Doamne, ce încurcată e lumea!
M-am trezit aproape de miezul noptii. Afară, ploua. Din spusele bătrânilor, acela ar fi fost singurul semn că lui tataie îi păruse totusi rău la plecare. Mamaie dormea. Lângă pat, pe un scaun, îmi pusese câte ceva de mâncare. Nu îmi era foame desi nu mâncasem mai nimic din ziua anterioară. Am dus bucatele în frigider, am băut putină apă si m-am întors sub asternut. Atunci, am simtit în mine un imens gol. Până spre dimineată, nu am mai putut să adorm. Mă tot gândeam la câte ceva, fără însă a putea contura si localiza imaginea. Când pe sub perdele se întrezăreau zorii, am atipit din nou. M-am trezit până în prânz. Afară, mai era încă nor. M-am asezat pe un scaun în prispa casei. Totul în jur părea tăcut. Doar bunica trebăluia si se certa cu niste rate, undeva, departe, spre pârleazul ce deschidea poteca spre vale. Pentru prima dată în viată, nu îmi mai găseam locul. A sunat telefonul. M-am repezit în casă si am răspuns. Era Katy. Fără să vreau, până să îmi spună ea ceva, am început să plâng.
- A murit tataie! ...Adică mos Gheorghe. Acum, mi-e dor de mami...
- Draga mea, să stii că si ei! Am vorbit putin mai devreme... Noi o să ne ducem în Grecia. De data asta, am să-l iau si pe Lajos. Aici, mai greu! Fabricile s-au închis... Mai toti sunt someri si fug care încotro... Din ce să trăiesti într-un amărât de sat, în care tăranii muncesc pământul punând în ham calul... La fel ca înaintea Primului Război. Dacă vrei, mergi cu noi. Maria chiar te ruga. Îti strângi câteva hăinute, le pui în troler si din nou la drum.
- Aaa! Să stii că vin!... Mă duc să o chem pe bunica si... Spune-i, te rog, si ei!
Am chemat-o pe mamaie. Katy a sunat din nou. Au schimbat câteva vorbe, a lăcrimat si ea, povestind înmormântarea, apoi, cu gura pe jumătate, fără a îndepărta telefonul de la ureche:
- Ce zici, fată? Pleci iar la mumă-ta?
- Păi... Dacă nu mai e nici mos Gheorghe... Dumneata, când cu grădina, când cu orătăniile... Eu, de una singură, pe aici, n-as prea mai vrea. Dar, nicio grijă, o să mai vin! ...Că Grecia e aci, aproape, peste baltă. Presupun că o stii dumneata?!
- Păcatele mele! Du-te si tu! O să veniti când ati auzi că sunt deja moartă!
***
În ziua următoare, în gara din Craiova, mamaie m-a urcat în acelasi vagon cu Kati si Lajos. Seara, când Creta părea un fel de stea căzută în apele cerului, cu zei cu tot, avionul a aterizat la Heraklion. Maria si Tabitha ne asteptau. Când am îmbrătisat-o, parcă nu o mai văzusem de când lumea. I-am sărit în brate, apoi am pupat-o si pe mamaie. Nu s-a supărat.
- Întoarce-te să te văd! – am rugat-o pe tunisiancă. Mda! Un fundulet asa obraznic ca al ei si niste sânisori tantosi, o să am si eu! Tu ce zici?
- E, cum nu?! Numai că trebuie să mai treacă ani!
Lajos s-a rusinat tot.
- Să stii că atunci când l-au dus la cimitir pe mos Gheorghe, am analizat toate babele din sat. Ăstea o fi avut ele, cândva, ceva, dar nu chiar asa… Dacă te-ar fi văzut unul, Ciocea, să stii că ăla o lua razna. Cam smintit el, după cum zicea Oaca. Razna, întelegi? Si află că n-ar fi fost chiar rău! Tocmai voia să-si ia ieri, de la doctor, o hârtie pe care să scrie ,,damblagiu’’.
- Cum?
- O să pricepi tu. Oricum, vrea un fel de carnet, pe care, dacă îl ai în buzunar, poti să mergi asa cu nasul pe sus, si lumea, în fata ta, trebuie să stea cu capul plecat.
