Gândind lângă Omar Khayyam
E-atâta-ntelepciune în tot ce spui, NEBUNE, că te-oi pândi la usă, chiar lacăt de-i vei pune si-n ochiul alb al cheii m-oi tupila tăceri, să nu tresari a teamă că-s hotul de păreri.
Deschid din tine cartea clădită pe precepte la vremea când răbojul vru pana s-o destepte, s-aseze-n chibzuintă noi granite de astre croind umanitătii filozofii albastre.
“N-as fi venit aicea de-as fi putut alege. Şi chiar dacă-as fi liber, spuneti-mi, unde-as merge? Să nu te nasti mai bine-i. Dar cum să evităm? ...Acum însă că suntem, de ce să mai plecăm?”
Ce multă este lumea si câte lumi ea-si face! Un univers de gânduri e-n orice carapace. Unii discern din sensuri că sensurile-au sens, iar altii se cufundă într-un băltis imens fără-a ghici vreodată că-n clipă moare clipa, de-o zburzi cu lăcomie sau de-i ignori aripa. “Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă, se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă. Cel care prin stiintă ajunse pân' la stele fu refuzat de taina de dincolo de ele. Si-acum stă ca si bolta - pe spate răstignit, uimit în veci de astri si pururi ametit.”
Înghet citind misterul din slova-ti altoită pe chintesente vaste cât blota infinită, căci întrevăd în toată a vietii chezăsie doar o eroare cruntă cu miez de erezie.
Şi-atunci mă-ntreb, maestre, de ce e-asa de dulce nectarul din stupină, că soarta-i pune cruce?
“Un punct pierdut e lumea în haosul imens. Toată stiinta noastră: cuvinte fără sens.” “Noi nu vom sti vreodată ce ne asteaptă mâine. Tu bucură-te astăzi! Atâta îti rămâne. Ia cupa si te-asează sub luna de clestar, căci mâine poate luna te va căta-n zădar.”
Ar fi avut sens harul dat de Mântuitor, dacă nimic e bratul ce arde-n cioplitor?
E-aproape un mileniu de când Khayyam grăise si-i neghicit miracol în legile nescrise că orisice suflare trudeste-n dăruire, oricât de scurtă-i ata. Prin orice opintire ne ducem ciclic crucea cu-n fel de nebunie punând pret pe viată - oricum ea va să fie!
B. _Vancouver
|
Dudi Tăimănescu 3/8/2012 |
Contact: |
|
|