Poemele mortii
copacul în formă de cruce
pe câmp undeva în afara orasului trăieste un copac în formă de cruce
l-am văzut primăvara plin de flori l-am văzut vara invadat de frunze si păsări l-am văzut toamna ruginiu când părea scăldat în sânge ca după înjunghiere si l-am văzut iarna când crucea e si mai evidentă si înghețată într-un atemporal aproape mistic
mă întreb dacă nu cumva Iisus e printre noi si I se pregăteste a doua Răstignire (?!)
disecție
am prins moartea si am pus-o pe masa de operație
m-am convins: nu avea organe si nici vreo urmă de suflet
mă întreb si acum ce anume o ține în viață?...
dispariție
un foarte bun prieten a plecat din această lume cu tot cu mormânt - spun asta pentru că în ultima vreme de câte ori mă duc la cimitir să-i caut mormântul si să-i aprind o lumânare nu-l mai găsesc
comprimare
o bătrână de peste nouăzeci de ani care locuieste lângă cimitir stă la fereastră câteva ore pe zi si priveste către cavoul în care soțul său doarme de câțiva ani
viața trepidează în jur dar pentru ea spațiul si timpul s-au comprimat în cei câțiva zeci de metri distanță dintre fereastră si cavou
m-am reîncarnat într-un gugustiuc
desi trăiesc (sau asa cred) am bănuiala că în acelasi timp m-am reîncarnat într-un gugustiuc care zilnic îmi vine în balcon si mă priveste de parcă m-ar întreba de ce nu plec pentru că el deja mi-a luat locul
de primăvara până toamna
de primăvara până toamna dorm cu ferestrele deschise să circule viața si moartea prin camera mea ca pe strada principală
în miez de noapte le aud susotind se întreabă ce vor face în ziua în care voi închide ferestrele iar ele se vor ruga de mine la geam să le deschid
Gogeamitu
la Craiova în Muzeul Medicinei am văzut scheletul lui Gogeamitu cel care măsura aproape doi metri si jumătate
sufletul lui probabil locuieste acum într-un atom cu oase lungi
ne îmbrăcăm cu moarte
nu înțeleg de ce ne mândrim atât cu faptul că ne îmbrăcăm si încălțăm cu piei de animale(?!)
în fond nu facem decât să ne îmbrăcăm si încălțăm cu moarte
cazemata
ninge fără întrerupere si în cartierul meu moartea lasă urme cenusii în zăpadă
săptămâna trecută a murit un vecin era un om falnic care credea că va trăi mult
scara blocului în care locuia părea o cazemată care însă nu l-a apărat de moarte
moartea e o femeie fără soț
o fată frumoasă si cu sânii mari trece pe lângă mine nu e a mea e a altuia care cu siguranță nu o prețuieste
o moarte frumoasă trece zilnic prin case si pe stradă si nu remarcă nimeni că aceasta femeie-moarte cu sânii mari nu are soț
|
Emilian Mirea 4/17/2012 |
Contact: |
|
|