Muntele diavolului (Însemnări de călătorie în USA)
Câmpia Centrală în care este asezată conurbatia San Francisco Bay Area este înrămată de Cordilierii dinspre Pacific si Sierra Nevada.
Între aceste forme de relief, asemănătoare oricăror dealuri sau munti din lume, există spinările de cămilă ale faliilor tectonice, deobicei golase, configuratii ciudate, atestând violenta interactiune dintre Placa Pacificului si cea a Americii de Nord, încălecată de cea dintâi si glisând cu fiecare cutremur.
Numai la seismul istoric din 1906 placa pacifică s-a deplasat cu mai mult de sase metri spre Nord. Spinarea faliei San Andreas, una dintre cele mai celebre din lume, lungă de peste o mie de kilometri, intră în imersiune în dreptul orasului San Francisco, dar îsi lasă la vedere încă vreo saptesprezece falii mai scurte, fiecare cu numele ei, deobicei de sfinti. Scoarta terestră e într-o miscare aproape continuă. De la o zi la alta am văzut un zid antifonic de pe o autostradă, rupt de o denivelare de teren, la care se lucra de zor pentru cârpire.
Neactivă de 250 de ani, partea sudică a plăcii pacifice ar putea declansa oricând un dezastru.
Până atunci, în sezonul ceva mai rece, înăltimile golase înverzesc, pentru ca în scurt timp clima mediteraniană să le usuce si atunci nu mai sunt atât de frumoase faliile Calaveras Fault, San Gregorio, Garlock, Laguna Salada, Hayward, North Anatolian Fault, Imperial Fault, San Gabriel Fault, San Jacinto etc. Cu mare curaj se catără vile luxoase pe aceste infernale pericole, urmate de soselele pe care masini puternice par a executa sporturi extreme. Pepinierele furnizează o vegetatie tropicală, la umbra căreia se ascund locuintele. Un asemenea sir de oaze decorează colinele Calaveras, paralel cu Silicon Valley. Constructiile nu ating vârfurile, sunt plasate cam pe la mijloc, deoarece dimineata ceata bântuie piscurile si nimeni nu si-ar dori nori în dormitor.
Oricum, si de acea înăltime peisajul oferit de Câmpia Centrală este fascinant.
O formă de relief atipică, considerată accident geologic, se ridică în mijlocul acestei câmpii urbanizată. Este muntele Diablo, monstrul dintre sfinti. Este modest ca înăltime, nu mult peste o mie de metri, produs al chinurilor la care au fost supuse aceste falii terestre. Două cocoase unice în lume, atrăgând mereu norii aceia uscati, din care rareori picură o parodie de ploaie. L-am văzut dinspre orasul Concord, localitatea cea mai apropiată, situată nu departe de laguna formată de fluviul Sacramento, care se varsă în Golf.
Nu aveam ca destinatie Parcul National al muntelui, cu o suprafată de 8000 de km pătrati, nici serpentinele care pun masinile la încercare. Ne-am multumit, pentru moment, să filmăm colinele care urcă treptat, golase si aliniate în rânduri paralele, într-o simetrie realizată parcă de mâna omului, spre zone partial împădurite.
Faima lui Diablo se datorează peisajului pe care-l oferă, fiind pe locul doi, în lume, după Kilimandjaro. Dintr-un Vista Point, loc de observatie si meditatie, aflat în vârf, se poate vedea până la o distantă de 500 de mile, întreaga creatie naturală si umană din partea de Nord a San Francisco Bay Area.
O adevărată colectie de roci geologice scoate la iveală din străfundurile terrei această anomalie a naturii. Biciclistii se aventurează cu pasiune în lumea ireală a muntelui, venerat în egală măsură de aborigenii americani, cât si de contemporanii nostri.
Contrastele pe care le oferă peisajul sunt aici mai puternice decât oriunde. O lungă listă cu scriitorii care au vizitat muntele are doar o lacună, absenta lui Thomas Mann care a scris „Muntele vrăjit”.
El se referă la muntii cei înalti din Elvetia.
În momentul în care a devenit cetătean american, prestigiosul scriitor german primise deja premiul Nobel.
Dacă ar fi vizitat California, septuagenarul ar mai fi scris un roman despre Mount Diablo.
|
Lucian Bureriu 3/24/2012 |
Contact: |
|
|
