Elie Carafoli pãrintele avioanelor IAR
Într-o varã am vizitat casa memoralã Mos Ion Roatã, din satul Gura Vãii, comuna Câmpuri, situatã pe drumul dintre Panciu si Soveja. Era duminicã , trecut bine de prânzul ãl mare, cum se spune în satul meu din Mehedinti. Am fãcut aceastã vizitã cu un bãietel care, în aceastã toamnã, va merge la scoalã .Ghidul , evident grãbit dar profesional amabil,ne-a spus pe scurt întâmplarea de la Divan cu Mos Ion Roatã, dar n-a spus esenta, asa cã bãietelul , cu candoarea specificã vârstei, a spus-o el. Desigur, pãrintii sau buncii i-au citit cândva povestea. L-a impresionat si a tinut-o minte.Mi-am adus aminte de multe alte exemple de oameni al cãror destin profesional a fost marcat de povesti din copilãrie.Unul dintre acesti oameni a fost Elie Carafoli.
Poveste din copilãrie
Elie Carafoli s-a nãscut la data 15 septembrie 1901 în orasul Veria, foarte aprope de orasul Tesalonic din Grecia., din pãrinti aromâni. A început scoala în orasul Veria.În 1915 a plecat împreunã cu familia în Serbia si s-au stabilit pentru scurt timp în orasul Bitolia. Declansarea rãzboiului îl obligã sã plece din nou, de data aceasta spre Bucuresti, la un unchi al sãu. Continuã studiile la liceul “Gheorghe Lazãr” si la liceul militar “Mânãstirea Dealu”. Îsi amintea mereu de o poveste ascultatã în copilãrie si în care se spunea cã Nistor Kostic, tãran din satul Divic, apropiat de orasul în care s-a nãscut el, se lansa cu un planor de pe crestele muntilor Pind si zbura ca o pasãre.Poate cã aceastã poveste l-a determinat sã se înscrie, în 1919, la Scoala Politehnicã din Bucuresti,recent transformatã din Scoala Nationalã de Poduri si Sosele cu intentia de as construi un planor. În 1924 obtine titlul de inginer electromecanic.
Intrarea în comunitatea specialistilor din mecanica fluidelor.
Si-a continuat studiile, între 1924 si 1928, la Universitatea din Sorbona unde a obtinut si titlul de doctor în stiinte fizico-chimice cu teza “Contributii la teoria sustentatiei în aerodinamicã”. La Paris, lucreazã la Institutul Aerotehnic din Saint-Cyr, unde, împreunã cu directorul acestuia, profesorul Albert Toussaint, construieste o instalatie hidromecanicã pentru vizualizarea spectrelor de miscare în jurul corpurilor de aviatie , denumitã ulterior “cuva Toussaint – Carafoli”.În acea perioada , în mediile academice, erau dispute aprinse privind semnificatia fizicã a rezultantei fortelor pe un profil aerodinamic .Elie Carafoli publicã lucrarea “Confruntarea teoriilor aerodinamice moderne cu legile mecanicii rationale” prin care pune capãt acestei dispute dar care i-a adus consacrarea printre specialistii de mecanica fluidelor si aerodinamicã. Între 1926 si 1928 a publicat mai lucrãri stiintifice si studii care l-au consacrat pe plan international, printre care “Teoria si trasarea profilelor aerodinamice”, “Influenta aripioarelor asupra proprietãtilor aerodinamice ale suprafetelor portante”, “Aerodinamica aripilor de avion”, “Cercetãri experimentale asupra aripilor monoplane”.Pe baza rezultatelor obtinute a proiectat si realizat profilurile aripilor de avion cu bordul de fugã rotunjit, cunoscute sub denumirea “ profilurile Carafoli”.
Profesor la Politehnica din Bucuresti.