- Sara! Să stii tu că tocmai acum îmi dau seama de ce îmi lipseai! Nu mai vorbi prostii! I-auzi, damblagiu?!
- Nu te mint. Să îti spun cum a zis: ,,în vremurile de acum, nebunii au crezare si stau pe picior mare...’’ Ori Dambla, că tu îl stii, tocmai din motivul ăsta l-au poreclit ăia din sat asa. Mi-a spus, cândva mamaie. Că venise de la balamuc cu una, Tuta! O găsise el pe-acolo... Numai că ea, când a văzut că la el acasă e vorba de muncă, a plecat. E, Dambla umbla prin sat, uite asa...Nu-i atingeai nasul cu prăjina, că tută ca a lui, mai rar!?! Mi-l aduc aminte de acum doi ani, în ziua de Pasti!
- Bine, bine... Dar nu mai spune!
- Las-o, draga mea! Că e drăgălasă, mânca-o-ar mama! Ne mai descretim si noi fruntea. Cum zici tu că era tuta?
- Una lată si umflată. Când a venit cu ea prima dată, abia a încăput la el pe poartă. Baba Ioana zicea că parcă defila regimentul când punea ea piciorul.
- Si dumnealui, băiatul?
- Un sfrijit pirpiriu si zăpăcit. Tocmai bun de balamuc!
- Te cred, că altfel nu-l primeau acolo! – m-a aprobat, în sfârsit, Maria.
- Eu tot nu înteleg! Ce-i acela balamuc?
- Tabitha, draga mea, la noi, în România, un hotel de cinci stele pentru nesimtire si pentru cei cu capul printre ele. În altă parte, poate altceva…
- Aaa… Da?! Ciudat mai e pe la voi! Oricum, trebuie să vă vizitez tara!
***
La terasele hotelului din Agia Pelagia, când am ajuns noi, distractia era în toi. Pe Maria o înlocuise, în seara aceea, chiar administratorul statiunii, Heracle, un domn căruia localnicii, uneori, îi spuneau ,,Zeus’’. Când m-a văzut, m-a ridicat în brate si m-a sărutat pe frunte ca un tătic.
- Numai atât?! – i-am reprosat eu.
- Păi…
- Hai, încă o dată, dar ca mos Gheorghe, pe vârful nasului!
După ce m-a lăsat iarăsi cu picioarele pe pământ, i-a întins mâna ca unui adevărat bărbat, lui Lajos.
- Pupă-l si pe el, că e tot copil! – l-am rugat zâmbind.
- Bine ati venit! O să fiti ca si copiii mei! - ne-a asigurat Heracle, apoi am plecat spre camere.
De-a lungul unui hol, când ne-am apropiat de camerele de dormit, ne-am împărtit. De data aceasta, eu cu mami si Tabitha am intrat într-un fel de garsonieră, iar Katy împreună cu Lajos, într-o cameră alăturată. M-am linistit. Nu suportam gândul că trebuia să mă dezbrac zilnic pană la chilotei, în aceeasi încăpere cu Lajos, sau, definitiv, în baie, iar el să mă privească, oarecum curios, cum fac, de obicei, băietii, pe gaura cheii. Am despachetat. Abia atunci am văzut că, în geamantan, mamaie, pe lângă hăinutele mele ,pusese în plase, bine legate, si pâine coaptă de ea pe vatra casei, un cocos făcut la cuptor, niste gogosi umplute cu gem, o sticlă cu tuică si una cu vin. Când le-am desfăcut, mirosul alimentelor a făcut-o pe Maria să plângă. Parcă îi fugise pământul de sub picioare. O clipă, m-am simtit si eu, din nou, vulnerabilă si gata, gata, să lăcrimez.
- Mamaie a zis că ne asteaptă, însă cică stie ea că o să ne ducem acasă tocmai când o să auzim că e moartă!
- Exagerează!
- Păi, da, asa gândeam si eu…
- Vorbim despre chestiunea asta altădată. Parcă nu vreau să ne stricăm seara… Abia asteptam să te văd si...
