Mic indrumar pentru părinti si bunici *: Măsor
Dedic povestea tuturor mămicilor si bunicutelor, cititoare de povesti, cu ocazia frumoasei zile de 8 Martie
Încet, încet, iarna se pregătea să se întoarcă la ea acasă, la Polul Nord. O să mai vină ea, desigur, si la anul, că i-a plăcut aici, pe strada noastră , unde locuiesc oameni buni si copii cuminti.
Era ultima zi de februarie. A doua zi venea 1 Martie, si cu el, primăvara. Asa că iarna a hotărât să pornescă la drum, desi ea stia cel mai bine că nu-i va fi usor: pe drum, se poate întâlni cu viscolul si-atunci trebuie să o ia din nou de la capăt; se poate întâlni, apoi, cu fulgii năzdrăvani, care vor să vadă cum e în luna martie, si-atunci e nevoită să se întoarcă să-i ia cu ea. De multe ori i se întâmplă să ajungă la Polul Nord, pe la începutul lui aprilie, iar oamenii se supără pe ea, si tare n-ar vrea să-i necăjească.
În timpul acesta, Măsor stătea la geam si încerca să ghicească cum va fi vremea a doua zi. Doar a doua zi era 1 Martie. Mama tocmai îi cumpărase pantofi noi si o băscută nouă pentru primăvară. Zăpada se topise, dar încă era frig. Pe masa de lângă fereastră, bunica pregătise mărtisorul. Măsor se uita când afară si la mărtisor, când la băscuta si pantofiorii cei noi.
« Tare mult as vrea ca mâine să fie frumos si, dacă s-ar putea, putin soare », si-a spus el în gândul lui. « M-as încălta cu pantofii noi, iar pe reverul de la haină mi-as pune mărtisorul ăsta scumpel. » Nu-si termină însă bine gândul, că si auzi glasul mamei, la care tresări :
-Măsor, ia si te culcă si nu mai sta la geam , c-ai să răcesti! Treci imediat în pat!
« Of! Mămicile astea! Tot stiu. Cum de-a aflat că eu stau cu nasul lipit de geam? Doar e la ea în cameră »
Însă mama cunostea obiceiul lui Măsor cât si dorinta lui de-a vedea venind cât mai repede primăvara, pentru a se încălta cu pantofii cei noi, iar pe cap să-si pună băscuta cea nouă.
Si uite asa, cu gândul la venirea primăverii, la pantofi si la băscută, la mărtisor si la mama care le stie pe toate, Măsor adormi încet încet.
A doua zi dimineată, camera lui era toată inundată de lumină: o rază de soare se juca cu mărtisorul de pe măsută, o alta nu mai dovedea sa iasă din pantofii cei noi, atât de mult îi plăceau, alta rază se lupta să intre sub pleoapele lui Măsor, doar doar l-o trezi. Iar băscuta se bucura de îmbrătisarea a doua raze, una mai luminoasă ca cealaltă.
Bineînteles că tot mama a fost cea care a venit si l-a trezit până la urmă pe Măsor.
- Hai, Măsor, scoală-te! E timpul să mergi la grădinită! Vezi, dacă nu mă asculti si stai seara până târziu? Acum de-abia te poti scula!
Într-adevăr, lui Măsor i-a trebuit ceva timp ca să se trezească. Dar cum a deschis ochii, a si început să strige:
-Mamă! Mamă! Uite! Soarele…!
-Da, Măsor, a venit primăvara.
-Deci îmi pot pune pantofii cei noi! Ce bine îmi pare!
-Nu stiu. O să vedem. Să nu te încrezi, niciodată, în prima zi de primăvară! Ziua asta este cea mai amăgitoare din an. Stai să deschid fereastra si să văd. Măsor, să stii că afară nu-i vreme de pantofi!
-Ba da! Uite soarele! Eu am să-mi pun pantofii noi si…. băscuta nouă!
- Măsor, tu trebuie să asculti de cei mari, si mai ales de mama.
- Da, mamă, dar afară e soare. Uite-l! A venit si la mine în cameră. Vezi? E peste tot…
- Asta nu înseamnă că-i si cald. Hai, grăbeste-te ! Du-te si te spală! Noi te asteptăm în bucătărie să bem ceaiul împreună.
Măsor avea cinci ani, si de felul lui era asculatător, dar prea mult asteptase ziua aceasta. « Sigur toti copiii vor veni cu ceva nou, numai eu…Nu, doar sunt mare, n-am să răcesc eu asa de usor! » îsi spunea el, în timp ce-si lua halatul si papucii grăbindu-se spre baie.
În cameră rămăseseră pantofii cei noi, băscuta si mărtisorul
- Auzi, să nu mergem noi, astăzi, la grădinită! Cum, noi, pantofi de lac noi, să stăm acasă, într-o zi atât de importantă? Nu! Trebuie să iesim pe stradă să ne vadă si ceilalti pantofi! îi spunea un pantof celuilalt, plin de năduf.
-Da, mai ales că atunci, când am fost cumpărati, mai tii minte, si mama lui Nona, si mama lui Tori…
-…si-a lui Coni, a adăugat celălalt pantof.
