„Străjer peste suflete” de Eugen Dorcescu
Orice autor îsi doreste, prin creatia lui, fie de dimensiuni vaste, fie restrânse ca mijloc de expresie, să atingă o culme, o dimensiune a sublimului prin intermediul imaginarului pe care cartea îl vehiculează. Cartea este viitorul autorului, face parte din evolutia lui ca individ si se proiectează în timp, atât prin materialitate, dimensiune, continut, parfum, culoare, substantă, valoare artistică. Si chiar dacă prezentul nu este al cărtii, ci mai curând al imaginii în toată dinamica ei, sunt încredintată că va exista si un timp mai prielnic, când oamenii se vor întoarce la carte si vor considera această minune a creatiei, drept cea mai frumoasă întreprindere omenenească. O carte este un tezaur, o comoară de spiritualitate, un lucru pretios, cel mai frumos dar pe care-l poate primi si oferi cineva. O bijuterie de purtat direct pe inimă.
Chiar de Ziua Mărtisorului, am primit din Editura SINTEZE, Galati, cartea „Străjer peste suflete” – poeme în trei versuri, cu o prefată aproape nemeritată scrisă de distinsul Eugen Dorcescu. Un mărtisor pe care, chiar dacă nu-l voi purta, îl voi considera toată viata, aducător de noroc si sperantă, în oceanul nelinistii, al confuziei si al singurătătii. O carte. O sumă de gânduri. O sumă de sentimente concentrate-n trei versuri (greu!) – o sfântă plămadă de inefabil, pe care azi, 3 Martie, îl ofer cititorilor mei, cu toată dragostea, jertfa si puterea de creatie de care sunt în stare. Ilustratiile au fost realizate de artistul plastic Ionut-Cătălin Florea, un dobrogean care a dus numele tării noastre pe multe meleaguri ale lumii, unde si-a expus lucrările pe simeze. Coperta I este realizată de scriitoarea si artista plastică Melania Cuc din Bistrita. În acest debut de primăvară atât de asteptată, fie ca această carte de micro-poeme să vă aducă un firisor de aer proaspăt, rază de lumină si multe bucurii sfinte.
|
Cezarina Adamescu 3/7/2012 |
Contact: |
|
|