- Atunci hai înapoi, la terasă! Mi-e dor să privesc marea, noaptea. Dacă tot esti liberă, nu mergem jos, pe faleză? Sau te asteaptă domnul Heracle?
- Mergem, eu stiu?! Numai noi două? Poate o vrea si Katy…
- S-o luăm si pe Tabitha!
- Da, însă las-o încolo cu funduletul ei, că nu e politicos să tot… Ce o să creadă Lajos?
- Că vreau să fiu frumoasă ca un top model si nimic mai mult! E de rău? Tataie mi-a spus, înainte de a muri: fii!
- Tataie?!
- Da, mos Gheorghe…
- As fi vrut să-l mai prind în viată si eu. Chiar mi-a părut rău că nu am putut să vin.
- Când o să ajungem în tară, mergem la el, la cimitir. Îi aprindem lumânări si… mai vorbim. Mie mi-a promis că o să-mi vină-n vis si… Dar până acum, nimic…
- De, săracul, o fi călător… În drum, spre Dumnezeu, cine stie câte trebuie să care? Poate chiar cam cât în viata tuturor! Păcatele lumii si ale sale, în spinarea oricărui muritor.
***
Chiar dacă vorbisem în româneste, Tabita, ceva, ceva, tot întelesese. S-a apropiat de mine, si-a trecut degetele prin părul meu si m-a luat în brate.
- Parcă ai fi o libelulă! Esti numai sufletel! De mâine, trebuie să mănânci mai bine dacă vrei să ai sânisori ca ai mei…
- Ei si cu tine?! Tabitha, nu o învăta la prostii!
- Mami! Păi eu nu văd că tu ai, ea… Povestea cu barza nu o mai cred de mult!
- Of, of, of! Stii ce, mai bine spune-mi ce ai mai vorbit cu mos Gheorghe?
- Multe…
- …Si nu-mi zici si mie?
- Ba da, dar nu acum…Mâine… Cândva, într-o zi!
- Mă faci curioasă… E ceva anume pentru mine?
- A, nuuu! Numai că amu, vorba lui Lajos... Amu?!
- Termen din Ardeal… Cuvânt similar cu ,,acum” de pe la noi din sat.
- Da?!
- Cu sigurantă! Nu ai fost tu atentă, dar uneori chiar si Katy vorbeste asa. Tocmai prin asta au ei un farmec aparte. Diferentele lingvistice din aceasi limbă se numesc dialecte. Ai să înveti la scoală.
- Mda!... Nu mai e mult! La toamnă! Precis am să mă întorc iar la bunica… Greu cu greaca ăstora! Si dacă nu vorbesti bine, râd până si… Grecii or fi având oare gâste? …Că prin locurile ăstea, peste tot, doar mâte! Mute! Pieptănate si umflate, însă fără limbă… Toate! Nici măcar miau-miau nu pot să zică! Ziua întreagă, tolănite. Doar din când în când, pâs, pâs pînă în spate, la cazanul cu resturile de mâncare…Bagă în ele ca în spitale! Oho, vorba lui mamaie, ,,Zât!’’ Numai de tine nu aveam eu chef, la mine, printre picioare! Ar mai trebui, din când, în când, plesnite. …Cât să învete măcar cam cât e la hectar productia de sobolani. Sau poate, cine stie, miau-miau în greacă o însemna multe?!... Că si grecii spun despre că o fi si o păti, vrute si nevrute… Din pietre, au inventat povesti. Mâtele astea or fi cine mai stie ce printi sau zeităti?!
- Lasă-le, Doamne, iartă-mă, si de pisici! Să nu te prind cu ele în brate că ai să te umpli de pureci! Apropo, de la bunuica nu ai fi adus cu tine, măcar, acolo, câtiva? De prăsilă… Că grecii au si ei, desigur, însă de-ai lor!
- Nu mai are! Cică i-ar fi schimbat, toamna trecută, la unii care au venit prin sat pe un pumn cu sare.