-…le-au cumpărat pantofi noi. Nu erau, e adevărat , asa de frumosi ca noi, dar oricum..
-Cum? Ei să iasă pe stradă si noi nu?
-Nu, nu se poate una ca asta!
-Si eu, a intervenit basca, si eu vreau să-mi văd prietenele care au fost cumpărate odată cu mine. Nu m-am văzut cu ele de-o lună! Când eram la magazin, stăteam toate pe acelasi raft. Ne trăgeam ocheade, chicoteam. Oh! Ce vremuri! Mai râdeam de câte un fes de pe capul vreunui copil sau de pălăria pleostită a vreunui mosnegut…
-Nu stiu ce ai tu de gând să faci, băscută dragă, dar noi ne vom lupta din răsputeri ca să mergem la grădinită, astăzi.
-Da’ ce credeti că eu am să mă las mai prejos?
-Ia mai tăceti odată din gură, că mi-ati făcut capul calendar! s-a răstit mărtisorul la ei.
Voi nu vedeti că afară-i soare cu dinti?
-Cum adică? Are dinti?
-Nu, dar asa se spune când e si iarnă si primăvară, când e soare si, de fapt, e frig.
-Ei, dacă nu are dinti, cu adevărat, putem iesi. Tie ce-ti pasă! Stii că astăzi e ziua ta, si oricum te vei duce la grădinită. Sigur vei râde de noi cu celelalte mărtisoare, că stăm în casă, i-au răspuns pantofii furiosi, de mai mai să-si înnoade singuri sireturile.
-Eu, în locul vostru, as fi mai întelegător. Nu l-as pune pe Măsor în situatia de-a fi neascultător.
-Ia nu mai vorbiti cu el! Nu vedeti că-i invidios pe noi! a strigat băscuta, ca să se facă auzită.
Între timp, Măsor se spălase, mâncase, si acum se îmbrăca. Îi mai rămăsese doar să se încalte si să-si pună ceva pe cap.
-Măsor, eu te sfătuiesc să-ti iei astăzi tot cizmulitele tale albastre si fesul de lână.
-Nu! a raspuns Măsor, supărat.
-Nu! au răspuns în cor pantofii si basca. Noi mergem cu el!
-Vezi, mamă, că si ei sunt nerăbdători să iasă la soare!
-Ce soare?…a dat să spună ceva mărtisorul, dar n-a mai apucat.
Se încinsese o zarvă, de nu se mai auzea nici în cer nici pe pământ. Micul mărtisor, deodată, s-a văzut luat de fundită si pus pe reverul de la hăinita lui Măsor. Îi plăcea acolo, sus, dar când se gândea la pantofii ăstia neastâmpărati si la basca asta răutăcioasă- auzi, să râdă ea de pălăriile bătrânilor!- s-a posomorât deodată. Si apoi nimeni nu stia mai bine decât el cât de capricioasă este ziua de 1 Martie: acum e soare, acum ninge, acum e vânt si viscol. Si apoi mai e o problemă, serioasă chiar: dacă Măsor răceste, o sa fie vai si amar! Iar va veni doctorul si iar camera va mirosi toată a medicamente, de te sufoci, nu alta. Dar mătisorul era prea mic, pentru a-l lua cineva în seamă.
Măsor era deja încăltat cu pantofii cei noi, iar pe cap îsi pusese băscuta. Si asa a iesit mândru pe poartă, s-a uitat în susul si-n josul străzii să-i vadă pe ceilalti copii. Acestia se adunaseră în fata magazinului de jucării, unde se întâlneau de obicei. Toti aveau mărtisoare, în schimb, niciunul nu avea pantofi noi sau băscută nouă. Toti erau îmbrăcati ca de iarnă: căciuli si fulare de lână, împletite de Buna, cizmulite călduroase. Măsor i-a măsurat din cap până-n picioare si mai mai să dea înapoi.
- Trebuie să mergem mai departe, i-au spus pantofii si basca lui Măsor.
Încurajat, Măsor a pornit alături de prietenii lui. Toti vorbeau si-si admirau mărtisoarele, fără să dea vreo atentie pantofilor si băscutei lui Măsor.
-V-am spus eu că din cauza mărtisoarelor astea, noi n-o să mai avem loc? le-a spus, bosumflată, băscuta pantofilor.
-Da, si ai avut dreptate.
Si atunci, numai ce unul din pantofi l-a călcat pe Tori pe cizmulită.
-Ei, dar ce faci, Măsor? Nu mai vezi pe unde mergi? Aha! Ia uitati! Măsor are pantofi de lac noi.
-Daa? Oh! Sunt foarte frumosi, dar tare mi-e teamă să nu vină vreo zăpadă, asa din senin, cum are obiceiul, în primă zi de primavară, si să-i strice!
-Ei, si tu acum….!
-Eu cred ca am să-l calc si pe ăsta pe picior. Ai auzit ce-a zis de noi? l-a întrebat un pantof pe celalalt.
