Dan C. Mihăilescu (editor): Cărtile care ne-au făcut oameni
Cu o întârziere normală într-o societate pe care o credem, naivi, că este implantată si subordonată ideii de civilitate, am intrat în posesia unei cărti pentru care „editorul” merită felicitări – ca să lămurim lucrurile de la bun început. O mică ciudătenie ar fi că volumul apare la Editura Humanitas, în timp ce la numele autorului se mai adaugă si mentiunea de „editor”. Mă rog…
Cartea în sine, însă, este una trebuincioasă pentru lecturi deconectante si de luare aminte, parcurgerea paginilor ei ducându-ne, din pagină în pagină, si în imediata vecinătate a nostalgiilor pitite prin cine stie ce nise ale sufletului, dar si pe alocuri, as cuteza să spun, chiar în zone ale divertismentului, în sensul cel mai elegant al cuvântului. Ceea ce nu e o pierdere, din punct de vedere al continutului, ci un câstig pentru oricare categorie de cititori. Exagerez un pic, fiind nevoit să spun imediat: din păcate, sintagma „care ne-au făcut oameni” – precizarea din titlu –, nu cred că va avea, nici pe departe, efectul scontat asupra mentalului si mentalitătii tinerilor de azi.
Si nu o spun cu răutate, ci cu destulă mâhnire, fiindcă, în ce mă priveste, „divulgarea” cărtilor care i-au „făcut oameni” pe Irina Petrescu (actrită), Andrei Plesu (filozof), Mircea Cărtărescu (scriitor), Livius Ciocârlie (scriitor), Neagu Djuvara (istoric), Nicolae Manolescu (critic literar), Mihai Măniutiu (regizor), Gabriel Liiceanu (filozof), Alex Stefănescu (critic literar), Victor Rebengiuc (actor), constituie un mesaj si, în acelasi timp, o atentionare pentru noua/noile generatii a căror chemare supremă si de neclintit se numeste, în prezent, calculator.
Însă, as mai spune si că: nici măcar dacă volumul s-ar distribui în format digital, eventual sub formă de referat – asta da!, parcă ar mai merge – deci prin calculator, cu internetul si messengerul lui cu tot, atractia pentru a afla cum si-au format cultura generală câteva personalităti române nu ar fi diferită. În context, cu un optimism putin cam exagerat, „Omul care aduce cartea”, adică Dan C. Mihăilescu, notează pe ultima copertă a opului:
„Îmi îngădui să cred că, în functie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinsi în sfera nostalgică a evocărilor de fată, cititorii-părinti si mai ales bunici) îsi vor îndemna fiii si nepotii cu mult mai multă hotărâre si seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe…” am pomenit câteva nume mai înainte… Din păcate si din nefericire, lucrurile nu vor sta asa, ci pledoaria celor vârstnici se va lovi de marele si impenetrabilul zid al dezinteresului fiilor si nepotilor si nu doar a lor… Asa că, oarecum parafrazându-l pe Delavrancea, parcă îl aud pe inegalabilul Calboreanu cu vocea lui bubuitoare: cultura nu e a mea, nu e a voastră, ci a urmasilor urmasilor vostri, în vecii-vecilor! Cu exceptiile care vor fixa situatia la locul ei. De ce? Pentru că trăim cu totii într-o societate în care interesul se focalizează spre existentialul prozaic, dar, să recunoastem, practic, în care dorintei de cultură, de cunoastere si de acumulări valorice, i-a luat locul necesitatea imperioasă si primordială a existentei material-concrete. Bietul Malraux n-a prea avut dreptate, fiindcă secolul XXI nu e nici religios, nici nu a dispărut, ci este unul al vitezei, în care iuresul vietii ne înglobează într-atât, încât destăinuirile „convivilor” lui D.C.M. nu sunt de senzatie, ci plicticoase pentru… fii si nepoti.
De exemplu, faptul că la 12 ani, Gabriel Liiceanu, citea romane politiste într-o cameră „luminată cu o lampă de gaz”, sau că, spune filozoful, „…strângeam anevoie, din măruntisul care-mi rămânea de la piată, cât să fac pretul unei cărti”, pe cine mai poate impresiona azi când, multi dintre noi, nici nu mai stiu cum arată o lampă cu gaz, si ce supliciu era să citesti la lumina anemică a unei lămpi numărul 5, de exemplu?
Revenind la Carte: trebuie să avem în vedere câteva chestiuni nu neapărat relevante, mai degrabă interesante, unele normale, altele ciudate sau, si mai si, usor-amuzant-mirabile. Când spun aceasta, am în vedere evolutia formării personalitătilor care au răspuns… chemării lui Dan C. Mihăilescu de a-si mărturisi „păcatul” cititului în copilărie, adolescentă si în continuare, si la consecinta acestuia. Poate putin cam riscant, dar, în mai toate cazurile, cărtile, lectura lor de fapt, a fost baza – putem considera – a ceea ce numim acum personalitatea cuiva. Este vorba, în realitate, de evolutia cititorului abstract, fiindcă, în principiu, oricare copil poate ajunge, prezumtiv, un nume important într-un domeniu sau altul, fiind suficient să facem o scurtă incursiune în psihologia celor apropiati copiilor – părinti, alte rude apropiate, prieteni, colegi, vecini, musafiri –, ca să aflăm că acestia, copiii, toti, absolut toti, sunt supradotati si cu perspectivă indubitabilă de a deveni pur si simplu genii. În cazul ultimelor patru categorii de… evaluatori, e recomandabil să fim ceva mai prudenti în legătură cu sinceritatea. Încolo, suntem obligati să credem că, în orice caz, Marele programator nu va schimba vreodată ceva în… setarea initială a oricăruia dintre noi, iar aceasta nu e deloc o noutate, ci doar „alte cuvinte” ale arhicunoscutei simpatice ziceri „Ce ti-e scris în frunte ti-e pus!” Asa că, hamletian vorbind, the rest is silence, sau, cel mult, o iluzie.