- Ca să vezi afacere! Bine a zis care o fi zis, că tu, musai, la Hallywood!…
***
După ce ne-am amuzat copios, am iesit la plimbare. Katy si Lajos ne-au fost alături până jos, spre plaja îngustă, străjuită de taverne. Luminile de pe terase se scăldau în ape. Vaporase, într-un fel du-te-vino, creionau spatiul în noapte. Valurile susoteau gata, gata, să aducă spre mal zeitele rămase departe, în larg sau adâncuri de ape, tocmai de pe vremea lui Ahile sau a celorlati zei din Antichitate. Pentru prima dată, mi se părea acolo unde ne aflam, mai altfel decât la mine în sat.
- Frumos! – mi-am zis ca pentru mine, însă m-au auzit si ceilalti.
- Frumosul ca nuantă si context! – mi-a întărit spusele Tabitha.
- ,,Frumosul e ceea ce place fără concept!’’ Se zice a spus un filosof. Sau cel putin, asa mi-a zis mie un profesor la scoală – a intervenit mami.
- Concept?!
- Nu-ti face probleme! Nici eu n-am prea înteles. Mai e însă vreme! Oricum, ar fi vorba despre ceva care stă cuibărit într-o idee si tinde să se generalizeze. Asa că, fragmentar, îl găsesti aproape oriunde. Trebuie doar să ai ochi si suflet…
- Când nu ai din ce trăi, raiul, dacă s-ar muta aici, pe pământ, tot urât ar fi! – ne-a adus cumva în realitate Katy.
- Raiul e, fie în mintea, fie în sufletul omului! Chiar si în mijlocul desertului! - a intervenit iarăsi Tabitha.
- Da?! Uite că la asta nu mă gândeam! Înseamnă că la voi, la musulmani, în Coran, nu aveti rai?! – a întrebat curioasă mami.
- Ba da! La fel ca si pe la voi, unul pierdut în primordii…
- Aiurea! Povesti ca să stii de unde să începi si pentru sens… Fetelor, stiti ce? Nu e de noi filosofia!… Până una, alta, mai bine stăm la o terasă, mâncăm o înghetată si încercăm să facem în noi rai, vorba Tabithei…
- Lojos, tu ce zici?
Cum vrei tu, mami!
***
Ne-am asezat la o masă. Un chelner ne-a adus listele cu meniul. O colegă a sa a si aranjat tacâmuri pentru fiecare.
- Fetelor, mâncăm ceva?
- Eu nu! Poate doar un juice si o baclava!
- Katy, tu?
- Păi, ce o vrea Lajos... De gulas m-am săturat zilele trecute, când am fost în tară, la Ghilvaci.
- Prăjituri si suc – i-a răspuns băiatul.
- Tabitha?
- Kuskusu, miel si salată. Sara, în seara aceasta, am să te fac să te simti ca la mine acasă! Ah, Sousse, Tunisia?!
- Da?! Atunci, data viitoare am să te uimesc si eu. O să le spun grecilor să ne facă păsat cu jumări...
- Păi tu stii că eu, musulman... Porc, nu?!
- E, doar gusti, că n-ai să mori! ...Dar îti spun eu, când ai să vezi cât e de bun, ai să mânânci până ai să crăpi! Si dacă nu o să vrei cârnati, punem unt, brânză, smântână si ou prăjit. Toate ăstea amestecate, după cum îmi spunea mie mos Gheorghe, se cheamă bulz.
- Sara, draga mea, ca să guste ,,bunătătile tale’’, Tabitha trebuie să meargă în România. Grecii nu au chestiile despre care vorbesti tu.
- Cum nu?
- Nu!
- Atunci, să mai cresc putin si o să-i învăt eu! Că o să moară asa, cu capul în nori, după tot felul de zei si n-o să stie ce e ăla ,,bun’’.
***
După cele câteva minute de asteptare, meniul comandat de fiecare, a sosit. Nu m-am putut abtine si am rugat-o pe Tabitha să-mi dea si mie din kuskusul ei. Era într-adevăr plăcut! Condimentele îl făceau delicios.
- Good! Tu si ai tăi stiu, dar e loc si de mai mult! …N-avea grijă, am să te conving! Când ai să ajungi la mine, în România, gusti din toate si apoi, pun pariu că ai să treci la crestini. Te botezăm cumva, noi, chiar dac-o să facem din Dunăre, Iordan!
