Poetul Eugen Dorcescu la 70
Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză si spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1976). Doctor în filologie (1975).
Născut la 18 martie 1942, în Târgu-Jiu. Liceul “Fratii Buzesti” din Craiova (1961). Facultatea de Filologie a Universitătii din Timisoara (1966). Cercetător, cercetător stiintific, cercetător stiintific-principal la Filiala Timisoara a Academiei Române (1966 – 1984). Redactor (1985), redactor-sef (1986 – 1989), director (1990) la Editura Facla din Timisoara.
Opera
Poezie:
- Omul de cenusă, antologie de autor ce include cele opt cărti de poezie apărute între 1972 si 2001, 2002;
- Biblicele, antologie de autor, 2003;
- Elegii, 2003;
- Moartea tatălui, 2005;
- În Piata Centrală, 2007 ;
- Omul din oglindă, antologie de autor (2003 – 2008), cu comentarii si bio-bibliografíe, 2009;
- Abyssus abyssum invocat, 2009;
- drumul spre tenerife, 2009;
- Elegiile de la Bad Hofgastein, 2010;
- el camino hacia tenerife, traducere în limba spaniolă: Coriolano González Montańez si Eugen Dorcescu, Santa Cruz de Tenerife – Las Palmas de Gran Canaria, Spania, 2010;
- Poemas del viejo – Poemele bătrânului, editie bilingvă spaniolă – română, traducere în limba spaniolă: Rosa Lentini si Eugen Dorcescu, cu o prefată de Andrés Sánchez Robayna, Ediciones Igitur, Montblanc (Tarragona), Spania, 2012.
Proză:
- Scrisori la un prieten, scrisori literare, 2001;
- Basme si povestiri feerice, proză fantastică, antologie de autor, 2003;
- L’histoire d’une nevrose, proză scurtă, 2007.
Eseu:
- Metafora poetică, 1975;
- Embleme ale realitătii, 1978;
- Poetica non-imanentei, 2009.
Traduceri:
- Pierre Loti, Doamna Crizantema, 1998;
- Coriolano González Montańez, Călătoria, 2010;
- Rosa Lentini, Tsunami si alte poeme, 2011.
Câteva opinii:
„De pildă: câtă lume îsi dă seama că Eugen Dorcescu e unul din marii nostri poeti contemporani... ? Cu riscul repetitiei spun că Dorcescu trebuie socotit drept unul din cei mai însemnati si mai valorosi poeti actuali ai literaturii române, de fapt unul din relativ putinii poeti adevărati care functionează în ultimele două decenii la Dunăre si Carpati”.
(Virgil Nemoianu)
“...farmecul indicibil al liricii lui Eugen Dorcescu. Aliaj subtil, inextricabil între senzatie si spirit, între trăire si reverie, între profan si sacru”.
(Adriana Iliescu)
„Gândul greu. Acesta este Eugen Dorcescu: gândul greu”.
(Marcel Turcu)
“Eugen Dorcescu e un scriitor mirific si plin de mister!”
(Ovidiu Bufnilă)
„EUGEN DORCESCU (Timisoara, 1942) es una de las voces más representativas de la actual poesía rumana...Su poesía tiene un fuerte acento religioso-metafisico y existencial”.
(ABC, Madrid, supl. „ABC Cultural”, 13 nov. 2010. Selección y coordinación de Amalia Iglesias Serna)
“...No será inútil llamar la atención sobre Dorcescu como poeta europeo, por mucho que las condiciones sociales y culturales de su país, durante demasiados ańos, lo hayan aislado en gran medida en los límites de su lengua, y sólo en los últimos tiempos esta obra haya empezado a ser conocida en el resto del continente. Porque lo importante es que en la obra misma de Dorcescu están puestas algunas de las claves más hondas de la modernidad poética...”.
(Nu va fi inutil să se atragă atentia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale si culturale ale tării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, si doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creatia lui sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernitătii poetice).
(ANDRÉS SÁNCHEZ ROBAYNA)
Referinte (sinteze):
-Sorina Ianovici Jecza, Olimpia Berca, Poezia lui Eugen Dorcescu comentată de... (Crestomatie critică), Fundatia Interart Triade - Brumar, Timisoara, 2009.
-Dictionarul general al literaturii române, C – D, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2004;
-Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II , Editura Semne, Bucuresti , 2009.
Poezie:
- Omul de cenusă, antologie de autor ce include cele opt cărţi de poezie apărute între 1972 si 2001, 2002;
- Biblicele, antologie de autor, 2003;
- Elegii, 2003;
- Moartea tatălui, 2005;
- În Piaţa Centrală, 2007 ;
- Omul din oglindă, antologie de autor (2003 – 2008), cu comentarii si bio-bibliografíe, 2009;
- Abyssus abyssum invocat, 2009;
- drumul spre tenerife, 2009;
- Elegiile de la Bad Hofgastein, 2010;
- el camino hacia tenerife, traducere în limba spaniolă: Coriolano González Montańez si Eugen Dorcescu, Santa Cruz de Tenerife – Las Palmas de Gran Canaria, Spania, 2010;
- Poemas del viejo – Poemele bătrânului, ediţie bilingvă spaniolă – română, traducere în limba spaniolă: Rosa Lentini si Eugen Dorcescu, cu o prefaţă de Andrés Sánchez Robayna, Ediciones Igitur, Montblanc (Tarragona), Spania, 2012.