-Lasă-l, că oricum tot noi suntem cei mai frumosi si mai strălucitori.
Si asa, vorbind despre mărtisoare si vreme, despre pantofi si cizmulite, copiii au ajuns la grădinită. La amiază, trebuiau să se întoarcă cu totii împreună acasa. Pâna atunci, se puteau însă întâmpla atâtea !
Si chiar s-a întâmplat. Cu putin înainte de terminarea ultimei ore de clasă, deodată, cerul s-a întunecat si a început să ningă asa de tare, de ziceai că nu mai fusese soare niciodată si că iarna abia atunci începea cu adevărat. Toti copiii au sărit la fereastră, bucurându-se de fulgii mari de zăpadă, care nu mai conteneau să cadă. Deci, iarna nu i-a părăsit detot. Se mai pot trage o dată cu săniuta! Dintre toti, numai Măsor rămăsese la locul lui, uitindu-se, nu la fulgi, ci la pantofii lui cei noi si la băscuta de pe cuier.
-Vai de capul nostru! i-a auzit pe pantofi spunând. Am încurcat-o!
-Măsor, tu nu vii să vezi cum ninge afară? Uite ce fulgi mari si pufosi! Deseară, ne întâlnim pe dealul nostru, cu săniutele, s-a întors spre el Sori.
-Nu, mie…mie nu-mi place iarna, i-a răspuns Măsor lui Sori.
-Cum? Dar când a nins prima dată, ai sărit în sus de bucurie. Mi-aduc bine aminte.
-Da, da…
Tot atunci, clopotelul a sunat si toti copiii s-au pregătit de plecare. Numai Măsor se foia, iar pantofii îsi pierduseră, de pe acum, strălucirea. Într-adevăr, până acasă, pantofii s-au umplut de zăpadă, iar lacul de pe ei a început să crape. Basca se pleostise detot, iar nasul lui Măsor era aproape înghetat. Tot drumul a strănutat si i-a fost frig. Niciodata nu i s-a părut atât de lung drumul până acasă. A fost primul care a dat buzna în casă, în timp ce prietenii lui au ramas să se bată cu zăpadă.
A doua zi, lângă magazinul cu jucării, erau, din nou, toti copiii adunati, gata de grădinită, în afară de Măsor. El era în pat, cu temperatură. Răcise mai tare ca niciodată. Noptiera era plină cu pastile si siropuri, ceaiuri si batistute. Însă nu numai Măsor era bolnav. Jos, lângă sifonier, pantofii se zbârciseră de parcă fuseseră purtati tot anul, zi de zi, iar basca mereu dădea să cadă de pe speteaza scaunului, unde fusese pusă în grabă ; nici nu-si mai putea tine echilibrul. Numai mărtisorul era la fel de strălucitor.
-Tare as lua si eu o pastilută, s-a auzit glasul răgusit al unui pantof, dacă as sti că-mi trec crăpăturile astea.
-Si eu m-as unge cu ce-i în sticluta aia, s-a plâns celălalt pantof, poate mi se mai întinde putin pielea asta zbârcită.
-Si eu m-as întinde pe pernita aia caldă, că tare mi-e frig, s-a auzit vocea stinsă a băscutei.
-Îmi pare tare rău de voi, chiar dacă ati fost asa de neascultători, dar eu sunt prea mic ca sa vă pot ajuta, i-a mai alinat mărtisorul.
-Ce multă dreptate ai avut tu, mărtisorule! Da, suntem vinovati. Dar acum vrem numai să se facă sănătos Măsor, că noi mai rezistăm, i-au răspuns pantofii mărtisorului.
Măsor, înfofolit tot, nici n-a mai avut puterea să intre în vorbă cu ei. După ochisorii lui, mereu înlăcrimati, îti dădeai seama cât de rău îi părea că nu ascultase de mama lui.
Cum am intrat la el în cameră -venisem să-i aduc si eu un mărtisor –Măsor de-abia se trezise. L-am întrebat cum de-a răcit asa de tare, tocmai acum, la început de primavară, iar el mi-a spus tot: despre dorinta lui de-a purta de 1 Martie pantofii cei noi si băscuta cea nouă, dar si despre cât de mult regretă că nu a ascultat-o pe mama.
-Stiti, doamna Gheo, nu numai eu sunt bolnav. Si pantofiorii si băscuta…Credeti că se vor face si ei sănătosi?
-Bineînteles! Doar sunt pantofiorii tăi si băscuta ta.
« Ce mă bucur ! » si-a spus martisorul pentru sine.
La sugestia doamnei Minodora Grigorescu, am citit povestea în fata elevilor de la Scoala Românească din Toronto, « Milne Valley Middle School », pentru a întemeia si în Canada, o traditie: lectura în limba română. Iar elevii s-au dovedit întemeietorii acesteia.
Nota Observator.
* Mic indrumar pentru părinti si bunici- este o rubrică permanentă a doamnei Adriana Gheorghiu, in forma tipărită a Observatorului, semnată Adriana Gheorghiu / D-na Gheo
|
Adriana Gheorghiu 3/8/2012 |
Contact: |
|
|