Toti au zâmbit, Tabitha însă m-a sărutat, oarecum retinută, pe frunte.
- Parcă ai fi venit pe lume din timpurile Cartaginei, dintre fenicienii mei. Regret că ei nu mai sunt ca un popor unit. Au fost si cei mai frumosi oameni, si cei mai veseli de pe acest pământ! I-au izgonit! Cei care au scăpat s-au împrăstiat prin lume după ce Roma i-a mai si pisat ca pe niste serpi. Ca ei, multi altii dintre cei vechi: Asiro-Babilonienii, Sumerienii cu Ghilgames al lor, cei din Mesopotamia… Civilizatii întregi au dispărut! Drama omului! Să lupte mereu, când cu realul, când cu obscurul! Perspectiva înfrângerii, teama de moarte… Pe de altă parte, setea devenirii ne orbeste. Nu mai simtim zecile de catastrofe si întrebările ce ne macină până dincolo de oase. Omul?! Clipă efemeră, pumn de lut spulberat de furtuni! Sau poate doar verigă infimă într-un lung sir al mortii spre cer, din si spre începuturi!
- Păi aflati că asa e! – le-am zis eu - Altfel de ce ar tot umba Litră ăl bătrân între două lumi? ...Si cumpăna fântânii, la Gorici, scââârt, scââârt! După mintea mea, pe lumea ailaltă, nu e rachiu...
- Eu vorbesc serios, inspirată din cărtile vechi, si voi?!...
- Batem câmpii! Păi ce poti face câtă vreme omul, om de rând, a rămăs fără puteri? – a întrebat mami- Tabitha, draga mea, haz de haz! Asta ne-a mai rămas, că altfel si noi alături lumii, turmă de nebuni!
- Mira-m-as să putem sta separati! – ne-a zis Katy.
***
Din seara aceea, pe Tabitha am privit-o ca pe un mesager venit de pe alt tărâm. Abia atunci am văzut Nordul Africii, amestec de civilizatii venite din Orient pe valurile Mediteranei pentru a se odihni. Doar egiptenii mi se păreau stabili, legati de Nil, chiar dacă si ei, în Antichitate, si-au iesit din matcă. ,,Puterea si vointa de ea’’, setea de a domina, făcând din ,,om lup pentru om’’, vesnic a făcut să curgă sângele dintr-o lume în alta.
- Dacă Tabitha are dreptate si sunt tocmai din Fenicia? Mda! Cum s-ar zice, vin de niciunde si de peste tot, dintotdeauna! – mi-am zis în gând coborând cumva ca pe un fir de ată în primordii. – Aiurea, nu pot să mă prind! Si totusi de undeva tot vin! Dar cine sunt? Mos Gheorghe, mamaie, Maria, apoi, eu, Sara?… Eee, sunt… Ehe, vorba lui tataie! Sara, fii! Si abia după aceea ai să stii dacă ai fost si o să mai fii!
***
Drumul de pe faleză spre hotel a fost unul lung si anevoios. Am urcat alene. Briza mării si mirosul florilor de leandri ne tineau parcă pe loc. Spre vârful dealului, stelele coborâseră pe pământ la întâlnirea cu noi. Cu greu, în cele din urmă, am ajuns, iar ele se mutaseră, sirete, mai sus. Pe platforma din fata hotelului, încă agitatie. Mario, un algerian zmucit, incita si pe cei tineri, si pe cei mai în vârstă, într-un divertisment ieftin. Topăia el, topăiau toti! Striga nu stiu ce vulgaritate, el, repetau toti! Nu mi-a plăcut. Am plecat toate în cameră si ne-am culcat.
Ziua următoare a început sub semnul rutinei. Mami si Katy la bar, Tabitha, în sala de mese, eu si Lajos ne tot mutam dintr-un loc în altul. Cum soarele dogorea fără pic de milă, vrând, parcă, să dea în clocot marea, ziua toată eu eram la piscină. Înotam. Tăiam bazinul când de-a lungul, când de-a latul, iar când obosem si nu puteam să mă mai tin deasupra apei, mă agătam, cât să respir, de câte un turist.