Proză:
- Scrisori la un prieten, scrisori literare, 2001;
- Basme si povestiri feerice, proză fantastică, antologie de autor, 2003;
- L’histoire d’une nevrose, proză scurtă, 2007.
Eseu:
- Metafora poetică, 1975;
- Embleme ale realităţii, 1978;
- Poetica non-imanenţei, 2009.
Traduceri:
- Pierre Loti, Doamna Crizantema, 1998;
- Coriolano González Montańez, Călătoria, 2010;
- Rosa Lentini, Tsunami si alte poeme, 2011.
Câteva opinii:
„De pildă: câtă lume îsi dă seama că Eugen Dorcescu e unul din marii nostri poeţi contemporani... ? Cu riscul repetiţiei spun că Dorcescu trebuie socotit drept unul din cei mai însemnaţi si mai valorosi poeţi actuali ai literaturii române, de fapt unul din relativ puţinii poeţi adevăraţi care funcţionează în ultimele două decenii la Dunăre si Carpaţi”.
(Virgil Nemoianu)
“...farmecul indicibil al liricii lui Eugen Dorcescu. Aliaj subtil, inextricabil între senzaţie si spirit, între trăire si reverie, între profan si sacru”.
(Adriana Iliescu)
„Gândul greu. Acesta este Eugen Dorcescu: gândul greu”.
(Marcel Turcu)
“Eugen Dorcescu e un scriitor mirific si plin de mister!”
(Ovidiu Bufnilă)
„EUGEN DORCESCU (Timisoara, 1942) es una de las voces más representativas de la actual poesía rumana...Su poesía tiene un fuerte acento religioso-metafisico y existencial”.
(ABC, Madrid, supl. „ABC Cultural”, 13 nov. 2010. Selección y coordinación de Amalia Iglesias Serna)
“...No será inútil llamar la atención sobre Dorcescu como poeta europeo, por mucho que las condiciones sociales y culturales de su país, durante demasiados ańos, lo hayan aislado en gran medida en los límites de su lengua, y sólo en los últimos tiempos esta obra haya empezado a ser conocida en el resto del continente. Porque lo importante es que en la obra misma de Dorcescu están puestas algunas de las claves más hondas de la modernidad poética...”.
(Nu va fi inutil să se atragă atenţia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale si culturale ale ţării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, si doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creaţia lui sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernităţii poetice).
(ANDRÉS SÁNCHEZ ROBAYNA)
Referinţe (sinteze):
-Sorina Ianovici Jecza, Olimpia Berca, Poezia lui Eugen Dorcescu comentată de... (Crestomaţie critică), Fundaţia Interart Triade - Brumar, Timisoara, 2009.
-Dicţionarul general al literaturii române, C – D, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2004;
-Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II , Editura Semne, Bucuresti , 2009.
N.N.
Mai jos - un articol scris de
Andrés Sánchez Robayna :
Eugen Dorcescu, între esentă si existentă*
Ce ar fi de spus, mai întâi, în prezenta unei cărti atât de neobisnuite precum aceea pe care cititorul o are acum în mână**, este că nu trebuie să ne lăsăm purtati de ceea ce titlul – atât de atrăgător în simplitatea lui – ar părea să indice într-o primă instantă. Poemas del viejo – Poemele bătrânului trimite, într-adevăr, de îndată, si aparent, la versuri ce se scriu în răstimpul din urmă al unei vieti, si care pot dezvolta teme îndeajuns de eterogene. Versuri de acest tip – vreau să spun, stihuri ce corespund acestei ultime perioade a vietii, si cu o tematică variată – au scris Lope de Vega si John Donne, Goethe si Victor Hugo, Giuseppe Ungaretti si Jorge Guillén. Etapa finală a lui Lope, de exemplu, s-a dorit a fi numită “ciclul de senectute”, chiar dacă în acesta nu totul a vădit atitudini ascetice si meditatio mortis: au existat de asemenea spatiu si timp pentru joc, râs, parodie. Dacă ne gândim, dimpotrivă, la Ungaretti si la cartea sa din 1960 Il taccuino del vecchio, ceea ce observăm este reunirea obsesiilor pe care deja le cunosteam din cărtile anterioare ale poetului italian, plasate acum sub “muscătura” (l’addentare) a timpului si sub ravagiile sale. “Eu cred – scria Ungaretti – că în poezia bătrânetii nu există prospetimea, iluzia tineretii; cred, însă, că există o asemenea însumare a experientei, încât se ajunge – si nu se ajunge întotdeauna – la găsirea cuvântului potrivit, se atinge poezia cea mai înaltă”. Dar temele din taccuino, s-o recunoastem, continuau să fie diverse: singurătatea, durerea, inima ce încă iubeste.
