Sublinieri : Trai
Traiul nostru cel de toate zilele, vreau să zic ; uite-asa, m-a apucat curiozitatea, afurisita aia de impolitete când îti « bagi nasul unde nu-ti fierbe oala » si vrei cu tot dinadinsul să afli ori poate nu chiar să afli, dar măcar sa-ti asumi iluzia că afli.
Sau ceva de genul acesta.
S-o iau metodic : ar trebui să vorbesc despre vreme înainte de orice, nimic nu pare a fi mai urgent-important decât manifestările naturii, « enviroment »-ul ăsta capricios care ne bombardează cu « noutăti » chiar cu o frecventă mai amenintătoare decât raidurile aviatice de care ne aducem aminte ori ne sunt transmise, ba chiar ne si sunt aduse aproape de insistenta cu care reedităm ceea ce a fost…si după cum se vede o iau razna uitând ceea ce voiam de fapt să spun...eh, nu tocmai : plouă, diluvic mai mereu, ninge asa fără oprire ca si cum încălzindu-se –după cum aflăm cu insistenta alarmelor catastrofice- cerul isi descarcă sacii ori poate cojoacele ca baba Dochia în cele nouă zile fatidice, asistăm - via TV, internet, Ipod, Ipad si ce alte « gadget »-uri or fi mai existând - la toate frământările mai mulrt sau mai putin semnificative ale planetei ăsteia caraghioase intrată pe mâna unei specii cam în derivă tocmai pentru că-si închipuie că este mai importantă decât ar trebui să fie, ba chiar mai puternică decât ar trebui să vrea să fie.
Nu mai insist, « vreme trece, vreme vine » (vorba Poetului) …
Câteodată gândesc anapoda cred, mi se pare că viata - traiul ăsta al nostru - se desfăsoară după canoane fixe ; îmi amintesc de Gopo cu omuletul lui urcând o scară - raportată la istorie, e drept - dar grozav de adaptabilă individual, o succesiune de pasi egali, chiar ascendenti până la un punct si sigur descendenti din acel punct - asa ca o rutină miscare generalizată si deci, într-un fel, ne miscăm cu o anume simultaneitate : traiul fiecăruia fiind, în fapt, traiul fiecăruia.
Să mă explic : că ne-am « asezat » pe pământul ăsta e o chestiune mai mult sau mai putin întămplătoare, că întelegem (exact ?) ritmurile locale e mai mult sau mai putin real si că ne uităm în urmă chiar impiedicându-ne destul de des e de asemenea mai mult sau mai putin posibil, dar ceea ce cred eu ca fiind fără îndoială este permanenta strădanie de a trăi simtind - învătând unde suntem, ce facem i mai ales cine suntem.
În fond a trăi implică elementarul ceea ce înseamnă în primul rînd necesarul : muncim – eh mi-ar fi plăcut să încep cu altceva, dar sunt asa de slabe sansele să te nasti cu lingura de argint în gură că…. muncim deci, iubim, facem copii, îi ducem la scoală, la universitate chiar, ne tratăm din când în când angoasele, supraveghem tensiunea arterială si avem grijă de colesterol cănd incepem să ne cam săturăm de mâncarea si băutura, nu tocmai ieftine, dar accesibile, sofăm cu disperarea celui care si-a petrecut tineretea asteptând un amărât de trabant cu lunile, câte o masinută germană ori un suv american, ne înconjurăm de jucăriile astea electronice nu numai pentru că n-am avut când am fost mici - cum zice un prieten de-al barbatului meu despre colectia de ceasuri cu care se mândreste, ne « mobilăm » existenta cu stirile de la CNN ori BBC ori CBC, ba chiar din România, cu toate campionatele sportive posibile si, sigur, cu cretinismul filmelor hollywoodiene pentru că ce alceva înseamnă « decorarea » fiecărei camere cu un TV, digirtal sau nu, dar nelipsit…mă rog, o viată plină... uneori chiar asa de plină că zilele fac saltul trecerii dintr-una într-alta pe nesimtite si când ne uităm în oglindă facem cunostintă cu o persoană străină despre care n-avem idee când ne-a intrat în casă.
Pe urmă ar mai fi si câteva momente de exceptie ; mai un teatru fie că e Soulpapper ori Stratford, unde îl revizităm pe Shakespeare si dacă suntem norocosi pe Cehov sau O’Neil, mai un concert, chiar si cu Angela Gheorghiu ori Radu Lupu, mai o expozitie de artă pe lângă care nu poti trece pentru că e Modigliani, Pollock, Chagal ori chiar Ortansa Moraru si, să nu uit, mai o carte – si nu pe internet – volum asa « hard-cover, paper-back », n-are importantă doar cu ecoul acela unic al unei lumi imaginative în care ne cufundăm « ca într-o mare de visări dulci si senine »...eh, nu ne întoarcem noi mereu la E, dar nu-l uităm nici când îl citim pe Eco ori pe Faulkner, o carte, spun, completând acest « respiro » necesar în a ne verifica ceea ce stim ori a ne « mângâia » cu ceea ce iubim.
Restul …
Trai cu surle si trompete – uneori - sau vorbe si tăceri - alteori !
Toronto/ martie 2012
|
Maria Cecilia Nicu 3/24/2012 |
Contact: |
|
|