- Excuse me, but to me and I rest a bit! (Mă iertati, cât să mă mai odihnesc si eu un pic!) – încercam eu să mă scuz si plecam mai departe.
Lajos nu se aventura. Doar uneori încerca să se joace cu mine. Mă stropea cu apă, apoi fugea la mal. Când Kety era de serviciu la bar, se furisa până după ea.
- Bine! Lasă c-am să pun eu mâna pe tine!... – îl incitam, însă rămânea rezervat si uneori tăcut.
Când mă plictiseam de atâta stat în apă, mă îmbrăcam si intram în restaurant. O mai tachinam pe Tabitha până îmi dădea ceva bun de mâncat, apoi o ajutam să curăte mesele, să steargă tacâmurile, într-un cuvânt să repună totul în ordine.
- Ti-am fost alături, acum n-am ce să-ti fac! N-ai să scapi cu un pahar cu suc! În seara asta, măcar povestea cu Răpirea din Serai.
- Păi, nu am cum.
- E, nu?! – mă arătam dezamăgită. - Selim Pasa e de la voi …
- Ăla era turc, nu tunisian…
- Da?! E, si ce dacă, tot musulman… Cu palat, cu servitori… Un rău! A furat-o pe Constanta… N-ai spus tu?
- Ba da, dar…
- Niciun dar! Dacă se întâmpla la mine în sat, bunica îi spărgea capul cu măciuca.
- Nici chiar asa… Ai văzut că dacă s-au iubit cu tot sufletul, Selim le-a dat drumul, i-a iertat!
- …Si după aceea?
- Eu stiu?! Or fi trăit fericiti până la adânci bătrâneti…
- Stii ce? Nu cred. Belmonte ăla… Parcă asa se numea… Trebuie să mai fi avut el prin Spania vreuna…
- Nu!
- L-ai întrebat tu?
- Da! Adică, vreau să spun că nu mai făcea atâta drum până în Turcia… Doar pentru Constanta.
- Si dacă s-a plimbat? Să zicem că a vrut să vadă si el desertul, cămile, turcoaicele, lumea…
- Nu se poate… Dacă ar fi fost cum spui, nu se mai scria povestea.
- Asta să o crezi tu! Se găsea el, unul, care să spună alta cu baba si cu mosul.
- Cu ce?!
- Ai auzit bine… Cu găina si cocosul!
- Da?! Păi dacă inventezi tot felul de bazaconii, ia să-mi spui tu care pe care iubea?
- Simplu! Baba, cocosul si mosul, găina…
- Zoofilie! Nu se poate!
- Ba da! Că altfel cum crezi tu că baba mai putea oua?
- Si mosul?
- El devenise un fel de Selim al tău, bogat… Stăteau mândrele în palat, la rând, una câte una… Le pupa si le dădea câte un gologan… Mi-a spus si baba Ioana!
- Fugi de-aici cu prostia asta că din cauza ei, o să se răstoarne lumea! …Si o să cadă în cer…
- Nuuu! Că pământul stă legat desagă în cârca unui măgar, iar când nu mai poate, îl tine o broască testoasă lată în spate.
- Si dacă i se îmoaie si ăleia picioarele?…
- E de rezervă, mi-a spus mie mos Gheorghe, un purice cât un dihor, potcovit la un picior… Dar să revenim: Selim, dacă tot avea harem, de ce a mai furat-o si pe Constanta?
- El a închis-o la palat că… Mă rog, uite, de-aia… Că baba ar fi mâncat mosul tău, găina cocosul, iar grecii pe Afrodita… Ai auzit de ea?
- Nu!
Nici eu, dar lumea spune că ar fi fost cândva zeita frumusetii, măritată cu un schiop, urât foc…
- Cu sigurantă, puricele despre care zicea tataie că ce prindea arde…
- Nu, cu un altul, Hefaistos...
- Si noi?
- Noi?! Noi... Ehe! Doamne ce încurcată mai e lumea! Si noi ea…
- Se poate e invers?
- …
|
Nicolae Bălasa 4/17/2012 |
Contact: |
|
|
