplasat cu Morrice la Venetia, după care a revenit la Montreal în 1895. Verile picta la Beaupré. A hotărât să străbată din nou Europa, între anii 1900 și 1902. A realizat monumente ale eroilor canadieni în Franta, Belgia și Anglia, în cursul anului 1918. A murit la Chambly, Quebec, în 1934.
|
Mihai Radulescu 4/22/2012 |
Contact: |
|
|