Se reîntoarce în tarã si înfiinteazã ,în octombrie 1928, catedra de Aerodinamicã si Mecanica fluidelor la Scoala Politehnicã din Bucuresti, unde va activa timp de 45 de ani. Dupã doi ani de activitate în tarã, în 1930, împreunã cu inginerul francez Lucien Virmaux, finalizeazã proiectul primului avion românesc fabricat de uzinele IAR-Brasov, de tip CV-11 (Carafoli-Virmaux) un monoplan cu aripa joasã, o conceptie originalã, care pe parcursul anilor s-a generalizat în aviatia mondialã modernã. Pentru efectuarea cercetãrilor specifice a realizat, în perioada 1928-1930 , în curtea Scolii Politehnice din Bucuresti , un tunel aerodinamic, inaugurat oficial în 1931, prima instalatie de acest gen din sud-estul Europei având performante remarcabile pentru acea vreme.
Proiectant si constructor de avioane românesti IAR
În 1938 a realizat avionul de vânãtoare IAR – 80 ( Industria Aeronauticã Românã) , considerat, la vremea sa, unul dintre cele mai bune avioane si care a stabilit , în 1940, recordul mondial pentru puterea specificã la motoarele de aviatie cu piston.A elaborat o metodã pentru studiul aripilor dreptunghiulare, trapezoidale si triunghiulare cunsocute sub numele de “ aripi delta” . In paralel cu activitatea didacticã si de cercetare stiintificã, Elie Carafoli a îndeplinit si functia de inginer sef si, apoi, de director la fabrica de avioane IAR-Industria Aeronauticã Românã din Brasov unde a conceput, proiectat, construit si încercat avioanele de tip IAR-13, IAR-14, IAR-15 si IAR-16 cu performante remarcabile pentru acea vreme si comparabile cu cele mai bune realizãri pe plan mondial. Unul din aceste avioane a fost considerat ca fãcând parte dintre cele mai bune sase avioane din Europa la un concurs care a avut loc în Bucuresti, în 1931.
A scris Cãrti, a primit Medalii.
Activitatea stiintificã s-a concretizat în peste 200 de comunicãri stiintifice si 14 cãrti incluse în tezaurul aviatiei. Iatã câteva: Aerodinamica aripilor de avion (Paris,1928), Aerodinamica (1951) tradusã în limba germanã (Berlin,1954) si în limba rusã (Moscova,1955), Aerodinamica vitezelor mari (1957) tradusã în limba rusã (Moscova,1958), Studii experimentale asupra aripilor monoplane, Miscãri conice în regim supersonic, apãrutã în China (Beijing,1955), Teoria aripii în zborul supersonic (Oxford,1969), Dinamica fluidelor incompresibile (1981), Dinamica fluidelor compresibile (1983). Pentru de cercetare în domeniul aerodinamicii a fost distins cu Premiul “Louis Breguet” (Paris,1927) si “Medalia de argint”(1928) decernatã la Sorbona de Societatea nationalã de încurajare a progresului , Diploma Paul Tissandier decernatã de Federatia Aeronauticã Internationalã la Congresul de la Los Angeles (1956), Marea Medalie Gauss care se acordã o singurã datã pe an unui savant ales din întreaga lume de cãtre Societatea Stiintificã Braunschweg-Germania pentru “lucrãri proieminente si deschizãtoare de drumuri“, Medalia “Apollo 11” decernatã de NASA în 1970, Diploma si Medalia “Tiolkovschi” la 27 martie 1981. In tarã a primit titlul de OM DE STIINTÃ EMERIT al RSR, acordându-i-se Premiul de Stat clasa I, Ordinul Muncii clasa I, Ordinul Meritul Stiintific clasa I, Steaua Republicii clasa a II-a.
A fost ales membru titular al Academiei Române ( 12 august 1948), iar din 1961 a condus Comisia de Astronauticã a Academiei.A fost membru titular al Academiei Internationale de Astronauticã, vicepresedintele Federatiei Internationale de Astronauticã (1965-1967) presedinte în exercitiu (1968-1969) al Federatiei Internationale de Astronauticã, post-presedinte FIA (1971-1973).A fost ales membru de onoare ai Societãtii Regale de Aeronauticã din Marea Britanie.
Si-a dedicat o bunã parte din energie pentru a scoate în evidentã pionierii aviatiei mondiale:Traian Vuia, AurelVlaicu, Henri Coanda, Gheorghe Bothezat s.a.
S-a stins din viatã la 24 octombrie 1983 în Bucuresti.
|
Gheorghe Manolea 3/25/2012 |
Contact: |
|
|