Punând lucrurile în ordine, dacă Ana Blandiana a citit prima carte (al saptelea volum din Istoria românilor, de A.D.Xenopol) „stând în picioare” într-un fel de magazie-bibliotecă, Ion Vianu mărturiseste: „Cea mai veche adevărată lectură a mea (asezat pe burtă în pat, cu capul în jos, si cartea pusă pe parchet!) sunt Povestile lui Creangă”. Dar să tinem seama că lecturile Anei Blandiana au continuat de-a lungul vietii cu Platon (Dialogurile), Sf. Pavel (Epistolele), Eminescu (Poezii), Rilke, Dostoievski, Blaga Emily Dickinson, Camil Petrescu, Daniel Defoe… In timp ce la Ion Vianu „Moby Dick a fost Biblia copilăriei mele.” Însă au venit la rând: Verne, Poe, Eminescu, Baudelaire, Rimbaud, Caragiale, Dostoievski, Joseph Conrad, J. M. Coetzee… Sau: cine-ar fi putut intui că simplul si normalul iubitor de Eminescu, Jules verne, Al. Dumas, Charles Dickens, Jack London, Tolstoi, Gogol, Solohov, Thomas Mann, Marin Preda, Bulgakov, Esenin, Blaga, Nichita Stanescu…, avea să devină unul dintre criticii nostri literari importanti, Alex Stefănescu? Poate în cazul lui Livius Ciocârlie, după lista lecturilor sale din Cezar Petrescu, Karl May, Jules Verne, Kipling, Mihail Drumes, Ionel Teodoreanu, Cronin, Maugham, Lloyd Douglas, Florence Barclay, Cosbuc, Eminescu, Arghezi, Proust…, s-ar fi putut bănui unul dintre eruditii nostri scriitori de mai târziu. Poate… Nu altfel au stat lucrurile la viitorul Presedinte al Uniunii Scriitorilor, Ambasadorul nostru la UNESCO si criticul si istoricul literar cel mai important de după cel de-al doilea război mondial, Nicolae Manolescu: „Prima carte pe care am citit-o? N-am nici cea mai mică idee.”, se confesează domnia-sa. „…romane precum Cei trei muschetari sau După douăzeci de ani, le-am descoperit abia student fiind (…)”. As putea numi faptul oarecum inedit în comparatie cu celelalte personalităti din carte… Apoi, Fratii Grimm, Mark Twain – Un yankeu la curtea regelui Arthur…
Ne mai ajută putin în „prevestirea” marelui om de cultură si literat, precizarea: „Marea lectură a anilor aceia, rămâne, ca si pentru adolescentii Eliade, Holban si Sebastian, Le Grand Meaulnes al lui Alain Fournier.” Ei, asa da!, îmi vine să exclam, parcă ne-apropiem-ne-apropiem… Pe aceeasi lungime de undă, a derutei, viitorul istoric Lucian Boia, nu se întrezăreste din lectura cărtilor semnate de: Dumas, Cei trei muschetari, Contele de Monte Cristo; Jules Verne, Insula misterioasă, Copiii căpitanului Grant, Victor Hugo, Mizerabilii; Mark Twain, Tom Sawyer, Huckleberry Finn; David Lodge; Eminescu, Poezii; Maiorescu, Hasdeu. Eventual, ultimii doi autori, dar… subtire. Nici în cazul lui Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Mihai Măniutiu, H.-R. Patapievici, Ioana Pârvulescu, Iriona Petrescu, Victor Rebengiuc, Valeriu Stoica…
Evident, în altă categorie de posibile personalităti, i-as încadra pe Dan C. Mihăilescu si Gabriel Liiceanu, ca să nu mai spun de Andrei Plesu…
In încheierea prezentării acestei interesante si frumoase Cărti, apropo de… personajele care o populează, desi nu-mi plac statisticele, voi recurge la un clasament ad-hoc, desi nu stiu cât de semnificativ poate fi…
Iată, asadar, primii zece autori preferati de către personalitătile din Carte:
1.Verne (9); 2.Eminescu (6); 3.Dumas (6); 4.Biblia (5); 5.Dostoievski (5); 6-10. K.May, Platon, Shakespeare, Tolstoi, Twain (4). Urmează: Blaga, Bulgakov, Caragiale, Creangă, Hugo, Rilke, Rimbaud (3); Baudelaire, Cosbuc, Dickens, Drumes, Fratii Grimm, Goethe, Hesse, Homer, Kafka, Moliere, Pascal, Poe, Sofocle, Swift, Teodoreanu, fiecare amintit de câte 2 ori, restul autorilor o multime – sunt amintiti o singură dată, deci mi se pare fără importantă…
Cel putin mie mi se pare Cartea lui Dan C. Mihăilescu, o chemare nu doar spre noi însine, ci si către cei care vin după noi. Sau, pentru acestia, generatiile viitoare, să fie, totusi, un semn de atentionare?
|