În Poemas del Viejo – Poemele bătrânului de Eugen Dorcescu suntem în fata unei realităti ori a unei lumi foarte diferite. Chiar de la piesa initială, ceea ce se abordează si se explorează în ele este experienta însăsi a bătrânetii, această dramatică realitate a unei fiinte care, de fapt, nu trăieste, ci îsi supravietuieste siesi, asa cum ni se spune la un moment dat. Desigur, apar, în paralel, alte teme (de la corporalitate până la “negura” lui Thánatos), dar ele gravitează, toate, în jurul semnificatiei bătrânetii, o bătrânete ce ajunge la capătul “aventurii de neînteles a existentei”. De aici dramatismul sustinut al acestor versuri, profunzimea lor, care este, în acelasi timp, angoasă si vointă de cunoastere. Despre bătrân se vorbeste întotdeauna la persoana a treia (“Bătrânul cunoaste exact…”, “bătrânul a observat…”, “bătrânul se încăpătânează…”), ca si cum această distantă ar permite vocii lirice să obiectiveze realitatea despre care grăieste, lumea acestei fiinte “tragice si nenorocite”, înscrisă între văzduh si cenusă. Există, însă, de asemenea, frumusete, o “frumusete sfâsietoare”, a fiintei constiente de finitudinea ei si de solidaritatea si armonia cosmosului. Existenta îsi asteaptă sfârsitul, si se predă lui, pentru a avea loc fluxul etern al cosmosului, pentru ca fiinta să poată urca “treptele vesnic tinere ale eternitătii”.
Când, în primăvara lui 2009, am citit pentru prima oară – si printr-un fericit hazard – poezia românului Eugen Dorcescu (Timisoara, 1942), am experimentat senzatia de netăgăduit că mă aflu în fata unui autor în care converg unele directii esentiale ale liricii moderne. O adâncă scrutare a sensului transcendentei – uneori inseparabil unit cu lectiile misticii occidentale – îsi dă mâna, în această poezie, cu o viguroasă căutare metafizică (“metafizică, nu filozofică”, insista Juan Ramón Jiménez), al cărei centru sau axă este fiinta în fata eternitătii. Marea traditie a poeziei române, de la Mihai Eminescu până la Tudor Arghezi – o traditie pe care în Spania, sau în limba spaniolă, o cunoastem, din nefericire, cu totul insuficient – , se vede asumată în fiecare vers al lui Dorcescu, sublimată în fiecare din cuvintele sale, si se leagă cu unele dintre marile procupări care, de la Mallarmé până la Luzi sau Bonnefoy, determină limbajul si lumea celei mai vii poezii europene a modernitătii.
Nu va fi inutil să se atragă atentia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale si culturale ale tării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, si doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creatia lui sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernitătii poetice, si într-o manieră foarte specială ceea ce Mario Luzi a numit “dialectica dintre existentă si esentă”, adică necesarul inter-schimb dintre experienta vitală însăsi si fondul ontologic în care această existentă se înscrie. De echilibrul, de solidaritatea dintre aceste două planuri, depinde cuvântul poetic; o dialectică, într-adevăr, “fără de care – adaugă Luzi – poezia, cel putin în acceptiunea noastră, nu s-ar produce”.
Cititorul nu doar asistă, în Poemas del viejo – Poemele bătrânului, la această dialectică, ci se cufundă în ea, o simte agitându-se în constiintă, între senechismul*** (aici uneori foarte strict), pe care orice meditatie asupra finitudinii îl implică, în mod necesar, în traditia noastră, si un acut sentiment al dramei, nu mai putin caracteristic unei părti foarte semnificative a acestei traditii, si nu doar în admirabila sa fază barocă. Eugen Dorcescu ne pune în fata acestei drame, cu cuvinte în acelasi timp nude si nelinistitoare, cuvinte ce nu renuntă – nu pot renunta cu nici un chip – la sentimentul misterului, ca si cum acesta ar fi cel mai definitoriu simtământ omenesc, posesiunea noastră sensibilă cea mai vie.
Poemas del viejo – Poemele bătrânului, cuvinte consacrate, da, “eliberării, durerii, luminii”, după cum se citeste în unul dintre texte. Dar, de asemenea, si înainte de orice, consacrate misterului, acestui spatiu (si acestui timp) dintre existentă si esentă care ne întemeiază, si despre care cuvântul poetic este chemat să fie, mereu, o frumoasă, iradiantă, de nesubstituit mărturie.
Tegueste, Tenerife, 15 de noviembre de 2011
_______
* Text tradus din limba spaniolă.
** Eugen Dorcescu, Poemas del viejo – Poemele bătrânului, Ediciones Igitur, Montblanc (Tarragona), Spania, 2012.
*** Senechism (sp. Senequismo) – Doctrina etică a filozofului Seneca, ce promovează stoicismul si temperanta.
|
Mitel Popa 3/18/2012 |
Contact: |
|
|
